Dintre toate formele sub care s-a manifestat regimurile de dictatură, nazismul a fost forma cea mai brutală, mai sângeroasă, care a atins forme aberante de genocid. Baza ideologică a nazismului a fost fundamentată pe o serie de idei ale doctrinelor social-darwinismului politic (Otto Ammon, Vacher de Laponge), ale doctrinelor rasiste (Joseph-Arthur de Gobineau, Houston Stewart Chamberlain) ale elitismului politic şi iraţionalismului. Temele majore ale nazismului au fost: rasismul, antisemitismul, exaltarea misticului, teoria spaţiului vital, cultul violenţei, etc. Nazismul nega drepturile şi libertăţile sociale şi individuale, cultura umanistă, definită drept "cultură iudeo-creştină distruge statul parlamentar, partidele politice, democraţia. O temă majoră a fost cultul şefului charismatic, fundamental rasial. Fuhrerul era sufletul rasei, dreptul său şi statul, este legea, în afara istoriei.
Dreptul în viziunea nazistă îşi are izvorul în rasă. Rasa superioară, ariană, era rasa germană. De aici dreptul rasei germane era singurul drept, care ducea la negarea suveranităţii tuturor celorlalte popoare şi legitimează politica de genocid.
Concepţia despre lume a nazismului, aşa cum a fost formulată de Hitler în "Mein Kampf" şi de alţi doctrinari nazişti (Rosemberg, E. Krieck) se baza pe ideea că, comunitatea rasială - germană (Volk) fondată pe "sânge şi pământ, limbă şi cultură, era superioară tuturor celorlalte. Aplicând teoriile darwineşti ale "luptei pentru viaţă" şi ale "selecţiei speciilor" la istoria omenirii, Hitler o explica pe aceasta prin lupta raselor, dominaţia lumii trebuind să revină celei mai dotate dintre rase: aceea a arienilor blonzi, ai căror singuri reprezentanţi puri erau germanii.
Din aceste postulate nebuloase decurgea toată doctrina. Un stat fondat pe "principiile aristocratice ale naturii" şi căruia îi revenea sarcina de a asigura dominaţia "rasei de stăpâni", păstrându-i acesteia puritatea. O societate ierarhizată, ce selecţionează pe "cei mai buni" pentru a-i plasa în posturile de comandă, şi în întregime unită în jurul şefului său. O politică extremă vizând să integreze în Reich toate popoarele de "cultură germanică", apoi să cucerească un "spaţiu vital", necesar dezvoltării rasei superioare şi, în sfârşit să domine durabil lumea (tema "Reichului pentru o mie de ani"). (5; 310)
Pentru a atinge aceste obiective, în concepţia lui Hitler Germania trebuia să poarte un război, ceea ce implica o populaţie numeroasă, o tânără generaţie sănătoasă şi puternică, călită prin exerciţii fizice şi gata oricând la orice sacrificiu şi, mai ales, o coeziune "rasială" obţinută prin eliminarea forţelor "dizolvante" ale societăţii germane, în primul rând a evreilor.
Politica rasială a celui de-al III-lea Reich comportă în primul rând măsuri aşa-zise de "protejare a rasei": încurajarea natalităţii la germani şi scăderea ei în rândul "adversarilor arieni", dar, de asemenea, măsuri aberante, justificate de cercetările biologilor şi antropologilor devotaţi regimului care au deschis calea genocidului: sterilizarea indivizilor "taraţi", eliminarea fizică a bolnavilor incurabili şi bătrânilor neputincioşi. A fost pusă în aplicare o legislaţie rasială, dirijată în principal împotriva israeliţilor, acuzaţi pentru toate relele naţiunii germane şi, mai ales de a-i distruge substanţa şi coeziunea prin "intelectualismul"lor, "internaţionalismul" lor şi a "individualismului" lor.
Trei ani după cucerirea puterii, totalitarismul hitlerist -"noua ordine"- a fost deja mai avansat şi mai bine pus în practică decât omologul său italian. Peste guvernatori atotputernici, Fuhrerul deţinea toată puterea. Membrii guvernului, prieteni personali şi înalţi demnitari ai partidului nu aveau decât un rol de executanţi, iar Reichstag-ul care a confirmat în 1937 deplinele puteri acordate lui Hitler- a trebuit să se mulţumească cu a-i asculta discursurile şi a-i aclama deciziile. M.S.D.N.P, partidul unic plasat din 1934 sub conducerea lui Rudolf Hess, dublează şi controlează administraţia locală. Mobilizarea ideologică a operat prin intermediul unei propagande omniprezente. Presa, radioul, cinematografia, tipăriturile erau strict supravegheate. Bibliotecile erau supuse epurărilor. A fost împiedicată orice opoziţie intelectuală. Regimul a folosit marile mijloace de informare în masă şi importantele parade de la Nurnberg sau Berlin, pentru a mobiliza şi fanatiza masele germane. Naziştii au procedat la o strictă epurare a personalului didactic, au revizuit manualele şcolare şi exercitând asupra studenţilor şi profesorilor un control riguros. Căutau să formeze "corpuri şi suflete disciplinate" decât inteligenţe cultivate. Hitler a pus accentul pe organizarea tineretului dependent de partid creind în acest scop organizaţii specifice.
Aparatul represiv a fost de o eficienţă redutabilă. Alături de SA, Gestapo şi SS- sub ordinele lui Himmler- a creiat un corp de poliţie, însărcinat cu afacerile murdare ale regimului şi creuzet al unei noi aristocraţii războinice - constituiau instrumentele unei represiuni de teroare. Metodele au fost de o brutalitate şi sălbăticie rare: asasinate, torturi, "sinucideri" organizate, deportări în lagăre de concentrare. În aceste condiţii, opoziţia împotriva regimului a fost treptat eliminată. Singurele forţe rămase după 1936 au fost cea din armata (supusă frecvent epurărilor) şi cea din sânul Bisericii catolice. Nazismul a fost un fenomen care nu a stat pe baze raţionale.