Italia dorea să redevină o mare putere şi să-şi formeze propriul imperiu colonial. Benito Mussolini nemulţumit că Fuhrerul german n-a fost de acord cu pretenţiile sale faţă de Franţa învinsă a declanşat la 10 iunie 1940 operaţiunea de invadare a Somaliei britanice. În ziua de 14 septembrie 1940 forţele italiene aflate în Libia au declanşat o amplă ofensivă pentru a ocupa Egiptul. După câteva luni de ofensivă italienii au reuşit să ocupe câteva puncte strategice din nordul şi estul Africii. În luna decembrie ofensiva italiană a fost oprită, trupele britanice trecând la contraofensivă. După câteva săptămâni italienii au fost izgoniţi relativ uşor din Libia (Tobruk, Bardia, Bengazi, etc.) şi erau pe punctul de a fi eliminate complet din Africa. În ianuarie 1941 englezii au trecut la ofensivă în Africa Orientală şi la 4 aprilie au eliberat Addir-Abeba iar în luna mai 1940 trupele italiene dislocate în Africa de Est au capitulat sfârşindu-se astfel şi visul "imperiului italian" în Etiopia.
În aceste condiţii B. Mussolini s-a văzut obligat să ceară ajutorul lui Hitler. Scopurile strategice ale celui de-al treilea Reich- eliminarea englezilor din Africa şi controlul resurselor petroliere din Orient- l-au determinat pe Hitler să fie de acord cu cererea italiană. A fost creat şi pus sub comanda experimentatului general E. Rommel corpul expediţional "das Deutsche Afrikakorps" pentru a restabili situaţia. Luate prin surprindere trupele engleze n-au făcut faţă ofensivei germane declanşate în 15 martie 1941 şi s-au retras din teritoriile ocupate mai puţin din oraşul Tobruk. Trupele conduse de Rommel au înaintat spre Egipt însă au primit ordin să se oprească. Frontul s-a stabilizat în Africa de Nord, germanii nu aveau suficiente forţe pentru a cuceri Africa mai ales că în Europa lucrurile se precipitau.
Ofensiva italiană în Balcani n-a avut mai mult succes ca cea din Africa. La cererea de intervenţie a Italiei, Germania a trimis în Balcani o impresionantă forţă de invazie (70 divizii, 2000 de tancuri şi circa 2000 avioane). În primele zile ale lunii aprilie 1941 Iugoslavia şi Grecia au fost atacate de pe mai multe direcţii de trupe italiene, germane, maghiare şi bulgare. România deşi făcea parte din Axă a refuzat să participe la acţiuni militare. La 13 aprilie Belgradul a fost ocupat de trupele germane şi părţi din Iugoslavia au fost anexate de Ungaria, Bulgaria şi Italia, sau ocupate de Germania.
După scoaterea din luptă a Iugoslaviei, forţele Axei s-au năpustit asupra Greciei. La 24 aprilie armata elenă din Epir a capitulat, alte unităţi greceşti s-au retras în insule şi nordul Africii. Până la sfârşitul lunii mai nemţii au luat sub control bazinul mediteranean, flota engleză suferind pierderi grele. Campania din Balcani a fost o reuţită pentru Wehrmacht însă pe termen lung ea a influenţat negativ soarta războiului pentru că a întârziat cu peste 5 săptămâni aplicarea planului "Barbarossa" pentru cucerirea imensului spaţiu sovietic. (8; 320)
Victoriile militare obţinute în Europa şi în afara ei de Germania, Italia şi Japonia le-au determinat să-şi împartă sferele de influenţă în lume şi să colaboreze în vederea instaurării unei "noi ordini" internaţionale. Înţelegerile s-au materializat în Pactul tripartit 27 sept. 1940 şi în esenţă prevedea: "dreptul" Germaniei şi Italiei de a instaura noua ordine în Europa, al Japoniei în Asia. La pact au aderat sateliţii Germaniei printre care şi România (23 noiembrie 1940) însă fără ca acestea să poată influenţa în vreun fel situaţia politică.
Germania prin conducătorul ei a invitat şi URSS să adere la Pactul tripartit. Răspunsul guvernului sovietic a fost dat la 25 noiembrie şi era condiţionat de retragerea trupelor germane din Finlanda, acceptul Germaniei ca URSS să construiască baze militare în Balcani şi să controleze strâmtorile Bosfor şi Dardanele. Hitler nu s-a grăbit să răspundă cererilor sovietice deşi colaborarea economică şi chiar politico-ideologică a "funcţionat" bine până în preajma declanşării ostilităţilor în Est.
BIBLIOGRAFIE
- A.J.P. Taylor, Originile celui de-al doilea război mondial, Bucureşti, 1999.
- Winston Churchill, Al doilea război mondial, vol I, Bucureşti, 1996.
- James L. Stokesbury. Scurtă istorie a celui de-al doilea război mondial. Bucureşti, 1993.
- Leonida Loghin, Al doilea război mondial, Bucureşti, 1988.
- Jaeque de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial. 1939-1942, vol I, Bucureşti, 1988.
- Anatol Petrencu, Istorie universală. Epoca contemporană, Chişinău, 1995.
- Lidell Hart. Histoire de la seconde querre mondiale, traduit de l’anglais par J.P.Constantin, Fayard, 1973.
- Prof. univ. dr. Zarin Zamfir. Istoria universală contemporană, Bucureşti, 1999.
- Marea Conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial. Bucureşti, 1974.
- Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX. Sfârşitul lumii europene. 1900-1945. vol.I, Bucureşti, 1998.