Al doilea război mondial, în comparaţie cu prima conflagraţie mondială, a avut unele particularităţi şi trăsături care au făcut ca el să nu se încadreze în desfăşurarea clasică a conflictelor militare. Se poate aprecia că în "interiorul" acestui fenomen s-au derulat cu mai mare sau mai mică intensitate un "război economic", un "război psihologic şi propagandistic" şi un "război al informaţiilor".
"Războiul economic" trebuie înţeles din două perspective: prima face trimitere la eforturile protagoniştilor de a utiliza arma economică (blocada şi bombardarea obiectivelor economice) în sprijinul acţiunilor clasice şi a doua la strategiile interne utilizate de naţiunile angajate în război pentru a putea face faţă costurilor enorme cerute de efortul militar (10; 396).
Fiecare ţară implicată a încercat să promoveze, încă de la începutul războiului, o economie de război bazată pe posibilităţile sale iniţiale şi pe concepţia sa teoretică asupra derulării operaţiunilor. Confruntaţi cu realitatea şefii politici şi militari ai statelor respective au trebuit să-şi modifice planurile şi să le aplice în conformitate cu schimbările survenite în derularea operaţiilor militare.
Astfel, Germania a trebuit să treacă de la o economie gândită pentru un "blitz-Krieg" la o economie a războiului total. N-a reuşit să facă acest lucru în timp optim. Eşecul militar al Germaniei se explică şi " prin improvizarea tardivă a unei economii de război total, în timp ce ruşii şi occidentalii şi-au demonstrat mai marea adaptabilitate la constrângerile unui război prelungit."(10; 399) URSS, din iulie până în noiembrie 1941, a reuşit să demonteze din partea europeană şi să monteze 1500 de unităţi de producţie în partea asiatică a URSS. Cu această ocazie 10 milioane de muncitori sunt deplasaţi în noile zone de producţie. Statelor Unite le-a trebuit puţin timp pentru a deveni "arsenalul democraţiilor". După Pearl Harbor o mare industrie de război a fost pusă în funcţiune cu ajutorul unui dirijism suplu. S-au înfinţat "agenţii speciale" pentru repartiţia materialelor prime şi un "Consiliu al resurselor de război" pentru organizarea producţiei. Acest "Victory Program" va conduce SUA la o netă supremaţie în raportul de putere în confruntarea cu Axa.
"Războiul psihologic" capăta noi dimensiuni şi exploatează progresele considerabile în materie de psihologie socială. Germania dispunea de o organizare şi doctrină elaborate înainte de declanşarea ostilităţilor. Serviciul de propagandă dispunea de posturi de radio, presă şi studiouri cinematografice. Rol important l-au avut aşa zisele posturi de radio clandestine din interiorul ţărilor inamice. Au fost lansate pe "piaţa de consum" lozinci şi "teme"care urmăreau să zdruncine moralul adversarului.
Propaganda britanică şi ulterior cea americană au "jucat"cartea realismului şi sincerităţii mizând pe cartea "radio-ului". La sfârşitul războiului, serviciile BBC lucrau zi şi noapte şi transmiteau în 23 de limbi. În partea a doua a confruntării a fost înfinţată o divizie a războiului psihologic ataşată cartierului general a lui D. Eisenhower. Operând în Africa de Nord apoi pe continent, sarcina sa esenţială era de a prepara manifeste vizând a slăbirea moralului armatelor germane. Un exemplu concludent îl avem pentru România. De la postul de radio BBC a fost lansată pentru "consumatorul român" lozinca opririi armatelor române la Nistru. Această idee a fost obsesiv folosită de opoziţia română în memoriile şi protestele adresate mareşalului Ion Antonescu. Dacă, în ansamblu, "războiul psihologic" n-a câştigat confruntarea, el prin acţiunea sa raţională sau iraţională asupra spiritelor i-a accelerat sau încetinit deznodământul. El a suscitat sau a subminat voinţa de a lupta şi învinge pentru o tabără sau alta.
"Războiul din umbră" s-a caracterizat prin determinarea şi apariţia unor mişcări clandestine de rezistenţă. Născute spontan sau organizate ca urmare a acţiunii psihologice exercitate de emisiunile radiofonice emise de staţiile aliate (BBC Londra, Boston, Moscova), s-au înfiinţat grupe de membri activi care au folosit o gamă foarte largă de metode şi procedee de luptă. Acţiunea lor a generat mişcări de masă cum a fost mişcarea de partizani în Iugoslavia şi alte ţări europene şi reţele de presă clandestine deseori foarte dinamice.
În iulie 1940 englezii au creat Serviciul de Operaţiuni Speciale (S.O.E.) însărcinat să promoveze subversiunile şi sabotajele în Europa ocupată. Trimişi în diferite ţări de pe continent emisarii săi au constituit grupe de rezistenţă care organizează acţiuni de sabotaj şi au expediat informaţii cu caracter militar în tabăra Aliaţilor. În Germania rezistenţa a luat forma unei opoziţii aristrocratice în sânul armatei. Ea culminează pe 20 iulie 1944 în timpul atentatului ratat al colonelului von Stauffenberg împotriva lui Hitler. În Italia, lupta de rezistenţă a debutat în 1943 cu grevele de la Torino organizate de comunişti. În România S.O.E a ajutat opoziţia democrată să pregătească opinia publică românească pentru răsturnările de situaţie care se vor produce la 23 august 1944.
Acestea sunt doar câteva elemente care arată nu numai particularităţile celui de-al doilea război mondial ci şi de ce acest conflict a avut urmări cu totul deosebite. În plan politic polii de putere şi decizie s-au găsit total inversaţi faţă de perioada antebelică: puteri uriaşe şi economii ale marilor spaţii în mare parte extraeuropene iau locul statelor mijlocii europene. Astfel încă de la sfârşitul războiului, această grandoare pierdută conduce la ideea uniunii europene (10;467), însă din păcate prezenţa Armatei Roşii a condus la dezmembrarea spirituală a continentului. Lumea va evolua sub semnul bipolarismului şi hegemoniei a două superputeri SUA şi URSS.
Strategia terorii aplicată în desfăşurarea conflictelor a generat un şir lung de tragedii şi orori şi un veritabil şoc moral în anii postbelici. Sub dominaţia nazistă Europa a fost transformată într-un imens lagăr de concentrare deoarece în "Spaţiul vital" germanic unele popoare trebuiau să fie exterminate. Soluţia finală aplicată în cazul evreilor a făcut milioane de victime. Inaugurată de germani (Blitz-ul londonez) bombardarea sistematică a oraşelor a culminat cu distrugerea Dresdei şi apocalipsa de la Hiroşima şi Nagasaki. În 1945 lumea apărea profund bulversată. Pe ansamblul zeci de milioane de morţi a fost costul uman al conflictului şi spre deosebire de prima mare conflagraţie, o mare parte din victime au fost civili. Distrugerile materiale au fost enorme. Războiul a înghiţit peste o mie de miliarde de dolari. Faţă de SUA şi URSS preţul cel mai mare l-a plătit Europa . Statele Unite s-au îmbogăţit, ele au cunoscut un adevărat "boom" economic iar URSS a putut să-şi impună sistemul politic până în inima Europei.
BIBLIOGRAFIE
- A.J.P. Taylor, Originile celui de-al doilea război mondial, Bucureşti, 1999.
- Winston Churchill, Al doilea război mondial, vol I, Bucureşti, 1996.
- James L. Stokesbury. Scurtă istorie a celui de-al doilea război mondial. Bucureşti, 1993.
- Leonida Loghin, Al doilea război mondial, Bucureşti, 1988.
- Jaeque de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial. 1939-1942, vol I, Bucureşti, 1988.
- Anatol Petrencu, Istorie universală. Epoca contemporană, Chişinău, 1995.
- Lidell Hart. Histoire de la seconde querre mondiale, traduit de l’anglais par J.P.Constantin, Fayard, 1973.
- Prof. univ. dr. Zarin Zamfir. Istoria universală contemporană, Bucureşti, 1999.
- Marea Conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial. Bucureşti, 1974.
- Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX. Sfârşitul lumii europene. 1900-1945. vol.I, Bucureşti, 1998.