Vlad Ţepeş a fost unul dintre marii eroi ai luptei românilor pentru libertate şi independenţă, a făcut parte din galeria voievozilor care au jalonat cu personalitatea lor istoria statelor noastre feudale, care şi-au închinat viaţa apărării hotarelor ţărilor româneşti.
Vlad Ţepeş a dat dovadă de un curaj care depăşea limitele obişnuitului, a contribuit prin acţiunile sale la apărarea propriei ţări, dar şi a civilizaţiei române. Acesta a fost fiul lui Vlad I Basarab ( cunoscut sub numele de Vlad Dracul ) şi nepot al lui Mircea cel Bătrân.
Tatăl său Vlad Dracul a dobândit această poreclă prin faptul că a fost învestit cu ordinul de Cavaler Cruciat al Dragonului pentru meritul în apărarea creştinismului împotriva turcilor. Acesta simbolizează victoria creştinilor împotriva păgânilor. Fiul său Vlad al II-lea a fost numit Drăculea sau Dracula, adică “fiul Dracului”.
Precla “Ţepeş” i s-a dat încă din secolul al XV-lea, ca urmare a utilizării pedepsei tragerii în ţeapă. Această pedeapsă nu este produsul imaginaţiei lui Vlad,ea fiind cunoscută încă din Antichitate. De mai multă vreme Vlad Ţepeş, renunţase la ideea cuceririi scaunului domnesc cu ajutor otoman.
Vlad Ţepeş se apropie de Iancu, împărtăşeşte idealurile politice şi aşteaptă momentul potrivit pentru a trece munţii şi a lua din nou domnia cu sprijin transilvănean.
Când s-a ivit acest moment, în primăvara şi vara anului 1456, el este pretendentul în care Iancu îşi pune speranţa, el este omul capabil să aperesudul Transilvaniei, eventual să schiţeze o acţiune ofensivă care să asigure flancul stăng al armatei comandate de Iancu de Hunedoara. S-a bucurat în acţiunea lui, de sprijinul unor boieri munteni fapt confirmat dedocumente; în acest caz, sprijinul braşovenilor s-a redus la procurarea sumei necesare pentru formarea şi aprovizionarea corpului expediţionar care a trecut în Ţara Românească.
În vremea lui Vlad Ţepeş existau câteva domenii foarte mari, cum este acela al Craioveştilor, care număra peste o sută de bunuri funciare sau domenii până la 50 de sate. Ele sunt însă puţine şi nu sunt unitare, satele care intrau în alcătuirea unei moşii fiind dispensate în mai multe judeţe ale ţării.
Înscăunarea lui Vlad Ţepeş a însemnat şi izbucnirea unui conflict mai mult sau mai puşin evident între domn şi o parte din marea boierime. Ţepeş nu era domnul lipsit de personalitate, care să îngăduie cuiva să uneltească împotriva sa. Mai multe mărturii contemporane menţionează faptul că el s-a străduit să facă ordine pe plan intern pentru a putea face faţă marii primejdii care ameninţa de afară independenţa acesteia. Pe plan economic, Vlad Ţepeş ca şi alţi înaintaşi ai săi, i-a protejat pe negustorii autohtoni faţă de negustorii saşi din Braşov şi Sibiu.
Represaliile lui Vlad Ţepeş, promte şi crâncene, constituiau avertismente asupra necesităţii ca, în raporturile cu Ţara Românească, să se respecte drepturile şi legile acesteia.
Vlad Ţepeş se constituie în mai multe rânduri ca un mare stăpânitor, care nu ezită să pedepsească orice încălcare a legilor şi obiceiurile ţării, indiferent de starea socială a vinovatului.
În momentul în care a considerat că există ordine în ţară şi nu are a se teme de nici un duşman, el a trecut la realizarea planurilor sale în domeniul politici externe.
Fiind convins că se poate bizui pe un potenţial economic şi uman de care dispunea Ţara Românească, Vlad Ţepeş a refuzat să plătească haraciul datorat Porţii, un act echivalent în ochii sultanului cu o provocare ce trebuia neapărat pedepsită.
Vlad Ţepeş a urmărit un scop precis: eliberarea ţării de orice obligaţii faţă de Imperiul Otoman şi organizarea rezistenţei pentru apărarea independenţei.
Pentru realizarea nobilelor ţeluri pe care şi le propunea Vlad Ţepeş era necesară consolidarea poziţiei internaţionale a Ţării Româneşti, prin stebilirea cât mai multor legături de alianţă în măsură să-i asigure sprijinul necesar în vederea confruntării decisive cu colosul otoman.
În documentul pe care Vlad Ţepeş îl dă la 6 septembrie 1456 sunt schiţate principalele coordonateale politici sale externe.
În tratativele pe care le duce el se obligă să lupte împotriva otomanilor şi a altor duşmani cu toaze forţele sale.
Vlad Ţepeş a căutat să exploateze în avantajul său situaţia politică şi militară ce se crease la hotarele Ţării Româneşti, în anul 1457.
În primul rând el încearcă să refacă măcar în parte unitatea de luptă a ţarilor române, pentru a face faţă eventualelor presiuni otomane, sau pentru a se opune pretenţiilor regelui Ungariei.
Vlad Ţepeş se dovedeşte a fi personalitatea politică care a ştiut să discearnă felul în care va evolua situaţia politică şi militară în anul 1462, luând în timp măsurile de siguranţă pentru a nu fi surprins nepregătit.
Ceea ce merită subliniat este curajul extraordinar de a înfrunta colosul otoman şi pe unul dintre cei mai mari conducători de oşti ai timpului, încrederea în propriile posibilităţi şi mai ales în forţele pe care poporul său i le punea la dispoziţie.
Meritul lui Ţepeş este acela de a fi ştiut să acţioneze în tot timpul campaniei în aşa fel încât forţele militare de care dispunea Ţara Românească să nu fie angajate într-o forţă decisivă, al cărei rezultat ar fi hotărât soarta politică a ţării sale.
Programul politic şi militar urmărit de domn s-a realizat întocmai.
Rezultatul luptelor din vara anului 1462 reprezintă pe plan politic un mare succes, dat fiind că, în urma măsurilor luate de Vlad Ţepeş şi a felului în care acesta şi-a condus oastea.
Nu mai ţinând seama decontextul social-politic, economic şi cultural al epocii sale poate fi apreciată adevărata personalitate a lui Vlad Ţepeş, locul pe care îl ocupă în istoria noastră medievală, cât şi sacrificiile enorme maeriale şi umane, pe care le-a făcut Ţara Românească în timpul domniei sale.
În timpul ospăţului pe care Vlad l-a dat în cinstea oaspeţilor săi, supuşii celor doi domni români i-au pus să-şi jure dragoste şi unire.
Fără îndoială aceasta constituie o dovadă că idealul politic şi militar urmărit rând pe rând de Iancu de Hunedoara,Vlad Ţepeş, nu era expresia unui grup limitat de oameni care participau la conducerea ţărilor româneşti ci dorinţa întregului popor care prin manifestarea lor spontanădovedesc că există o cunoştinţă de neam care acţiona în sensul realizării unităţii de acţiune în faţa primejdiei comune.
Puţini sunt domnii români care s-au bucurat peste veacuri de o popularitate atât de mare ca a lui Vlad Ţepeş.
La aceasta au contribuit faptele sale, dar şi ura cu care l-au înconjurat unii dintre vecinii săi, în special negustorii saşi din sudul Transilvaniei.
Vlad Ţepeş era considerat comandantul suprem al oştii şi cea mai importantă obligaţie fiind cuprinsă şi exprimată în titlu slavon de voievod.
Puterea să încredinţeze aştora conducerea temporară a unor corpuri de oaste, dar în timpul luptelor care se dădeau pe teritoriul ţării el se afla în mod obligatoriu în fruntea trupelor sale.
Tot domnul era judecătorul suprem al ţării, şi cea mai mare parte din timpul său era afectat împărţirii dreptăţii.
Orice nemulţumit putea să facă apel la judecata domnească.
Vlad Ţepeş apare în ochii propriilor săi supuşi ca un domn care cultiva spiritul de dreptate, vitejia, îndrăzneala, vrednicia, moralitatea, chiar dacă în chip excesiv dovedindu-se inflexibil faţă de “micile” păcate omeneşti.
Cronicarii români care trăiesc la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea mai ştiu despre Ţepeş doar o singură ancdotă: ca să răzbune moartea fratelui său, Vlad i-a prins pe târgovişteni în ziua de paşti, pe unii i-a tras în ţeapă, iar pe ceilalţi i-a pus să refacă o cetate, muncindu-i până şi-au rupt hainele de pe ei.
Dacă ar fi să rezumăm faptele al căror martor le este Vlad Ţepeş,din momentul în care aceste este în stare să le înţeleagă , spectacolul se prezintă ca ocontinuă tragedie, în care victimele sunt părintele şi fratele său .
Este sufcient să fie amintite doar câteva date despre împrejurările politice şi militare cărora ţările române trebuie să le facă faţă în secolul al XV-lea, pentru a sublinia locul important pe care îl ocupa Ţara Românească din punct de vedere strategic, în sud-estul european, cât şi pentru a ne da seama de importanţa fapte lor domnului şi a supuşilor săi.
Vlad Ţepeş afost un om care a iubit mai presus decât orice dreptatea, şi care nu a ezitat să se sacrifice pentru un ideal politic mereu prezent în istoria noastră, “Independenţa”.