Este surprinzător cât de puţine sunt informaţiile contemporane certe care ne-au parvenit despre viaţa lui Platon. Uimeşte îndeosebi faptul că Aristotel, cel mai strălucit discipol al său, care a stat în preajma sa aproape două decenii, nu a făcut în vasta sa operă nici măcar o referire la omul Platon, limitându-se la a-i analiza minuţios opera. Sărăcia informaţiilor contemporane certe despre viaţa lui Platon se poate explica, cel puţin în parte, printr-o convenţie literară a vremii sale conform căreia nu se obişnuia să se facă referiri biografice la autorii care erau încă în viaţă. S-ar putea adăuga şi eventualele resentimente ale lui Aristotel faţă dascălul său, căci, chiar luând în considerare convenţia invocată, „tăcerea” sa în privinţa personalităţii lui Platon este suspectă. S-ar părea că, deşi i-a fost recunoscută şi preţuită valoarea încă din timpul vieţii, Platon n-a fost prea simpatizat de contemporanii săi, probabil datorită vanităţii sale, pe care i-au reproşat-o unii dintre ei. Era firesc ca, mai ales în cazul unui gânditor de talia lui Platon, posteritatea să încerce să umple lacunele, confecţionându-i o biografie pe măsura operei sale. Cert este că în imaginea care ne-a parvenit asupra celui mai important filosof atenian, cu greu se mai poate discerne adevărul istoric de mistificările exegeţilor. Să urmărim cele mai importante repere ale biografiei sale, aşa cum le-a fixat tradiţia.
Platon s-a născut la Atena în 427 î.Hr. într-o veche şi ilustră familie aristocratică. Tatăl său, Ariston, descindea din Codros, ultimul rege al Atenei, iar mama sa, Perictioné era urmaşa lui Solon, legiuitorul care a iniţiat procesul de democratizare a Atenei şi unul din „cei 7 înţelepţi” ai grecilor. Unul dintre unchii săi a fost Critias, sofist aristofil şi conducător al regimului „celor 30 de tirani”, care în anul 404 î.Hr. a reuşit, pentru scurtă vreme, să răstoarne regimul democratic atenian restaurând dominaţia aristocraţiei. La 7 zile, viitorul filosof a fost botezat, potrivit tradiţiei aristocratice, cu numele unuia dintre bunicii săi Aristocles, Platon fiind o poreclă care îi va fi dată în gimnaziu de profesorul de gimnastică datorită straturii atletice sau probabil frunţii sale ample (gr. platus – plat, lat). La vârsta de şapte ani viitorul filosof a început şcoala, care era organizată în două cicluri. În ciclul întâi (7 – 14 ani), se formau deprinderile intelectuale fundamentale de scris, citit, socotit şi se însuşeau cunoştinţele generale despre lume. Ciclul al doilea (14 – 18 ani) era consacrat mai ales pregătirii fizice, atât datorită concepţiei greceşti despre necesitatea armoniei dintre spirit şi trup, cât şi în vederea formării calităţilor fizice necesare viitoarelor obligaţii militare ale tuturor cetăţenilor. Platon a dovedit din adolescenţă un talent literar remarcabil, scriind numeroase poeme lirice şi tragedii. La 18 ani a început să urmărească dezbaterile filosofilor şi lecţiile sofiştilor. Astfel, a cunoscut filosofia lui Heraclit din Efes prin intermediul lui Cratylos, cel mai important discipol al acestuia. S-a iniţiat în filosofia eleată prin intermediul lui Hermogenes. A cunoscut, de asemenea, temeinic filosofia pitagorică şi atomismul. La 20 de ani l-a ascultat pentru prima dată pe Socrate şi a avut o revelaţie. În noaptea zilei respective şi-a ars toate creaţiile literare anterioare, hotărând să se consacre exclusiv filosofiei. În următorii 8 ani, adică până în 399 î.Hr., anul procesului lui Socrate, a fost nedespărţit de acesta, devenind cel mai strălucit discipol al său. Condamnarea la moarte a lui Socrate l-a afectat profund. A fost contrariat de faptul că atenienii au fost capabili să-l execute pe „cel mai bun şi mai drept dintre grecii de atunci”. Dezgustat de fapta concetăţenilor săi, dar poate şi din prudenţă, de teamă ca procesul lui Socrate să nu se extindă şi asupra discipolilor săi, imediat după moartea dascălului său părăseşte Atena. Se stabileşte mai întâi la Megara, unde se iniţiază în eristică (teoria argumentaţiei în contradictoriu) cu Euclid, el însuşi fost discipol al lui Socrate. De aici pleacă în nordul Africii la Cyrene, unde îşi desăvârşeşte pregătirea matematică cu Theodoros, unul dintre cei mai valoroşi matematicieni greci ai timpului. De aici pleacă în Egipt, la Heliopolis, fiind interesat îndeosebi de ştiinţa, moravurile şi religia egipteană. Pleacă apoi în Grecia Mare cum era numit în epocă sudul Italiei, stabilindu-se la Tarent, unde se împrieteneşte cu Arkythas, care era conducătorul cetăţii şi adept al filosofiei pitagorice. Este invitat apoi în Sicilia, la Syracusa, de către tiranul cetăţii, Dionisyos cel Bătrân. Aici este primit şi tratat ca un oaspete de vază dar, datorită unor intrigi, cade în dizgraţie şi ajunge să fie vândut ca sclav la târgul de sclavi din insula Egina pentru suma de 20 de mine. Fiind recunoscut de către un cetăţean din Cyrene este răscumpărat şi eliberat. Dezgustat de aceste experienţe, Platon se hotărăşte să revină la Atena. Ca şi alţi discipoli ai lui Socrate, decide să-şi deschidă propria şcoală filosofică. Aceasta a fost înfiinţată în afara cetăţii, într-o grădină, care aparţinuse unui erou legendar al Aticii numit Akademos. În memoria acestuia, şcoala filosofică a lui Platon va fi numită Academia. La intrarea în Academie se afla o inscripţie pe care scria: „Nu are voie să pătrundă nimeni aici dacă nu stăpâneşte în chip desăvârşit matematicile”. Datorită faimei şi competenţei lui Platon, Academia devine în scurt timp celebră atrăgând tineri din toată lumea grecească. Ea îşi propunea să formeze elite politice care, conform concepţiei social-politice platoniciene trebuiau să fie, în primul rând, filosofi. Academia era o adevărată universitate, cu profesori specializaţi, iar disciplinele fundamentale care se studiau erau matematica şi filosofia. În următorii 20 de ani Platon se va consacra organizării şi conducerii Academiei şi elaborării propriei opere. Va mai întreprinde două călătorii la Syracusa în anii 366 şi 361 î.Hr., de data acesta la invitaţia lui Dionysos cel Tânăr, cu intenţia de a-şi pune în aplicare concepţia social – politică. Va reveni de fiecare dată dezamăgit la Atena şi va continua să se ocupe de Academie şi de elaborarea operei. Platon a murit la Atena în anul 347 î.Hr.