La prima vedere pare surprinzător faptul că filosofia n-a apărut şi nici n-a făcut primii paşi în Grecia continentală, adică în matca în care s-a plămădit spiritul grecesc, ci spre zonele periferice ale elipsei aplatizate pe care forma arealului în care s-au răspândit grecii o sugerează. Departe de a fi o simplă expresie a hazardului, această situaţie are o motivaţie complexă, în care fuzionează factori de natură economică, geografică, social-politică şi spirituală.
În general, regiunile continentale situate în afara marilor fluxuri comerciale terestre au ritmuri evolutive lente şi sunt prin excelenţă conservatoare. Această tendinţă generală este valabilă, cu atât mai mult, în cazul Greciei continentale, al cărei relief accidentat îngreuna nu numai schimburile de mărfuri ci şi pe cele de idei. Chiar şi în zonele litorale ale peninsulei greceşti situaţia nu era mult diferită datorită presiunii tradiţionaliste a continentului. Este semnificativ, în acest sens, faptul că primele procese intentate unor filosofi vor avea loc în Atena secolului al V-lea î.Hr., în plină epocă clasică, şi au avut ca obiect punerea sub semnul întrebării de către acuzaţi a reprezentării mitice a lumii.
Cu totul diferită era însă situaţia cetăţilor greceşti de pe coastele occidentale ale Asiei Mici, din sudul actualei Italii şi din sud-estul Siciliei, zone colonizate de timpuriu de greci. Aceste regiuni se caracterizau printr-un dinamism social-economic şi spiritual pronunţat. Coloniştii erau oameni activi, întreprinzători, aventurieri chiar, fapt demonstrat, în primul rând, de curajul lor de a-şi părăsi locurile de baştină şi a se stabili în zone atât de îndepărtate.
În coloniile pe care le vor fonda ei vor dezvolta, în special, meşteşugurile şi comerţul maritim, spre deosebire de locuitorii cetăţilor din Grecia continentală, a căror principală îndeletnicire va rămâne agricultura. Datorită rentabilităţii sporite a meşteşugurilor şi a comerţului în raport cu agricultura, multe colonii greceşti vor ajunge relativ rapid prospere, grecii din colonii scăpând de sărăcia tradiţională a celor rămaşi acasă.
Călătorind mult ei vor cunoaşte oameni şi civilizaţii cu mentalităţi diferite de a lor, vor deveni mult mai toleranţi faţă de alte moduri de reprezentare a lumii şi a vieţii.
Ca urmare a prosperităţii pentru unii dintre grecii din colonii va apărea acel „răgaz pentru meditaţie”, pe care Aristotel îl considera una din condiţiile prealabile necesare naşterii filosofiei.
De asemenea, călătorind mult, cunoscând civilizaţii şi oameni cu mentalităţi diferite de a lor, grecii din colonii vor avea incomparabil mai multe prilejuri de mirare decât cei rămaşi acasă. Aristotel afirma, în acest sens, că „filosofia s-a născut din mirare”.
Spre sfârşitul epocii arhaice (sec. al VI-lea î.Hr.) într-o serie de cetăţi greceşti de pe coastele egeene ale Asiei Mici, din sudul Italiei şi din Sicilia se creează astfel condiţiile obiective şi subiective necesare naşterii filosofiei.