Filosofia antică grecească a parcurs în evoluţia sa istorică următoarele patru mari etape:
- Etapa presocratică sau preclasică – desfăşurată pe parcursul secolului al VI-lea î.Hr. Ea a avut un caracter pronunţat cosmologic, fizicalist, adică în centrul interesului filosofilor s-au aflat problemele cosmosului, ale naturii (pyisis – natură). În măsura în care au fost abordate, problemele omului şi ale vieţii sociale au fost subordonate aceleiaşi perspective fizicaliste. Cei mai importanţi filosofi ai acestei perioade au fost: milesienii (Thales din Milet, Anaximandros din Milet şi Anaximenes din Milet), Pythagoras, Heraclit din Efes, reprezentanţii Şcolii din Elea (Xenofan din Colofon, Parmenides din Elea, Melissos din Samos, Zenon din Elea), filosofii pluralişti (Anaxagoras din Clazomene, Empedocles din Agrigent), reprezentanţii atomismului ( Leucipp şi Democrit).
- Etapa clasică (sec. V-IV î.Hr.) – este etapa apogeului filosofiei antice greceşti şi a avut un caracter pronunţat antropologic, adică în prim-planul interesului filosofilor au trecut problemele omului. Cei mai importanţi filosofi ai epocii clasice au fost: sofiştii (Protagoras din Abdeba, Gorgias din Leontinoi, Hippias din Iulis, Critias, Callicles, etc.) şi cei mai valoroşi filosofi greci: Socrate, Platon şi Aristotel.
- Etapa elenistică (sec. III-I î.Hr.) – este etapa declinului culturii şi civilizaţiei antice greceşti, dar şi de elenizare, adică de difuziune amplă a valorilor greceşti în întreaga lume antică. Filosofia acestei epoci a avut un caracter pronunţat eticist şi pesimist. Reprezentanţi: Epicur, stoicismul şi scepticismul.
- Etapa romană (sec. I-IV d.Hr.) – întrucât romanii n-au dat dovadă de prea mare originalitate în filosofie, filosofia romană este considerată adesea ca ultima etapă a filosofiei greceşti. Cei mai importanţi filosofi romani: Cicero, Seneca, Marc Aureliu, Lucretius – au împrumutat majoritatea temelor şi motivelor pe care le-au abordat din filosofia grecească. Şi în această etapă filosofia a avut un caracter eticist şi pesimist întrucât epoca respectivă era epoca de declin a imperiului roman. De asemenea, în această epocă a avut loc fuziunea dintre spiritul grecesc şi cel roman, care s-a realizat pe fondul constituirii şi răspândirii rapide a religiei creştine, care va influenţa decisiv evoluţia culturii şi civilizaţiei occidentale, inclusiv a filosofiei, următorului mileniu si jumătate.