- Problema originii filosofiei. Filosofia, ca formulare conceptuală şi dezbatere argumentativă a condiţiilor de posibilitate ale cunoaşterii şi ale realităţii este un fenomen integral european. Europeanul a descoperit în Grecia antică conceptul, realitate abstractă care înlocuieşte individualul prin universalitatea lui şi pluralitatea obiectelor prin unicitatea lui. Din acest motiv, omul european a descoprit o formă de raportare la adevăr privilegiată, prin intermediul căreia el speră să aibă acces la real fără a mai face apel la ritual, la afectivitate, la asceza fizică, etc. Apariţia acestui fenomen este datorată civilizaţiei Greciei clasice, tipului de convieţuire politică propriu acestei civilizaţii şi unui efort al unei elite intelectuale de impunere a valorilor conceptului în viaţa publică.
- Există două pasaje din Aristotel care propun o explicaţie a apariţiei filosofiei: Metafizica, I, 2, 982b 12-13: un elogiu al mirării, o distincţie faţă de mit şi o legătură cu gratuitatea gestului cunoaşterii. Pasajul reia ideea unui mit referitor la Thales, care prin exemplul vieţii sale a valorificat puterea filosofiei de aproduce bunuri materiale, faără ca ea să fie interesată de această posibilitate; 2. Politica, VIII, 6, 1341a 27-33: războaiele medice, răgazul şi magnanimitatea (posesia integrală a virtuţilor) ar fi ocayionat filsoofia. Pasajul revne la explicaţia: filosofia a apărut când oamenii au putut realiza o viaţă cotidiană în care să cultive acţiuni care se au pe sine drept scop, fără a se consuma într-un simplu proiuect a cărui realiyare este rezervat viitorului. Cele două formule au un caracter complementar. Prima explicaţie are în vedere originea gândirii filosofice în gradul de maximă receptivitate a gândirii. A fi receptiv înseamnă a vedea că lucrurile pot sta şi altfel (exemplul regulii metodei din Parmenide). A doua explicaţie are în vedere un cadru istoric care conduce la depăşirea distincţiilor arhaice într-un nou mod de temporalitate cotidiană.
- După prima formulă (interpretare psihologică): Jaspers (Mirarea filosofică): originea filosofiei este mirarea şi desemnificarea lumii.
- Teza lui Hegel (Prelegeri de istoria filosofiei, pp. 90-96): pentru începutul filosofiei, au fost necesare două condiţii: libertatea gândirii şi voinţa a ceva în general (etwas uberhaupt).
- Teza lui John Burnet (Early Greek Philosophers) şi după el D.Roşca (Minune greacă): originea filosofiei este un miracol, nu putem explica ci doar constata evenimentul. Contraargumente: condiţiile istorice ale Greciei antice fac posibilă, dar, e drept, nu necesară apariţia filosofiei.
- Teza lui Cornford: originea filosofiei se află în transpunerea laicizată a şi abstractă a unei viziuni religioase despre lume. Contraargumente: spaţiul lui Anaximandru seamănă cu structura cetăţii, Thales face elogiul gratuităţii, etc. Ele nu sunt religioase, chiar dacă comportamentul lui Empedocle este şamanic, pitagorismul este o formă de iniţiere, discursul lui Parmenide e o iniţiere religioasă, etc.
- Teza lui P. Vernant: structura politică a cetăţii greceşti predispune mental la reflecţie filosofică iar cadrele mentale ale cetăţii oferă tematica filosofiei, conducând la o raţionalitate particulară, cea politică. Asta înseamnă: ignorarea forţelor oculte, egalitarism, geometrie. Observaţii: faptul verifică tema filosofiei ca obţinere a recepţivităţii totale socratice, analogică pieţii centrale a oraşului. Totuşi, de ce fragmentele presocraticilor sunt cosmologice, dacă originea gândirii este politică?
- Prin urmare, avem de analizat două întrebări: 1. Ce era cetatea greacă? şi 2. Ce era filosofia greacă? Cetatea greacă era moştenitoarea revoluţiei hoplitice din secolul al VII-lea (vezi şi Politica, II, 9, 1271 a 35-37, ospeţele publice şi cetăţenie, apoi III, 17, 1288a 12-14 pentru originea războinică a cetăţeniei). Ea a cunoscut mai multe reforme, între care cele ale lui Solon şi Dracon. Între ele, împărţirea oraşului pe deme desfiinţa organizarea gentilică (10 nu e divizibil cu 3). Apoi, aceste reforme au instituit o mentalitate a clasei de mijloc, au formulat condiţiile pentru elogiul medietăţii, au predispus gândirea la structuri geometrice, raţionale, care depăşeau cadrele gândirii mitice.
- Pentru grecii înşişi, filosofia pare să fi fost o preocupare pe care fie o trimiteau în Orient dintr-un joc textual al evaziunii auctoriale (de exemplu Platon, în dialogul Timaios) fie şi-o revendică în sensul unei descoperiri orginale (Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, I, 4: “Astfel, filosofia începe la elini şi chiar numele ei refuză să fie tradus într-o limbă străină”). Practica filsoofiei este frecvent asociată conversaţiei politice, iar spre sfârşitul antichităţii, unui mod de viaţă contemplativ, iniţiatic, apropiat practicii ritualice. Filosofia a devenit, în cele din urmă, un program de studiu şi de viaţă în care ştiinţele cunosc principii analogice şi se întemează reciproc în viziuni coerente despre lume. Spre sfârşitul culturii greceşti, David Armeanul a lăsat şase definiţii ale filosofiei. Comentariul lor poate ocaziona o comparaţie cu sensul contemporan al filsoofiei, care a pierdut o serie de trăsături şi a câştigat altele. Explicaţia medierii istorice a idealului universitar medieval care a schimbat mult din filosofia ca mod de viaţă (P. Hadot). Iată definiţiile lui David Armeanul: 1. Cunoaştere a fiinţelor ca fiinţe; 2. Cunoaşterea lucrurilor divine şi umane; 3. Reamintirea morţii; 4. Asemănare cu zeul pe cât este posibil; 5. Tehnică a tehicilor şi artă a artelor; 6. Iubire de înţelepciune.
Bibliografie: G.W.F.Hegel, Prelegeri de Istoria filosofiei, pp. 90-96; J.P.Vernant, Mit şi religie în Grecia antică, (1995) pp. 12-94; G.Glotz, Cetatea greacă (1992); Karl Jaspers, (1986) Texte filosofice, pp. 5-15, P.V.Naquet, Vânătorul negru, (1985) pp. 374-394; G.E.R.Lloyd, Metode şi probleme în ştiinţa Greciei antice (1995), pp. 142-161, Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, I,4, P.M. Schuhl, Eseu asupra formării gândirii greceşti, ed. Teora, 2000, J.P.Vernant, Originile gândirii greceşti, ed. Symposion, Bucureşti, 1995.