Solutia dublei alegeri, la Iasi si Bucuresti a aceluias domnitor a fost o forma originala, creiativa a clasei politice romanesti de a-si impune un obiectiv, greu de acceptat de "concertul european."
Se inaugura, in politica romaneasca, o indrazneata formula politica, care va mai fi aplicata, ce a faptului implinit.
O data depasita, dubla alegere a lui Cuza, a fost deosebit de dificil, recunoasterea acestui pas politic de citre Puteri, pe de-o parte si de materializa Unirea in realtatea politica moldo-valaha.
Era clar pentru oamenii politici ai timpului, ca este vorba de un inceput, si ca trebuie intemeiate structuri noi, care sa sprijine noua entitate politica.
Fireste Unirea era un ideal mai vechi, dar a trece de la nivel de ideal la cel de a constructie politica, a fost deosebit de dificil, pentru un domn, fara experienta politica relevanta, dar si pentru majoritatea celor care l-au secondat, care fie erau teoreticeni, fie revolutionari, dar au fost straini de actul guvernarii.
Putem descifra citeva planuri de actiune in aceasta domnie, de 7 ani(1859-1866): incercarea de transformare a unirii personale intr-o unire propriu-zisa si de aici necesitatea de a actiona pe de-o parte in interior, pentru crearea strucrurilor unificate (armata, parlament, guvern, reprezentante diplomatice, etc) , iar pe plan extern efortul de a face Puterile sa recunoasca acest fapt implinit, fara aprobarea acestora.
Un alt plan, consecutiv celor aratate pina acum, este reforma societatii romanesti in conformitate cu idealurile unei clase politice, care dorea adoptarea unui model cultural european.
Trebuie sa recunoastem ca era un test deosebit de greu pentru aceasta noua clasa politica, cit si pentru domnitor.
Cronologic, primele dificultati apar pe plan international. Dubla alegere era vazuta de unele Puteri si in special de turci, ca o incilcare a tratatelor internationale, o violare a recentului tratat de la Paris.
Pentru inceput poate ar trebui sa "inventariem" in mare pozitia celor 7 Puteri europene fata de dubla alegere a lui Cuza.
Asa cum era de asteptat, Turcia era cea care a opus cea mai puternica rezistenta fata de decizia romanilor. Ea vedea -si din punctul ei de vedere nu gresea-acest act ca inceputul unui proces de desprindere fata de sistemul de relatii cu Turcia, Aparitia unui stat, relativ puternic, nu putea fi privita ca un fapt pozitiv de turci. Acestia vor trece la pasi de descurajare militara, prin concentraea de trupe spre Dunare.
O pozitie potrivnica actului de la 24 ianuarie vor avea Austria si Anglia. Austria pentru ca, inca din timpul razboiului Crimeii isi proiectase o politica expansionista in directia Principatelor, iar planul unei anexiuni, desi nu se punea clar, nu era inlaturat. Formarea unei entitati statale romanesti, cu capitala la Bucuresti ar fi insemnat o atractie puternica pentru romanii din monarhia habsburgica, care avea intre hotarele sale Transilvania si Bucovina-si Viena vedea in aceasta un pericol la integritatea monarhiei.
Anglia, urmind consecvent politica sa sprijinire a Imperiului Otoman va duce o politica de ostilitate fata de actul romanesc. Totusi Anglia, ce avea interese in dezvoltarea comertului cu Principatele, la care se adauga si presiunea unei opinii publice favorabile cauzei romanesti avea sa renunte treptat la politica de ostilitate.
Rusia a avut o politica contradictorie. Pe de-o parte era gata sa sprijine orisice act, ce ar slabi pozitia Turciei, inclusiv Unirea, pe de alta parte Rusia nu a renuntat niciodata la proprile planuri de anexare a Principatelor Romane, ce ii deschideau drumul spre Constantinopol . In acest sens nu putea privi cu simpatie consolidarea statului moldo-valah.
Franta, lui Napoleon al III-lea avea ca axa a politicii sale, politica nationalitatiilor si avea sa fie principalul sprijin diplomatic al tanirului stat.
Prusia si Sardinia au sprijinit Unirea, pentru ca si ele erau interesate in realizarea unificarii germanilor si respectiv italienilor, in state nationale.
Diplomatii romani vor trebui sa gaseasca drumul potrivit pentru a se strecura printre aceste interese contractorii.
O prima conferinta a Puterilor in aprilie 1859 avea sa discute situatia principatelor;ministrul de externe al Frantei, Walewski va presa Austria si Turcia sa recunoasca alegerea lui Cuza, iar Sultanul a timis a trimis la 3 si 8 octombrie doua firmane de investitura pentru Cuza in calitatate sa de domn a celor doua principate,
Reformele
Inca din primele zile ale domniei, Cuza ia masuri de unificare administrativa: se unifica serviciul postal, cancelariile diverselor ministere incep sa se mute la Bucuresti.
O masura importanta a fost cea a unificarii armatei. Unificarea ostirii a avut loc, in martie 1860, in tabara Floresti, de linga Ploiesti si se creiaza un prim comandament comun al acestei armate, sub conducerea generalului moldoveann, Milicescu. In decembrie 1860, se realizeaza serviciul medical unificat al armatei, sub conducerea doctorului Catol Davila. Prioritatea care se da armatei este oglindita de faptul ca primul minister unificat a fost cel de razboi, pus, in august 1860, sub conducerea generalului Ioan Em. Florescu
Practica politica a dovedit greutatea guvernarii cu dubla administratie. Aceasta il va convinge pe Cuza, de necesitatea unificarii administratiei. Astfel, intr-un moment, in care s-a asigurat ca turcii nu vor reactiona negativ, la 11 decemmbrie 1861, Cuza, anunta intr-o proclamatie dizolvarea celor doua adunari si convocarea unei adunari unite la Bucuresti, la 24 mai 1862.. Iar cu doua zile inainte, la 22 ianuarie 1862, Cuza numeste ca primul premier al Principatelor Unite, pe Barbu Catargiu, seful gruparii conservatoare din Tara Romaneasca.. Numirea lui Catargiu era rezultatul situatiei din Camera reunita, in care conservatorii erau majoritari. Domnul dorea sa sublinieze ca respecta regulile jocului democratic parlamentar
Ca semn al unificarii complete au fost desfiintata Comisia centrala de la Focsani.
Perioada urmatoare este caracterizata prin concentrarea in Bucuresti a tuturor departamentelor ministeriale, raminind la Iasi, pentru rezolvarea problemelor curente, mici structuri numite directorate. De asemenea, Monitorul Oficial al Moldovei era desfiintat, fiind inlocuit cu o simpla Foaie de publicatii oficiale. Ramine o singura publicatie a statului cu numele de Monitorul Oficial al Principatelor Unit
De asemenea, din ianuarie 1862, Bucurestii capata calitaea oficiala de capitala a Principatelor Unite.
Pas obligatoriu, in procesul de unificare, comasarea si centralizarea structurilor administratiei au creiat conditiile functionarii normale a diverselor , cit si a exercitarii functiilor specifice ale statului.
aLegea rurala
O problema deosebit de grava a fost cea rurala. Exista o stare de nemultumire cronica la sate, care periodic exploda prin diverse miscari taranest caracterizate in diferite forme de revolte, ca cea a granicerilor, concentrati la Floresti sau a dorobantilor de la Braila, din vara lui 1859, sau cea condusa de Mircea Malaieru, care in fruntea citorva mii de tarni din Ilfov a incercat sa intre in Bucuresti, in ianuarie 1862 .
Pe acest fond se intirea in opinia publica ideia necesitatii unei reforme agrare. In fond, aceasta masura era acceptata de intreaga societae si de toate gruparile politice. Diferentele apareau asupra felului reformei si a momentului cind sa fie infaptuita.
Prima incercare de legiferae in problema rurala a fost facuta de guvernul conservator al lui Barbu Catargiu, in mai 1862. Proiectul prezentat urmarea transformarea completa a domeniului in propietate de tip capitalist. Se incerca desavarsirea procesului inceput prin prevederile regulamentare si continuat prin legea din 1851 a lui Barbu Stirbei. Prin acest proiect se urmarea formarea unui "lot comunal" din care sa se dea spre folosinta, cite trei pogoane fiecarei familii. De asemenea se preconiza inchirierea unor loturi taranilor din propietatile statului, sau a unor institutii, fundatii, etc. In fapt boierul era eliberat de orisice oblgatii, iar domeniul sau se transforma intr-o propietate de tip ferma. Rezultatul este lipsirea taranului de "obiectul muncii", libertatea ce si-o cistiga devenea iluzorie, in conditiile imposibilitatii de a-si cistiga existenta.
Liberalii, din care se distinge Mihail Kogalniceanu vor protesta , fiind sprijiniti si de demonstratii populare. Ei cereau impropietarirea taranului din expropierea, cu despagubire, a unei parti din mosie. Lupta politica in jurul reformei agrare s-a intins in perioada 1862-1864, timp, in care majoritatea conservatoare s-a opus legii rurale.
In conditiile loviturii de stat din mai 1864-despre care vom vorbi in amanuntim, intr-un curs urmator-prin care puterea a fost concentarata, in miinile lui Cuza si a guvernului sau, condus in epoca de Kogalniceanu s-a putut legifera reforma agrara. La 14 august 1864, Cuza sanctioneaza si promulga legea rurala. Prin aceasta se prevedea, ca :
"Şatenii clacasi sunt si ramin deplini propietari pe locurile supuse posesiunii' Era prima oara in istoria Romaniei, cind se aplica sistemul impropietaririi.
Intinderea loturilor cu care erau impropietariti taranii, diferea in functie de numarul de vite, deci de posibilitatea de a-l munci.
Legea limita intinderea totala a noilor propietati taranesti la doua treimi din intinderea mosiei.
O prevedere foarte importanta era cea, privind desfiintarea diverselor obligatii, de tip feudal. Astfel se specifica in textul legii:
"Se desfiinteaza odata pentru todeauna si in toata intinderea Romaniei claca (boierescul) dijma, podvezile, zilele de meremet, carele de lemne, si alte asemenea sarcini, datorate stapinilor de mosii, fie in natura, fie in bani"
Aceasta suprimare a unor obligatii extraeconomice, nascute din cutuma relatiilor feudale era un pas important in statornicirea unor relatii moderne de tip capitalist in agricultura.
Conform principiului enuntat in lege, propietarii erau despagubiti de tarani, atit pentru pamint, cit si pentru claca, dijma si alte obligatii.
Trebuie specificat ca aplicarea legii a fost dificila. Aceasta pentru ca nu se elaborase o data cu legea un regulament precis, ceeace a dat loc la interpretari subiective, intirzieri, care de obicei, defavorizau taranimea.
In aplicarea legii, guvernul nu a beneficiat de un corp de "tehnicieni": agronomi, topografi,etc.
Multiplele greutati au facut ca legea sa nu fie aplicata in anumite regiuni, sau sa fie aplicate neunitar de la o regiune la alta.
Cu toate aceste imperfectiuni legea agrara din 1864 a fost un moment deosebit de important in progresul societatii romanesti, pe drumul modernizarii.
Ea a dus la imbunatatirea -chiar limitata- a situatiei taranimii, producind un val de entuziam in satele romanesti.
Reforma a reusit sa micsoreze tensiunea sociala si sa amine exploziile, tip-rascoala, pina la inceputul secolului 20.
b.Legea secularizarii averilor manastiresti
Una din reformele importante ale domniei lui Cuza a fost secularizarea averilor manastiresti.
Trebuie facuta mentiunea ca ideia expropierii propietatilor manastiresti a pornit de la existenta unor foarte intinse domenii ale manastirilor inchinate .
In istoria Tarii Romanesti si a Moldovei a functionat un model al inchinarii diverselor ctitorii citre locurile sfinte. Era o forma de a conferi un prestigiu sporit celui care facea acest act, oferindu-i o protectie sporita din punct de vedere spiritual. Diversele manastiri sau locuri sfinte erau inchinate, impreuna cu mosiile pe care le aveau in propieate. Aceste inchinari se faceau Patriarhilor de la Ierusalim sau Constantinopol, sau unor lacasuri de pe muntele Athos.
Cu timpul, manastirile inchiate nu vor mai avea obligatii citre stat, ci exclusiv citre respectivele Patriarhii sau lacasuri sfinte. In acest sens, datorita prestigiului lor, cit si sprijinul care il obtin, din partea Turciei, ca beneficiara a cresterii averilor acestora, ce se aflau pe teritoriul sau, sau al Rusiei, ce se erija ca protectoare, vor inceta sa se achite de obligatii.. in timp s-au acumulat datorii uriase, care grevau aspra bugetului Principatelor, constituind un spatiu ce iesea de sub controlul statului, precedent periculos, pentru autoritatea acestuia.
De aici s-a nascut ideia trecerii in propietatea statului a tuturor acestor propietati.
Fiind vorba de propietati ale unor lacasuri de cult straine s-a nascut interpetarea ca ar fi o masura de caracter xenofob. Pentru a se feri de aceasta interpretare, se va largi sfera de actiune a legii, la toate propietatile manastiresti
Trebuie spus, ca spre deosebire de reforma agrara, care a stirnit o vie opozitie in special in rindul boierimii conservatoare, legea secularizarii bunurilor manastiresti s-a bazat pe un larg consens. Impotrivirea venea din afara, in special din partea Turciei si Rusiei.
Intr-un context, considerat favorabil, Cuza si guvernul sau, condus de Nicolae Kretulescu au trecut la fapte si au prezentat Adunarii, proiectul de lege al secularizarii, la 13 decembrie 1863.
In primul articol se prevedea "Toate averile manastiresti din Romania sunt si ramin averi ale Statului". Veniturile lor erau trecute in bugetul statului. Statul roman platea, ca despagubire, suma de 51 milioane lei. Pe linga aceasta, guvernul roman afecta suma de 10 milioane lei, pentru infiintarea la Constantinopol a unei scoli laice si a unui spital.
Trebuie spus ca actul isi avea importanta sa economica, cici suprafata totala depasea un sfert din teritoriul tarii.
Intrarea in vigoare a legii va crea o atmosfera favorabila lui Cuza in tara, fapt de care domnitorul se va folosi in lovitura de stat.
O lege importanta in modernizarea si organizarea statului este legea comunala, votata in martie 1864. Legea era inspurata de legea similara franceza, si era bazata pe principiul descentralizarii, principiu ce era prezent si in programele revolutionare de la 1848.
Prin aceasta lege se dadeau competente sporite comunei, ca unitate de baza a administratiei. Prin prevederile acestei legi se naste primaria, organism deosebit de important in procesul modernizarii. Primariile erau cele care gestionau lucrari edilitare, precum iluminat, pavare, canalizare, organizau comertul local, se ingrijeau de sistematizare, prin proiectarea unor noi cai de acces, a unor piete publice, supervizau igiena localitatilor, aveau in grija, invatamintul primar-prin intretinerea scolilor primare, etc.
Primariile erau si un important centru de putere politica, pentru diversele grupari politice, iar lupata pentru cistigarea lor era o preocupare importanta.
- Alte legi
.Legea instructiunii este de fapt un pachet legislativ privind multiplele aspecte ale problematicii invatamintului. Caracterul sau complex a facut sa fie numita
Reforma invatamintului.
Inca de la inceputurile domniei sale, Alexandru Ioan Cuza va da atentie instructiunii, despre care spune, in primul sau mesaj adresat Adumarii Elective, in decembrie 1859, ca "...trebuie sa fie graduala si pusa la indemina tuturor claselor".. Lichidarea analfabetismului este pusa pentru prima data ca obiectiv oficial. In acelas mesaj, noul domnitor va spune: "Eu tin numaidecit ca fiecare sa stie, in curind, a scrie si a ceti".
Numeroase masuri, de-a lungul domniei vor sublinia atentia data invatamintului. In 1860 se infiinteaza Universitaea din Iasi-care azi poarta numele domnitorului. Acest act marcheaza inceputul invatamintului modern universitar in Romania. Alegerea Iasiului si relativa graba cu care s-a trecut la infiintarea universitatii este si o incercare de a se da Iasiului o recompensa pentru pierderea calitatii de capitala.
In acesti ani are loc o dezvoltare remarcabila a invatamintului secundar. La Bucuresti se infiinteaza trei gimnazii: Ghoerghe Lazar, "Matei Basarab" si "Mihai cel Mare" rebotezat "Mihai Viteazul" (toate devenite in anii '90, licee), un alt gimnaziu apare la Ploiesti, "Petru si Pavel", "Laurian" la Botosani, la Focsani, gimnaziul "Unirea". Este inceputul formarii unui invatamint de elita, cu un nivel de predare compatibil cu Europa Occidentala.
Invatamintul comercial apare si se extinde. Astfel vom aminti de doua scoli comerciale, cu grad de scoli secundare, la Bucuresti si Galati .
Nevoia de invatatori a determinat infiintarea unei importante retele de scoli normale.
O sinteza a acestor preocupari este legea instructiunii. Aceasta punea, la baza invatamintului romanesc, pentru prima data in istoria sa, principiul invatamintului public obligatoriu si gratuit.
Legea invatamintului stabilea patru ani pentru invatamintul primar (cinci ani in mediu rural) si 7 ani pentru cel secundar. Se instituie dupa model francez, examenul de bacalaureat. Acesta era de doua feluri, in stiinte si umanist. El se dadea in cadrul uneia din cele doua Universitati ale tarii. Era un moment foarte important, cel ce trecea examenul, putea sa foloseasca titlui de "bacalaureat"si avea un statut quasiuniversitar.
Prin legea invatamintului din 1864 s-a infiintat Universitatea din Bucuresti, care avea aceias structura, ca si cea din Iasi: trei facultati, de drept, stiinte, litere ( filozofie).
In decembrie 1864, a fost legiferat noul Cod Civil ( a intrat in vigoare peste un an in decembrie 1865, timp folosit pentru insusirea lui de reteaua judecatoreasca), alcatuit in primul rind pe baza Codului civilal lui Napoleon, dar prelua si o serie de elemente ale vechiului drept romanesc. Acesta era in fond consacraea legislatiei moderne de tip occidental in spatiul romanesc.
Dintre prevederile importante este infiinatra serviciului de stare civila, astfel casatoria civila-ca si divortul civil-deveneau obligatorii. De asemenea , inregistrarea nasterilor si a mortilor incepe sa se faca sistematic prin acest serviciu. Bisericile care aveau monopolul "miscarii populatiei" vor fi obligate sa predea serviciilor respective-ce functionau pe linga primarii-vechile condice de evidenta (mitrici). Era o masura importamta in directia secularizarii si europenizarii societatii romane.
Odata cu Codul civil era proclamat codul de procedura criminala. Prin acesta, se desfiinta pentru prima oara, pedeapsa capitala in societaea romana.
Toate aceste reforme sunt axa unui important efort de modernizare a societatii romanesti in perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza., care vor veni in contradictie cu Statutul dezvoltator, care stirbea regimul democratic
d.Abdicarea silita a domnitorului (1866)
Unui lector mai putin avizat cu realitatea timpului i se pare ciudat: cum domnul ales in unanimitate si primit cu un entuziasm general de mase, in 1859 isi termina domnia prin abdicare silita.
Pentru a intelege, cm s-a ajuns aici, trebuie sa cercetam un pic dezvoltarile politice in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Procesul de modernizare, care l-am urmarit pe diverse planuri se face simtit si in cel al vietii politice. Putem vorbi de un inceput de cristalizare a acesteia, prin configurarea unor grupari politice. Fireste, diverse grupari politice, cu orientari ideologice diferite, si cu strategie sociala diferita pot fi urmarite si in perioadele anterioare, in 1848, in emigratie. Dar este clar ca avem de-a face cu un inceput si este de subliniat formula "un inceput" de organizare politica. Procesul insa este timid, si el se va maturiza dupa 1866.
Pina 1850 vorbim de o grupare comuna -partida nationala-sau progresistii-
cei ce erau pentru Unire. Si care era cvasitotalitatea gruparilor politice ale vremii: de la conservatori, la cei mai radicali liberali, formati la scoala "comitelor secrete" mazziniste din Occident.
Raminea cineva in afara? Da, o minuscula grupare de conservatori "duri", ce respingeau ideia Unirii si incercau o revenire la vremea Regulamentelor organice si a privilegiilor boieresti: mai influenti si mai prezenti in Moldova, cu o apreciabila forta economica, precum cei din familiile Bals, Sturdza, Sutzu.
Cei din partida nationala erau-asa cum am mia spus-extremi de diferiti; la Bucuresti, tonul era dat de activismul politic al unui Rosetti, cu idealuri republicane -si infiinteaza un ziar Republica Romana-, urnmat de Bratieni si Golesti. Obiectivul acestora era ca noua structura politica sa fie pe de-a intregul europeana, cu proclamarea libertatilor civile-cel al libertatii de intrunire si e presa le erau extrem de scumpe-intinderea cit mai mult cu putinta a drepturilor electorale (C.A. Rosetti era pentru vot universal), legi pentru progresul meseriilor si a mestesugurilor, etc) Ei priveau cu simpatie rezolvarea problemei impropietaririi taranilor, fara a fi convinsi de urgenta acestei masuri. Interesnt, ca aceasta grupare era puternica in primul rind la Bucuresti si in orasele Munteniei, neavind o corespondenta in Moldova, decit personaje de importanta secundara. In Tara Romaneasca erau si citeva persobalitati de centru, moderati, intre care se detasa Ion Ghica, Dimitrie Ghica (acesta cu un pas mai la dreapta primului), Vasile Boeescu, Dimitrie Kretzulescu si altii. In Moldova acestora le corespundea grupul din jurul lui Mihail Kogalniceanu. Democrat convins, adept al unor legi de modernizare, el nu privea cu simpatie "liberalismul mazzinist" al celor de la Bucuresti. Acesti moderati erau pentru o rezolvare grabnica a problemei rurale. Cel ce fusese cel mai activ in aceasta directie, Nicolae Balcescu a murit prematur in 1851. Moderatii, de tipul lui Kogalniceanu sau Ion Ghica, dadeau o importanta primordiala problemelor instructiei scolare. Extinderea scolii, raspindirea, prin forme diferite a culturii si inainte de toate lichidarea analfabetismului erau obiective prioritare. Fara ele nu vedeau posibile largirea drepturilor democratice.
In ce priveste conservatorii, nici acestia nu au o pozitie unitara. Cei mai multi dintre ei accepta necesitatea transformarilor, dar considera prioritara pastraea ordinii.
Vorbind in general de conservatori si liberali trebuie sa conchidem ca sunt despartiti nu de obiective, in fond, si unii si altii erau pentru trecerea la un tip de societate europeana, capitalista, ci in strategia diferita a acestor grupe politic, in prioritatile ce si le fixeaza..
Aparitia structurilor de tip parlamentar, ca Adunarea Deputatilor, sau dupa 1864, a organismelor puterii locale creiaza conditii pentru un plus de organizare a acestor grupari politice.
O intrebare suplimentara, ar fi cum s-a raportat, cel ales ca domitor, la aceste grupari politice, cum a incercat si cum a reusit sa guverneze cu ajutorul lor sau impotriva lor.
Cuza nu avea un trecut politic bogat. Participant la revolutia de la 1848, el reprezenta acea grupare a boierimii liberale interesata in schimbari, fara insa sa aiba ocazia sa-si precizeze teoretic pozitia. Dupa intoarcerea din emigratie, el devine cunoscut si simpatizat nu datorita unei pozitionari politice, ci prin citeva gesturi de curaj, care i-au atras simpatia opiniei publice.
Era ceeace se numeste un "om de centru" fara a fi legat intr-un fel de vreo grupare politica, fapt care a si usurat alegerea lui in ianuarie 1859.
Lipsa unei orientari si mai ales a unei "apartenente" politice vor fi un handicap pentru domitor
El incearca la inceput o relatie mai strinsa cu liberalii radicali, care de altfel au fost foarte activi in dubla alegere. Dar foarte curind si-a dat seama ca acestia sunt o forta, bine organizata si pot fi un pericol. S-a orientat spre centru, fie ca a fost vorba de un Nicolae Kreulescu, fie de Mihail Kogalniceanu, dar acestia nu aveau in spate o organizare puternica. A crezut ca poate colabora cu partida conservatoare, care va forma primul guvern unificat, dar conceptiile, mai ales legate de problema agrar -prioritara la Cuza-erau total diferite.
Lipsa sprijinului politic va fi una din cauzele care vor contribui la deteriorarea relatiilor acestuia cu staff-ul politic, si in cele din urma, la pierderea domniei.
Coalizarea opozitiei se va face treptat si nu va cunoaste un traseu liniar, fiind repetate zig-zag-uri (impacari si rupturi repetate).
Conservatorii au vazut permanent in Cuza un adversar, fiind constienti ca realizarea reformei agrare era un obiectiv strategic al acestuia.
Pe de alta parte, liberalii radicali nu i-au putut ierta domnitorului refuzul sistematic dal acestuia de a-i chema la guvern.
Avind ostilitatea acestora Cuza a incercat, pe de-o parte, si in buna parte a reusit, sa guverneze cu politicieni moderati si pe de alta sa tina in sac cele doua extreme.
Lipsa de sprijin politic pentru domnitor si pentru guvernele sale au condus treptat la solutia loviturii de stat. De altfel inlocuirea, in octombrie 1863 a lui Nicolae
Kretulescu cu energicul Mihail Kogalniceanu era semnul intentiei domnului de a realiza
0 schimbare de regim. Aceasta schimbare se va petrece prin lovitura de stat din mai 1864. La cererea domnitorului, Kogalniceanu dizolva parlamentul si proclama un nou sezamint constitutional, care purta numele de Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris.
Acest statut era o legiuire de tip autoritar, care dadea puterii executive-respectiv domnului-competente suplimentare, reducind substantial autoritatea puterii legiutoare. Se prevedea, ca domnul singur are initiativa legilor. Tot acesta, numea pe presedintele Camerei. Se infiinta o a doua Camera (Corp ponderator^ , din a carui membrii unii sunt numiti de drept , iar restul numiti de domn.
In acelas timp cu Statutul se proclama o lege electorala, care largea mult participarea la vot.
O asemenea ingradire a libertatilor democratice, in paralel cu masuri repetate de suprimare a unor ziare opozitioniste, interzicerea de intruniri politice, arestari administrative au alertat pe liberalii radicali, pentru care aceste libertati erau abc-ul lor politic.
Aceasta situatie politica va naste o ciudta alianta intre opozitia de stinga si cea de dreapta. Contemporanii au denumit-o "monstroasa coalitie," formula preluata si de istoriografie. Preluare nejustificata, dupa parerea noastra, pentru ca in fond avem de-a face cu o alianta politica, cu obiectiv limitat-rasturnarea domnitorului -intre doua forte politice, care reprezentau doua cai al aceluias proces-transformarea societatii in sens capitalist.
Coalitia radicalo-conservatoare isi va stabili legaturi in armata si politie, care ii va usura drumul spre abdicarea domnului.
Trebuie spus ca actiunea conspirativa se va desfasura in paralel cu o indepartare a opiniei publice de domnitor. Motivele de nemultumire se multiplica. Unul din ele este forta crescinda ce o va capata, camarila din jurul domnitorului.. In fruntea acesteia se gasea Cesar Librecht, seful telegrafelor din Romania, ce a ajuns la o putere deosebita, controla ministrii, cenzura toate informatiile ce mergeau la Cuza. Influenta lui asupra lui Cuza depasea orisice limita, iar acest lucru se stia. Insasi, premierul Mihail Kogalniceanu
1 se adreseaza cu un ton prevenitor. In afara de Librecht, in camarila mai intrau Baligot de Beyne, secretarul personal al domnului, Iancu Alecsandri, fratele poetului, sau Alexandru Cantacuzino, un apropiat al Elenei Cuza..
Camarila, prin autoritatea ce o avea in fata unor reprezentanti ai corpurilor constituite ale statului aduceau un prejudiciu important statului de drept si intretineau o permanenta ostilitate impotriva domnitorului.
Legatura extraconjugala a lui Cuza cu printesa Maria Obrenovici, ce locuia, la Palat a stirnit un val de nemultumire. Chiar daca un timp aventura a fost tratata "usor" de societatea romaneasca, cu timpul devine o circumstanta agravanta.
Anumite tensiuni sociale, in special in rindul micii burghezii patronate de liberalii-radicali au agravat sitatia. In august, o miscare de protest a negustorilor din piata, impotriva administratiei pietii, s-a incheiat cu o reprimare singeroasa a acestora din parte armatei chemata de guvern. Cu aceasta ocazie sunt arestati principalii lideri ai opozitiei, in frunte cu C.A. Rosetti si Ion C. Bratianu.
Cuza devenea tot mai singur si parea chiar dezinteresat de evolutiile politice. De altfel, a facut si doua declaratii, din care reiesea ca este gata sa cedeze domnia..Astfel, in mesajul anual citre Adunarea Electiva, din 5 decembrie 1865, el subliniaza ca a primit coroana Principatelor Unite, numai ca pe un depozit sacru. Fireste putea fi si o declaratie populista, dar era si expresia unui anume dezinteres, sau, o "anume oboseala" care nu a fost receptat pozitiv de populatie.
La 11 februarie 1866, citiva ofiteri -membrii ai conspiratiei- vor intra in Palat. Cuza a semnat abdicarea fara nici o impotrivire, dupa cum nici in popor nu au fost proteste. Va parasi Romania, si moare in 1873, in Germania.
Conducerea statului va fi asigurata temporar de o locotenenta domneasca.
Daca incercam sa facem o caracterizare domniei lui Cuza trebuie subliniat efortul remarcabil de modernizare a societatii romanesti in multiple domenii: legislativ, instructie, relatii sociale, administratie, etc. Masurile luate in aceasta perioada au pus bazele statului national modern.
In acelas timp, tendinta spre autoritarism, materializata in lovitura de stat din mai 1864 si in regimul restrictiv al libertatilor cetatanesti a insemnat o involutie a democratiei in Romania.