Istorie

In acest an, in intreg spatiu romanesc-atit in Principate, cit si in Transilvania-se afirma cu claritate "schimbarea stafetei" in procesul istoric.

Fireste ca si pina in 1848, in special de la jumatatea secolului 18- au avut loc o multitudine de schimbari care anuntau momentul de cotitura. . Dar momentul rupturii este 1848.

Inainte de a intra in analiza desfasurailor politice si in special a programelor politice avansate in acest an, cred, ca se impun citeva observatii.

Acest an de cotitura este in acelas timp un de convergenta in istoria celor trei Tari Romane. Exista multe similitudini intre evenimente, si mai ales intre programe, ce oglindesc o directie comuna de gindire si actiune, dorinta de adoptare a aceluias tip de valori ale societatii moderne europene. Din aceasta cauza a existat tendinta de a trata unitar evenimentele din 1848, ca Revolutia romana din 1848, si nu Revolutiile romane.

In special, istoriografia comunista a accentuat aceasta interpretare, in special, in perioada de dupa 1965, incercind sa demonstreze, cu orisice pret, ideia unitatii nationale.

Personal, consider ca este o exagerare, nejustificata de marturiilr istorice. Fara a exclude elementele de unitate -care incepusera sa apara inca in perioade anterioare-si semnificatia comuna a momentului, cred ca avem de-a face cu fenomene difeite.

Este clar, ca doar in Tara Romaneasc evenimentele s-au ridicat la nivelul de revolutie, avind de-a face cu un regim revolutionar instalat, care incepe sa guverneze pe baza documentelor programatice. E adevarat ca acest regim a durat mai putin de doua luni, dar a imbracat toate formele unui fenomen revolutionar: inlocuirea formei de stat, desfiintarea legislatiei anterioare, etc.

In Moldova, evenimentele au fost de o mai mica profunzime. A existat incercarea de prezentare publica a unui program de reforme partial acceptate de Putere, dupa care va urma reprimarea miscarii, arestarea majoritatii liderilor, fuga peste granita a altora. Dupa care va exista o incercare de reluare a programului, printr-o resistematizare si imbogatire a sa, dar totul ramine la nivel teoretic-declarativ. Deci, condideram ca in Moldova putem vorbi de o stare revolutionara si de evenimente de caracter revolutionar, dar nu de o revolutie.

In Transilvania, situatia este mult diferita, cici avem de-a face cu o insurectie nationala cu putrnice elemente sociale.

In acest sens, este greu de vorbit la nivel general, de o Revolutie romana la 1848. Vom sublinia insa elementele comune din programe, prezenta, si activitatea unor lideri in diverse centre..

Subliniez ca aceasta este parerea autorului acestui curs, dar trebuie recunoscut, ca ideia unei singure Revolutii este persistenta in istoriografia romanesca postdecembrista.

1. Contextul international

O corecta si profunda intelegere a dinamicii revolutionare in spatiul romanesc nu poate fi inteleasa fara intelegerea contextului sau international.

In acest an, 1848, intreaga Europa de la Paris la Budapesta si Bucuresti a fost zguduita de framintari sociale, nationale si politice. Puternica agitatie revolutionara a intregului continent european sublinia ideia unei schimbari generale, ce ducea la un nou inceput, ce trebuia sa asigure realizarea celor mai arzatoare idealuri ale poparelor de pe batrinul continent. Acest sentiment de regenerare a facut ca valul revolutionar de la 1848 sa fie numit Primavara popoarelor.

Trebuie specificat ca sincronismul relativ al marilor ridicari populare, cit si directia lor comuna. Dar in acelas timp, trebuie subliniat diferentele de nuante, de profunzime, de agenda intre diversele miscari revolutionare.

Astfel, la Paris, avem de-a face cu incercarea reusita de anulare a restauratiei ce a urmat marii Revolutii din 1789 si mai ales dupa infringeea militara -si subliniez precizarea militara-a lui Napoleon. Scopul revolutionarilor francezi era de intoarcere -sau am putea spune chiar restaurae (de data aceasta in sens invers)- a valoriilor Marii

Revolutii franceze din 1789. A fost o revolutie de caracter liberal si antii absolutist, cu profunda incircatura sociala-e vorba in special de exigentele clasei de mijloc, dar si a proletariatului, ce se consolidase in Franta.

In Germania si Italia, caracterul liberal este dominat de ideia nationala, cici in cele doua tari, problema fundamentala era realizarea constructiei statului national. In Ungaria o evolutie liberal-moderata, cu o dominanta nationala puternica.

Ceea ce este comun, este prezenta burgheziei -clasa mijlocie cum mai este numita-in conducerea procesului de schimbare. Exceptia o face revolutia maghiara ce este condusa de o nobilime liberala nationalista.

Marea noutate a evenimentelor din 1848 este emergenta-in proportii diferite, dar in fapt peste tot, poate cu exceptia Frantei-a nationalismului modern. Burgheziile din diverse tari considerau ca programul de modernizare nu poate fi realizat in conditii optime decit in cadrul statului national.

Dinamica istorica facuse ca statul national sa apara cu intirziere in Europa. Cu exceptia flancului vestic in care acesta se consolidase in Anglia si Franta-in cea din urma, zdruncinat de "cresterea si descresterea"-folosim formula lui Cantemir pentru Imperiul Otoman-Imperiului napoleonian-in rest dinamica istorica a dus la intirzieri: lipsa de unitate a Italiei, insotita de ocupatia straina a unor teritorii-a Germaniei, a romanilor, problemele complexe ale popoarelor din Imperiul Habsburgic au consolidat directia nationala, uneori in defavoarea celei liberale.

Cronologic revolutia, incepe in Italia, la Palermo, in ultima zi a anului 1847, printr-o insurectie antiabsolutista.

Revolutia din Franta, tara ce cunoscuse cu 60 de ani in urma o Revolutie victorioasa, avea sa izbucneasca in februarie 1848 ca o ridicare impotriva unei monarhii autoritare, care se baza pe o parte a burgheziei: marea burghezie si in special ooligarhia financaiara. Avem aici, in Franta un timp istoric mai avansat decit in celelalte revoltii europene.

Cu o luna mai tirziu o ridicare a burgheziei liberale vieneze va sili Curtea imperiala sa renunte la o parte din privegiile sale de tip absolutist, concesie materializata prin decretul imperial din martie care anunta introducerea unui regim constitutional. Acelasi stadiu antiabsolutist il gasim si in Prusia unde burghezia, sprijinita de nobilimea liberala impun Regelui o constitutie liberala.

In Ungaria, nobilimea liberala ce conduce procesul revolutionar urmareste despartirea de Habsburgi si instalarea unui regim parlamentar ungar. Urmarinu-si proprile exigente nationale, revolutionarii unguri nu vor lua in seama dezideratele nationale ale altor popare din Imperiu, astfel ca miscariile de emanicipare a acestora vor intra in conflict cu miscarea maghiara. Fapt ce va da posibilitate Habsburgilor de ase sprijini pe aceste miscari, aliendu-se cu ele, impotriva ungurilor.

Valul revolutionar nu a cuprins Rusia -unde nu exista o forta liberala destul de puternica si nici la sudul Dunarii, in Balcani. Deci putem spune ca spatiul romanesc a fost si in 1848 un spatiu de frontiera intre doua lumi in lupata.

Poate ar trebui sa meditam asupra acestei permanente istorice a frontierei in istoria Romaniei. Cu atit mai mult, cu cit incepind de la 1 ianuarie 2007, frontiera estica a Europei, ca entitate politica, economica, dar si morala se muta, formal, la Prut.( In acest sens v-as recomanda lectura cartii istoricului Lucian Boia, Romania. Tara de frontiera a Europei, Humanitas, Bucuresti, 2002).

Faptul ca Rusia autocrata s-a bucurat de stabilitate interna i-a permis sa intervina impotriva revolutiilor europene. Reactia "Imperiului de Nord" cum era numit in epoca -imperiul tarilor a permis stavilirea valului revolutionar .

De altfel, inca din martie, tarul va adresa o scrisoare diplomatica consulilor rusi, in care se spunea ca Rusia nu va tolera schimbari drastice in Principate si ca era hotarit sa mentina protectoratul asupra acestora.

Suflul rece dinspre nord-est a inghetat -pentru un timp-Primavara Popoarelor. b. Episodul revolutionar din Moldova

In atmosfera incendiara a primelor luni ale revolutiei europene s-a accentuat criza revolutionara in ambele Principate. Reintoarcerea revolutionarilor din Occident, in special de la Paris-unde unii dintre ei, participasea direct la luptele revolutionare-a grabit declansarea evenimentelor.

In Moldova, si la Iasi in special, mocnea o puternica nemultumire fata de politica autoritara si de obedienta accentuata fata de Rusia a domnitorului Mihai Sturdza. Principalii purtatori ai acestei nemultumiri erau reprezentantii boierimii liberale.

La aceasta se adauga nemultumirea burgheziei fata de politica fiscala dura a domnitorului, ca si fata de rezistenta acestuia la reforme ale administratiei sau la refuzul de a sprijini comertul si mestesugurile. Reprezentantii acestor paturi sociale nemultumite vor raspunde la initiativa unui comitet de organizare si au participat la o intrunire la hotelul Petersburg din Iasi, la 27 martie. Circa 1000 de participanti au sosit la hotel, printre ei si emigranti polonezi. Adunarea a fost condusa de un opozant cunoscut al lui Mihail Sturdza, boierul cu vederi liberale, Grigore Cuza (unchiul viitorului domnitor)..

Printre figurile marcante trebuie amintit Vasile Alecsandri,, Alexandru Ioan Cuza, Lascar Rosetti, Vasile Ghica. Adunarea a delegat un comitet de 16, prezidat de Vasile Alecsandri, sa redacteze un program, care sa fie inaintat domnului.

Petitia-program cuprindea 35 de puncte. Acestea oglindesc cerintele tuturor paturilor sociale din Moldova.

Programul -in special in forma pregatita-poate fi considerat ca moderat. O prima explicatie este preponderenta in pregatirea Adunarii si in conducerea ei a elementelor moderate din rindul boierimii liberale. Fireste prudenta era accentuata de regimul represiv al domnitorului Mihail Sturdza, dar mai ales de pericolul unei interventii rusesti, care la Iasi era mai resimtita decit oriunde. Faptul ca din capitala Moldovei se puteau vedea in departare focurile cazacesti de dincolo de Prut, actiona in sensul moderarii spiritelor.

De altfel articolul 1 al acestei petitii-program de la hotelul Petersburg cerea "Sfinta pazire a Regulamentui Organic in tot cuprinsul sau si fara nici o rastalmacire"", deci se preconiza, explicit, pastrarea sistemului existent. Insasi acest punct in fruntea proclamatiei este dovada ca miscarea ieseana nu a fost o revolutie-nici macar o miscare revolutionara-ci o miscare reformista indreptata impotriva abuzurilor. Alt grup de cereri se focalizau pe obtinerea unor reforme care sa incurajeze comertul si meseriile, din care o importanta speciala avea cea ce cerea "o banca nationale care sa faciliteze comertul"

Existenta unor elemente democratice, "generoase" ingrijorate de problematica rurala a facut sa existe cererea privind "imbunatatirea relatiilor dintre tarani mosieri si stat" Formularea era foarte generala si imprecisa.

Exista in petitie trei articole, care se vede ca au fost adaugate, in timpul desfasurarii adunarii si reflecta radicalizarea atmosferei, in special datorita presiunii unor elemente burgheze radicale, provenite din mestesugarii si negustorii ieseni. Aceste trei puncte erau dizolvarea Aduarii obstesti, desfiintarea cenzurii si infiintarea unei garzi nationale.

Aceste trei articole, in fond contraziceau primul articol privind respectarea Regulamentului Organic si indica posibilitaea trecerii la o etapa revolutionara.

Nu intamplator, domnitorul anunta ca accepta petitia, dar, nu si ultimele trei puncte. Suspendarea Adunarii ar fi fost o masura de caracter revolutionar si putea duce la schimbari in cadrul Puerii. Cererea privind anularea cenzurii -ce deranja in special intelectualitatea- ar fi dus la renuntarea de citre domnitor la una din pirghiile importante din sistemul sau de aparare. Dar masura cea mai periculoasa era cea care cerea infiintarea unei garzi nationale. In fapt aceasta institutie concretiza ideia poprului inarmat si era un pericol capital pentru detinatorii puterii.

Revolutionarii-se vede sub influenta atmosferei generale in curs de radicalizare-nu au acceptat raspunsul domnului si ca urmare acesta avea sa inceapa represiunea.

Conducatorii miscarii esuate, carora li se vor alatura si alte personalitati marcante din emigratie, ca Mihail Kogalniceanu, se vor reuni si vor continua actiunile impotriva regimului de la Iasi. Dar avem exclusiv o "faza teoretica" a miscarii iesene. Petitia de la Cernauti, tocmai pentru ca era scrisa in emigratie-deci ferita de represiune, a accentuat unele din reformele de la Iasi. La aceasta se adauga conceptia liberal-democrara a lui Mihail Kogalniceanu, ce si-a pus amprenta pe caracterul noului program. Accentuarea principiului separarii puterilor prin acordarea unei preponderente legislativului in fata executivului, sublinierea drepturilor cetatanesti sunt o materializare a accentuarii caracterului liberal al programului din emigratie, redactat la Cernauti.

1. Revolutia din Tara Romaneasca.

Fara doar si poate, episodul cel mai semnificativ al "primaverii' romane a fost cel muntean. Ar fi necesar sa incercam o explicatie a radicalizarii evenimentelor muntene.

O prima explicatie este suportul foarte larg al societatii. Burghezia bucuresteana era mult mai puternica, capabila de organizare. Ea a fost principala forta de soc a revolutiei. Chiar si reprezentantii boierimii aveau pozitii mult mai avansate decit boierimea moldava.

De asemenea, Tara Romaneasca era mai departata, geografic, de Rusia, in acel moment pericolul principal pentru orisice proce revolutionar.

Revolutia munteana a avut sprijinul unei parti importante a armatei, inclusiv a unor comandanti. Acestia vor reusi, in special in Oltenia, unde activa generalul Gheorghe Magheru sa aduca forte militare la dispozitia revolutionarilor. Se pare ca asociatiile cu caracter de conjuratie prepasoptiste au fost destul de eficiente si au reusit sa-si creieze o retea de sprijin in sfere apropiate de Putere.

Exista o mai buna organizare la nivelul conducerii, unde se intilneau reprezentanti ai mai multor curente revolutionare. Printre acestia se afla gruparea moderata, care cuprindea pe scriitorul si editorul Ion Heliade Radulescu, ce-si cistigase o statura de ctitor al culturii romane moderne si Ion Ghica inginer si economist. Amindoi profund atasati ideilor liberale, dar profesind un liberalism de tip britanic, neviolent si moderat. Ambii considerau, ca romanii pot sa-si obtina dezideratele cu sprijinul Imperiului Otoman.

Lor li se adagau grupul radical, format in special din tineri ca citiva lideri tineri ca fratii Ion si Dumtru Bratianu si Constantin A. Rosetti, Alexandru G. Golescu (Arapila) , carora li se adauga Nicolae Balcescu. Daca Bratienii si Rosetii au pozitia cea mai avansata in problema drepturilor si libertatilor democratice: vot universal, libertatea presei, etc, Balcescu se va focaliza pe emaniciparea taranimii, inclusiv impropietarire. Prin aceasta el se apropie conceptual de moldovenii Mihail Kogalniceanu si Vasile Melinescu.

Revolutia munteana a beneficiat de un plan insurectional, la a carei eficienta si-au adus contributia si ofiterii trecuti de partea revolutiei ca Gheorghe Magheru, Cristian Tell, Nicu Plesoianu, Ion Voinescu I, Ion Voinescu II, etc.

Prin Bratieni si C.A. Rosetti, liderii de la Bucuresti aveau un contact permanent cu guvernul provizoriu de la Paris.

Spre deosebire de Iasi, unde coloana vertrebala a evenimentelor a fost boierimea liberala, la Bucuresti, nucleul de comanda l-au constituit, inca de la inceput din faza pregatitoare comitetele secrete ale radicalilor. In timpul desfasurarii evenimentelor, acestia -tinerii radicali- i-au adoptat pe moderatii Ion Heliade Radulescu si Ion Ghica. Pe parcurs, divergentele dintre acestia nu vor intirzia sa apara.

La 9 iunie o mare aduare populara-cu masiva participare taraneasca-prezidata de veteranul Heliade Radulescu s-a intrunit la Islaz, in Oltenia. Alegerea Olteniei nu era intimplatoare, pentru ca aici prezenta fortele militare conduse de maiorul -mai tirziu generalul- Cristian Tell favorabile miscarii, garantau securitatea insurectiei.

Importanta acestei intruniri este ca a creiat o noua putere alternativa in stat si a instaurat in Tara Romaneasca, un regim revolutionar. Adunarea a proclamat un guvern provizoriu, condus de un trio, din care faceau parte Ion Heliade Radulescu-ce exprima continuitatea miscarilor de reforme liberale, maiorul Tell, ce reprezenta armata si Stefan Golescu, apropiat al diverselor comitete radicale.

Proclamatia de la Islaz

Proclamatia de la Islaz este poate documentul politic cel mai important al Revolutiei romane. Prin caracterul sau inaintat, programul este forma cea mai clara de sincronism cu gindirea politica liberala europeana. El poate fi considerat actil de nastere a democratiei moderne romanesti.

Programul era bine sistematizat si folosea un limbaj politic clar, expresie a aderarii la ideile liberalismului european. Dezideratele sunt cuprinse in 21 de articole, care pot fi impartite in citeva categorii mari de revendicari.

Centrul de greutate cade pe "abc"-ul gindirii liberale ce erau revendicari vitale pentru noua organizare sociala: cum ar fi desfiintarea privilegiilor, libertatea cuvintului, libertatea presei, alegerea domnului, de citre o adunare de reprezentanti ai tututuror starilor, responsabilitaea ministrilor si a tuturor functionarilor publici, desfiintarea pedepsei cu moartea, desfiintarea titlurilor si rangurilor nobiliare, etc

Proclamatia prevedea dreptul la cetatanie "israelitilor si orisicui de alta religie" cit si "dezrobirea tiganilor", prevederi ce decurgeau logic din principiul egalitatii in drepturi.

O a doua categorie de revendicari se refereau la modernizarea fiscalitatii si la economie. Astfel se introducea principiul modern al impozitului unic (formularea era "contributie generala"), incurajarea comertului, scaderea taxelor vamale.

Un punct important asigura existenta uei forte de aparare a noului regim revolutionar: garda nationala.

Presiunea lui Nicolae Balcescu a facut sa fie introdisa si o prevedere privind 'emaniciparea clacasilor' ceeace era o premiera in gindirea politica romaneasca, chiar daca revendicarea nu era destul de precisa.

Cele 21 de revendicari se constituiau in baza constitutionala a noii puteri . Prin aplicarea lor se urmarea in fond, instaurarea statului de drept.

Proclamatia de la Islaz indica ruptura cu trecutul privilegilor si a inegalitatii. Aceasta ruptura a fost marcata simbolic, in epoca, de arderea textului Regulamentului Organic, cit si a Arhondologaiei ,condica oficiala, in care erau trecute rangurile si privilegiile diversilor boieri.

Regimul revolutionar nu a durat decit doua luni, infringerea lui s-a datorat in primul rind interventiei straine ruso-turce.

Trebuie aratat ca Turcia a avut unele sovaieli in reprimarea revolutiei muntene. Demnitrii turci erau, in fond, interesati intr-o anume regenerare statala romaneasca, care sa fie o bariera in fata expansionismului cronic rusesc. Dar presiuniile tarului si teama de a nu fi scosi de acesta de pe scena romaneasca, i-au facut sa intervina si sa trimita trupe. In paralel au intrat si trupele ruse, astfel ca spatiul romanesc se intorcea la sistemul dublei ocupatii militare turco-ruse.

Reprimarea nu a fost singeroasa -cu exceptia ciudatului episod de la Dealul Spirei-dar autoritatile de ocupatie s-au ingrijit sa-i expulzeze pe capii Revolutiei. Scopul era sa-i rupa pe acestia de societatea romaneasca.

1. Restauratia

Ocupatia straina turco-rusa a inabusit revolutia, deci putem vorbi de o infringere militara, deci limitata a acesetia. Ideile vehiculate in timpul revolutiei se vor regasi fie in activitatea din exil a fostilor lideri revolutionari, fie in interior, unde anumite deziderate vor fi implinite, in perioada urmatoare, uneori chiar de cei ce luasera parte la infringerea Revolutiei. Pentru ca aceste idei se impuneau de anumite realitati obiective al economiei sau societatii din Principate.

In septembrie 1848 trupele rusesti si turcesti vor ocupa Tara Romaneasca , iar cele rusesti Moldova. Domnul Moldovei, Mihai Sturdza si-a mentinut scaunul, datorita obedientei aratate fata de Rusia, in timp ce, in Tara Romaneasca, Gheorghe Bibescu isi pierde postul, pedepsit pentru sovaielile ce le-a avut, inclusiv recunoasterea regimului revolutionar si a Constitutiei proclamate de acesta. Pentru moment, conducerea va fi luata de de un caimacam (loctitor de domn) in persoana marelui boier, Constantin Cantacuzino.

Regimul celor doua Principate a fost stabilit prin conventaia ruso-turca de la Balta-Liman, la 19 aprilie 1849.

Conform acesteia, domnii vor fi considerati inalti functionari ai Imperiului Otoman,si nu mai erau alesi, ci numiti de Sultan, cu aprobarea Tarului.

Adunarile Obstesti erau inlocuite cu Divane (un fel de consilii restrinse), alcatuite din mari boieri "de incredere". Se hotara infiintarea unei comisii care sa revizuiasca Regulamentul Organic si se prelungea prezenta trupelor de ocupatie-fixate la un corp de 10000 soldati, pentru a "restabili linistea". Mai mult decit atit, cele doua Puteri-suzerana si protectoare- isi asumau dreptul la interventie, in cazul unor tulburari

Era clar ca se renunta la prevederile regulamentare in sensul scaderii autonomiei politice si legislative a Principatelor.

Domnii numiti in 1849 au fost Grigore Al.Ghica si Barbu Stirbei (fratele lui Gheorghe Bibescu). Reprezentanti ai marii boierimi, ce s-au opus masurilor revolutionare, cei doi nu erau insa partizani ai revenirii la un regim bazat pe privilegiile boieresti..

Grigore Gica, desi inalt demnitar in timpul lui Sturdza-care ii era unchi-era un adversar al autoritarismul acestuia. A simpatizat "de departe" cu liberalismul moderat al unor mari boieri. De aceia a si permis citorva lideri pasoptisti sa se intoarca in Moldova, incercind chiar sa-i foloseasca in administratie. Printre ei, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Alexandru Ioan Cuza si Ion Ionescu de la Brad.

In Tara Romaneasca, Stirbei era un om de cultura-studiase istoria si stiinte politice la Paris-adept al unor masuri de modernizare-cu o atentie speciala asupra invatamintului-dar un partizan al domniei autoritare. Se dorea-si a fost intr-o anumita masura-un monarh luminat.

Spre deosebire de omologul sau de la Iasi, el nu a acceptat revenirea emigrantilor. Si pentru ca emigrantii munteni erau mult mai radicali, mai decisi in continuarea luptei.

Barbu Stirbei face reforme importante in domeniul invatamintului, de care de altfel s-a ocupat direct, in timpul domniei fratelui sau.. El intocmeste un plan de infiintare a unor scoli primare si secundare. El incurajeaza invatamintul tehnic si specializat, legindu-si numele de infiintarea Scolii de drumuri si poduri, in 1850-care poate fi considerata ca prima forma de invatamint tehnic superior in Romania, precursoare a Politehnicii-si infiinteaza in 1856 Scoala Nationala si Chirurgie, forma de invatamint ce facea tranzitia la invatamintul superior medical, care se va naste in anii '60, sub Cuza.

Se poate spune ca Stirbei este autorul unei reforme a invatamintului in Tara Romaneasca.

O masura de importanta speciala, este legea din 1851, privind relatiile de munca in agricultura, care era un pas important in transformarea domeniului in propietae. Prin legiuire, se desfiinteaza toate obligatiile personale ale taranului, fata de propietar, relatia luind aspectul unui contract de inchiriere. Taranul se putea stramuta liber, dar era deposedat complet de pamintul sau. Era de fapt un pas suplimentar in directia inceputa de prevederile Regulamentului Organic. Era, de asemenea, un pas important in modernizarea agriculturii si a relatiilor de propietae, dar el se facea printr-o ingreunare a situatiei materiale a taranimii.

Barbu Stirbei va lua masuri speciale pentru modernizarea administratiei si finantelor, prin simplificarea evidentei contabile, etc.

e.Emigratia

Dupa infringerea Revolutiei, centrul conducator al acesteia va activa in diverse centre europene. Preocupat in continuare de evolutiile politice romanesti, se angajeaza intr-o activitate continua de pregatire pentru anularea Restauratiei. In acest timp, liderii revolutionari din Principate, au stabilit contacte cu o serie de revolutionari si oameni politici europeni. Emigrantii au dus o febrila activitate de propaganda in favoarea programului lor, facind cunoscuta Romania in concertul european.

Emigratia poate fi considerata o a doua etapa a procesului de sincronizare a spatiului romanesc cu cel european.

O parte din emigranti s-au stabilit la Constantintinopol, unde figurile centrale erau Ion Heliade Radulescu si Ion Ghica.

Un alt doilea centru al emigratiei romanesti, functiona la Paris si era format de Constantin A. Rosetti, Dumitru si Ion Bratianu , Nicolae Balcescu, etc.

Centrul de la Paris este deosebit de activ, beneficiend de sprijinul a numeroase personalitati progresiste franceze si straine, ce se aflau in capitala Frantei.. In iunie 1849, se constituie Comitetul Democrat Roman. Acesta a intat in contact cu fruntasii emigratiilor europene si atunci cind in mai 1850 s-a format un organism de coordonare a tuturor emigratiilor, la Lonra, Comitetul Central Democratic European sub conducerea italianului Giuseppe Mazzini si a francezului A.A. Ledru-Rollin, s-au afiliat acestuia, unde au trimis si un reprezentant permanent, in persoana lui Dumitru Bratianu.

Cei mai radicali emigranti, si in primul rind Rosetti si fratii Bratianu vor sprijini planurile mazziniste de a provoca o noua revolutie in Europa "simfona si sincrona" care sa inlature regimurile ce s-au instalat dupa infringerea revolutiilor, sa oblige Rusia sa se retraga. Acest plan se baza pe prognoza politica -ce s-a dovedit nerealista- a reizbucnirii immediate, in 1851, a crizei Orientale si a implicarii in razboi, impotriva Rusiei, a Frantei si Angliei.

In paralel, emigrantii au dus o puternica actiune de propaganda pentru a face cunoscut Occidentului problemele romanesti si dorinta societatii romanesti de emanicipare.

Un merit special al emigrantilor romani este ca ei au depasit separarea si au actionat impreuna, prezentind Europei, dorinta de unitate. Se poate spune ca emigratia, in diversele foruri a pus pentru prima oara raspicat problema unirii Principatelor, transformind-o intr-o problema europeana.

Pentru realizarea acestei propagande au fost editate o serie de publicatii ca Junimea Romana (1851) editata de tineri studenti si Republica romana (1851) condusa de Constantin A. Rosetti.

In acelasi timp intre diversele grupuri de emigranti s-au nascut si o serie de divergente. Ion Heliade Radulescu, Cristian Tell si Ion Ghica erau impotriva unor proiecte radicale, de tip republican si impotriva unei noi revolutii. Ei se bazau pe sprijinul Turciei pentru inlaturarea protectoratului rusesc si reintroducerea unei autonomii sub suzeranitate otomana.

Grupul cel mai activ era cel radicalilor, cu cele mai intinse legaturi in lumea europeana si care vor adera la multimea de comitete revolutionare de pe continent. Pentru acestia obiectivul fundamental era realizarea Unirii si constituirea unui stat de drept, cu asiguraea drepturilor cetatanesti, a libertatii de exprimare, etc.

Grupul lui Balcescu milita pentru Unire si Independenta, dar era mai conservator in problema drepturilor politice. Prioritatea absoluta a lui Balcescu erau reformele sociale, si in special, impropietarirea taranilor. Balcescu se va imbolnavi si va muri in 1851, la Palermo, in Italia. Prioritatea sociala va fi preluata de grupul liberal moldovean din jurul lui Mihail Kogalniceanu.

Emigrantii moderati, in frunte cu Heliade-Radulescu vor reveni in Principate in vara lui 1854-o data cu armata turca-, in timp ce grupul lui Rosetti va avea permisiunea sa se intoarca abia in 1857.

Marele merit al emigratiei ramine sensibilizarea opiniei publice la problemele si dezideratele poprului roman.

Emigrantii, o data intorsi acasa, vor forma osatura principala a clasei pilitice romane in perioada in care s-au realizat marile obiective ale societatii romanesti:

Unirea, Independenta Nationala, Modernizarea.

In fapt putem spune ca istoria moderna a Romaniei a stat sub semnul aplicarii -in etape- a programelor revolutionare.