Pin It

a.Progrese in economie

Deceniile 4 si 5 a secolului 19 au marcat importante schimbari in viata Principatelor.

Un anume avint economic se datoreaza noilor conditii interne si internationale.

Tratatul de la Adrianopol, prin desfiintarea monopolului turcesc asupra productiei agricole, a creiat un stimulent puternic pentru propietarii de paminturi, care acum isi puteau comercializa liber diversele produse, grine, fructe, lapte, vin, etc.

Un alt factor de reinviorare a economiei a fost starea de pace instaurara in anii '30 dupa decenii de instabilitate militara in zona.

In 1834, inceteaza ocupatia rusa-instalata in 1828- care a provocat importante pierderi si suferinte.

Un alt element favorizand este inceputul implementarii prevederilor regulamentare, prin aparitia unor institutii moderne, care prin actiunea lor stimulau dinamica economica.

Fireste, existau si factori defavorizanti, ce decurg din o anume tensiune sociala, din insasi relatiile sociale, in special din agricultura, care nu eliberase complet forta de munca. Taranul-clacas, chiar daca teoretic isi castigase, prin reforma lui Mavrocordat, dreptul unei miscari, era sufocat de obligatiile care le avea fata de boierul-propietar de mosie.

De altfel, in domeniul relatiilor de munca si de propietate in agricultura, Regulamentul a recunoscut drepturile depline de propietate, la o treime din domeniul sau. Astfel domeniul feudal devenea o propietate de tip capitalist, o propietate particulara a acestuia. Pentru a isi cistiga existenta, taranul trebuia sa incheie un contract, care desi teoretic se facea intre doua parti egale, in practica i se impunea dorinta propietarului. Marimea locului arendat de taran era prportional cu numarul de vite al acestuia.

Prin constructia lor, relatiile de munca in agricultura, net defavorabile taranului, nu ii dadeau nici un impuls pentru cresterea productiei. Cici aceste relatii nu ofereau o legatura vizibila intre crestrea productiei si cistigurile taranului.

De asemenea persistenta unui mod de viata mizer, care nu se deosebea de cel cu doua secole in urma, conditiile modeste de habitat si hrana nu creiau nevoia unor stimulente, lucratorul de pamint neavind necesitati sporite.

Persistenta vechilor utilaje, tipul de exploatare agricola, in continuare extensiva erau de asemenea factori defavorizanti.

Lipsa instructiei scolare, in special in mediul rural, era o frina serioasa in cresterea economica.

Comertul era ingreunat de starea proasta a drumurilor, realitate descrisa de mai toti calatorii trecatori prin Principate.

Constienti de serioasa raminere in urma, reprezemtantii elitei sociale, inclusiv clasa politica au incercat sa ia o serie de masuri recuperatorii pe toate planurile.

Exista o serie de progrese semnificative in perioada ce a premers momentului revolutionar de la 1848.

Daca ar fi sa amintim de cresterea semnificativa a unitatilor industriale, mai
precis                                                                                                                            spus

aparitia fabricii ce foloseste masini.

Existau manufacturi si in perioadele anterioare, cum ar fi, de exemplu o manufactura de sticla, ce functiona la 1700 la Hirlau, sau o manufavtura de postav la Piatra Neamt , dar in anii "30 si '40 avem de-a face cu o crestere semnificativa a acestui tip de activitate economica.. In 1841 este pusa in functiune o moara mecanica l si o fabrica de macaroane si fidea, la Iasi.

O intreprindere importanta infiinteaza Gheorghe Asachi, in 1841, la Iasi. Este vorba de o fabrica de hirtie, unde se va folosi utilaj adus din Austria. O fabrica de sticla este infiintata de Dumitru Cantacuzino, la Grozesti (Bacau), unde se folosea forta aburului.

Lucrarile edilitare, transformarea oraselor a determinat aparitia unor unitati industriale de materiale de constructii. Un grup de boieri moldoveni, Alexandru Sturdza, V. Pogor, la care s-a asociat doctorul ceh Cihac-o interesanta figura de intreprinzator- au infiintat o caramida mecanica la Iacobeni (Bucovina)

Mecesitatile stringente de crestere a productiei agricole au dus la crearea de fabrici de unelte agricole. Astfel, la Pantelimon, linga Bucuresti, in 1834, se infiinteaza sub patronajul domnitorului Alexandru Ghica o societate de modernizare a agriculturii. Aceasta societate a infiintat o fabrica de treierat -in 1840- si o moara mecanica, tot la Bucuresti, in 1841.

In ce priveste comertul trebuie spus ca in noile conditii are loc atit o crestere a volumului de comert, dar si aparitia unui nou tip de comert stabil si practicat de negustor de profesie. Apar piete fixe, in orase, tipuri noi de magazine, dupa model occidental.

O greutate in dezvoltarea comertului a fost lipsa unei monede unice si coexistenta pe piata romaneasca a unui numar foarte mari de monezi straine.

 

 

  1. urbanism

Implementarea prevederilor regulamentare a provocat printre altele o revolutie urbana.

Tirguri mai vechi sunt refacute si marite cum este Tirgul Nou, ce isi schimba numele in Mihaileni, dupa numele domnitorului Mihail Sturdza, Tecuci, Podul Turcului, etc. In Moldova existau 70 de tirguri si orase in 1845.

De aemnea are loc o crestere spectaculoasa a populatiei marilor orase, si in Special a capitalei, Tarii Romanesti, Bucuresti.

Dar aspectul interesant este noua organizare a acstora. De exemplu< Bucurestiul este impartit in zone administrative , denumite si culori (sau vopseli), se paveaza strazi, se fac proiecte de canalizare, iluminare (cu gaz) si pavare. Se iau importante masuri de infrumusetare si higiena, din care amintim deschiderea parcului Cismigiu, ce se deschide in 1848, organizarea unui traseu de plimbare la sosea, ce a primit numele initiatorului, Pavel Kiseleff. Sunt scoase cimitirele din centrul orasului, construirea de fintini, cum sunt cele de pe Podul Mogosoaia.

Datorita expansiunii comerciale se dezvolta orasele port la Dunare, precum Galati, Braila, Giurgiu, Turnu Severin

  1. Invatamint si cultura

Pe plan politic domnitorii din perioada regulamentara au folosit din plin perioada de stabilitate politica si s-au ocupat indeaproape de reforme multiple. Ei insasi oameni formati in Occident, vor duce o politica de sprijinire a invatamintului, prin infiintarea de scoli, de diverse grade, vor da de asemenea o atentie speciala institutiilor de cultura, sprijinirea tiparirii de carti-romanesti si traduceri-infrumisetarea oraselor, etc.

Domeniul cu succesele cele mai notabile ale perioadei prerevolutionare si cu cele mai clare consecinte pe plan indelungat, este cel al invatamintului.

Fireste pasi importanti s-au facut in acest domeniu si in perioada fanariota. De amintit, in Tara Romaneasca, reforma radicala facuta Academiei domnesti, ce devine Academia de la Sfintul Sava, in care erau patru cicluri de invatamint, de la cel primar la cel superior.

La Iasi, un act de-a dreptul revolutionar avea sa fie adaugarea de o scoala superioara de inginerie civila, de citre neobositul reformator Gheorghe Asachi, in care materiile se vor preda in limba romana.

Dar, accesul la aceste scoli era limitat, la reprezentantii elitei sociale. Exista chiar o incercare de teoretizare a lipsei invatamintului in mediile rurale. In 1838, Gheorghe Bibescu, desi era un promotor al invatamintului, in general, s-a imptrivit propunerilor de intemeiere sistematica a unor scoli rurale. Cu aceasta ocazie, el avea sa faca urmatoarea observatie:" ...Ar fi o mare ratacire, daca s-ar insufla taranilor idei nepotrivite cu meseria lor si le-ar ridica gustul plugului"

Alti mari boieri au adoptat alte conceptii. Ei au inteles ca ridicarea intelectuala a taranului este in interesul produciei agricole si implicit a lor. Este ce l-a condus pe Radu

Golescu la infiintarea, in 1821, pe mosia sa de la Golesti (Muscel) a unei scoali "pentru invatatura copiilor satului in limba romaneasca"

Fireste nasterea invatamintului, in limba romana este legata de personalitatea si activitatea lui Gheorghe Lazar. Venit din Ardeal, mai precis din Avrig, de linga Sibiu, cu studii de inginerie facute la Viena, avea sa aiba o contributie remarcabila la nasterea invatamintului modern in limba romana.

E bine sa obsevam aici ca Lazar inaugureaza un traseu spiritulal, ce devine un model in secolul 19 si inceputul secolului 20. Este vorba de tineri intelectuali romani din Transilvania , care dupa ce isi defintiveaza studiile in scoli apusene, vor gasi de cuvinta sa vina in Principate pentru a participa la efortul reformator al societati de aici. Am mai putea aminti pe Florian Aaron, Ion Maiorescu-profesor si director al gimaziului din Craiova, tatal celui care va fi Titu Maiorescu, Simion Barnutiu, ajuns profesor universitar la Iasi, sau banateanul Eftimie Murgu, pe care il gasim si la Iasi si la Bucuresti, etc. Este poate o filiera suplimentara de occidentalizare, concetizata in efortul unor intelectuali romani de peste Carpati.

Unul din marii boieri, demnitar regulamentar si apoi, dupa Revolutie, domnitor, care s-a implicat in emaniciparea instructiei scolare a fost Barbu Stirbei. Acesta va avea initiativa formarii, in cadrul organizarii administratiei regulamentare, unei autoritati de stat ce trebuia sa elaboreze o strategie scolara. Sub numele de Eforia scoalelor aceasta lua nastere in 1822, conducator fiind Stirbei, iar ca membrii, printre altii Petrache Poenaru, fost bursier al mitopoliei Munteniei, la studii de inginerie la Pisa si Paris si apoi in Anglia ("om din popor", cum il numeste A.D. Xenopol) si deja-amintitul Gheorghe Lazar.

Stirbei, avea sa spuna la o ceremonie scolara: "guvernul s-a patruns de adevarul, ca invataturile potrivite pe starea fiecarui om in societate sunt cele mai puternice mijloace pentru intemeierea fericiirii unui neam". Este o formula lapidara ce cuprinde esenta unei conceptii iluministe: progresul, pe care viitorul domnitor il numeste "fericirea neamului" depinde in primul rind de emaniciparea scolara. Fireste Stirbei, ca si fratele sau domnitorul Gh. Bibescu-au unele temeri privind generalizarea accentuata a acestei instructiuni. Mai nuantat decit domnitorul, Stirbei precizeaza ca invatamintul trebuie acordat tuturor, dar potrivite pe starea fiecaruia.

O institutie a carei dezvoltare preocupa mult noua elita politica este teatrul. Existenta unor trupe teatrale strine, italiene, franceze sau germane au dat un impuls societatii din Principate de a realiza o institutie teatrala reprezentativa.

Profitind de incurajarea domnului si a anturajului acestuia, se va forma teatrul grecesc, in 1817, initiatoare fiind fiica domnitorului Caragea, domnita Ralu. Este vorba de teatrul de la Cismeaua Rosie, din Bucuresti. Meritul acestuia este de a fi gazduit piese al carui continut aveau un caracter protestatar, cu influenta in rindul tineretului. Astfel, in 1820 se va juca la acest teatru drama lui Voltaire, Brutus.

Incercari timide de intemeiere a unui teatru romanesc au loc, atit la Bucuresti, cit si la Iasi. In acest context, in 1845 se inaugureaza un teatru-numit Teatrul Mare- la Copou, la Iasi.

Interesant este ca ideia intemeierii unui teatru national ia o coloratura politica, de emanicipare politica si sociala. Importanta institutiei teatrului in mentalul colectiv este si ea, preluarea unui model occidental.

Organizarea actului cultural este o preocupare a elitei sociale romanesti. In acest sens, sunt de acord pe deplin, cu observatia istoricului american Keith Hitchins, ca "Institutionalizarea culturii a fost o caracteristica a timpului. Au rasarit societati si asociatii de toate felurile, care au reunit oameni cu acelasi mod de gindire pentru a promova o mare varietate de cauze" [Keith Hitchins, Romanii. 1774-1866, Humanitas, Bucuresti, 2004, p.242]. Am adauga ca aceasta caracteristica poate fi urmarita in intreg secolul 19 si este una din formele importante ale procesului de modernizare.

In aceasta epoca au aparut o serie de personalitati deosebit de active pe diverse planuri-fiind in acelasi timp profesori, publicisti, scriitori si economisti-si in acelasi timp inzestrati cu vocatie de ctitori de institutii culturale. Poate figurile emblematice din acest pinct de vedere erau Gheorghe Asachi, in Moldova si Ion Heliade Radulescu, in Tara Romaneasca.

 

 

  1. Framintari sociale si politice in anii premergatori Revolutiei

Patrunderea ideilor de reforma din Occident, cresterea gradului de instructie a elitei sociale romanesti, persistenta unor practici anacronice, pe toate planurile vietii sociale din Principate vor crea o profunda stare de neliniste.

La nemultumirile fata de starile sociale si politice interne se adaugau nemultumirea fata de intervantiile externe, mai intii cele otomane, si rusesti, sau de cele mai multe ori impotriva ambelor Puteri, ce isi arogau drepturi speciale in viata Principatelor Romane.

Primele forme de opozitie apar in cadrul unei boierimi liberale, ce si-a insusit valoriile morale ale Occidentului. In acelasi timp, acestia, care erau si mari propietari de paminturi erau constienti ca ordinea sociala, fiscala si politica din Principate este o stavila in optimizarea exploatarii proprilor propietati si implicit in consolidarea pozitiei lor economice. Intre ideile iluministe pe care si le-au insusit, patriotismul este o parte imprtanta. De aici, dragostea de tara, exprimata intr-un limbaj patetic a fost permanent in centrul diverselor programe, ce au fost elaborate in epoca.

In acest climat apar o serie de organizari, fie de caracter politic-unele cu caracter de conspiratie-altele de caracter cultural, care au o pregnanta directie politica, ce exprima dorinta de schimbare a unei parti importante a populatiei. Ritmul, profunzimea, directia, prioritatile, metodele preconizate pentru realizarea "schimbarii la fata" a societatii sunt extrem de diferite. De aici existenta a numeroase grupari, care desi, in mare au acelas tel, vor actiona diferit. Acest pluralism de ideologie si strategie se va resimti si mai tirziu, in timpul evenimentelor revolutionare.

O opozitie activa a existat in rindul boierimii liberale, nemultumita de obedienta domnitorilor fata de Rusia. In organizarea acestei opozitii boierimea a gasit de cuvinta sa se foloseasca de institutile create de Regulamentul Organic. Adtfel in Obsteasca Adunare, pentru proma oara in istoria Principatelor, s-a format, in mod deschis, o opozitie impotriva domnitorului. Fenomenul este prezent in ambele capitale, Bucuresti si Iasi, dar este mai radical la Bucuresti. Aici se formeaza mai multe grupari opozitioniste. Prima, ce reusise sa reuneasca mai multi boieri din Adunare, era condusa de Ion Campineanu, mare boier muntean, cu studii in Franta. El cere sa se puna capat amestecului Turciei si Rusiei , cerind ca Tara Romaneasca sa redevina o tara limpede si independenta.. In acelasi timp, el neaga legitimitatea domnitorului Alexandru Ghica, pe care il considera, ca "impus din afara". Ceeace pare ciudat este ca urmarind scopurile politice ale gruparii, pe care o conducea, Campineanu neaga si legalitatea insasi a Regulamentelor Organice, pe baza carora exista Adunarea Obsteasca, in care functiona el si cu partizanii sai. Mai mult decit atit, trebuie sa amintim, ca Ion Campineanu a facut parte din comitetul de delegati, care a redactat Regullamentul Organic.

Conflictul a pornit de la un incident care avea la baza acceptarea de citre domn a unei interventii brutale a Rusiei in guvernarea Tarii Romanesti, in care se cerea recunoasterea unui articol anexa,-asa numitul "articol aditional"- prin care se stabilea obligativitatea acordului Rusiei la orisice modificare legislativa.

Campineanu, era candidatul gruparii sale la domnie, care trebuia, conform programului sau, sa devina ereditara. Campineanu, care avea ca secund pe francezul Felix Colson, fost diplomat francez, a incercat sa ceara sprijin Occidentului, care insa l-a refuzat, de frica sa nu slabeasca, prin actiunea lui, si mai mult Imperiul Otoman. Intors in Muntenia, el este arestat si surghiunit la o manastire.

Un alt doilea grup opozitionist era condus de Dimitrie Filipescu. Si el partizan al independentei, acesta avea si un plan intern de reforma sociala, care prevedea emaniciparea si impropietarirea clacasilor, desfiintarea tuturor rangurilor si privilegiilor, care practic insemna ruptura cu Vechiul Regim, si implicit transformarea supusilor in cetateni.. El dorea abolirea completa a institutiei domnesti si proclamarea republicii..

In vederea realizarii obiectivelor sale, Dumitru Filipescu formeaza o organizatie secreta, din care faceau parte citiva militari, ca C. Teleghescu, Nicolae Balcescu, cadet in armata, el insusi dintr-o famile boiereasca din Vilcea, Marin Serghiescu, mic boier, banateanul Eftimie Murgu si J. A Vaillant, emigrant din Franta, director de internat, etc

Sprijinul primit de Filipescu din partea societatii a fost redus, datorita radicalismului sau, astfel in 1840, avea sa fie arestat si trimis la ocna.

Dupa 1840, centrul opozitiei atit din Tara Romaneasca, cit si din Moldova se va stabili in Occident, in special la Paris si vom asista, in timp, la radicalizarea acestei opozitii.

Nelinistea sociala si politica este accentuata in anii '40. O noua generatie a elitei sociale se ridica. Pentru dorinta lor de reformare, Regulamentul organic, datorita consevatorismului sau, li se parea prea strimt.

Fireste, nu se poate face o distinctie neta intre prima generatie iluminista si cea care se ridica in anii '40. Ele aveau in comun acelas respect pentru valorile occidentale, dublat de aceias nemultumire fata de realitatile interne. Intervin unele schimbari calitative, pe care vom incerca sa le subliniem in continuare..

Spre deosebire de inaintasii lor, noua generatie era rupata de realitatile fanariote ale noului regim.

In acelasi timp, trebuie sa luam in considerare, ca si peisajul intelectual occidental s-a schimbat. Vechea generozitate iluminista nu era inlaturata complet, dar este inlocuita cu un anume romantism revolutionar, insotit de istorism, care incerca sa gaseasca in istoria fiecarei natiuni, o epoca de aur. Aceasta intoarcere in trecut, ce apare in Occident, dupa esecul experientelor reevolutionare de tot felul-de la iacobini la thermidorieni-sau a celor imperiale avea sa influenteze si pe tinerii din Principate. De aici un interes deosebit pentru istoria nationala, ce trebuia sa ofere atit modele de fericire sociala, cit si justificarea schimbarilor. Nu intimplator, interesul pentru istorie creste.

Un Nicolae Balcescu sau Mihail Kogalniceanu, sunt in primul rind istorici si apoi conducatori politici. Si acestea sunt exemplele cele mai elocvente. Primul si-a ales ca tema centrala de studiu perioada glorioasa a lui Mihai Viteazul, pe care il transforma in mit al constiintei nationale.

Este vorba de o conceptie romantic-revolutionara, sintagma ce contine in ea o contradictie logica-romantismul fiind o forma de gindire conservatoare, deci contrariul spiritului revolutionar- Vointa de actiune este atit de puternica, incit imbraca forme mistice. De aici foarte desele trimiteri la Biblie, la Sfinta Scriptura, etc. Si aici avem o influenta religioasa externa, venita dintr-un Occident, unde un anume socialism crestin a fost profesat de abatele Gregoire de Lamennais. Acesta, in lucrarea sa Paroles d'une croyant (Cuvintele unui credincios), publicata in 1834, prezinta o conceptie prin care grija de umanitate, grija pentru napastuitii soartei poate constitui baza unei noi religii crestine, care in fond se intorcea a izvoare. Cine citeste corespondenta unui Ion Heliade Radulescu, unui Alecu Russo, dar mai ales a lui Constantin A. Rosetti poate intelege influenta puternica aacestei conceptii in lumea romaneasca, din ajunul seismului social

din 1848.

Un rol important in pregatirea actiunilor revolutionare il vor avea diversele organizatii ce vor lua nastere si se vor imulti in anii premergatori Revolutiei. Aceste organizatii, de cele mai multe ori au si un caracter cultural, vor contribui la afirmarea unui climat revolutionar, vor pregati opinia publica pentru rasturnari sociale.

Inca in 1827, marele boier reformator Dinicu Golescu a infiintat la Bucuresti, Societatea literara a carei obiective tineau de raspindirea instructiei scolare si a culturii in rindul poporului si in special a populatiei rurale, dar si reforme privind modernizarea administratiei..

Ca o continuare a acesteia s-a nascut in 1835, Societatea filarmonica, a carui obiectiv principal era constituirea unui teatru national.

La inceputul anilor '40 atmosfera se radicalizeaza, in sensul ca reformele de caracter politic incep sa ocupe un loc central. In acest sens apar, dupa model occidental, in special francez, organizatii secrete, de tip conjuratie. Astefel, in 1845, la Bucuresti ia nastere societatea Fratia, in a carei conducere intrau Cristan Tell, Ion Ghica, Nicolae Balcescu.

Aceasta asociatie va edita publicatia Magazin istoric pentru Dacia

Din 1845-1846, centrul de greutate al organizatiilor de caracter politic se muta la Paris. In capitala Frantei a luat fiinta, in decembrie 1845, Societatea Studentilor Romani ,in care intra studenti veniti din ambele Principate, precum moldovenii Mihail Kogalniceanu si Ion Ionescu de la Brad, muntenii Constantin A. Rosetti, fratii Dumitru si Ion Braianu. In 1846 avea sa adere la aceasta societate si Nicolae Balcescu. Programul politic al acestei societati cuprindea obiective ca reforma structurilor sociale si economice din Principate, iar pe plan extern, exista o orientare net antirusa, vazind in Imperiul de la Rasarit principalul pericol impotriva reformelor. Se incerca obrinerea sprijinului Imperiului Otoman, considerind ca acesta este interesat in aparitia unei structuri poltice, care sa fie un obstacol in fata Rusiei. Principalul purtator al acestei linii filo-otomane era Ion Ghica.

Radicalizarea tinerilor de la Paris se facea sub influenta mediilor intelectuale si universitare franceze. Ei frecventai activ cursurile de la College de France devenit in epoca un puternic focar revolutionar. Aici isi tineau cursurile incendiare Jules Michelet, Edgar Quinet si marele poet revolutionar polonez Adam Mickiewicz.

In acest timp, in Moldova si Tara Romaneasca nemultumirea crestea si se intindea, practic, la toate clasele sociale.

Boierimea liberala era tot mai nemultumita de politica autocrata a domnitorilor, in special a lui Mihai Sturdza, in Moldova.. In acelasi timp, clasa de mijloc, adica mestesugarii, comerciantii, intelectualii, era nemultumita de lipsa drepturilor cetatanesti, de omniprezenta cenzurii, mai suparatoare la Iasi decit la Bucuresti.

Si taranimea era nelinistita, datorita impozitelor in continua crestere, cit si a deposedarii de loturile ce le avusesera in flosinta.

Nelinistea in lumea rurala, era materializata prin tensiuni sociale ca incendieri de culturi agricole, fuga de pe domenii, etc.

Toate acestea arata ca in Principate erau toate conditiile declansarii unei situatii revolutionare.