- Pe plan politic, aspectul relevant era legatura cu Poarta. Desi, se mentinea autonomia Principatelor, gradul de imixtiune a turcilor avea sa creasca in permanenta, I secolul 18, culminind cu perioada fanariota, cind domii erau vazuti ca inalti functionari ai Imperiului Otoman, numiti direct de acestia . Din cauza acestor imixtiuni s-a accentuat instabilitatea politica, prin desele schimbari de domnie Creterea dependentei politice a fost insotita de o crestere spectaculosa a dependentei economice, materializata prin cresterea peranenta a obligatiilor financiare, mai precis cresterea continua a tributului , dar si altor taxe, care se imulteau permanent. Schimbarile dese de domni duceau la alte cheltuieli suplimentaare.
Pe linga obligatiile prevazute in diverse tratate erau si alt gen de obligatii, intrate in cutuma tacita: cadouri pentru diversi demnitari (mai mari si mai mici) pentru pasalele de la frontiere (Vidin, Giurgiu, Braila, etc). De asemenea desele operatiuni militare, ce presupuneau prezenta trupelor otomane pe teritoriul Principatelor implicu automat si intretinerea acestora de citre populatia locala. Toate acestea au produs suferinte importante si au pus bazele unui puternic sentiment de frustare.
Realitatea se va complica prin aparitia unei noi Puteri, care isi aroga drepturi in administarea celor doua Principate. Este vorba de Rusia. Aceasta de mai multa vreme si-a indreptat atentia in directia Sud-estului european, caruia ii dadea o mare importanta strategica. Aceasta intentie de a controla , si in ultima instanta de a domina intr-un fel sau altul aceasta regiune era una din strategiile permanente ale Imperiului Tarist. Strategia era dublata in plan ideologic. Asa cum Franta a cistigat, prin Pacea din 1538, dreptul de a apara pe catolicii din Imperiu, Rusia si-a arogat dreptul de fi protectorul ortodocsilor din Imperiul Otoman.
Slabirea continua a Imperiului Otoman, a stimulat apetitul Rusiei de a-si extinde dominatia. Petru cel Mare, a incearcat sa faca acest lucru-dupa ce incheie o alianta cu Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, dar infrint de turci, pe Prut, la Stanilesti (1711) va renunta, momentan, la planurile de avans spre Dunare.
Momentul de rascruce, care va deschide calea interventiei deschise a Rusiei a fost pacea din 1774, prin tratatul de la Kuciuk- Kainargi. Acesta prin articolul 16, prevedea pentru prima oara, ca ambasadorul rus de la Constantinopol are dreptul de a urmari soarta populatiei din Principate si "atunci cind imprejurarile o cereau sa solicite Inaltei Porti sa asculte cu simpatie astfel de interventii". Aceasta prevedere a deschis calea politicii interventioniste a Rusiei fata de Principate. Daca formularea din tratatul de Kuciuk-Kainargi era inca timida, vom asista, la sfirsitul secolului 18 si in special la inceputul veacului 19, la o crestere spectaculoasa a prezentei Rusiei in spatiul politic romanesc. Astfel, in 1812, Rusia anexeza, in urma pacii de la Bucuresti, Basarabia, jumataea estica a Moldovei, iar prin conventia de la Akerman (1826) devine putere protectoare in Principate-alaturi de Turcia care ramine putere suzerana. Conform prevederilr conventiei, Puterea protectoare avea dreptul sa aprobe sau nu o serie de decizii interne ale Principatelor. Dar Rusia nu se multumea cu atit.. Curtea de la Petersburg tintea la inlocuirea Turciei -in continua slabire-si la o dominare, intr-un fel sau a altul, fara sa excluda o inglobare, a celor doua Principate. In 1828, pe fondul unor noi victorii militare ale Rusiei, aceasta primeste administrarea Principatelor, in conditiile unei ocupatii militare ruse a acestora. Puterea in Principate va fi detinuta de un guvernator, numit de tar. Administratia rusa va dura, pina in 1834, cind va reveni instituta domniei. Dar Rusia isi va pastra influenta, decurgind din statutul de Putere Protectoare, care il va pastra pina in 1856, cind protectia Rusiei a fost inlocuita cu garantia colectiva a celor 7 Puteri (inclusiv Rusia). Trebuie specificat, ca in intreg acest timp, Turcia si-a pastrat s-au pastrat relatii de suzaranitate cu Turcia, dar legatura cu aceasta era in continua erodare
b.Realitatea social-economica
Societatea din Principate in perioada analizata (sfirsitul secolului 18 si primul sfert de veac al celui 19-lea, continua in fapt impartirea traditionala, din perioada medievala . Pot fi distinse, ca si in trecut patru stari, boierimea, clerul, starea de mijloc (negustori si mestesugari ) si taranimea.. Este obligatoriu de precizat ca aceasta impartire o facem si din motive didactice. In realitatea vremii, granitele dintre diversele stari nu erau precis marcate. Acesta fiind un specific al societatii in Principate, unde se putea trece, relativ usor de la o stare la alta. Starile sociale sunt usor de penetrat, un negustor ce se imbogateste isi poate cumpara un rang boieresc si in anume conditii favorabile poate avansa in ierarhia sociala.
Marea boierime era cea mai importanta posesoare de pamint, marimea propietatii dind importanta rangului social.
In perioada cercetata, in urma amintitei reforme a lui Constantin Mavrocordat, are loc o schimbare importanta (1746 in Muntenia, si 1749 in Moldova) si anume conditionarea acordarea titlului de boierie de slujba primita de la domnitor, ce a facut sa creasca dependenta boierimii de domnitor. De asemenea a dus la schimbari de putere in cadrul clasei boieresti, in functie de slujbele acordate de domnitor.
Deschiderea culturala din secolul 18 concretizata in calatorii, studiile in universitati europene, prezenta unor straini (de la refugiati francezi la ofiteri rusi din armata de ocupatie), in circulatia cartilor, a avut o influenta remarcabila in schimbari in obiceiuri, imbracaminte.
Marea boierime -si aici trebuie amintite reprezentantele sexului frumos-au fost tot mai mult tentati sa preia luxul occidental, pe care il considerau ca pe un insotitor obligatoriu al rangului cistigat. Se schimba conceptia de habitat, necesitatile acestei clase. De aici nevoia de sume tot mai mari de bani, si de aici, dorinta de a avea o cantitate tot mai mare de produse agricole, pentru a le comercializa.
In perioada analizata, are loc o lenta crestere a productiei agricole, dar aceasta era departe de a fi suficienta tuturor nevoilor sociale. La aceasta situatie de stagnare au contribuit mai multi factori: am aminti in primul rind cresterea extrem de lenta demografica. Cauza se poate in conditiile de igiena scazute, ce dadeau o rata ridicata de mortalitate, si in special, infantila. De asemenea lipsa unor mari orase-poate cu exceptia Bucurestilor- nu ofereau o piata, care sa stimuleze productia. De asemenea, obligatii uriase, cantitativ se datorau legaturii cu Poarta. Trebuie spus, ca in secolul 18, importul de grine din Principate era de o importanta vitala pentru Imperiu. De altfel printr-un decret din 1755, turcii stabileau o crestere fara precedent a acestor achizitii, cite 11000 de tone, atit in Moldova, cit si in Tara Romaneasca . Pentru aceasta vinzare fortata, pretul era stabilit excusiv de turci, si fireste era mult subevaluat.
Trebuie subliniat, ca Principatele, pina la 1829, nu puteau vinde altor tari, in afara Turciei, decit, cind necesitatile acesteia, erau satisfacute. Anularea acestei servituti, prin tratatul de la Adrianopol, in 1829, va da un impuls important pentru cresterea productiei agricole, momentul fiind o piatra de hotar in istoria economiei romanesti.
In general, modernizarea este legata si de gradul de evolutie urbana. De obicei, in spatiul urban , apar elementele de noutate in economie si societate.
Spatiul urban romanesc are o dezvoltare intirziata, situatie generala in intreaga Europa de Est si Sud-Est.. In Principate existau orase cu o vechime de citeva secole, cum erau Iasi, Suceava, Tirgoviste, Bucuresti, cit si tirguri, aparute la sfirsitul secolului 17 si in intreg secolul 18. Acestea din urma se nasteau in inima spatiului rural, prin transformarea unor sate in mici centre urbane.. Acestea vor constitui un suport al comertului, la inceput al comertului de mica distanta, apoi a comertului la distante mari. Ele au aparut si s-au dezvoltat la initiativa domniei sau a propietarilor de pamint, interesati in comert, care contribuia la cresrea averilor lor, dar -prin contributia fiscului-si la imbogatirea statului.
"Tehnic" fara a exista o "reteta generala" aceste tirguri se formau in spatiul unui sat, ce in timp, gazduia schimbul periodic de produse-asa zisele bilciuri, sa tirguri-. O data cu cresterea schimbului, acestea se permanetizeaza si se urbanizeaza.
Aparitia acestor tirguri a fost specifica in special Moldovei. Configuratia geografica, in special numeroasele trecatori (cunoscute si sub numele de pasuri) intre Moldova si Transilvania a usurat circulatia diversilor comercianti, care au simtit nevoia unor asezari urbane.
In Tara Romaneasca,lipsa denivelarilor de teren au permis cresterea unui spatiu urban urias, Bucuresti. Formarea sa a fost diferita, caracterizindu-se prin inglobarea unor zone rurale, de aceia caracterul semirural s-a pastrat, pina in primele doua decenii ale secolului 19. iar numele sau, la inceput indicau un plural: Bucurestii, cici in memoria colectiva era treaza aceasta inglobare de unitati rurale intr-o structura urbana, la inceput destul de amorfa, fara frontiere precise.
In ciuda caracterului incepator al vietii urbane, aici se vor dezvolta elementele noi: in economie: forme industriale, dezvoltarea unor centre de comert, si , nu in cele din urma, institutii de instructie. Academiile domnesti de la Isi si Bucuresti, invatamintul in limba greaca, dupa 1819, invatamintul in limba romana., s.a.m.d.
Tocmai de aceia vom urmari cu insistenta in acest curs viata urbana, cici o socotim un important indicator al procesului de modernizare
Taranii isi continuau modul de viata, conform cu o traditie seculara.. Gospodariile lor erau extrem de modeste, de obicei facute din pamint, compud din doua camere si o prispa.
Pamintul il lucrau cu plugul de lemn, sau cei mai saraci, numai cu o sapa de lemn, Ramura cea mai imprtanta a agriculturii, si cea mai rentabila era cresterea animalelor.: animalele de povara: boi si cai.
Principala sursa de hrana, atit pentru ei, cit si animale era porumbul, care a fost introdus in Principate, in secolul 18.
Griul si orzul erau cultivate in special pentru obligatiile fata de Poarta, sau pentru comercializare.
Clerul, si in special manastiresc era -alaturi de boierime, unul din cei mai importanti propietari de pamint.
c.Importanta nasterii dreptului modern
O trasatura a gindiri de tip iluminist a fost cerinta pentru o guvernare rationala. Haosul legislativ, specific perioadei medievale lasa cale libera abuzurilor, tiraniei si nedreptatii.
In a doua jumatate a secolului 18, in principate se mentineau vechile institutii medievale.
Structura statala era slaba si slabiciunea sa era si rezultatul unor prevederi de functionare.
Astfel, nu exista o despartire a puteriilor in stat, astfel puterea laica si cea bisericeasca se suprapuneau, pentru ca Domitorul era seful amindoura.
Si mai grav, era inexistenta despartirii puterilor, puterea executiva se suprapunea atit cu cea legislativa, cit si cu cea judecatoreasca. Domnul reprezenta puterea executiva, dar tot el prezida si Divanul, ce era instanta suprema. Initiativa unor decizii, de tip legislativ revenea exclusiv, Domnului.
Puterea domnului se baza si pe faptul, ca el impartea dregatoriile, ce dadeau importanta unui boier in cadrul statului, de aici dependenta clasei dominante, in ansamblul ei, in fata domnitorului.
Secolul 18 mostenise pe plan legislativ o stare de haos. Lipsa unei legislatii formalizate, albitrariul deciziilor intretineau o stare de nesiguranta, dind tere liber abuzurilor si coruptiei, in intraga administratie.
Este meritul unor domni din perioada fanariota care au avut initiativa unor reforme de caracter general -coduri de legi-ce aveau ca scop de face ordine in diversele ramuri ale vietii sociale.
. Astfel, Alexandru Ipsilanti, proclama un nou cod de legi in 1780, Pravilniceasca condica, redactata in romana si greaca. Aceasta era inspirata din dreptul bizantin -asa numitele bazilicale, sau Carti imparatesti-, dar se foloseau si o serie de cutume locale -"obiceiul pamintului- pastrate prin forta traditiei.. De fapt, Ipsilanti reunea in aceasta legislatie o serie de reforme anterioare ale sale, din care cea mai importanta, cunoscuta sun numele de Hrisovul cu ponturi-data in 1795, care infiinta instante superioare de judecata, lasind Divanului competente de Curte Suprema.
Elementul revolutionar al reformei lui Ipsilanti era principiul autonomiei -chiar numai relativa-a puterii judecatoresti. Acest principiu se concretiza prin numirea unui dregator in fiecare judet, care sa aiba competente judecatoresti. Acesta nu mai apartineau delegatului domnului in acel judet, care era ispravnicul (un fel de prefect, din perioada moderna). Fireste ca aceasta despartire era relativa, prin forta "obiceiului pamintului", ispravnicul continua sa aiba un cuvint si pe planul judecatoresc.
Un al doilea pas in modernizarea legislatiei Principatelor este codul lui Caragea, dat in Tara Romaneasca in 1818. Filiera occidentala a acestei legiuri este mai clara, cici juristii care l-au redactat, s-au inspirat din Codul civil francez din 1808 (codul lui Napoleon)..
Fata de incercarile pina acum, legiuirea lui Caragea se evidenteaza printr-o buna sistematizare, ce trebuia sa faciliteze folosirea ei de oamenii legii. Astfel exista o ordonare logica a diverselor prevederi ale Codului.