Istorie

Clasificarea grevelor se face după mai multe criterii, aşa cum au fost reţinute în literatura de specialitate:^[1]

>   după criteriul participării salariaţilor, greve pot fi

1. totale, la care aderă toţi salariaţii
2. parţiale, la care aderă salariaţii anumitor secţii

>   după criteriul duratei

1. nelimitată în timp (până la soluţionarea revendicărilor)
2. limitată în timp (declarate pe o anumită perioadă)

>   după criteriul modului de organizare

1. greva de avertisment, având o durată mai mare de 2 ore dacă se face cu încetarea lucrului şi trebuie să preceadă cu 5 zile greva propriu-zisă
2. grevele organizate, de regulă de sindicate
3. grevele spontane, declarate fără intervenţia sindicatelor

>   după criteriul finalităţii

1. greve profesionale, au ca scop îmbunătăţirea salarizării şi condiţiilor de muncă
2. grevele de solidaritate, pentru a susţine revendicările formulate de salariaţii din alte unităţi
3. greve politice, 49 din legea nr. 168/1999 interzice aceste greve şi prin urmare au un caracter ilicit

>   după criteriul legalităţii

1. greve licite
2. greve ilicite

>   alte tipuri de grevă

1. greve prin surprindere, desfăşurate fără preaviz
2. greve sughiţ, constau în abţinerea de la muncă, fracţionată în timp şi pe durată scurtă
3. greve în carouri, au loc atunci când greva se desfăşoară succesiv, pe categorii de salariaţi
4. greve perlate, au loc atunci când greviştii reduc eficienţa muncii prin operaţii de muncă executate într-un ritm lent
5. greve de zel, când sunt executate minuţios toate formalităţile administrative cerute, mai ales în serviciile publice
6. greve tromboză, când greva intervine într-un loc strategic al unităţii, paralizându-I activitate.

Potrivit legii, grevele pot fi de avertisment, propriu-zise şi de solidaritate.

 

 

Greva de avertisment

Ţinând seama de scopul său, greva de avertisment nu poate avea o durată mai mare de două ore, dacă se face cu încetarea lucrului şi trebuie în toate cazurile să preceadă cu cel puţin 5 zile greva propriu-zisă (art. 44 din Legea nr. 168/1999). Sub regimul Legii nr. 15il991, perioada care trebuia să preceadă greva era de 48 de ore (art. 20 alin. 3). Prin extinderea acestei perioade, s-au creat condiţii de timp pentru angajator de a reanaliza (dacă apreciază) revendicările salariaţilor şi, îndeosebi, de a lua masurile tehnico - organizatori ce necesare pe durata grevei.

Cu toate că nu există nicio precizare legală expresa, anunţarea (comunicarea) grevei este preferabil să aibă loc în formă scrisa, ceea ce permite sa se facă ulterior dovada neechivoca a realizării acestei cerinţe. Termenul de 5 zile este minim, legalitate a declanşării grevei nu este afectata daca termenul ar fi mai mare. Fata de formularea textului legal (cel puţin 5 zile) rezultă că în această durată minimă se includ şi zilele de repaus săptămânal ori de sărbători legale sau orice alte zile nelucrătoare. Durata nu mai mare de 2 ore poate fi depăşită dacă greva de avertisment se face fără încetarea lucrului.

 

 

Greva propriu - zisa

Greva ca modalitate de soluţionare a unui conflict de interese, nu trebuie confundată cu alte forme de protest pe care un sistem de drept democratic le permite. În viata sociala, diverse acţiuni publice revendicative sunt denumite, uzual, greve (spre exemplu, greve ale elevilor. Ale studenţilor, avocaţilor). Însă dreptul la grevă îi vizează

pe cei care sunt salariaţi şi trebuie deosebit de libertatea întrunirilor. Grevele propriu-zise pot fi:

• totale, la care participă întregul personal;
• parţiale, la care participă numai o parte a personalului;
• nelimitate în timp, durează până la soluţionarea revendicărilor salariaţilor;
• spontane, ocazionate de situaţii ad-hoc, imprevizibile şi fără declararea grevei de avertisment;
• grevele perlate, atunci când, fără a se opri activitatea, operaţiunile de muncă se execută într-un ritm lent, ceea ce antrenează voit reducerea productivităţii muncii, a randamentului general;
• de zel, îndeosebi în serviciile publice, caracterizându-se prîntr-un ritm accelerat de munca, printr-o activitate desfăşurată excesiv cu respectarea până la limita absurdului a normativelor de lucru (având efecte negative asupra calităţii lucrărilor sau asupra duratei rezolvării sarcinilor de serviciu);
• grevele turnante, prin care în mod alternativ şi succesiv se afectează un sector de activitate sau altul, o categorie de personal sau alta;
• greva tromboza (buşon) constând în încetarea lucrului la un anumit loc de munca - instalaţie, utilaj, abataj - având un rol cheie pentru derularea întregului proces de munca;
• greve japoneze, care se manifesta prin purtarea unor însemne distincte fără a înceta lucrul;
• greve cu  sau  fără  ocuparea locului de lucru;
• greve profesionale;
• greve mixte (profesional politice);
• greve politice.

Greva strict politica are un caracter ilicit, deoarece contravine intenţiilor legiuitorului, greva fiind reglementata exclusiv ca o acţiune colectiva de protest pentru motive profesionale, economice şi sociale. În cazul acesteia, persoana nu acţionează ca salariat ci, în primul rând, în calitatea de cetăţean. Aceasta greva contravine obligaţiilor legale de neutralism politic specific sindicatelor, prejudiciază în mod just pe angajator deoarece, în realitate, nu este determinate de atitudinea lui fată de salariaţii săi; caracterul politic al grevei începe acolo şi atunci când se solicita însăşi schimbarea autorităţilor legal investite în stat la nivel naţional sau local. În fiecare caz, daca greva are un caracter mixt, profesional-politic, în spiritul şi nu în litera legii, instanţa trebuie să analizeze şi să hotărască în funcţie de obiectivul predominant, respective cel profesional sau politic.

În consecinţă, art. 49 alin. 2 din Legea nr.168/1999, precizează expres: greva nu poate urmări realizarea unor scopuri politice. Aşadar, greva strict politică are un caracter ilicit deoarece:

• contravine intenţiilor legiuitorului, greva fiind reglementată exclusiv ca acţiune colectivă de protest pentru motive profesionale, economice şi sociale;
• persoana nu acţionează ca salariat ci, în primul rând, în calitate de cetăţean;
• contravine obligaţiilor de neutralism politic specifice sindicatelor;
• prejudiciază în mod just pe angajator deoarece, în realitate, nu este determinată de atitudinea lui faţă de salariaţii săi;
• tinde sa aducă atingere instituţiilor legale ale statului de drept.

Pe plan internaţional, sunt şi opinii care admit grevele politice. Argumentul esenţial constă în dificultatea de a se separa politicul de profesional. Grevele profesionale ar fi şi politice, sau, altfel spus, grevele politice au, adesea, ca suport raţiuni profesionale. Concomitent, sindicalismul, care a devenit în fapt profesional - politic conduce inevitabil spre greve profesional - politice. (Romulus Gidro, considerente privind tipologia grevelor, Pro iure, nr.1/1995, pg. 53-56).

 

 

Greva de solidaritate.

Articolul 45 din Legea nr.168/1999, recunoaşte ca legala greva de solidaritate, ceea ce corespunde practicii existente pe plan internaţional.

Legea stabileşte, în acelaşi art. 45, condiţiile în care poate fi declarata o greva de solidaritate şi anume:

-  sa aibă ca obiectiv susţinerea revendicărilor formulate de salariaţii din alte unităţi; ca urmare, în măsura în care, în aceeaşi unitate, salariaţii care au refuzat iniţial sa participe la greva se raliază ulterior acesteia, greva rămâne una şi aceeaşi, fără a fi o greva de solidaritate.

- hotărârea de a declara greva de solidaritate sa fie luata de organizaţiile sindicale reprezentative, cu acordul a cel puţin jumătate din numărul membrilor lor, sub condiţia ca respectivele organizaţii sindicale sa fie afiliate la aceeaşi federaţie sau confederaţie sindicală la care este afiliat sindicatul organizator.

Rezultă că salariaţii unităţilor în care nu sunt organizaţii sindicale reprezentative, nu pot hotărî, ei înşişi, conform art. 45 alin. 2, declararea unei greve de solidaritate. Legiuitorul a înţeles deci să reglementeze greva de solidaritate ca o expresie posibila şi exclusivă a mişcării sindicale.

În primul rând, greva de solidaritate nu se poate declanşa şi nu poate avea loc decât în cadrul aceleaşi federaţii sau confederaţii sindicale.

În al doilea rând, prin prisma întrunirii tuturor condiţiilor strict legale, o grevă naţională de solidaritate este exclusă. Greva de solidaritate prin forma ei de manifestare -încetarea temporara a muncii - constituie o greva propriu-zisa. Totuşi, nu este mai puţin adevărat că o astfel de greva nu vizează raporturile salariaţilor respectivi cu propriul lor angajament. Exclusiv din acest punct de vedere, se poate spune ca greva de solidaritate este o greva propriu-zisă, dar sui-generis.

În principiu, cei care declanşează o greva de solidaritate nu au cum sa cunoască dacă greva cu care se solidarizează este legală sau nu. Ca urmare, legalitate a sau ilegalitate a grevei de solidaritate trebuie apreciată în funcţie de condiţiile impuse de lege strict pentru acest tip de greva. În măsura în care greva dintr-o unitate este flagrant nelegala (se desfăşoară în cadrul unui conflict de drepturi, iar nu de interese) - situaţie cunoscuta de participanţii la greva de solidaritate - şi declanşarea ei ar putea fi considerata ca ilegală.

 

 

Ioan Ciochină - Barbu: "Dreptul muncii", Editura Junimea, Iaşi, 2003, p.468 şi urm.