Exista evenimente in istorie, pe care memoria istorica le-a pastrat foarte vii, ca elemente centrale in viata unui popor. Ele isi gasesc oglindirea repetata -uneori obsesiva-in literatura, arta, muzica, in diversele forme de marcare a acestei memorii, ca statui, nomenclatura strazilor, prezenta prioritara in manuale scolare. Aceste evenimente ajung sa fie mai mult decit un fapt de istorie, ci un reper moral. Si mai presus o lectie de mindrie nationala.
Cauzele sunt multiple: de obicei, este vorba de victorii -militare, dar si politice-ale poporului respectiv -. Dar, pot fi si infringeri traumatice.
Ele sunt in general, "povesti frumoase", care servesc la cultivarea patiotismului.
Un asemenea moment, in istoria universala este atunci, cind cind Franta revolutionara, era in 1791, amenintata de agresiunea straina, si poporul se mobilzeaza la cuvintele lui Danton" Patria in primejdie"si ...respinge agresiunea! Este un moment inaltator!Vorbeam de "manipularea" patriotica. Ea se poate servi, si de infringeri grele, traumatice. In acest sens putem aminti de unguri, care vor cultiva memoria catastofalei infringeri de la Mohaci, din 1546, cind regatul lor se transforma in pasalac. In amintirea acesteia, nationalistii unguri vor avea si o deviza: "Nu,nu se va repeta"
Romanii au povestile glorioase: Podul Inalt, sau Calugarenii, victorii atit de prezente in memoria colectiva, chiar daca ele erau, in fapt, episoade victorioase intr-un sir de infringeri.
Dar memoria istorica a tuturor popoarelor are dreptul sa-si faca proprile selectii.
Existenta mitului, a legendei ingreuneaza rolul istoricului, cici adevarul istoric este mai putin eroic, mai putin placut de povestit si de receptat. Iar mitul, foarte puternic, poate influenta pe cercetator si distorsiona adevarul istoric.
Unirea Principatelor este un astfel de episod extrem de prezent in memoria colectiva. Interesant, ca nu este vorba de un episod eroic, cu victorii militare si martiri , ci o poveste politica, o victorie a bunului simt si a diplomatiei. Poate specialistii in psihologie istorica vor gasi raspunsul la intrebarea: "de ce, tocmai un episod politic?"
De la primele clase primare-dar unii si din gradinita- elevul roman invata de Cuza, de cum l-a sarutat pe ambii obraji pe mos Ion Roata, de actele de justitie, de multimea de pe dealul Mitropoliei.
Am inceput cu aceasta paranteza, pentru ca am vrut sa atrag atentia asupra diferentei-citeodata ruptura-dintre mit si realitate.
- Ideia Unirii
Modernizarea societatii romanesti, dezvoltarea si extinderea -desi este o extindere limitata-instructiei au facut ca sa se consolideze in mentalul colectiv romanesc, in cultura sa politica, ideia necesitatii unirii romanilor intr-un singur stat. Problema, care se pune este cea a Moldovei si a Tarii Romanesti. Desi exista si constiinta comunitatii cu romanii din Transilvania, problema alaturarii si Transilvaniei la efortul de unificare era mult mai dificila, din "n" motive.
Dar romanii din Moldova si Trara Romaneasca aveau un destin istoric foarte apropiat. Domniile fanariote, cu desele mutari de domni intre Bucuresti si Iasi, si mai ales cu masuri administrative, fiscale, legislative si culturale, luate in ambele entitati politice, au fost un pas important in aceasta apropiere.
Al doilea moment important a fost proclamarea Regulamentului Organic, care in fond au unificat, aproape in totalitate, prevederile legislative si administrative.
La 1848, dar si inainte, au existat, in cadrul puternicii emulatii politice si referirea la Unire. Dar izolat! In proclamatiile propriu-zise, din timpul infruntarii, nu se face referire la Unire.
In primul rind revolutionarii de la Bucuresti si Iasi, care fusesera impreuna in cercurile secrete pariziene, au considerat prioritar transformarea politica acelor doua Principate.
Pe de alta parte, a existat si o anume prudenta, de teama justificata de a alarma puterile reactionare din jur, dar in special Rusia.
Dupa Revolutie, in emigratie, idealul Unirii reapare si este pus din nou. In special radicalii, C.A. Rosetti, fratii Bratianu, pina la un punct si Balcescu, sedusi de ideia mazziniana a reizbucnirii unei revolutii -de data asta sincrona si dirijata dintr-un singur centru- ce va rezolva si problemele nationale ale popoarelor, inclusiv realizarea statelor nationale.
In acest sens credem ca elementul hotaritor in emergenta ideii unirii si implicit a formarii unei grupari-din ce in ce mai mari-a unionistilor este existenta unui model european al unificarii nationale. Sa nu uitam ca doua mari popoare din Europa, italienii si germanii faceau eforturi majore de a realiza unitatea diverselor entitati statale, in care traiau. Si, ca la aceste popoare unificarea a fost elementul central al revolutiei lor pasoptiste.
Pentru Europa Occidentala, Primavara Popoarelor era in primul rind lupta pentru unitate si independenta nationala si abia in al doilea rind pentru reforme sociale. Aceasta, pentru ca aceste popoare depasisera faza rupturii cu "Vechiul Regim" si realizasera importante reforme sociale si de modernizare.
In acelas timp, in emigratie, departe de tara, deci nu in timpul infruntarii, discutiile aveau mai mult caracter teoretic, decit de practica politica, deci puteau fi mai indraznete.
b.Contextul international
In procesul care a dus la Unire, contextul international a fost deosebit de important. Aceasta, pentru ca dinamica politicii europene, dupa prabusirea Imperiului francez, a restauratiei hotarita de tratatul Sfintei Aliante de la Viena, ca si sistemul de paci turco-ruse, ce au insotit cronica si indelungata criza orientala au creiat o notiune: concertul european , care insemna o suma de mecanisme, care incearca sa pastreze, mai mult sau mai putin un anume echilibru al continentului.
Criza orientala, in fapt infruntarile militare ruso-turce au afectat istoria politica a Principatelor.
Dupa infringerea Revolutiei, conventaia de la Balta Liman (mai 1849) fixa cadrul de evolutie politica a Principatelor Romane si hotara existenta unei ocupatii militare a celor doua puteri.
Evenimentul care largeste numarul actorilor care devin interesati de desfasurarile romanesti este razboiul Crimeii. In fapt, acest razboi a inceput in urma ocuparii Principatelor in 1853. Acest fapt va determina intrarea in razboi a Angliei si Frantei, alarmate de ofensiva agresiunii Rusiei in sud-est . Pericolul european si interesele celor doua state in Balcani si la gurile Dunarii erau amenintate. Dupa infringerea Rusiei, a urmat Conferinta de la Paris, din 1856.
Intre timp pe scena politica, se adauga inca o putere interesata in soarta Principatelor-Austria.
Pe de-o parte, Austria era ingrijorata de consolidarea Rusiei, iar pe de alta, avea interese speciale economice in Principate. Este vorba de doua economii complementare: piata romaneasca era un loc ideal de desfacere pentru produsele industriale austriece, iar cerealele si in special vitele erau un articol de import cautat de Austria.
La conferinta de la Paris, puterile occidentale incearca sa slabeasca Rusia si sa impiedice o prabusire definitiva a Imperiului Otoman, care de mult era "omul bolnav al Europei".
Tratatul de la Paris (30 martie 1856) ce a reunit deciziile Confeintei, inlatura protectoratul Rusiei in Principate, si il inlocuia cu garantia Puterilor Eurpene si pastra suzeranitatea Imperiului Otoman. Pentru autonomia interna a Principatelor era o situatie net favorabila, celei anterioare. Cici era mult mai dificil de luat o decizie, care sa fie impusa, cici cele 7 puteri aveau de obicei, interese contradictorii.
O decizie importanta a Conferintei, ce va avea consecinte importante este recomandarea de revizuire a prevederilor regulamentare "potrivit cu dorintele romanilor". Pentru a se cunoaste aaceste dorinte se convoca in fiecare Principat un Divan ad-hoc, format din reprezentanti ai tuturor claselor societatii. Dorintele lor urmau sa fie prezentate puterilor, care trebuia sa le studieze si sa decida printr-o Convenţie.
E necesar de subliniat, ca aceasta decizie internationala a avut un efect major asupra desfasurarilor interne, si in special a opiniei publice. Eliberarea de permanentul pericol al interventiei rusesti si mai ales o anume pozitie binevoitoare -in limitr bine determinate- a puterilor avea sa declanseze in opinia publica un puternic curent unionist. In fond putem spune ca ideile pasoptiste ce au stat intr-o anume amortire vor renaste cu putere, dar de data asta cu o schimbare strategica: trecerea problemei nationale -a Unirii- in fruntea preocuparilor. Din discursul politic al epocii apare clar ca Unirea este vazuta ca ideal suprem, dar si ca un cadru optim pentru realiarea dezideratelor din programele revolutionare.
Decizia de a se cere consultarea populara in Principate a stimulat o emulatie politica si paralel cu ea, un efort de organizare partizanilor Unirii.
Astfel, se vor constitui Comitete Centrale unioniste la Bucuresti si Iasi, care mai mult decit oricind in trecut vor avea contacte strinse si vor trce la constituirea unei retele de sprijin, la nivelul judetelor si tinuturilor.
In acest timp, domnii numiti in 1849, isi incheiasra mandatul si turcii numesc doi loctitori de domni: in Moldova, Teodor Bals-poate cel mai puternic latifundiar al Moldovei, cu vederi ultraconservatoare- care insa moare imediat dupa numire si este inlocuit cu N. Conachi-Vogoride, cu vederi antiunioniste clare; in Tara Romaneasca era numit caimacam, fostul domn regulamentar Alexandru Ghica, boier cu vederi conservatoare, dar fara a fi un adversar al Unirii.
Puterea, si in special cea din Moldova, va incerca falsificarea alegerilor pentru
Divan.
Vor incepe proteste, cereri de anulare a alegerilor-un ecou special avea sa aiba demisia din functie a prefectului de Galati, Alexandru Ioan Cuza, in semn de protest fata de falsificarea alegerilor. Tensiunea din Moldova are implicatii internationale, cici consulii marilor puteri de la Constantinopol aveau sa protesteze, dar Turcia, sprijinita -in mod traditional-de Anglia se va opune oricaror masuri de anulare a alegerilor. Problema electorala moldava a inflamat spiritele in Europa si se parea ca se va redeschide "criza orientala"
Pentru a se preintamplina aceasta perspectiva, Napoleon al III-lea are initiativa unei intilniri cu Victoria, regina Angliei-caz rarisim de implicare a monarhiei britanice in probleme de politica externa-. Intilnirea are loc la un castel de pe o insula a Canalului Minecii si va ramine in istorie, drept intilnirea de la Osborne (numele castelului). Compromisul incheiat de cele doua capete incoronate prevedea anularea si refacerea alegerilor din Moldova, iar partea engleza obtinea, in favoarea aliatilor sai turci, renuntarea la unire deplina, fiind prevazuta doar o unire partiala, de caracter institutional.
In urma alegerilor refacute, Divanul ad-hoc iesean, ca si cel bucurestean primea o majoritate clara prounionista. In fapt, gasim perintre deputatii celor doua Divane, aproape toate figurile reprezentative ale revolutiei din 1848. Elementul de noutate era alegerea, pentru prima data, intr-un for reprezentativ a unor delegati-tarani.
Importanta Divanelor ad-hoc este ca ele au constituit o afirmare clara a vointei de unire, si in acelas timp optiunea pentru o organizare politica democratica de tip european. Se poate spune ca rezolutiile celor doua instante erau in spiritul proclamatiilor revolutiei de la 1848.
Cele doua rezolutii sunt foarte asemanatoare, deosebirile sunt de mai mult de formulare si sistematizare-cea munteana avea patru articole, fata de cinci a celei iesene.
Articolul 1 al ambelor este de fapt reeditarea articolului 1 al proclamatiei de la Islaz: autonomie, conform vechilor capitulatii cu Inalta Poarta.
Articolul 2 si 3, in formularea munteana-cere expres Unirea sub un print strain, formula ce intra in limbajul politic romanesc. Trebuie spus ca ideia aducerii unui print strain aparuse -ocazional-si pina atunci, fie in unele memororii, din perioada regulamentara, dar si -cu destula timiditate- in perioada postrevolutionara, in discursul politic al diversilor emigranti.
Motivele optiunii erau simple:in conceptia liberala, domnul nu este un conducator autocrat, ci un albitru al situatiei politica. S-a considerat, ca acest rol va putea sa fie mult mai bine indeplinit de un print, fara inrudiri sau relatii clientelare in societea romaneasca, deci fara a fi legat de diverse interese interne partizane.
Un al doilea argument este cel al faptului ca un print strain poate apara mai bine-dat fiind relatiilor sale internationale-autonomia si integritatea tertoriala a unui stat mic si inconjurat de vecini puternici si neprietenosi. Mai mult decit atit, se sublinia si prin aceasta formula proeuropeana a societatii romanesti, dorinta de a se adopta anume valori moral-politice, cit si a unui anume tip de organizare politica interna. In acest sens trebuie sa subliniem, ca cele doua rezolutii ale Divanelor ad-hoc stipulau in mod expres: Print strain, cu mostenirea tronului, dintr-o dinastie domnitoare a Europei.
In privinta organizarii interne se opta pentru guvern (se intelege regim poltic) constitutional reprezentativ. Se sublinia, ca reprezentanta parlamentara sa fie aleasa pe baza electorala larga, incit sa reprezinte interesele natiei romane.
Cele doua rezolutii vor fi discutate de Puteri, intr-o noua conferinta desfasurata la Paris, care, pe baza lor avea sa adopte Conventia de la Paris (1/13 august 1856).
Prin faptul ca imbratiseaza toate aspecele vietii sociale aceasta poate fi considerata un act de caracter constitutional.
Nu o vom numi constitutie, pentru ca ea nu era emenatia directa a unei reprezentante nationale, ci era o charata acordata de marile Puteri. E adevarat ca ea era conceputa, in functie de cerintele fortelor interne romanesti, dar aceste dorinte erau preluate indirect si erau filtrate, prin interesele Puterilor.
Conventia prevedea principii general-democratice ca egalitatea in fata legilor, desfiintarea privilegiilor, libertatea de exprimare-principii ce le gasim in 1848, la Islaz sau in petitiile moldovene. Se stipula ca Regulamentul Organic inceta sa existe, ce era un alt deziderat pasoptist.
Problema rurala era trecuta pe planul doi, desi se recunostea urgenta rezolvarii ei, cerindu-se revizuirea relatiilor intre propietarii de pamint si tarani.
Faptul ca Divanele nu au introdus problema agrara in discutie, in ciuda unor cereri insistente, se explica prin faptul ca aceasta problema nu intrunea un consens si putea naste conflicte, care puteau fi exploatate din afara, de marile Pueri, fapt ce putea compromite realizarea Unirii.
In discutarea acestei probleme, mai trebuie facuta o precizare; liberalii-radicali, personificati de Rosetti si Bratieni, si care erau forta cea mai influenta si cea mai activa,
in special la Bucuresti, desi erau, teoretic pentru discutarea si rezovarea problemei agrare, prin impropietarirea taranilor, nu vedeau in aceasta o prioritate.
In privinta Unirii , Conventia a incercat sa "estompeze" formularile. S-a vorbit de o unire institutionala, cu pastrarea a doua guvernari (domn, parlament, guvern) sub numele de Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti .
Se prevedea organizarea, la Focsani-orasul, capitala de judet, aflat pe granita, a unei Comisii Centrale , care trebuia sa pregateasca legile si o Curte de Casatie comuna.
Conventia a stabilit si stipulatii electorale, care era o lege cenzitara, ce trebuia sa sigure avantajul marilor propietari agricoli.
c.Solutia dublei alegeri
Perioada urmatoare a fost dominata de framintarile politice interne in vederea alegerii Adunarilor Elective si implicit a viitorilor domni, la Bucuresti si Iasi. Existau un numar relativ mare de candidaturi, iar rivalitatea era atit ideologica, dar si personala. Existenta unui mare numar de candidati a ingreunat alegerea unui domn. Astfel in Moldova candidau din partea conservatorilor, atit Mihai Sturdza, cit si varul acestuia, Grigore. Partida prounionista nu reusise sa ajunga la un consens, printre canddati detasindu-se Vasile Alecsandri si Costache Negri. In aceasta situatie indecisa este apare candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care obtine unanimitatea in Adunare si astfel Cuza este ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859.
La Bucuresti, Adunarea Electiva era la fel de indecisa. Tabara conservatoarele isi impartea preferintele intre intre fostii domnitori, Gheorghe Bibescu si fratele sau, Barbu Stirbei, in timp ce unionistii se orientau spre Nicolae Golescu, apropiat gruparii radicale.
In acea efervescenta politica, are loc o adunare a a membrilor partidei unioniste, in noaptea de 23 spre 24 ianuarie, in sala Concordia, in care Dimitrie Ghica, un moderat propune alegerea ca domn, al celui ales la Iasi. Propunerea este admisa si prezentata in Adunarea electiva a doua zi. Adunarea o aproba, in conditiile, in care radicalii mobilizasera masele bucurestene care exercitau o presiune a strazii.
Astfel, la 24 ianuarie, domnul Moldovei era ales si domn al Tarii Romanesti.
Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza.
Descendent dintr-o veche familie boiereasca, Alexandru Ioan Cuza s-a nascut, in 1820, la Galati (desi sunt istorici care considera ca s-a nascut la Husi sau Barlad). Dupa mama se tragea dintr-o familie de origine greco-italiana, ce venea in Moldova din Constantinopol: Cozadini.
Cuza invata mai intii la Iasi, la pensionul francezului Victor Cuenin-unul din cele mai bune scoli din Iasi-, apoi pleaca la Paris, unde isi ia un bacalaureat in litere. Nu se arata deosebit de studios, dupa ce face o serie de incercari la medicina-unde se pare ca nu putea suporta disectiile-la drept si economie, se va intoarce, in Moldova, fara a-si finaliza studiile. Se va inscrie in armata, cadet, dar si de aici va pleca, pentru a incepe o cariera administrativa.
Cuza participa -fara a avea un rol important-la evrenimentele din martie 1848, dupa infringerea caruia se va refugia in strainatate: Cernauti, Viena, Paris, Constantinopol.S-a intors in 1854 si isi reia cariera administrativa, reusind sa ajunga la demnitati importante, inclusiv prefect de Covurlui.
Demisia sa ca protest la abuzurile lui Vogoride il lanseaza in spatiul public, devenind un simbol al corectitudinii politice.
Intre timp reintra in armata si avanseaza la gradul de colonel, fiind numit "loctitor de hatman", in fond, comandant al armatei , in octombrie 1858.
Avea o fire deschisa, atragea simpatia si desi apropiat cercurilor unioniste nu era, ceeace se numeste un militant. Avea o anumita echidistanta fata de diversele grupari politice, fiind in fapt un om de conceptii liberal-moderate.
Era un iubitor al jocului de carti, ii placea vinul bun si mai ales era ensibil la gratiile sexului frumos.
Toate acestea il faceau si mai simpatizat intr-o societate, care era departe de a fi austera.
Toate acestea sunt poate explicatia de ce candidatura sa, mai intii la Iasi si apoi la Bucuresti a stirnit atit de repede, aprobarea prin consens.
Acesta este omul, pe care dinamica politica l-a sortit unui destin istoric.