Pin It

După anul 1945 organul legislativ rămîne Sovietul Suprem al RSSM, ales prin scrutin universal pe un termen de 4 am, din reprezentanţii diferitelor pături sociale: inteligenţă, funcţionari publici, muncitori, ţărani ş.a. Se adunau de 2-3 ori pe an p/u 3 zile, în cadrul sesiunilor fiind adoptate acte legislative. Preşedintele sovietului suprem, avea funcţia de a deschide şi închide sesiunile. O altă autoritate Prezidiul Sovietuluui Suprem RSSM, un organ permanent format de Sovietul Suprem şi răspunde în faţa lui. în atribuţiile Prezidiumului Sovietului Suprem.intrau pregătirea şedinţelor. Prezidiul Sovietul Suprem adopta actele normative, efectua conducerea curentă a activităţii sovietele locale. Activitatea sa era condusă de Preşedintele Prezidiumului Sovietului Suprem.

Sovietul Miniştrilor era format de Sovietul Suprem RSSM,Era condus de Preşedintele Sovietului Miniştrilor, el avea adjuncţi care erau responsabili de diferite sectoare de activitate. In adm.pub. centr de specialitate Comisariatele Norodnice au fost înlocuita cu Ministere. Ministerele se grupau în 2categorii: min. Unionale -aveau ca domenii de activitate, domeniile care în exclusivitate constituiau competenţa puterii centrale (Min.Apărării, Min.Comertţului Exterior, Min.Flotei Maritime). A 2-a categorie - unional republicane - aceste mni. Erau dublate în fiecare din cele 15-rep. (Min.Sănătăţii, Min. Telecomunic).

Pe lîgă min. Mai activau şi Comitete de stat. Asemenea mnin. Comitetele erau unionale şi unional-republicane. Printre Comitetele de stat unionale — se pot enumera: Securitatea Statului, Şti şi Teh, REI, Hidrometeorologia ş.a. Printre Corniţele de stat unional-republicane - se enumera comitetul De Preţuri., tel, radio, învăţ.,

O particularitate a sist. Sovietic de adm. Exist. Şi funcţionarea concomitentă a organelor de stat şi de partid. Astfel la nivelul central activa Comitetul Central al PC al Moldovei. , era ales de către Congresul partidului, ales o dată la 5 ani. CC al PCM se convoca în şedinţe plenare unde se luau deciţii referitor la viaţa de partid. Precum şi dezv. Soci. pol a ţării.

Admin. Sovietică locală la baza ei stăteau sovietelexare la rîndul său era organizate pe 2 niveluri, Sovietul Raional ales prin scrutin pe un termen de 2 ani,, formată din deputaţi dintro anumită circumscripţie terit. Sovietul raional se convoca trimestrial se discutau probi. Soci.-eco. Şi se luau decizii.Ca organ permanent Sovietul raional era Comitetul executiv raional în frunte cu un preşedinte, ales de Sovietul raional la propunerea org. De partid. Sovietul sătesc (orăşănesc) organul puterii de stat în sate şi oraşe ales din scrutin electoral p/u un termen de 2 ani, ca org. Executiv la nivel orăşănesc / sătesc.

Seful statutlui franta