Pin It

Razboiul Ruso-Austro-Turc   (1735-1739)

          Chestiunea succesiunii poloneze a conrtibuit la nasterea unei noi crize, nascuta din antagonismele ruso-turce si austro-turce.In cele doua decenii care s-au scurs tratatului de la Vadul Husilor(1711) turcii au reusit sa faca fata presiuniilor exercitate de catre rusi pe directia sudica.Mai mult preocupata cu al doilea Razboi Nordic,rusia nu a putut interveni in 1716, alaturi de Austria ,In Campania indreptata inpotriva turcilor.Ea declarandu-si neutralitatea.Prin tratalul de la Passarowitz pozitia austriei sa consolidat,facand un pas important spre sud-estul Europei,incepand a se infliltra tot mai mult in zona balcanica.

          In ciuda acordului ruso-turc din 1720(pacea vesnica)tensiunile dintre cele doua state nu au incetat,acesta datorita si faptului ca rusia nu a renuntat nici o data la ideea de a obtine accesul la Marea Neagra.O alta problema care a impulsionat  ambele state era problema religioasa,acesta conferind astfel dispute dintre cele doua parti un character mai pasional.Deschiderea unei noi crize caucaziene in 1721,zona ce era teritoric sub controlul Sahului Persiei,dar unde Rusia se bucura de sprijinul populatiei crestine georgiene si armene,a avut darul de a tensiona relatiile ruso-turce.Rusia a intervenit,teoretic de parte sahului care se confrunta cu  rebelii sprijiniti de catre turci.Iar tratatul din 1724 , arbitrat de Franta a impartit regiunea caucaziana in doua zone de influenta:rusa si turca.

           Tratatul de alinata dintre Austria si Rusia,din august 1726,a avut darul de a crea una din cele mai constante axe politice din urmatorul secol.Alianta austro-rusa a fost favorizat de interesele commune ale celor doua state:mostenirea poloneza sii cea turca.Dar totusi nu va putea fi estompiata rivalitatea dintre cele doua puteri in ceea ce priveste polotica lor fata de zona Europei Sud estice.Tocmai datorita ecestei divergente , alianta ruso-austriaca din 1726,reinnoita in 1737,se va dovedi mai putin trainica in timpul razboiului.

           Deceniul patru din secolul al XVIII-lea sa caracterizat, in primul rand,prin tendintele diverselor puteri de asi asigura o preponderenta in partea rasaritana a Europei in general(Polonia) si in Imperiul Otoman in special.Astfel se ciocnesc interesele Rusiei si Austriei simultan cu consolidarea pozitiilor economice si politice ale Angliei si Frantei.Tocmai in acest cadru general se integreaza razboiul ruso-austro-turc care a izbucnit in 1735 si s-a inchetai cu pacea de la Belgrad in 1739.

          Deschidera unei noi succesiuni poloneze in 1733 a avut insa darul de a complica si mai mult lucrurile.Franta,aliat imperiului Otoman,era acum in conflict direct cu Austria,aliata Imperiului tarist.

            Semnarea preliminariilor de la Viena (1735) a dat insa posibilitatea rusilor sa intervina impotriva turcilor sub pretextul unui incident de la forntiera persana,fara insa a declara razboi turcilor trupele ruse care participasera la asediul Gdanskului au fost trimise direct spre sud,spre Crimeea , provincie pe care au invadat-o , dupa ce in prealabil au ocupat Azovul.

           Austria gasea si ea momentul favorabil pentru extinderea avantajelor obtinute la Passarowitz,acesta schimbandusi pozita , datorita proiectelor rusesti in Moldova si Tara Roaneasca.

           In declansarea razboiului a avut un rol important diplomatia farnceza.Franta planuise,prin ambasadorul Villeneuve inca din 1733 sa atraga imperiul Otoman intrun razboi indrepta inpotriva austriecilor si rusilor care intervenisera in Polonia.Planurile diplomatiei franceze au fost dejucate de un lat francez , contele Bonneval care se ocupa in momentul de fata cu reorganizarea armatei otomane. Acesta a estimat drept periculoasa interventia armatei turcesti impotriva trupelor austro-ruse din polonia. Bonneval fiind constient si de faptul ca sprijinul Frantei in lupta ar fi mai de graba simbolic. Situatia sa schimbat in 1736 cand intre Villeneuve si Bonneval s-a ajuns la un accord. Acum armata turca era mult mai bine pregatita,pentru a le raspunde trupelor ruse care au ocupat Crimeea.

            Ostilitatile incepusera in anul 1735 prin atacurie ostilor rusesti asupra Azovului,iar declaratia de razboi a Portii otomane (2 mai 1736)  a fost urmata de mesaje de motivare adresate Angliei,Olandei si Frantei,dar mai cu seama cabinetului imperial de la Viena,pe considerentul ca austriecii au putea sa acorde ajutor Rusiei pe baza aliantei existente.

           Intr-adevar , armatele imperiale patrunzand in Tarile Romane si in Bosnia,ostilitatile au incepu si cu Austria,(iulie 1737),in timp ce ostile rusesti ocupasera Oceacovul si alte cetati.La convorbirile care sau purtat la Nemirov , imperialii au conditionat pacea de cedarea unor inseminate parti din Bosnia si Serbia, iar in privinta Modovei si a Tarii Romanesti nici nu mai punea problema abandonarii lor catre Poarta. Tot la congresul de la Nemirov,si rusia a formulat unele  obiective ale politicii sale in problema otomana,propunand sa se acorde independenta Moldovei si Tarii Romanesti, iar turci sa se retraga definitiv la sud de Dunare.

           “La congresul de la Nemirov (1737)”-scrie Karl Marx-imparateasa Anna a cerut sultanului independenta Principatelor dunarene sub protectoratul Rusiei.

           In imprejurarile de atunci,pare evident ca scopul principal al acestei propuneri era de a contrabalansa insistentele Austriei pentru cedarea Moldovei si Tarii Romanesti sub vasalitate austriaca. Pe de alta parte , nici imperialii nu se puteau hotara sa sprijine conditiile tarinei deoarece ar fi ajutat astfel la extinderea hotarelor Rusiei pana la Dunare. De aceea , “din acest moment , intelegerea dintre cele doua puteri va aparea subminata printr-o rivalitate surda in regiunea balcanica”.

           Tratativele de la Nemirov au esuat nu doar datorita faptului ca Poarta nu le-a acceptat proiectele, ci datorita si faptului ca Austria nu dorea ca statul tarist sa se instaleze atat de aporoape de frontierele sale.De aceea , incurajati si de anumite succese imediate , turcii insistara pentru abrogarea prevederilor pacii de la Passarowitz , cerand revenirea la cauzele tratatului de la Karlowitz. De asemenea , ei insistau sa i-se acorde lui Iosif Rakoczi domnia Ungariei si Transilvaniei , spre a se crea astfel un “stat tampon” intre imperiile ottoman si cel austriac.

          Razboiul ruso-austro-turc dintre anii 1735-1739 a adt un nou prilej de ,manifestare a contradictiilor de interese ale puterilor europene fata de “Problema oriental”.Astfel,in timp ce ambasadorul Olandei anunta Poarta otomana despre accepatrea din prtea guvernului rus a oficiului de mediere,Anglia acuza Franta si Austria de partinire , pentru a impune o mediere colectiva sau pentru a se intrerupe negocierile de pace.Daca la inceput turci au sprijinit oficiul de mijlocire a puterilor maritime , ulterior ei au renuntat la aceasta in favoarea Frantei,convinsi ca Anglia si Olanda nu vor putea sa dea asigurari pentru sustinerea intereserol Imperiului ottoman la tratative.

          Astfel, in ianuare 1738 ambasadorul frantei marchizul de Viellneuve  , comunicase deja sosirea imputerniciri totale din partea imparatului austriei , iar in aprilie 1738 el prezinta actul prin care era liber sa definitiveze preliminariile pacii pe baza catorva puncte esentiale.

           Dealtfel,cunoscand slabiciunea aliantei ruso-austriece , Poarta otomana si-a concentrat fortele militare in apus , pe considerentul ca Austria va inclina mai de graba pentru o pace separate,secreta sau deschisa. Ea spera , acelasi timp , ca aceasta politica va avea efecte si in rasarit , pentru obtinerea Azovului.Imperiul otoman contribuia la separarea celor doua puteri,prin negocieri separate.De asemenea,  succesele militare ale turcilor mai ales impotriva austriei a facut ca Poarta sa-si mentina pozitia in problema litoralului Nordic al Marii Negre , marindu-si o data pretentiile si fata de imperiali,in timp ce aliatii renuntau tot mai mult la cererile lor initiale.Tratativele separate si directe cu fiecare dintre aliati peste sarcinile oficiale ale mediatorului francez , au adancit neincredera reciproca dintre Rusia si Austria , diminuind de fapt si rolul lui Villeneuve la negocierile din aceasta perioada.

         Totodata,Franta , desi nevoita sa sprijine Poarta,avand interese comerciale in Orient , se vedea totusi constransa la o mediere limitata , in fata eventualitatii generalizarii conflictului pe inreaga Europa , prin intrarea in razboi a Angliei si altor state. De aceea ambasadorul Villlenueve nu sa putut dovedi un mediator active , multumindu-se doar cu rolul de mesager al propunerilor   partilor beligerante.Cu tote acestea ,Villeneuve e socotit “promotorul pacii de la Belgrad” iar momentul istoric a fost calificat drept “o capodopera a diplomatiei fraceze”.

 

 

Pacea de la Belgrad

         Tratatul de pace din 1739 de la Blegrad reprezenta mai de graba stabilirea unei stari de echilibru datorita concesiilor la care au consimtit Austria si Rusia , in raport cu tratatele anterioare. In acelasi timp , trebuie remarcat si caracterul diferentiat al continutului textelor de pace intocmite , ele reflectand de fapt situatia de pe fronturile de lupta din ultima parte a razboiului. Astfel, pacea cu Austria , incheiata pe 27 de ani reprezinta un compromise intre conditiile impuse de la Passarowitz (1718) si stipulatiunile tratatului de la Karlowitz (1699) , cu unele reveniri chiar si la situatia din 1699 , mai ales din punctul de vedere al prevederilor teritoriale.Asa ca tratativele dintre turci si austrieci au fost repede concluzionate,iar Austria ceda turcilor Belgradul , nordul Serbiei si Oltenia, cu o singura exceptie , Banatul Timisoarei. Austria ceda teritoriile obtinute la Passarowitz asa si frontirera dintre cele doua mari imperii era acum pe Sava , fiind apropiata de cea stabilita la Karlowitz (1699).De altfel aceasta frontiera a ramas aceeasi pana la inceputul secolului al XX-lea.

           Deasmea Rusia renunta la toate cuceririle din Moldova si Bugeac iar Azovul urma sa fie daramat si transformat inrt-un “terra nullis” fiecare parte avand dreptul de asi construi cate o cetate la locurile indicate in trata:rusii pe Don iar turcii pe raul Cuban.Deasemena sistemul barierelor , se aplica cu mai multa tarie.

           Comertul se declara liber dar pacea de la Belgrad interzicea construirea si navigarea de vase rusesti in Marea de Azov si in Marea Neagra,in scopuri comerciale putandu-se folosi doar corabiile turcesti “cu plata taxelor convenite pentru negustorii altor state”. Totusi , aceasta cauza constituia o noua spartura in dominatia absoluta a sultanilor asupra Marii Negre  , dupa ce  se refuzase pana atunci comertul rusesc pe apele ei sub orice forma.

          Privita in ansamblu , pacea de la Belgrad din 1739 a insemnat esuarea politicii orientale a Rusiei si Austriei , cele doua puteri neputand sili Imperiului otoman sa capituleze. Aceasta pace a marcat un nou moment de oprire a avansarii Rusiei si Austriei spre Balcani. S-a creat un echilibru al fortelor , care s-a mentinut pana aproape de mijlocul celei de a doua jumatate a secolului al XVIII-lea , datorita si unor noi imprejurari ivite in Europa. Acest echilibru isi gasea , de asta data , un support diplomatic si in garantarea pacii de la Blegrad de catre Franta, punindu-se intr-o forma mai explicita indeosebi chestiunea mentinerii integritatii teritoriale a Imperiului ottoman , ca o necessitate de ordin European desi regele Ludovic al XV lea se va declar ulterior absolvit de orive obligatie fata de Poarta.

          Tratatul de la Belgrad a fost un mare success al diplomatiei farceze. Turcia aliatul traditional al Frantei , era salvata de la dezmembrare , revenind la frontierele din 1699. Ambasadorul francez avea acum posibilitatea de a cere sultanului recunoasterea facuta de catre Franta. Chestiunea reinnoirii Capitulatiilor a fost pusa in discutie de catre francezi de mai mult de 20 de ani , fara succes insa. La scurt timp dupa incheierea pacii de la Belgrad, sultanul, a acceptat propunerile francezilor si a semnat Capitulatiile pe 8 mai 1740. Actul confirma privilegiile traditional recunoscute Frantei. Erau acordate unele garantii comerciantilor francezi in schimbul cresterii vamal. Prin noul acord franco–turc se confirma hegemonia comerciala franceza in Levant , iar situatia Companiei engleze din Turcia era compromisa.

          Dupa 1733 este evident succesul inregistrat de catre diplomatia franceza , in dauna celei engleze, respectiv, acum marele chestiuni europene au fost decise la Paris si mai putin la Londra. Mai mult  de atat, Anglia sa inchis in propria-i izolare.

           De fapt insusi scopul interventiei diplomatice a Frantei in conflictul ruso-austro-turc a fost pentru conservrea intereselor franceze in Orient , manifestandu-se cu putere politica de a impiedica iesirea directa a Rusiei la Marea Neagra.

 

 

 

Bibliografie:

Ioan Horga/Mircea Brie: Relatiile Internationale de la Echilibru la Sfarsitul Concertului Europen

Mustafa Ali Mahmed: Razboaiele Turciei

Internet: http://www.preferatele.com/docs/istorie/9/razboaiele-austrorus16.php

                         http://www.referatenelimitate.ro/razboaiele-ruso-austro-turce-rn.html

                         http://www.google.ro/search?hl=ro&q=razboiul+ruso+austro+turc&btnG=Căutare&meta=&aq=f&oq=