Alegerile parlamentare şi prezidenţiale au avut loc pe 20 mai 1990. Concurând cu Partidele Naţional Ţărănesc şi Naţional Liberal, Ion Iliescu, un fost activist comunist, a câştigat 85% din voturi. FSN a primit două treimi din locurile din Parlament, şi l-a numit pe profesorul universitar Petre Roman în funcţia de prim-minstru, acesta demarând reforme pentru trecerea la o economie de piaţă.
De vreme ce noul guvern era încă format în mare parte din foşti comunişti, anti-comuniştii au protestat în Piaţa Universităţii, Bucureşti începând cu luna aprilie 1990. Două luni mai târziu, cei numiţi de Iliescu „huliganii” au fost împrăştiaţi brutal de către minerii din Valea Jiului, chemaţi de acesta. Minerii au atacat Universitatea, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, precum şi sediile şi casele liderilor opoziţiei. Guvernul lui Petre Roman a căzut la sfârşitul lui septembrie 1991, când minerii s-au întors la Bucureşti pentru a cere salarii mai mari. Un tehnocrat,Teodor Stolojan, a fost numit în fruntea unui guvern interimar, până la venirea alegerilor.
O nouă Constituţie democratică a fost proiectată de Parlament şi adoptată după un referendum popular. În alegerile naţionale din 1992, Ion Iliescu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte. Cu sprijin parlamentar de la partidele parlamentare naţionaliste PUNR şi PRM şi de la PSM, un continuator al fostului partid comunist, a fost format un guvern în noiembrie1992, sub prim-minstrul Nicolae Văcăroiu, un economist. Guvernarea 1992-1996 a fost marcată de stoparea progresului şi a reformelor necesare la acel moment, şi de privatizări pe scară redusă şi însoţite de scandaluri.
Emil Constantinescu din coaliţia electorală Convenţia Democrată Română (CDR) l-a învins in 1996 pe preşedintele Iliescu, după un al doilea scrutin şi l-a înlocuit la şefia statului. Victor Ciorbea a fost numit prim-ministru. Ciorbea a rămas în această funcţie până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu Vasile (PNŢCD) şi mai târziu de Mugur Isărescu. Mandatul lui Constantinescu a marcat o serie de reforme, în principal în sensul accelerării privatizărilor, reducerii subvenţiilor acordate agenţilor economici de stat, reconstituirii dreptului de proprietate desfiinţat de regimul comunist (în ce priveşte terenurile agricole şi clădirile din oraşe). Tranziţia accelerată către economia de piaţă s-a manifestat prin închiderea mai multor întreprinderi de stat şi prin reduceri de personal la cele privatizate, şomajul crescând puternic în anii 1997-1999, concomitent cu plata datoriei externe a României. În mandatul lui Isărescu, o serie de măsuri economice au dus la stabilizarea monedei naţionale şi la începutul unei creşteri economice sustenabile pe baza exporturilor, dar în alegerile din 2000 Partidul Social Democrat(PSD) şi Iliescu au câştigat un nou mandat de preşedinte, iar Adrian Năstase a fost numit prim-ministru.
În 2002, România a fost invitată să adere la NATO. În acelaşi an, Uniunea Europeană a confirmat sprijinul puternic faţă de scopul ţării de a adera în 2007. Totuşi, au mai rămas de efectuat multe reforme de restructurare a economiei, iar rapoartele Uniunii Europene au arătat o serie de deficienţe, mai ales în ce priveşte independenţa justiţiei.
În 2004, alegerile l-au dat învingător pe Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al ţării, în fruntea unei coaliţii formate din PNL şi PD, alături de UDMR şi PUR (ulterior Partidul Conservator), iar cu funcţia de prim-ministru al Guvernului României, a fost desemnat Călin Popescu Tăriceanu, primul premier din partea Partidului Naţional Liberal în 67 de ani. Partidul Conservator s-a retras ulterior de la guvernare. În aprilie 2007, Partidul Democrat a fost scos de la guvernare, noul guvern Tăriceanu, din care fac parte doar miniştri din partea PNL şiUDMR, a depus jurământul la 5 aprilie 2007, fiind sprijinit în Parlament de Partidul Naţional Liberal, de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, precum şi de Partidul Social Democrat şi de fostul partener de coaliţie, PC.
În 2009, Traian Băsescu a câştigat la limită un al doilea mandat în funcţia de Preşedinte al ţării. Criza economică mondială loveşte România, numeroase firme se închid sau îşi reduc activitatea, în special dintre cele care activau în domeniul construcţiilor şi comerţului. guvernul condus de Emil Boc fiind obligat la rândul său să adopte măsuri similare (concedieri, reduceri salariale şi renunţare la prime) şi în rândul angajaţilor statului, creşterea TVA. Pentru a nu intra în incapacitate de plată, România a împrumutat 19,95 mld. euro de la FMI, UE, Banca Mondială şi BERD.
[modificare]Republica Moldova independentă
Pe fondul reformelor lui Mihail Gorbaciov în URSS, în 1989 Republica Moldova cunoştea o perioadă de renaştere culturală românească şi de liberalizare politică (în contrast cu România); limba română a devenit limbă oficială a Republicii Moldova la 31 august 1989, zi sărbătorită de atunci ca Ziua Limbii Române, iniţial doar în Republica Moldova, dar din 2010 şi în România. Când însă în august 1991 o lovitură de stat a comuniştilor conservatori a încercat să-l înlăture la Moscova de la putere pe Gorbaciov, statele componente ale URSS şi-au declarat independenţa. Republica Moldova a făcut acest lucru la 27 august 1991, dar situaţia în ţară era una conflictuală. Comuniştii conservatori ce au păstrat puterea în teritoriile de la stânga Nistrului cereau insistent încă din perioada sovietică separarea de RSS Moldovenească, iar după proclamarea independenţei Moldovei, au declarat independenţa teritoriului controlat de ei. Conflictul violent ce a urmat în 1992, în care s-a implicat şi Armata a 14-a rusă staţionată pe teritoriul statului autoproclamat nu a dus la preluarea controlului asupra întregii ţări de către Chişinău, dar nici la recunoaşterea independenţei regimului transnistrean. Susţinută de Rusia (care însă nici ea nu i-a recunoscut independenţa), Transnistria a rămas o zonă neintegrată în Republica Moldova, condusă de aceiaşi lideri conservatori timp de 20 de ani.
Între timp, guvernul de la Chişinău a adoptat simbolurile naţionale ale noului stat, steagul şi stema fiind asemănătoare cu simbolurile celuilalt stat locuit majoritar de români, dar la referendumul din 1994 majoritatea cetăţenilor s-au pronunţat împotriva unirii cu România, iar Constituţia a ajuns să stipuleze că limba oficială este cea moldovenească, concept apărut în epoca stalinistă a Republicii Autonome Moldoveneşti interbelice.
În 2000 a venit la putere un guvern al Partidului Comunist (PCRM), care a adoptat o poziţie de pronunţată adversitate faţă de România, neapropiind însă Republica Moldova de alte state şi nerezolvând nici problema transnistreană. După protestele din aprilie 2009, care au relevat o fraudă electorală prin care PCRM încerca să se menţină la putere, o coaliţie a forţelor pro-occidentale au preluat puterea şi au dus ţara spre o apropiere de Uniunea Europeană, exprimând dorinţa de aderare la această organizaţie şi, concomitent, îmbunătăţind relaţiile cu România, îngheţate în timpul guvernelor PCRM.