Numele de Austria a fost atestat pentru prima dată într-un document, din anul 996, semnat de Otto/Othon III, rege al Germaniei şi împărat al Imperiului Roman de Naţiune Germană, cel care şi-a stabilit capitala la Roma, visând la refacerea imperiului creştin.
Actualul teritoriu al Austriei, locuit din preistorie (civilizaţia Hallstat, prima perioadă a fierului), mai întâi de iliri, apoi de celţi, va cunoaşte stăpânirea romanilor (sunt întemeiate, printre altele, actualele oraşe Viena/Vindobona şi Linz/Lentia), vandalilor, goţilor, hunilor, alamanilor, avarilor.
Odată cu intrarea în componenţa statului franc, Carol cel Mare/Charlemagne constituie Ostmark/Marca de Est, pentru a preveni noile invazii ale avarilor. Ducatul Austriei (rang pe care îl obţine în 1156) este cucerit, în 1278, de regele german Rudolf I, întemeietorul dinastiei de Habsburg, care va domni până în 1918, când este înlăturată de pe tron.
Treptat, dinastia de Habsburg cucereşte Boemia, Moravia, Silezia şi Ungaria Occidentală, punând bazele a ceea ce s-a numit Imperiul Habsburgic. Un membru al familiei va ajunge rege al Spaniei (sub numele de Carol I) şi împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (1519–1556), reunind sub autoritatea sa vaste teritorii, vizând instaurarea unei monarhii catolice universale etc.
Angajată în lupta cu turcii, după ce aceştia au luat în stăpânire Peninsula Balcanică, graţie poziţiei geografice (aflată în calea acestora spre inima Europei) – Viena va cunoaşte două puternice asedii (în 1529 şi 1683) –, va deveni în final învingătoare, recunoscându-i-se, prin tratatele de la Karlowitz (1699) şi Passarowitz (1718), stăpânirea asupra unor întinderi însemnate.
Astfel, prin Tratatul de la Karlowitz, i se recunoaşte Austriei posesiunea asupra centrului Ungariei, Transilvaniei, Slovaciei etc., iar prin cele de la Passarowitz, Banatul, Oltenia şi o parte din Serbia.
În timpul Mariei Tereza (Maria Theresia), împărăteasă a Imperiului Roman de Naţiune Germană (1740–1780) şi regină a Ungariei şi Cehiei, Austria participă la prima împărţire a Poloniei (1772), ocupând Galiţia, şi ocupă Bucovina (1775), în ciuda protestelor vehemente ale Moldovei.
Nu mult după aceasta se impune domnia lui Francisc I, ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (1792–1806) şi primul împărat ereditar al Austriei (1804–1835), care s-a aflat în fruntea coaliţiilor organizate contra Franţei republicane şi napoleoniene. Înfrânt de Napoleon (bătăliile de la Eckmühl şi, mai ales, Wagram, 1809), pentru a-şi asigura pacea, negociază căsătoria fiicei sale Maria–Luiza (Marie–Louise) cu împăratul francez. Ceea ce nu-l împiedică să participe la majoritatea campaniilor împotriva lui Napoleon.
Ulterior, împreună cu Metternich, ministrul său de externe (devenit apoi cancelar), a pus, în septembrie 1815, bazele Sfintei Alianţe, în colaborare cu Alexandru I, împăratul Rusiei, şi Frederic Wilhelm III, regele Prusiei, în scopul înăbuşirii mişcărilor revoluţionare şi de eliberare naţională din Europa.
Un alt moment important, dar totodată şi ultimul al măreţiei imperiului, îl reprezintă lunga şi contradictoria domnie a lui Franz Joseph I, împărat al Austriei (1848–1916) şi, ca un compromis în urma unor înfrângeri, rege al Ungariei (1867–1916), aceasta fiind plasată pe picior de egalitate cu imperiul austriac. A luat astfel naştere Imperiul Austro-Ungar (1867–1918), monarhie dualistă având unul şi acelaşi conducător, din cadrul Casei de Habsburg, al doilea şi, totodată, ultimul dintre aceştia, fiind Carol I (1916–1918), nepotul lui Franz Joseph I.
Imperiul avea o suprafaţă (676 000 km²) şi o populaţie (55 milioane de locuitori) considerabile. Numai că populaţia era constituită dintr-o mulţime de naţionalităţi distincte (germani, unguri, polonezi, cehi, sârbi, croaţi, sloveni, români, italieni ş.a.), care făceau permanente eforturi de afirmare, de emancipare de sub tutela coroanei habsburgice.
Problema naţionalităţilor era mai evidentă în Ungaria, „datorită politicii de <<maghiarizare>>, adică impunerea culturii şi limbii maghiare celorlalte popoare.” (Jan Palmowski)
La sfârşitul Primului Război Mondial – declanşat de asasinarea (la 28 iunie 1914), la Sarajevo, a lui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului – imperiul se destramă, iar prin tratative, încheiate cu Puterile Aliate, la Saint-Germain-en-Laye (10 septembrie 1919) şi Trianon (4 iunie 1920), Austria şi, respectiv, Ungaria dobândesc dimensiunile de astăzi:
Prin Trattul de la Saint-Germain, Austria a fost obligată să accepte dezmembrarea Austro-Ungariei, crearea Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (devenit în 1929 Iugoslavia) – pierzând în favoarea acestuia Dalmaţia, Slovenia şi Bosnia-Herţegovina – şi Cehoslovacia; totodată, unele teritorii au fost retrocedate Poloniei (Galiţia), României (Bucovina) şi Italiei (Trentino şi Tirolul de Sud).
Prin Tratatul de la Trianon, Ungaria a pierdut două treimi din suprafaţa sa de dinainte de război şi trei cincimi din populaţie, fiind, la rândul ei, obligată să cedeze teritorii Cehoslovaciei (Slovacia şi Rutenia), Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (Croaţia) şi României (Transilvania).
Austria va mai cunoaşte două momente geopolitice:
Primul, Anschluss-ul („unirea politică”), în fapt anexarea de către Hitler la cel de-al Treilea Reich (12–14 martie 1938).
„Nu este foarte limpede nici astăzi – scrie Jan Palmowski – în ce măsură Austria a fost sau nu <<victima>> acestui episod, pentru că în pofida temerilor multor austrieci liberali, de stânga sau evrei, Anschluss-ul a fost primit chiar cu entuziasm de cei mai mulţi austrieci.”
Al doilea, ocuparea de către Aliaţi (U.R.S.S. şi S.U.A., Marea Britanie şi Franţa), în 1945, reuşind însă să-şi redobândească suveranitatea zece ani mai târziu, când se restabileşte o Austrie independentă şi democrată.
Această şansă n-a avut-o însă şi Ungaria, ocupată de trupe sovietice şi obligată să devină stat comunist. Revolta populară anticomunistă din octombrie-noiembrie 1956, în contextul destalinizării, a fost înăbuşită în sânge de trupele sovietice, din dispoziţia lui Nichita Hruşciov, care va primi apelativul de „măcelarul de la Budapesta” din partea lui Richard Nixon, în vremea aceea vicepreşedinte al Statelor Unite.
Dimensiunile celor două ţări, în prezent, sunt:
- Austria: 83 870 km² şi 8 205 533 loc.
- Ungaria: 93 030 km² şi 9 930 915 loc.
Ambele sunt membre ale Uniunii Europene (Austria din 1995, iar Ungaria din 2004), iar Ungaria face parte şi din NATO (1999), Austria păstrându-şi statutul de neutralitate.