Se ascund mai multe personaje în spatele acestui nume.
Venirea unor populații de peste munți în Țara Românească este un lucru cert; dovada trecerii unor oameni de confesiune catolică în sudul munților este o piatră de mormânt din biserica catolică din Câmpu Lung ce are o inscripție în limba latină ( Laurentius comes de Longo campus – Lanrențiu, comite de C.Lung).
Țara Făgărașului se bucura de autonomie; era o formă de organizare a românilor în cadrul regatului unghiar
În 1291, populația română din Țara Făgărașului își vede drepturile drastic restrânse prin suprimarea autonomiei lor în cadrul regatului maghiar; pentru unii istorici, presiunea harpadiană asupra autohtonilor ar fi generat o revoltă, aceștia părăsindu-și locurile și îndreptându-se la sud de Carpați – DESCĂLECATUL LUI NEGRU VODĂ
Pentru alți istorici, DESCĂLECATUL a fost doar mutarea centrului politic de la nordul la sudul munților în cadrul aceleiași formațiuni politice care cuprindea ambii versanți ai munților Făgăraș; era vorba de un cnezat cu o întindere mai largă.
Din cercetările întreprinse de Anton Lucaci (Țara Făgărașului în Evul Mediu) se pare că prima teorie, cea a revoltei românești, este mai probabilă pentru că nu s-au găsit urme ale întinderii Țării Făgărașului pe ambii versanți.
Formațiunea din zona Câmpul Lungului se extinde spre răsărit și spre sud; spre vest se pare că a existat o închinare a celor care cârmuiau zona respectivă și este cert că pe tot parcursul Evului Mediu Oltenia s-a bucurat de o cvasiautonomie (Banul Craiovei).
În 1324, regele Ungariei, Carol Robert, emite un document în favoarea magistratului Martin, fiul lui Bugar,comite de Sălaj, căruia îi restituie niște proprietăți pentru slujbă credincioasă și, între aceste slujbe se numără și „purtarea soliilor noastre în mai multe rânduri la Basarab voievodul nostru, al Țării Românești, unde și-a îndeplinit slujba soliei sale în chip credincios și vrednic de laudă”(publicat în Documenta Romaniae Historica, seria de Relații între Țările Române, vol I); la 1324, în Țara Românească era voievod Basarab; începutul domniei lui Basarab I în Ț.R. trebuie plasat înainte de 1324; după o lucrare apărută în 1605 la Veneția, realizată de Giacomo di Pietro Luccari, Basarab domnește cu 30 de ani înainte de Vladislav Vlaicu, ceea ce înseamnă anul 1310.
În „Cronica pictată de la Viena” (informațiile de aici sunt oarecum confirmate de niște acte de cancelarie ale regelui maghiar) sunt redate evenimente din anul 1330. Între 9-12 noiembrie 1330, pe valea Cernei, între Dunăre și Mehadia, în Banatul de Severin, are loc lupta de la Posada.După această luptă se poate vorbi de statul independent Ț.R. Din descrierile din cronică reiese că Basarab a pregătit foarte bine această luptă, atrăgând într-o capcană pe regele maghiar.
Tot în jurul anului 1330, Basarab începe să se impună în politica din regiune și se implică într-un conflict dintre bulgari și sârbi – lupta de la Velbuyd. Basarab îl susține pe țarul bulgar, trimite oșteni dar lupta este câștigată de sârbi.
Până spre sfârșitul domniei sale, Basarab reia relațiile cu Ungaria(la tron se afla fiul lui Carol Robert, Ludovic cel Mare), recunoaște suzeranitatea maghiară dar fără să plătească dări.
Data morții lui Basarab a fost zgâriată în tencuiala bisericii Sf. Nicolae din Curtea de Argeș (1 sept. 1352/ 31 august 1352).