Nu avem aceiași cantitate de informații referitoare la etapa anterioară statului în cazul Moldovei însă, logica ne obligă să admitem că procesul de constituire a statului a urmat, în linii mari și cu nuanțe deosebitoare, același drum.
În zona Carpaților de Curbură ungurii, trecând spre răsărit prin pasul Oituz, au întemeiat un episcopat catolic numit Episcopia Milcovei. Principele cuman din această zonă a trecut la creștinism cu toți nobilii săi și, astfel, regele maghiar adaugă la titlul spu pe cel de „rege al Cumaniei”. Invazia tătarilor a distrus această primă instituție implantată de regalitatea maghiară și, din nordul Moldovei până spre Dunăre, Ungaria a căpătat ca vecini pe tătari.
Expansiunea maghiară însemna, în același timp, expansiunea catolicismului; în estul și sudul Carpaților, populația băștinașă era însă ortodoxă (de la 1054-schisma). Pentru această populație ortodoxă exista deja un început de organizare bisericească. Aceasta presupune, în mod obligatoriu, și începuturi de organizare socialp și politică prestatală.
La năvălirea tătarilor, cei mai mulți dintre cumanii creștini s-au refugiat peste munți în regatul maghiar. S-a născut, paradoxal, o unitate de interese, o colaborare între noii stăpâni veniți din stepe și populația băștinașă. Tătarii erau indiferenți în materie de credință (nu adoptaseră încă islamul); important era pentru ei ca supușii să-și plătească dările, lăsându-le libertate totală în materie de credință(documentele atestă incursiuni realizate de români și tătari împotriva maghiarilor- N. Iorga – „colaborarea româno-tătară”).
Din această îndepărtată epocă (sf. sec. XIII – sec. XIV) nu ne-au rămas documente, nu a fost nimeni care să scrie o cronică. Pentru a cunoaște epoca stăpânirilor tătare, istorie recurge la analogii, pe de o parte, și la mici recuperări în toponimia și onomastica românească precum și în domeniul instituțiilor, pe de altă parte.Trebuie să acceptăm, prin aceiași logică istorică, faptul că pătura superioară a localnicilo și pătura superioară a năvălitorilor au început un proces nu numai de colaborare, ci și de fuzionare. (exemplu din domeniul toponimiei – unul din documentele cele mai vechi emise de cancelaria Moldovei la începutul sec. XV arată că mai exista încă un sat care se numea Tămârtășinți; în plin elan de dezvoltare a principatului moldovenesc mai există încă un sat care poartă numele fostului conducător tătar).
La începutul sec. XIV regatul ungar își schimbă dinastia; la 1301 moare ultimul rege Arpadian și începe o perioadă de lupte pentru tron (incapacitatea de a continua programul expansionist). Pe teritoriul vitoarei Moldove încep să fie meționate grupuri de populație băștinașă- nimic nu este sigur la aceste grupuri-: brodnici (brod=vad; o populație de la vaduri), bolohoveni (undeva în nordul Moldoveu; s-a pus întrebarea dacă nu ar putea fi vorba despre volohoveni, adică români; această așezare pe hartă a bolohovenilor a fost susținutp de existența unei populații valahe în număr mare în Galiția sau Țara Maliciului/Rusia Roșie).
În lupta pentru tronul Ungariei va ieși învingător un prinț francez din Italia: Carol robert de Anjou care va muri în 1342. Fiul său, Ludovic, ia tronul la 16 ani fiind foarte puternic dominat de ideea de cruciadă. În acest timp și în spațiul est-carpatic procesul de coagulare se accelerează. Sunt atestați, în estul Carpaților, potentes illarum partium. Prin logicp și prin analogii putem admite că este vorba de cei dintâi „feudali”, puternicii acelor locuri care corespund cu ceea ce pentru Țara Româneascp sunt maiores terraes , adică „boierii de dinaintea boierilor”.
Punctul de început al acțiunilor care vor conduce la apariția principatului moldovenesc îl constituie o întâmplare din anul 1345 când s-a organizat o expediție în sudul Carpaților împotriva tătarilor. Evident, această expediție a pornit din Transilvania care era atunci sub conducerea unei familii de nobili numită Lackfy. În același timp, la Napoli, fratele regelui Ludovic este asasinat de nevasta sa iar regele se duce în Italia pentru a o pedepsi. În 1345-1346 a avut loc o epidemie de ciumă, iar acest lucru a dus la o creștere a nivelului de trai (Franța), iar la noi a ajutat la nașterea statului. Paradoxal această întâmplare care a produs un declin demografic a condus și la nașterea unui stat.
Cronicarii noștrii cei vechi folosesc termenul de „descălecat”.Mult timp, prin acest termen s-a văzut acțiunea unei forțe dinafară, că statul s-a născut ca urmare a venirii unui grup de români de peste munți. În același timp, s-a crezut, că o asemenea teorie presupune un vid de populație și de organizare în spațiul est-carpatic; de aceea, teoria descălecatului a fos socotită, de istoriografia marxistă, ca fiind reacționareaâ, de fapt, este o confuzie gravă care pornea de la recunoașterea sensului pe care cuvântul „descălecat”, verbul „a descăeleca” l-a avut în limba română în secolul XVI-XVII.
Și Moldova și Țara Românească apar ca stat în urma unui transfer de feudaliate de peste munți. Cronica cea veche a Moldovei povestește acest moment în câteva cuvinte: în anul 1359 a venit Dragoș Voievod din Maramureș după un bour, la vânătoare și așa s-a întemeiar Țara moldovei. Aceasta este imaginea pe care oamenii sec. Xiv-XV au păstrat-o despre formarea statului. Actele de cancelarie maghiare arată c spre 1351-1352 luptele cu tătarii se terminaseră, ori scopul pentru care s-au organizat expedițiile în estul Carpaților erau tocmai pentru înlăturarea pericolului tătarilor. Foarte probabil, Ludovic a trimis în 1345 această expediție pentru a organiza o marcă de apărare. Acest lucru este exact ceea ce făcuse cu o sută de ani în urmă Bela IV împotriva tătarilor.
Probabil a urmar un drum în nord. Tătarii aveau teama de locurile închise și ăduri. Atunci, în pădure și la marginea munților locul era adăpostit. Această oaste îl avea în frunte pe Dragoș pentru ca acesta să se înțeleagă cu românii de la este de Carpați.
Un document emis la 1360 de cancelaria maghiarp care spune cp în Moldova se petrecuse o revoltă împotriva suveranității regelui. Împotriva lor a fost trimis un Dragoș. Documentul răsplătește pe acest Dragoș pentru faptele sale de armă în moldova. Ită deci la ce se referăcronica când dă anul 1359. Acest Dragoș s-a întors în Maramureș. Tot pentru 1360 avem în documentele maghiare dovada că atunci Bogdan era încă în Maramureș și își stăpânea domeniul de acolo. Astfel, domnia lui Bogdan a început în 1363. În conștiința urmașilor întemeietorul statului îl reprezință Bogdan I însă nu se cunoaște nimic despre faptele petrecute în domnia sa.
Lațcu
I-a urmat în domnie fiul spu Lațcu. Putem vorbi de domnie și de domni nuami începând cu Bogdan. Pentru etapa anterioară îi putem numi voievozi soar (voievodul=conducătorul oastei; domn=cel care exprimă suveranitatea).
Din domnia lui Lațcu știm că a organizat un nucleu de cancelarie în care s-au scris documente și că a avut ideea de a da âării sale o organizare ecleziastică. Cu o populație majoritar ortodoxă, Moldova era destinată să facă parte dni sistemul ecleziastic bizantin numai că Lațcu vodă se adresează Papei pentru a se crea o episcopie catolică pentru țara lui.
După 1054 sunt înregistrate eforturi uriașe din ambele părți ale creștinătății pentru unirea bisericilor. În 1366 împăratul de la Constantinopol, Ioan V, merge la Roma și acceptă unirea bisericilor.
Episcopia de la Siret se va afla sub conducerea directă a Sf. Scaun. Soția domnitorului refuză trecerea la catolicism. Gestul lui Lațcu a rămas fără urmări; domnul a murit ortodox și a fost îngropat la Rădăuți lângă tatăl său. Episcopia de la Siret a mai existat un timp apoi a fost mutată la Bacău.
Petru I
Urmează probleme de succesiune. Domnia trece la nepoții săi, probabil copiii unui frate al spu, Ștefan, căsătorit cu Margareta. Aceasta a trecut la catolicism împreună cu ful ei Petru în același moment ca și Lațcu. Probabil la început, Margareta a fost regentă și s-a adresat Sf. Scaun. În urma răspunsului Papei din 1377 ea a fost numită „doamna Valahiei Mici”, adică a Moldovei. Această femeie are o importanță extraordinară pentru istorie. Întâi, că din numele ei s-a nscut numele generic pentru întreaga dinastie a Mușatinilor(confuzie). Datorită ei avem cel dintâi act păstrat emis de cancelaria Moldovei (1 mai 1384- fiul său , Petru I, a dat un docuemnt prin care a concedat Bisericii cu hramul Sf. Ioan Botezătorul din siret venitul cântarului din acel oraș). Această concesiune este făcut pentru cp doamna Margareta și-a alea acea biserică responsabilă ca loc de veci.
Petru I a domnit 16 ani și a fost domnia cea mai importantă. Este cel dintâi care bate monedă. Baterea monedei este un eveniment care trebuie pus în legătuă și cu unele modificări la hotarele nordice ale Moldovei, Țara Haliciului, teritoriu disputat de Polonia și Ungaria (una din fiicele lui Ludovic s-a căsătorit cu regele Poloniei Vladislav Iagelo). Prin această anexare se deschide un drum comercial (lega Cetatea Albă de Liov; se numea drumul moldovenesc).
Așezarea stăpânirii polone în nordul Moldovei a avut și o altă contribuție. În septembrie 1387, la Liov, Petru I depunde jurământul de vasal față de regele și regina Poloniei, Vladislav Iagelo. În 1388 regele Iagelo are nevoie de bani și i se adresează lui Petru I care îi pune la dispoziție o sumă neașteptată: câteva mii de piese de argint și cțteva kg de aur. Încheierea acestei înțelegeri are loc la Suceava (capitala se mutase de la siret la Suceava). Regele polon garantează cu un teritoriu din nordul Moldovei, care făcea parte din Țara Haliciului. Petru I se adresează la Constantinopol și cere instituirea unei mitropolii numai că el are candidatul său propriu pentru scaunul mitropoliei. Se poate spune că Biserica Moldovei a fost cea dintâi biserică națională.
După Petru I a urmat fratele său Roman I însă nu știm de ce întrucât Petru avea fii.
Roman I
Are o domnie scurtă. Ridică prima biserică din târgul Romanului.
Ștefan I
În timpul domniei sale regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, năvălește în Moldova ca să o supună dar este drastic învins la Hîndău.
Întemeietorul mănăstirii Probota.
Moare într-o bătălie cu tătarii, ca aliat al regelui Ungariei.
Iuga vodă
A lăsat câteva documente.