Primele manifestări socialist-utopice în Principatele Române se leagă de numele lui Teodor Diamant care, în anii 1834-1841, a propagat ideile lui Charles Fourier, al cărui discipol a devenit în perioada cât s-a aflat la studii la Paris. În aprilie 1934, Teodor Diamant a început să propage ideea creării unui falanster. Cu sprijinul boierului Manolache Bălăceanu, Diamant a pus în primăvara anului 1835 bazele Falansterului de la Scăieni (Prahova). Colonia de tip fourierist, denumită Societatea agronomică şi manufacturieră, era formată din foşti robi ai acelei moşii, ţărani iobagi eliberaţi, meseriaşi de cele mai diverse profesii, foşti militari, un număr de agronomi şi profesori. Ziua de muncă era de 8 ore. Repartiţia bunurilor se făcea în funcţie de munca depusă, de talent şi iscusinţă şi în raport cu capitalul adus.
După o existenţă de circa un an şi jumătate, Societatea agronomică şi manufacturieră a fost desfiinţată de autorităţi. Experimentul utopic de la Scăieni, oricum predestinat eşecului, va constitui un mesaj generos care va fi invocat mereu de gândirea democratică românească şi de mişcarea socialistă îndeosebi.
În perioada ce a urmat, ideile socialiste, de cele mai diferite nuanţe – bakuninism, lasalleonism, proudhonism, narodnicism etc. – au pătruns, pe cele mai diverse căi, în unele medii radicale româneşti. Cu toată toleranţa guvernelor de nuanţă liberală, penetrarea curentelor de gândire socialistă în România a întâmpinat greutăţi, generate de reticenţele faţă de o ideologie (în curs de cristalizare) care preconiza reforme radicale şi chiar schimbarea, prin mijloace revoluţionare, a ordinii sociale existente.
După 1860 îşi fac apariţia organizaţii socialiste în localităţi din Transilvania, dintre care cea mai importantă a fost Asociaţia generală a muncitorilor din Timişoara (1868). În 1869, Asociaţia a aderat la Internaţionala I, devenind secţie a acesteia. Asociaţii asemănătoare s-au înfiinţat la Arad (1870), Reşiţa (1871), precum şi în alte localităţi: Anina, Oraviţa, Braşov, Sibiu şi Cluj.
Între anii 1843 şi 1872, când se constituie Asociaţia generală a lucrătorilor din România, s-au creat peste 20 de organizaţii profesionale muncitoreşti pe teritoriul României. Asociaţia generală a lucrătorilor din România era prima organizaţie naţională a muncitorilor români şi una din primele din lume care îşi propunea apărarea drepturilor şi intereselor profesionale ale acestora.
În deceniul al VIII-lea al secolului al XIX-lea se constituie primele cercuri socialiste la Bucureşti şi Iaşi, iar mai târziu şi în alte centre importante ale ţării. Înfiinţarea lor semnifică transformarea socialismului într-un curent de idei şi apoi într-o mişcare politică care îşi propunea să analizeze realitatea românească şi să acţioneze pentru transformarea ei din perspectiva doctrinei socialiste, aflată în proces de cristalizare.
În octombrie 1879 are loc la Iaşi congresul organizaţiilor socialiste din întreaga ţară, la care au participat, pe lângă socialiştii români, şi emigranţi ruşi. Deşi nu s-a adoptat un program sau un statut, de la această dată se va vorbi despre „partide socialiste”, „partidul muncitorilor”, despre „social-democraţie” etc. Între liderii cei mai importanţi din această perioadă amintim pe: fraţii Ioan şi Iosif Nădejde, Eugen Lupu, Bonifaciu Florescu, Andrei Dumitrescu; emigraţii ruşi şi basarabeni: Constantin Dobrogranu-Gherea, Nicolae Zubcu-Codreanu, dr. Nicolae Russel.
În 1881 apare revista „Contemporanul” condusă de Ioan Nădejde şi Constantin Mille (1881-1891) iar din 1885 şi de V.G. Morţun. Aceasta va juca un rol important în promovarea ideilor socialiste datorită calităţii ei şi tirajului foarte mare pentru acea epocă (aproximativ 5000 de exemplare).
Spre sfârşitul anului 1882, Gherea vine la Iaşi unde îl converteşte pe Ioan Nădejde şi socialiştii ieşeni la tezele socialismului modern, aşa cum îl promovau A. Bebel, K. Kautsky. Din acest moment, cel mai important cerc socialist românesc, cel de la Iaşi, era câştigat definitiv pentru tactica luptei legale.
Liantul cercurilor muncitoreşti, în condiţiile în care lipsea o structură organizatorică centrală, l-a constituit programul socialist cuprins în studiul lui Gherea, Ce vor socialiştii români? Expunerea socialismului ştiinţific şi Programul socialist (1886), o încercare de analiză marxistă, cu puternice accente personale, a problemelor imediate şi de perspectivă ale societăţii româneşti. În studiul său, teoreticianul social-democrat argumentează necesitatea creării partidului politic muncitoresc şi îi elaborează programul. Programul cuprindea revendicări democratice pe care partidele politice româneşti de guvernământ le vor accepta mult mai târziu (votul universal, autonomia comunală, egalitatea femeii cu bărbatul etc.); erau însă şi prevederi radicale, precum trecerea proprietăţii statului în stăpânirea comunelor, desfiinţarea armatei permanente şi înarmarea poporului.
Ca urmare a unei intense propagande la sate şi a îmbrăţişării definitive a tacticii legale, socialiştii ieşeni obţin, în octombrie 1888, alegerea lui Ioan Nădejde ca deputat în colegiul III la Iaşi, iar a lui Morţun la colegiul II la Roman. Succesul parlamentar al socialiştilor nu avea decât un precedent: alegerea, în 1877, a lui V.G. Morţun la Roman, care candidase pe un loc vacant de deputat la colegiul al II-lea.
Gruparea socialistă de la Bucureşti se deosebea, în multe privinţe, de cea de la Iaşi, caracteristica ei principală fiind radicalismul revoluţionar, ofensiv şi orientarea spre elementul muncitoresc mai bine reprezentat în Capitală.
Mişcarea socialistă din Bucureşti devine treptat axul curentului socialist din România. Pe lângă radicalismul şi retorica sa revoluţionară, principala insuficienţă a cercului din Bucureşti o constituia desconsiderarea totală a tacticii legale. Dacă socialiştii din Iaşi recurgeau, ca forme de luptă, la întocmirea de petiţii pentru apărarea intereselor ţăranilor şi la lupta parlamentară, cei in Bucureşti participau la organizarea grevelor, cum ar fi cele ale tipografilor (1886, 1888), ceferiştilor de la gara de Nord (1888) etc.
În Capitală funcţiona, încă din 1884, cercul de studii sociale „Drepturile omului”, fondat de C. Mille, C.C. Bacalbaşa, C.A. Filitis, G. Scorţescu, E.A. Frunzescu ş.a. Aici se ţineau conferinţe cu caracter politic, economic, social şi moral.