Dacă în anii de guvernare P.N.L. şi-a menţinut unitatea, în timpul cât a activat în opoziţie (1928-1933), divergenţele din interior s-au amplificat, unele degenerând în sciziuni.
Convulsiile din cadrul P.N.L. au căpătat noi dimensiuni o dată cu reîntoarcerea în ţară a prinţului Carol şi proclamarea sa ca rege la 8 iunie 1930. Vintilă Brătianu s-a situat net pe poziţii de nerecunoaştere a „Restauraţiei” sau de contact cu ex-prinţul, apărând „Actul de la 4 ianuarie 1926”. De asemenea, a refuzat dialogul cu Gheorghe Brătianu care se prezentase într-o audienţă de sondaj la Palat şi care a reprezentat, mai mult, o atitudine de simpatie faţă de Carol.
Gheorghe Brătianu, precum şi o parte din membrii organizaţiilor din Muntenia, au reacţionat, declarând că ei nu înţeleg să urmeze linia de conduită stabilită de Centru şi au cerut convocarea congresului general al partidului, spre a lua o hotărâre. Răspunsul lui Vintilă Brătianu va fi însă dur, excluzându-l pe Gheorghe Brătianu din partid.
În acest context, la 15 iunie 1930, Gheorghe Brătianu a întemeiat un nou partid politic care purta acelaşi nume cu partidul matcă. Deşi nu a fost urmat de un număr prea mare de cadre, totuşi Gh. Brătianu a luat cu el un important număr de tineri liberali. Printre personalităţile mai importante se numărau: generalul Arthur Văitoianu, C.C. Giurescu, Atta Constantinescu, Mihai Antonescu, Constantin Banu ş.a. Organul central de presă era „Mişcarea” (15 iunie 1930 – 15 noiembrie 1938).
Existenţa a două partide liberale a produs confuzie în rândul electoratului, alegătorii neînţelegând existenţa a două formaţiuni politice conduse de membri ai familiei Brătianu.
Noul partid avea aderenţi în rândurile burgheziei şi ale unor categorii de intelectuali – mai ales profesori universitari; şi-a constituit organizaţii în aproape toate judeţele, cea mai largă aderenţă având-o în estul ţării. Organul suprem de conducere era congresul; toate cadrele erau alese, iar hotărârile se luau cu majoritate de voturi.
La 8 noiembrie 1931, s-a ţinut Congresul P.N.L.- Gh. Brătianu. Cu acest prilej a fost adoptat programul partidului. Acesta, deosebit de stufos, aborda într-o sinteză largă toate aspectele economice şi social-politice ale ţării de pe poziţia unei formaţiuni neuzate politic, neimplicate până atunci în viaţa anterioară a ţării. Printre altele, programul se pronunţa pentru „înnoirea morală” a ţării, instituirea unui regim de economii severe, reglementarea datoriilor agricole prin reeşalonarea lor pe o perioadă de 20 de ani, suspendarea plăţii datoriei externe, atragerea capitalului străin în economia naţională, combaterea extremismului politic, aplicarea întocmai a Constituţiei din 1923.
Programul adoptat se menţinea, în liniile sale generale, în spiritul şi ideologia neoliberalismului, punând accentul pe întărirea şi dezvoltarea naţiunii române, prin libertate, democraţie şi solidaritate, prin progresul statului român sub regim monarhic constituţional. În fond, se urmărea dezvoltarea structurii capitaliste în spirit modern şi apărarea proprietăţii private, considerată ca „o funcţie socială evolutivă”. În aceeaşi ordine de idei, se respingea principiul luptei de clasă, preconizându-se colaborarea tuturor claselor sociale şi solidaritatea lor frăţească.
Deşi Gh. Brătianu a pus pe primul plan devotamentul faţă de regele Carol al II-lea, totuşi el nu a acceptat să devină un instrument al suveranului, iar, treptat, nu numai că s-a detaşat de acesta, dar a şi devenit unul dintre cei mai hotărâţi adversari ai camarilei regale şi ai politicii promovate de Carol al II-lea, care urmărea instaurarea unui regim autoritar în România.
Examinând aderenţa acestei formaţiuni politice la corpul electoral, prin prisma rezultatelor obţinute în alegerile parlamentare, observăm că în 1931, la prima participare, obţine 5,93% din voturi, situându-se pe locul al treilea. Această poziţie P.N.L.– Gh. Brătianu şi-o va menţine şi în alegerile din 1932 (6,53%), iar în alegerile din 1933 va coborî pe locul al IV-lea cu 4,96% din totalul voturilor exprimate.
În politica externă, Gheorghe Brătianu a adoptat o poziţie interesantă. El atrăgea atenţia asupra noilor tendinţe din viaţa internaţională, caracterizate prin cedarea Franţei şi Marii Britanii în faţa Germaniei. Gheorghe Brătianu a fost potrivnic încheierii unui pact de asistenţă mutuală cu U.R.S.S. în condiţiile în care Moscova nu recunoştea legitimitatea unirii Basarabiei cu România. El aprecia că guvernul de la Bucureşti trebuia să caute punţi de legătură cu Germania, care se arăta dispusă să garanteze integritatea teritorială a României. De asemenea, Gheorghe Brătianu a criticat cu vehemenţă amestecul camarilei regale în viaţa publică a ţării şi s-a pronunţat pentru menţinerea regimului politic întemeiat pe Constituţia din 1923. Acest fapt a nemulţumit pe unii fruntaşi, între care C.C. Giurescu, care se orientau spre colaborarea cu Carol al II-lea, sperând că astfel vor beneficia de o ascensiune politică rapidă.
Poziţia anticarlistă, dorinţa de a răsturna guvernul Tătărescu, l-a determinat pe Gheorghe Brătianu să semneze la 25 noiembrie 1937, împreună cu Iuliu Maniu, Corneliu Zelea Codreanu şi Constantin Argetoianu, pactul de neagresiune electorală.
Alegerile parlamentare din decembrie 1937 au adus liberalilor georgişti numai 3,89% din totalul voturilor exprimate, ceea ce însemna locul al şaselea între formaţiunile politice participante. Acest scor electoral marca un recul de popularitate în rândul electoratului comparativ cu rezultatele anterioare.
În contextul complicării vieţii politice din ţară prin numirea guvernului Goga - Cuza, formaţiunea politică condusă de Gheorghe Brătianu îşi va înceta activitatea la 10 ianuarie 1938, fuzionând cu vechiul Partid Naţional Liberal.
În scurta sa activitate, P.N.L. - Gheorghe Brătianu nu a reuşit să se impună pregnant în viaţa politică a României.