Pin It

         Normanzii – oamenii nordului – erau de origine germanică aşezaţi în jurul Mării Baltice. Leagănul triburilor a fost Peninsula Scandinavă. Între secolele IX-XI sunt cunoscuţi sub numele de vikingi. Suedezii au fost desemnaţi cu numele de varegi, adică negustori sau luptători. Mai importante sunt triburile danezilor, suedezilor şi norvegienilor. Navigatori iscusiţi, au adus importante îmbunătăţiri în tehnica navigaţiei după cum o dovedesc descoperirile arheologice de la Nydam, Gokstad şi Oseberg. Corăbiile lor din lemn fiind uşoare, puteau pluti la distanţe mari atât pe fluvii cât şi pe oceane. Limba celor trei comunităţi era asemănătoare iar în fruntea unei asemenea comunităţi era regele. Prima formaţiune statală datează la danezi în secolul al VI-lea dar cu o existenţăe femeră. Se va reface în secolul al X-lea sub Harold Dinte Albastru (940-986 aproximativ), care a trecut la creştinism.

         În Norvegia primele formaţiuni statale au apărut la sfârşitul secolului al VIII-lea în regiunea Oslo. Sub conducerea lui Harold Păr Frumos (868-930), diferitele triburi de norvegieni s-au unit într-un singur stat. Regele Olaf Tryggveson (995-1000) avea să se creştineze.

         În Suedia este cunoscută dinastia de la Uppsala începând cu secolul al X-lea. Primul rege atestat a fost Olaf Skőtkonung (965-1022) care a trecut la creştinism.

         Destrămarea Imperiului carolingian şi criza politică din cadrul statelor anglo-saxone au constituit prilejuri pentru organizarea unor expediţii normande.

         Trei direcţii mai importante : danezii spre Britania şi Franţa, norvegienii spre nord iar suedezii au căutat spre sud-est un nou drum comercial spre Constantinopol.

         Danezii au pătruns pe gurile fluviilor Sena, Loara şi Tamisa. Începând cu anul 793. Între 841-872 pradă regiunea Kent ocupând teritoriul de la nord de Humber. În Franţa pradă şi devastează Nantes, Chârtres, Paris, iar în 881 ajung la Aachenunde pradă mormântul lui Carol cel Mare. Pentru a pune capăt acestor incursiuni regele Carol cel Simplu cedează partea de nord-vest a Franţei căpeteniei vikinge Rollon, zonă numită de atunci Normandia – 911.

         Norvegienii au cucerit între 830 şi 839 Irlanda, iar în 870 Islanda întemeiând aici un stat cu capitala Reykiawik. Eric cel Roşu, o căpetenie vikingă a descoperit în 981 Groenlanda iar fiul său Leif a ajuns în jurul anului 1000 pe coastele Labradorului, regiune pe care a numit-o Vinland.

         Suedezii, mai paşnici printre slavi, au ajuns la Constantinopol pe fluviile Neva, Nipru, Volga – drumul de la varegi la greci.

         Urmări – au întemeiat centre comerciale. S-au format state noi Danemarca, Norvegia, Suedia – buni navigatori şi comercianţi.