Pin It

Teritoriul originar al slavilor orientali cuprindea o regiune quasi accesibilă Europei Centrale, cu păduri de foioase şi conifere şi multe fluvii. Istoria Rusiei este istoria unei colonizări. Bazinul Niprului împreună cu cel al fluviului Prijpat şi Desna constituia inima aşezărilor lor care avea graniţe de la stepă şi până la sud de actualul oraş Kiev, de la pădurile taigalei până aproape de ţărmurile Mării Baltice.

         Slavii orientali erau organizaţi în clanuri, iar mai târziu în triburi. În urma constituirii unor formaţiuni statale vor lua numele locurilor în care trăiau. Pădurile impenetrabile ocroteau şi hrăneau pe ţărani iar apele asigurau peştele necesar completării hranei. Tot apele asigurau şi condiţiile colonizării eficiente de noi teritorii.

         Până la sfârşitul epocii moderne când Siberia va fi colonizată, fluviile vor fi căi de navigaţie şi comerţ pentru ruşi. Pentru a fugi de asuprirea, de puterea principilor şi a Bisericii îşi vor căuta loc de a rămâne către est şi nord.

         Cultura slavilor se va încadra în complexul civilizaţiei precreştine care a înflorit la marginile Europei ; într-adevăr acelaşi nivel de cultură materială şi forme decorative asemănătoare : forma, sfera, culturala a acelei părţi. Cultura primitivă a Evului Mediu merge de la confederaţii ale triburilor nomade ale stepelor eurasiatice şi ale popoarelor slave din regiunea Europei şi până la triburile balto-finice şi ale germanilor nordici. Între slavii orientali cultul păgân al idolilor îşi găseşte expresia materială în statui de lemn sau de piatră. Astfel, în Cronica lui Nestor, se face referire pe la anul 980, când marele principe Vladimir ar fi vrut să adune statuile zeilor într-un singur “pantheon păgân” dar, după botezarea lui, ansamblul monumental a fost distrus. În locul lor a fost atunci ridicată prima biserică.

         Cu timpul, procesul de stratificare socială va scoate în evidenţă existenţa unei aristocraţii indigene, care va impulsiona procesul de constituire a unor mici formaţiuni politice conduse de un suveran regional.

         Elementul catalizator al procesului de unificare al statelor slavilor orientali a fost impulsionat de normanzii scandinavi, care preluaseră controlul asupra căilor fluviale care mergeau de la Marea Baltică la Marea Neagră, şi, plecând, vor forma autorităţi tributare mai mult sau mai puţin stabile, care se impuneau cu forţa armelor.

         Numele cu care au fost desemnaţi aceşti normanzi orientali – Rhos în izvoarele greceşti, ori Rus în cele arabe, Rus în cele slave – deriva de la finicul ruotsi, termenul folosit în Finlanda pentru a-i desemna pe suedezi. Informaţii despre acest fapt le găsim în cronica Annoles Bertiniani, în care autorul, referindu-se la anul 839, precizează că împăratul Ludovic cel Pios ar fi cerut o ambasadă bizantină din care făceau parte rhosii care mai târziu s-a dovedit a fi suedezi. Numele de varengoi dat acestora era de origine germanică, iar slavii orientali îi desemnau pe scandinavi cu termenul de “vorjag”.

          Existenţa unor mari fluvii navigabile precum Volga sau Don a favorizat schimbul de mărfuri între regiuni mai îndepărtate şi accesul mărfurilor la arealul economic al Mării Caspice şi la bogatele mărfuri din Persia. În secolul al XI-lea, ruşii controlau deja gurile Donului şi Marea Azov, ca şi drumurile de uscat ce legau Crimeea cu Orientul, pe lângă consacratul drum de la nord la sudul Europei cunoscut sub numele de “Drumul de la varegi, la greci” care era mai sigur şi mai rapid decât cel occidental prin strâmtoarea Gibraltar către Orient. În regiunea Mării Baltice s-au descoperit sute de tezaure monetare arabe şi bizantine ceea ce demonstrează existenţa unui comerţ foarte activ între aceste regiuni. Procesul de integrare în civilizaţia europeană a ruşilor a fost impulsionat de pătrunderea creştinismului pe aceste căi comerciale.

         Aceste drumuri au fost parcurse de aventurieri, negustori şi războinici, mărfurile putând proveni din multe părţi ale lumii, precum o dovedesc săpăturile arheologice, precum cele care provin de la o comunitate evreiască din Kiev. Statele slave orientale îşi vor avea rădăcinile în existenţa acestei căi de comunicaţie, puterea demografică şi economică a triburilor slave şi fiind impusă de direcţia nord-sud de-a lungul Europei orientale. Datorită acestor artere zona locuită de slavi a devenit o parte importantă a Europei înainte ca misionarii creştini să fi plecat din Germania către Orient. Cronica lui Nestor rămâne unul dintre cele mai importante izvoare scrise privind istoria vechilor slavi orientali. Se aminteşte faptul că Sfântul Apostol Andrei, plecând de la Roma la Marea Neagră şi de acolo plecând pe axa fluvială rusă, ar fi binecuvântat o localitate care mai târziu a fost Kiev.