Secolul al XII-lea găseşte lumea rusă în plin proces de dezintegrare politică. Cauzele trebuie căutate în imposibilitatea centrului fostului cnezat al Kievului şi Novgorodului de a-şi impune autoritatea asupra feudalilor locali asupra oraşelor şi târgurilor ruseşti. Este o caracteristică tipic societăţii feudale, tendinţele de autonomie şi independenţă în defavoarea puterii centrale. Se dezvoltă meşteşugurile ce stau în strânsă legătură cu dezvoltarea comerţului mai ales în regiunea de apus a zonei locuite de ruşi. Oraşele ajung la mare înflorire mai ales Novgorod, Smolensk, legate fiind şi de comerţul de tranzit de la Marea Neagră la Marea Baltică. Veleităţile de independenţă sunt susţinute, pe lângă aspectele legate de viaţa economică, şi de faptul că aceste oraşe îşi crează un aparat de stat propriu, cu o armată gata să apere interesele locale. Marele cneaz de la Kiev nu a reuşit să menţină unitatea statului astfel încât s-a destrămat constituindu-se mai multe state independente. Apoi izbucnesc răscoale feudale şi în cnezatul Kievului al cărui scaun cnezial este disputat de conducătorii locali. Drept consecinţă Kievul va mai fi capitală a statului doar nominal deoarece statul era de fapt dezmembrat.
Încercarea de a reface unitatea vechiului stat rusesc o va face cneazul Vladimir Iuri Dolgoruki (1157-1174) care va viza ocuparea Kievului sprijinindu-se şi pe boierimea mică şi mijlocie, pe orăşeni, dar va fi ucis de marii boieri nemulţumiţi de politica pe care o ducea. Urmaşul său Vladimir al III-lea (1176-1212) a continuat această politică ajungând la grave conflicte cu Novgorodul ce se încheie cu victoria acestuia din urmă la Lipiţa. Novgorodul era un mare centru meşteşugăresc ce avea sub stăpânire un teritoriu întins în bazinul lacului Ilmen şi al râurilor Vochov şi Lovat. A avut strânse legături comerciale cu Bizanţul, dar şi cu rivalul său oraşul Kiev. În secolul al XII-lea puterea cneazului a fost îngrădită foarte mult. Cele mai importante probleme privind activitatea comercială şi a celor de conducere a oraşului erau rezolvate în interesul marilor negustori şi ai feudalilor.
În partea de sud-est a fostei Rusii a luat fiinţă la sfârşitul secolului al XII-lea cnezatul Haliciului dar pentru scurtă vreme pentru că va fi împărţit între Ungaria şi Polonia la începutul veacului următor. A avut de înfruntat atacul tătarilor, a căror supremaţie cneazul Daniil Romanovici – ce reuşise să refacă autonomia cnezatului – a fost nevoit să o recunoască. Cnezatul Haliciului a fost împărţit între Polonia, Ungaria şi Lituania la mijlocul secolului XIV.
Un fenomen care avea să-şi pună amprenta asupra evoluţiei economice şi politice în zona baltică în secolele XII-XIII a fost pătrunderea germană. Coloniştii germani erau însoţiţi de negustori şi misionari, aceştia din urmă urmărind să răspândească creştinismul printre populaţiile păgâne de la Marea Baltică. Au fost sprijiniţi de ordinul cavalerilor teutoni, de suedezi şi de danezi care, după ce au cucerit ţinuturile baltice, au atacat oraşele ruseşti Novgorod şi Pskov. Pătrunderea germanilor în teritoriile ruseşti se va face în condiţiile în care dinspre răsărit tătarii reuşiseră să obţină o mare victorie asupra oastei ruse coalizată cu una cumană la 31 mai 1223 pe râul Kalka. A urmat la câţiva ani o nouă ofensivă tătară cu efecte dezastruoase în părţile răsăritene ale Rusiei. Totuşi cneazul Alexandru Iaroslavici de Novgorod reuşeşte să-i oprească pe suedezi la 15 iunie 1240 la vărsarea râului Jora în Neva. Victoria n-a fost suficientă pentru a îndepărta pericolul deoarece germanii au continuat înaintarea şi o nouă bătălie ce a avut loc pe gheaţa lacului Ciud la 5 aprilie 1242 câştigată de ruşi va opri înaintarea germană. Aceste lupte aveau să uşureze, însă, ocuparea Rusiei de către tătari între 1236-1242, conduşi de Batu-han. Oraşele ruseşti au fost prădate pe rând : Reazan, Moscova, Vladimir, Kievul a fost pustiit în 1240. Efectele cuceririi mongole au fost grave pentru Rusia, iar refacerea economică şi politică s-a făcut cu greu în secolele XIV-XV şi pentru că tătarii au creat un puternic stat, ce era independent faţă de marele han mongol, stat care cuprindea şi Rusia.
Procesul de reunificare a Rusiei va avea ca punct de plecare cnezatul Moscovei şi cnezatul Tvor, ambele legate de comerţul de tranzit. Cneazul Moscovei Ivan Kalita, care reuşeşte să alipească şi regiunea Vladimir, a avut bune relaţii cu tătarii ceea ce a oprit atacurile acestora dar, mai ales, a mutat sediul mitropoliei la Moscova. Cel care va da un impuls deosebit luptei de eliberare de sub dominaţia tătarilor va fi cneazul Dimitri Ivanovici supranumit Donskoi (1359-1389). Profitând de slăbirea Hoardei de Aur datorită luptei dintre marii feudali pentru tron, acesta se opune făţiş, câştigând la 8 septembrie 1380 pe Câmpia Kulikovo o importantă victorie.
Deşi tătarii vor reveni în 1382 impunând dominaţia asupra Moscovei, revenirea aceasta nu se va face în condiţiile anterioare.
După o perioadă relativ lungă, lupta va fi reluată de cneazul Ivan al III-lea (1462-1505) care a alipit Novgorodul şi Tverul pentru controlul cărora s-au luat măsuri drastice prin strămutarea unei părţi a boierimii în regiunile de margine. S-a aliat cu hanul tătar Mengli Gherei din Crimeea al cărui stat se desprinsese din Hoarda de Aur. În 1480 pe râul Ural, hanul Ahmat al Hoardei de Aur s-a retras după care Ivan al III-lea a încetat orice plată a tributului.
După 1502 statul Hoarda de Aur a încetat să mai existe. De menţionat că Ivan al III-lea a avut relaţii bune cu Ştefan cel Mare cu care s-a înrudit. În acest proces autoritatea cneazului a continuat să crească, el având la dispoziţie o armată de slujitori (dvorenii). Înrudindu-se cu fosta familie imperială bizantină foloseşte titlul de ţar. Rusia devine o putere demnă de luat în seamă de puterile vecine.