Dezvoltarea gîndirii social-filosofice din sec. XVII – XVIII depinde de condiţiile social-economice, politice şi culturale. Moldova în această perioadă era un stat feudal în care domina gospodăria naturală. Gîndirea progresivă a Moldovei din această perioadă era dominată de ideea generală de luptă împotriva Porţii şi fărădelegilor feudalilor locali.
MILESCU-SPĂTARU NICOLAE (1636-1708) - filosof-umanist, iluminist, reprezentant a Renaşterii româneşti, poliglot neîntrecut (cunoaştea peste zece limbi). A fost om de înaltă cultură şi vastă erudiţie, explorator cu renume mondial, predesecor a geografiei moderne şi cartografiei, naturalist, etnograf, economist, pedagog şi diplomat. Fiind trimisul ţarului rus face o călătorie prin Siberia şi China după care publică un material foarte înalt apreciat în Europa (Milescu-Spătaru a fost al doilea european după Marco Polo care a vizitat şi descris China).A scris peste 30 lucrări cu diferit caracter, printre care “Genealogia ţărilor ruşi”, “Carte de profeţi”(1672), “Aritmologhion”,”Carte ieroglifică“(1672), “Descrierea primei părţi a lumii”(1677) ş.a.
Concepţia lui filosofică conţine multe tendinţe pozitive, unele elemente materialiste se împletesc cu concepţia deist-religioasă. Milescu-Spătaru recunoaştea facerea lumii de către Dumnezeu, însă încerca să o explice mai departe de pe poziţiile materialiste. La baza lumii stau patru elemente - pămîntul, apa, aerul şi focul. Timpul şi spaţiu există împreună cu lumea, afirma că în afara lor nu există nimic. Milescu-Spătaru formulează şi unele idei de dialectică spontană, referitor la unitatea şi lupta contrariilor, mişcare ca formă de existenţă a materiei. Încearcă să explice unele fenomene sociale, argumentînd necesitatea unui stat centralizat şi puternic. În teoria cunoaşterii respinge agnosticismul idealist-religios, afirma că raţiunea umană poate să cunoască realitatea. Cunoştea bine istoria filosofiei, mai ales perioada antică, din care a tradus multe texte filosofice. În afară de filozofia lui Platon şi Aristotel foarte înalt aprecia ideile lui Socrate, Democrit, Thales, Pithagora, Xenofont ş.a.A tradus din limba greacă Biblia în limba română.Acordă mare atenţie filosofiei ca ştiinţă, afirmînd că ea este nu numai una din multiplele ştiinţe, ci şi un domeniu care sintetizează şi dirijează dezvoltarea tuturor ştiinţelor, ea este instrumentul instru-mentelor, împărăteasa raţiunii omeneşti. Milescu-Spătaru atribuia ştiinţei un rol hotărîtor în dezvoltarea societăţii, afirma că ştiinţa este principalul mijloc de ameliorare a moravurilor şi obiceiurilor oamenilor.
CANTEMIR DIMITRIE (1673-1723) - filosof, scriitor, om de cultură şi politic de formaţie enciclopedică, reprezentant al umanismul românesc din sec. 17-18. În 1714 a fost ales membru al Academiei din Berlin. A desfăşurat o largă activitate ştiinţifică, are lucruri de logică, filosofie, etică, literatură, istorie, politică, geografie, orientalistică, muzică ş.a. A scris următoarele lucrări: “Imaginea de nedescris a ştiinţei sacrosancte” (1700), “Divanul, sau gîlceava înţeleptului cu lumea” (1701), “Interpretarea naturală a monarhiilor” (1714), “Istoria imperiului Otoman” (1714-1716), “Descrierea Moldovei” (1715), “Sistema religiei mahomedane” (1722) ş.a.
Concepţia lui Cantemir despre lume s-a format sub influenţa teologiei ortodoxe, filosofiei stoicismului şi scolasticii medievale. A încercat să elaboreze o doctrină amplă ce ar cuprinde teologo-fizica, teologo-metafizica şi teologo-etica. A realizat numai prima parte.Cantemir a fost primul care a încercat de a formula o terminologie filosofică română, publică “Mic manual de logică”. La baza lumii stau patru elemente - apa, aerul, focul, pămîntul, obiectele şi fenomenele sunt combinaţia atomilor şi celor patru elemente. Materia a fost “insuflată“ supranatural de Dumnezeu, dar mai departe se dezvoltă după legile sale proprii.Analizează noţiunile filosofice de timp, spaţiu, mişcare, necesitate ş.a. Fenomenile şi obiectile sunt cauzal, determinate. În teoria cunoaşterii afirma unitatea sensorialului şi raţionalului, rolul experienţei şi practicii în dezvoltarea ştiinţei. Recunoştea teoria adevărului dublu - că există adevăruri a credinţei şi ştiinţei, pleda pentru separarea ştiinţei, filosofiei de teologie. Interpretează omul ca unitate a trupului şi sufletului, el se deosebeşte de alte fiinţe din natură prin spiritualitatea sa. Explică fenomenele sociale în conformitate cu anumite legi. La baza dezvoltării societăţii pune factorii interni, materiali. Afirmă caracterul ciclic al dezvoltării, că toate ţările trec anumite cicle - apariţia, maturizarea şi pieirea, după dispariţia unor ţări ori imperii - apar altele. Progresul societăţii depinde de cultură, morală. Operele lui Cantemir au contribuit la formarea gîndirii laice şi extinderea umanismului.
Amfilohie Hotiniul (1730-1800) – mare savant şi folosof, cunoştea limbile română, latină, greacă, italiană, slavonă şi rusă. Avea cunoştinţe profunde în domeniul filosofiei, istoriei, matematicii, geografiei, fizicii, astronomiei ş.a. Era cunoscut cu lucrările lui Democrit, Pitagora, Platon, Soctare, N.Copernic, J.Bruno, R.Descartes.A.Hotiniul afirma materialitatea lumii şi cognoscibilitatea ei. Populariza concepţia heliocentrică a lui N.Copernic . În lucrarea sa “Despre filosofie” evidenţiază esenţa, scopul şi rolul filosofiei. Consideră că filozofia constă din două părţi: învăţătura despre etică şi învăţătura despre natură. Apreciind înalt rolul filosofiei în activitatea practică a oamenilor, A.Hotiniul menţiona, că pe baza generalizării cunoştinţelor se dezvoltă mai multe ştiinţe, medicina, farmacia, navigaţia maritimă, oamenii se învaţă a prelucra mai bine pămîntul, a creşte plante şi animale, a dobîndi şi prelucra metalele.