Istorie

România în primul război mondial.

Campania armatei române din anul 1916.

La intrarea României în război, cu imensă importanţă politică, strategică, morală, Kaiserul Wilhelm II considera că “totul este pierdut”; premierul francez: “naţiunea franceză în întregime” aplauda decizia României; gen. Petain: “N-am uitat şi nu vom uita niciodată că România a intrat de partea noastră într-o epocă când războiul era departe de a fi câştigat”. Sub presiunea Aliaţilor, România a intrat în război într-un moment nefavorabil pentru ea, când armatele Puterilor Centrale nu erau puternic angajate, puteau trimite numeroase forţe pe frontul român. De pe frontul de vest au fost transferate 5 divizii de infanterie şi una de cavalerie. Pe frontul român au fost angajate peste 30 divizii inamice. Victoriile din vara lui 1917 au salvat frontul de est aliat, au îngăduit transportarea de trupe americane în vest. Brătianu: “Noi nu am intrat ca nişte solicitatori şi nepoftiţi... am intrat ca nişte aliaţi doriţi şi ceruţi, atunci când ambasada Franţei la Petersburg spunea „dacă România nu intră în război se poate compromite frontul occidental’. Am intrat în război atunci când ruşii ne spuneau: “acum ori niciodată”.

Războiul drept, de întregire naţională, dus de România, a avut un plan de campanie a armatei cu acţiuni pe două fronturi: a) ofensivă pe frontul din Transilvania cu 420.324 oameni, din totalul de 567.847; b) apărare, în prima fază, pe frontul din Dobrogea, în aşteptarea concentrării armatei ruse la sud de linia Cernavodă-Medgidia şi ofensivă în a doua fază, cu 142.523 ostaşi.

În 16/28 august 1916 acţiunile pe frontul de la Verdun şi de pe Somme (în Vest) se încheiau (de moment), ofensiva pe frontul italian se încheia; ofensiva Brussilov era oprită la 30 iulie.

Puterile Centrale au putut deplasa trupe contra României. În Balcani, armata bulgară atacă trupele gen. Sarrail, ofensiva ulerioară a acestuia e fără mari rezultate. Declarând război României la 19 aug./1 sept. 1916, Bulgaria îşi poate aduce armata pe frontul român. Împotriva României au fost concentrate: 18 divizii germane, 14 austro-ungare, 5 bulgare, 3 turceşti.

Ofensiva română în Transilvania n-a fost suplinită pe flancuri de o ofensivă rusă în Galiţia, nici de frontul de la Salonic. Totuşi, iniţial în Transilvania armata română pătrunde adânc, ocupă Braşov, Sibiu, Topliţa, Miercurea Ciuc. Atac germano -bulgar în sud, e pierdut capul de pod de la Turtucaia; ofensiva în Transilvania e oprită, o parte din trupe sunt deplasate în sud. Marele Cartier General a conceput operaţiunea de la Flămânda; acţiune rapidă peste Dunăre ca trupele germano -bulgare să fie distruse. A început cu succes, însă a fost întreruptă întrucât în Transilvania inamicul a declanşat ofensiva. Trupele aduse în sud au fost duse din nou în Transilvania, iar în sud, din cauza ineficienţei trupelor ruse inamicul ocupă până la sfârşitul lunii octombrie 2/3 din Dobrogea. La răsărit de Carpaţi, după grele lupte, inamicul e oprit la Oituz, se distinge Divizia 15 infanterie: “ pe aici nu se trece”. În Transilvania am fost copleşiţi: am pierdut, cu grele sacrificii, bătăliile din defileurile Jiului şi Oltului. Noi trupe duşmane trec Dunărea la Zimnicea, trei corpuri germane (Kuhne, Kraft, Kosch) atacă concentric în Muntenia. Armata română angajează bătălia de pe Neajlov-Argeş (bătălia Bucureştilor), planul fiind de a înfrânge trupele inamice înainte de joncţiunea lor, însă nu s-a izbutit; în plus, trupele ruse n-au vrut să se angajeze. La 23 nov./ 6 dec.1916 Capitala e pierdută, armata reuşind să se desprindă şi să se refugieze în Moldova, la fel trupele ruse din Dobrogea. După alte lupte grele, frontul se stabilizează pe văile Luşiţei, Putnei, Siretului, încheindu-se prima campanie a armatei române.

Ruşii nu prea s-au angajat, ei pătrund masiv după căderea Bucureştilor şi apropierea duşmanului de Moldova. Rusia, de altfel, pune problema modificării Tratatului cu România, ministrul de război Polivanov arătând la 20 nov.1916 că Rusiei nu-I convine un stat român cu 13 milioane de suflete. Unele cercuri ruse se orientau spre o pace separată, un eventual tratat ruso- german vizând împărţirea Galiţiei, Armeniei, poate şi a României. Învinsă, armata română s-a retras în ordine silind duşmanul la defensivă. Centrul de rezistenţă devine Moldova, unde se concentrează armata, o serie de întreprinderi ce lucrau pentru război, demontate şi mutate, o parte a populaţiei din Oltenia, Muntenia, Dobrogea ce n-a vrut să rămână sub ocupaţia teroristă şi de jafuri inimaginabile, familia regală, guvernul. Un guvern de concentrare naţională dorit de Brătianu e refuzat de Partidul Conservator (fără a face opoziţie), conservatorii-democraţi ai lui Take Ionescu acceptă în dec. 1916. Iarna 1916-1917 a fost grea, Moldova era suprapopulată: armata, trupele ruse, cam 1,5 milioane de refugiaţi, vreo 20.000 de răniţi şi bolnavi, prizonieri, mii de tineri între 16-19 ani, plus recruţii anilor 1917-1920. Lipseau alimentele, spitalele şi medicamentele, locurile de cazare; tifosul exantematic a făcut ravagii, cca. 300.000 de morţi; doar în Iaşi - capitala provizorie - mureau zilnic 4-500 de oameni pe zi. Bilanţul la sfârşitul lui 1916 era dramatic: 500.000 de victime (100.000 morţi, 150.000 răniţi, 250.000 prizonieri - după un ziarist american), fără a se zdruncina credinţa în victorie.

În dec. 1916 se formează un guvern de unitate naţională: liberalii plus Take Ionescu şi alţi trei conservatori-democraţi. Ferdinand şi guvernul promit la sfârşitul războiului împroprietărire şi o nouă lege electorală, intrând în dezbaterile Parlamentului la sfârşitul lui 1916, determinaţi fiind şi de mişcările ţărăneşti. Revoluţia din Rusia are ecou în România. Pe acest fundal se discută împroprietărirea pe 2,3 milioane ha şi votul universal (alegătorii urmând a spori de la 18.000 la 1,2 milioane).

Regele dă asigurări ţăranilor prin proclamaţiile din 5 aprilie şi 5 mai 1917. Discutarea celor două reforme a fost grăbită de intervenţia liberalilor de stânga: N. Lupu, Gr. Iunian, Gr. Trancu- Iaşi ce vor forma Partidul Muncii în apr.1917. Reformele anunţate n-au fost populism, sau sub presiunea evenimentelor, fiindcă unitatea naţională nu se putea înfăptui şi dăinui decât într-un sistem democrat. Era şi o garanţie dată românilor înstrăinaţi în privinţa viitoarei organizări a României întregite. Guvernul se pronunţa pentru o expropriere de 2,4 milioane ha., Partidul Muncii pentru una mai largă, de care să beneficieze toţi cei ce lucrează pământul, minimum 5 ha fiecare. Exproprierea să fie extinsă, de îndată şi integral, asupra moşiilor statului, domeniilor Coroanei, ale Casei Rurale, ale bunurilor de mână moartă, asupra absenteiştilor, marea proprietate urmând a fi redusă la 200, chiar la 100 ha. Conservatorii rămaşi în Bucureşti (Marghiloman, Th. Rosetti, T. Maiorescu, G. Stirbey), cu excepţia adepţilor lui P. P. Carp, au fost nevoiţi să includă şi ei cele două reforme în programul partidului. Modificarea Constituţiei - necesară - s-a făcut ţinând cont de complicatul an 1917, dar şi de stadiul de evoluţie al societăţii româneşti, necesitatea trecerii ei într-un stadiu superior. În 1917 sunt noi frământări şi acţiuni politice: încercarea de reorganizare a P.S.D., interzis după manifestaţiile din 1916, iar la Odesa un Comitet de acţiune social-democrat român - cu M. Gh. Bujor, C. Nicolai - urmărea să înfiinţeze în România o organizaţie socialistă legală, care să atragă muncitorii şi ţăranii pentru înlăturarea regimului.

Teama de o pace separată, cu consecinţe pentru ţară, duplicitatea Rusiei, marele duce Nicolae vorbind despre avantajele pentru Rusia dacă România ar fi rămas neutră, situaţia revoluţionară din Rusia, înfrângerea suferită de Italia, descompu­nerea armatei Aliate de la Salonic, izolarea României - toate au agravat situaţia României la sfârşitul anului 1917. Germania a făcut, prin intermediul SUA, propuneri de pace Antantei - respinse. Preşedintele SUA, W. Wilson: pace fără învingători şi învinşi, nu calmează situaţia. O convenţie secretă Franţa-Rusia (febr. 1917) încălca angajamentele luate faţă de statele mici din răsăritul Europei, tentativa de pace a papei Benedict XV, cu sondaje la Paris făcute de prinţii Sixte şi Xavier de Bourbon, cumnaţii împăratului austriac Carol IV, vizând menţinerea Austro-Ungariei - iată acţiuni ce dovedesc că Antanta era în 1917 receptivă menţinerii Monarhiei dualiste. După revoluţia din Rusia şi intrarea SUA în război, Austro -Ungaria şi-a intensificat eforturile diplomatice în vederea unei păci care să îi menţină existenţa. În cadrul discuţiilor diplomatice dintre cele două alianţe soarta României a fost discutată, Germania şi Austro -Ungaria urmărind să o împartă între Austro-Ungaria, Rusia şi Bulgaria, să rămână un stat român la gurile Dunării asemenea lui Monaco şi cam de mărimea lui. Primul ministru al Franţei, Ribot, a dat însă în vara lui 1917 asigurări României. Cercurile oficiale româneşti erau îngrijorate şi pentru că SUA, intrând în război, n-a aderat la Tratatul de la Londra din 5 sept.1914 ce interzicea o pace separată. Partenerii de război erau socotiţi asociaţi, nu aliaţi. S UA nici nu a declarat război Bulgariei. În declaraţia sa în 14 puncte din 8 ianuarie 1918, preşedintele W.Wilson pleda pentru autonomia naţională, nu pentru autodeterminarea naţională a popoarelor din Austro-Ungaria. Părerile diferite ale Aliaţilor, dar mai ales noua fază, extrem de intensă, în care a intrat lupta naţională a popoarelor asuprite a împiedicat planurile de pace separată.

Campania din vara anului 1917:

Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz.

În prima parte a anului 1917 s-a desfăşurat o intensă şi amplă reorganizare a armatei, un rol important în instruirea ei după modelul armatelor occidentale revenind misiunii militare franceze condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. A fost primit mult material de război, îndeosebi din Franţa. A fost pusă pe picior de război o armată de operaţii de 460.000 de militari, cu un moral bun şi o mare capacitate de luptă. Delegaţi ai Aliaţilor: Albert Thomas ministrul francez al muniţiilor, ministrul belgian Vanderwelde, generalul american Hugh Scott, veniţi în România pentru a da asigurări în privinţa drepturilor ei, s-au convins de buna calitate a armatei.

Generalul Scerbacev (devenit Şeful Statului Major al armatei ruse) şi generalul Prezan au stabilit în mai 1917 planul unei ofensive în sectorul Nămoloasa pentru luna iulie.Dar pe frontul românesc armata rusă dădea vizibile semne de descompunere după revoluţia din febr. 1917. Printr-o contraofensivă la începutul lunii iulie Puterile Centrale înfrâng armata rusă din nord, austro - ungarii atingând iarăşi Galiţia şi Bucovina, oraşul Tarnopol e ocupat. Comandamentul german a elaborat planul de scoatere a României din luptă printr-o ofensivă concertată: lovitura principală revenea grupului de armate ale gen. Mackensen la Nămoloasa, combinată cu ofensiva grupului Gerock la Oituz; trupele române urmau a fi încercuite, Moldova ocupată.

Au fost trei operaţii: Bătălia de la Mărăşti a început la 9/22 iulie 1917 prin intense tiruri de artilerie. A început cu succes, însă a fost oprită după 10 zile, românii rezistând în pofida neangajării armatei ruse. Armata a II-a română a silit pe mareşalul Mackensen să schimbe ofensiva dintre Siret -Prut şi să-şi mute trupele în zona Focşani de la Nămoloasa.

Bătălia de la Mărăşeşti. La început, ofensiva armatei române la Nămoloasa e cu succes; la 12 iulie însă, Armata V rusă, ce trebuia să coopereze cu Armata I română primeşte ordin să înceteze operaţiunile, românii fiind nevoiţi să suspende ofensiva. După Mărăşti, germanii îşi mută ofensiva între Siret - cotul Carpaţilor, pe direcţia Focşani-Mărăşeşti-Adjud; grupul Gerock trebuia şi el să înceapă ofensiva la Oituz. Scopul era ocuparea Moldovei, a sudului Ucrainei, să permită Germaniei să continue războiul. Acţiunea începe la 24 iulie/6 august când din zonă trupe ruse sunt mutate spre Bucovina pentru a preveni un atac. Două divizii ruse refuză să lupte şi se retrag, dar armata română şi trupele ruse care au luptat obţin o mare victorie, germanii sunt siliţi să treacă la defensivă (24 august/ 9 sept.). Au participat la bătălie 11/ divizii inamice şi 14/ divizii româno-ruse de infanterie şi 3/ de cavalerie. Românii au pierdut 610 ofiţeri şi 26.800 soldaţi, germanii 60-65.000 de oameni. Am capturat mult material de război. Inamicul n-a reuşit să pătrundă decât 6-7 km în adâncime pe o lărgime de 30 km. Ţelurile germane n-au fost îndeplinite, la Mărăşeşti, gen. Mackensen a cunoscut ce e înfrân­gerea, “el, spărgătorul de fronturi”.

Bătălia de la Oituz a început la 26 iulie/ 8 august, inamicul vrând să dea o lovitură puternică pe direcţia Oneşti. Germanii au reuşit cu greu să pătrundă 6 km în centrul frontului. Ofensiva a fost oprită complet. Cele      trei victorii                                          au păstrat     fiinţa şi suvera­nitatea statului          român, au constituit o contribuţie reală la

înfrângerea Puterilor Centrale care n-au mai cutezat să acţioneze ofensiv pe frontul de est, să pătrundă în Rusia. Mari personalităţi militare Aliate au subliniat importanţa acestor victorii.

Armistiţiul de la Focşani.

Pacea - dictat de la Bucureşti şi consecinţele sale.

Tratativele    secrete,  propunerile  de pace          continuă. Papa

Benedict XVI       propune renunţarea   reciprocă        la despăgubiri,

revenirea la situaţia antebelică prin eliberarea teritoriilor cucerite. Sunt tratative anglo-germane pentru Belgia, în Elveţia sunt tratativele duse de maiorul francez Armand, cele ale generalului englez (sud-african) Smuts şi germanul Mensdorf. La începutul lui 1918, noul premier al Franţei, G. Clemenceau le întrerupe.

Revoluţia bolşevică din noiembrie 1917 a schimbat cursul evenimentelor politice şi militare. În Rusia se aflau vreo 40.000 de funcţionari, soldaţi şi muncitori români, acolo era evacuat tezaurul ţării (valoare cca. 7,5 miliarde lei aur). Mulţi prizonieri români din armata austro-ungară au luptat pentru apărarea Rusiei

Sovietelor. La 7-8 nov. 1917 guvernul sovietic a dat Decretul asupra păcii, iar la 3 decembrie au început la Brest-Litovsk tratative ruso-germane. S-a creat o situaţie net avantajoasă Puterilor Centrale pe frontul de est în care era cuprinsă şi România. La 2 dec. 1917 Consiliul de Coroană (era prezent şi gen. Berthelot) hotăra continuarea războiului, dar propunerea lui Scerbacev către comandamentul german (20 nov.) de a începe tratative pentru un armistiţiu cu forţele româno-ruse de pe frontul român, sileşte guvernul să adere la 21 nov. la propunere, cu precizarea că el va fi strict militar. Deschidea calea păcii separate, ca atare Antanta nu e de acord. Berthelot elaboră un plan de continuare a luptei de către armata română, cu eventualitatea unei retrageri în Ucraina; planul e respins de guvern. Antanta nu cedează, cere României continuarea luptei alături de Rada ucrainiană, cu generali albi, conform planului Berthelot. Ieşirea temporară din Alianţă, pentru a-şi menţine fiinţa de stat şi a nu-şi sacrifica zadarnic potenţialul uman trebuia făcută cu multă grijă, reafirmând obligaţiile asumate în Tratatele anterioare, pentru a ne asigura locul cuvenit la viitoarea Conferinţă a păcii. Antanta n-a fost de acord, însă România nu avea altă cale.

Armistiţiul s-a încheiat la 6 decembrie la Focşani; era provizoriu, valabil până când autorităţile sovietice vor decide: război sau pace, şi cât va dura armistiţiul cu trupele ruse de pe teritoriul român. Părţile se obligă să anunţe reluarea luptelor cu 3 zile înainte, să nu disloce trupe pe alte fronturi. Guvernul (disensiunile întrerup colaborarea cu takiştii) declară că nu se modifică orientarea politică a României, Antanta nu e însă de acord. De pe poziţii diferite, şi Antanta şi Puterile Centrale vor să folosească România în acţiunile Radei ucrainiene contra Rusiei sovietice; România refuză să se angajeze, mai ales că Rada emitea pretenţii asupra Basarabiei. Rusia încheie pacea separată la Brest - Litovsk la 3 martie 1918. Era recunoscută independenţa Ucrainei şi prezenţa trupelor Puterilor Centrale pe teritoriul ei. În caz de continuare a ostilităţilor, România nu mai avea unde-şi retrage trupele. Vrând să trateze separat cu România, Mackensen a somat guvernul de la Iaşi să precizeze poziţia României. La 25 ian. 1918 guvernul discută ultimatumul german: conservatorii-democraţi sunt pentru denunţarea armistiţiului şi reluarea beligeranţei (cei 4 miniştri: T. Ionescu, Delavrancea, M. Cantacuzino, Titulescu se retrag din guvernul de uniune), liberalii sunt pentru demersuri de pace. Gen. Averescu se pronunţă tot pentru pace separată, la 11 febr. 1918 guvernul Brătianu demisionează, înlocuit cu un guvern Averescu, sprijinit de liberali. La negocieri, Puterile Centrale impun condiţii foarte grele, expuse brutal şi ultimativ de O. Czernin la întâlnirea de la Răcăciuni cu Ferdinand I (27 febr.). Se ajunge la soluţia unui guvern al filogermanului Marghiloman, care ar fi putut discuta în alte condiţii. În caz de prelungire a rezistenţei, Czernin ameninţa că România va fi împărţită între Austro-Ungaria şi Bulgaria, dispărând de pe harta Europei. La 5 martie, C. Argetoianu (secretar de stat la Justiţie) semna Conven­ţia de prelungire a armistiţiului şi tratatul preliminar de la Buftea. (Guvernul Averescu a demisionat la 27 febr.). La 22 martie guvernul Marghiloman reia tratativele, ele durează până la 7 mai 1918, când se încheie pacea de la Bucureşti; fără a obţine concesii. Condiţiile erau înrobitoare: Dobrogea ocupată, se lăsa României un drum comercial până la Marea Neagră (Constanţa). Rectificările de frontieră îi aduc Austro-Ungariei crestele Carpaţilor: 5.600 km² cu zeci de comune şi sate cu 70.000 de locuitori (Parâng, Cozia, Negoi, Caraiman, Munţii Vrancei, Ceahlău, Rarău). Armata e redusă drastic, la 8 divizii, păstrându- şi cadrele de comandă şi Statele majore, România se obligă să licenţieze ofiţerii străini şi inamici, să sprijine trecerea armatelor Puterilor Centrale prin Moldova şi Basarabia spre Odesa, să predea surplusul de cereale, pertol, exportul fiind la preţuri minimale. Germania monopoliza petrolul pe 90 de ani, tot pe acelaşi termen putea arenda terenuri rurale, putea monopoliza prelucrarea lemnului, navigaţia pe Dunăre şi porturile, ia în stăpânire şantierele navale, îşi păstra în ţară potenţialul militar. Era vorba de o stare de ocupaţie. Ţara era împărţită: 1) teritoriul ocupat; 2) Moldova până la Mărăşeşti unde continua să funcţioneze autoritatea şi administraţia română. Suveranitatea ţării era grav afectată. Ferdinand I a refuzat să sancţioneze pacea, cei 4 reprezentanţi ai Antantei au declarat oficial că sunt “nule şi neavenite toate clauzele acestei păci care sunt contrare principiiilor a căror valoare a constrâns Antanta de a lua armele”. Guvernul Marghiloman a dizolvat Parlamentul şi a organizat noi alegeri. Noile corpuri legiuitoare ratifică pacea, regele refuză. Guvernul încearcă să restrângă reformele preconizate de liberali: o împroprietărire prin intermediul obştilor (propusă de C. Garoflid); era înlocuit votul universal cu cel plural (fiecare alegător mai instruit sau cu funcţii are drept la mai multe voturi). Aceste soluţii şi cea privind judecarea fostului guvern rămân la stadiul de discuţii.

Marghiloman însuşindu-şi responsabilitatea pentru încheierea păcii, Brătianu şi liberalii se pot desolidariza, declinându-şi răspunderea. O mare valoare politică are atitudinea Antantei, ce consideră România ca făcând în continuare parte din Alianţă. Sunt active Partidul Muncii, Partidul Socialist Radical, largă audienţă are Liga Poporului (înfiinţată în 1918), condusă de Al.Averescu. Guvernul Marghiloman încearcă să îndulcească condiţiile păcii, proclamă neutralitatea, păstrează relaţiile cu Antanta; pacea nu poate fi aplicată, nefiind sancţionat Tratatul de rege (şi la îndemnul lui Marghiloman).

În vara lui 1918 situaţia pe fronturi se schimbă decisiv în favoarea Antantei: la 8 august frontul german e străpuns pe Somme; retraşi pe linia Siegfried, germanii pierd mereu. Presiunea Puterilor Centrale asupra României încetează datorită evoluţiei situaţiei de pe fronturi. În septembrie, trupele aliate din Balcani, sub conducerea gen. Franchet d’Esperey, înfrâng complet Bulgaria, care la 30 oct. capitulează. Serbia e eliberată. România îşi întrevede perspectiva de a reintra în luptă, guvernul Marghiloman nemaiavând raţiunea de a mai fi menţinut, deşi Mackensen devine conciliant, dispus să modifice tratatul; prea târziu. La 26 nov. Marghiloman demisionează, vine guvernul general Coandă. La 10 nov. o armată Aliată, sub comanda lui Berthelot, trece Dunărea, Ferdinand ordonă mobilizarea, e anunţată Antanta că anulăm tratatul, că avem revendicări, trupele române pătrund simultan în toate teritoriile cucerite. Legislaţia Marghiloman e anulată, Parlamentul dizolvat, La Iaşi o febrilă activitate pentru pregătirea Unirii.

Jaful Puterilor Centrale în cele 2/3 din teritoriul României ocupate a fost inimaginabil. În administraţia militară a teritoriilor ocupate, aflate sub regim de teroare, Statul Major Economic (Wirtschaftstab) a fost cel mai important resort, controla exploatarea întregului teritoriu. Au fost duse din ţară maşini diferite, stocurile de produse agricole, îmbrăcăminte, mobilier, alte valori. În cei doi ani de ocupaţie au fost scoase din ţară:

• t petrol, benzină (890.000 t în Germania, 231.000 t în Austro-Ungaria, restul în Bulgaria şi Turcia), 216.000 t produse alimentare, furaje, 55.000 cai, cca. 65.000 bovine, cca. 3.720.000

oi,  124.000 capre, cca. 3.561.000 porci, plus numărul imens de animale sacrificate pentru hrana trupelor de ocupaţie şi pachetele trimise de soldaţi în ţara de origine. Se adaugă locomotivele şi vagoanele duse, distrugerile provocate căilor ferate, podurilor - rezultă enorma sumă de 17.722.302.997 franci aur prezentată Comisiei reparaţiilor.

Se adaugă regimul terorist de ocupaţie: aparatul poliţienesc propriu, apoi poliţia şi jandarmeria română rămasă în subordinea guvernului, dar atent supravegheate. Persoanele suspecte sunt internate în lagăre. Rezistenţa a fost diversă din partea populaţiei, de la sabotaje la lupta armată. T. Maiorescu şi P. P. Carp (de educaţie germană, germanofili) nu au colaborat cu ocupantul.

Guvernul a facilitat plecarea peste graniţă, în Occident, a multor oameni politici, savanţi ce vor face propagandă pentru unire (“trenul Take Ionescu”). Conservatorii rămaşi s-au divizat (Parti­dul Conservator practic încetează de a mai exista): gruparea P.P. Carp, Lupu Kostachi, Virgil Arion e pentru înlocuirea regelui şi o colaborare cu ocupantul; gruparea lui Marghiloman care consi­dera fatală principiului dinastic înlocuirea lui Ferdinand şi a fost reţinută faţă de ocupanţi. Rezistenţa poporului din teritoriul vre­melnic ocupat s-a conjugat cu cea a românilor de sub dominaţie străină pentru realizarea unităţii naţionale depline.