Actul din 1866 a fost important pentru întărirea autonomiei şi spre independenţă. În România găsesc sprijin emigranţii bulgari, unguri, încheie tratat de alianţă cu Serbia (1868), se constituie societatea Transilvania (1867), Societatea Academică Română, se modifică jurisdicţia consulară, acreditaţi agenţi diplomatici. Venind guvernul liberal-radical I. C. Brătianu, acesta manifestă solidaritate cu românii din Transilvania aflaţi în sistemul dualist, astfel că Austro-Ungaria dă Cartea Roşie, condamnându-l. Cu toate presiunile externe, România acţionează pentru independenţă, când Rusia şi Turcia vroiau să impună separarea. La Conferinţa
Marilor Puteri de la Londra (1870), la care Rusia cerea anularea clauzei din Tratatul de la Paris cu privire la neutralizarea Mării Negre, România a încercat să supună dezbaterilor problema independenţei. Nu s-a reuşit. Victoria Prusiei asupra Franţei şi modificarea raportului de forţe în favoarea Germaniei au impus reorientarea politică a României, dar eforturile pentru independenţă au continuat şi sub guvernul conservator. Tentativa din 1872 a Turciei (sprijinită de Austro-Ungaria) de a realiza un "Reich balcanic", de a încorpora politic şi militar toate statele dependente - neacceptată de Puteri - provoacă îngrijorare în România. În 1873 un proiect de proclamare a independenţei discutat de guvern e abandonat datorită ostilităţii Puterilor. Convenţiile comerciale, vamale, consulare au fost o modalitate de afirmare a voinţei de independenţă. Criza orientală a impus cercurilor politice româneşti o atitudine de apărare a intereselor ţării. Guvernul conservator n-a fost la înălţimea situaţiei, a afirmat însă interesele şi obiectivele naţionale.