Acţiunea de reformare nu se putea face decât prin înlocuirea Convenţiei de la Paris, care favoriza pe marii moşieri. Însăşi lumea internaţională era dominată de spirit conservator; Cuza trebuia să-i tempereze pe liberalii radicali, să găsească o cale de mijloc, să obţină sprijin extern, mai ales că moşierii în rezolvarea problemei agrare şi electorale vor deschis să-şi menţină privilegiile politice şi puterea economică. Astfel, responsabilitatea principală în viaţa de stat şi în politica externă a revenit domnului, care a dovedit alese calităţi: tact politic, chibzuinţă, abilitate. Primul guvern unic (22 ian. 1862) condus de conservatorul Barbu Catargiu, adversar al împroprietăririi ţăranilor, a fost menit să liniştească Puterile. La 24 ianuarie 1862 Cuza deschide la Bucureşti Adunarea României. Agitaţii ale liberalilor radicali în jurul legii electorale. În mai
- guvernul pune în Cameră proiectul legii rurale elaborat de Comisia Centrală de la Focşani în favoarea moşierilor: respinge împroprietărirea, admite doar desfiinţarea obligaţiilor de clacă, stabilea modalităţi de vânzare sau închiriere de loturi din moşiile statului, ale aşezămintelor publice. Liberalii radicali demisionează din Cameră ca protest. B. Catargiu e asasinat (mister). Adunarea votează proiectul conservator ce prevedea că moşierii trebuie să dea fiecărei familii de ţărani 1%-3 pogoane de pământ în vatra satului. Cuza nu sancţionează legea, formează un guvern de centru cu moderatul N. Cretzulescu (26 ian. 1862), cu activitate frumoasă: continuă unificarea instituţiilor, organizarea modernă a ţării. Se conturează "coaliţia monstruoasă" la începutul anului
- între liberalii radicali (nemulţumiţi că nu i-a asociat Cuza în reforme, teama de o guvernare personală) şi conservatori (teama de o lege rurală şi una electorală care-i vor afecta) - scop răsturnarea lui Cuza, prinţ străin.
Revoluţia din Polonia complică situaţia internă. Conflictul Cuza - Adunare e deschis. Guvernul primeşte vot de blam, domnul nu-l demite. Cuza e atacat şi-n presă: Reforma, Nichipercea. El întreprinde acţiuni pentru o domnie personală, singura ce ar face posibile cele două reforme majore: rurală, electorală. Dificultăţi financiare, opoziţia crescândă a "coaliţiei", la 11/23 oct. 1863 e format guvernul M. Kogălniceanu, de acord cu reformele. Un proiect de Constituţie e făcut cunoscut Turciei, Franţei, Angliei. Începe o vie activitate politică în administraţie şi învăţământ. Legea secularizării averilor mănăstireşti (pregătită şi prin negocieri externe) e prezent ată la 13 dec. 1863, votată cu 93 de voturi. Încălca Convenţia de la Paris. Are importanţă socială şi politică, afirmă voinţa de independenţă. De moment raporturile cu Adunarea s-au ameliorat (considera că sporind domeniul statului, moşierii vor scăpa de expropriere). Perioada 13 dec.-15 apr. 1864 a fost foarte fecundă pentru activitatea Parlamentului: adoptă legile pensiilor, contabilităţii, consiliilor judeţene, comunale, de organizare judecătorească, instrucţiunea publică. Adusă în Adunare chestia rurală, "monstruoasa coaliţie" se reactivează. Toţi sunt pentru împroprietărire, dar conservatorii nu vor ca ţăranii să stăpânească loturile în folosinţă. Se înfruntă două poziţii: a guvernului (achitarea despăgubirilor în 20 de ani, dobândă 5%) şi a majorităţii conservatoare (împroprietărire pe cca. 4 pogoane, despăgubiri în 7 ani, dobândă 8%). Un alt proiect, al liberalilor radicali (I. C. Brătianu) - împroprietărirea pe loturile pe care le posedau în fapt, oferă condiţii mai puţin avantajoase la vânzarea ei din moşiile statului, în privinţa despăgubirilor şi dobânzii. Majoritatea Adunării a dat vot de blam guvernului (liberalii radicali nu s-au asociat) la 13/25 apr. 1864. Cuza nu acceptă. Adunarea era prorogată până la 2 mai, când trebuia să se întrunească pentru a discuta proiectul de lege electorală. Cuza se decide pentru lovitura de stat: Puterile erau pregătite, opoziţia izolată. La 2/14 mai 1864 Kogălniceanu cere Adunării să voteze legea electorală, aceasta refuză să discute cu un guvern neconstituţional. Premierul citeşte decretul de dizolvare a Adunării. S-a înfăptuit lovitura de stat, ce încălca grav Convenţia de la Paris, însă era singura politică ce putea promova interesul naţional.
Cuza a dat o proclamaţie către popor, e prezentat şi Statutul dezvoltător al Convenţiei şi noua lege electorală - ele urmau să fie aprobate prin plebiscit. Din condescendenţă, Statutul era prezentat ca act adiţional sau dezvoltător al Convenţiei de la Paris.
Conform prevederilor Statutului, puterea legislativă o au Adunarea şi Corpul ponderator (Senatul) - din ultimul făcând parte mitropolitul, episcopii, preşedintele Curţii de Casaţie, generalul cel mai vechi în grad; 64 de membri erau numiţi de domn. Singur domnul are iniţiativa legilor. Legea electorală împarte alegătorii în: 1) direcţi (plăteau o contribuţie de minim 4 galbeni, ştiu carte, vârsta minim 25 de ani, intelectualii şi pensionarii cu pensie minimă de 2.000 de lei /an); 2) primari (votau prin delegaţi, recrutati dintre sătenii ce plăteau 48 de lei impozit şi din orăşeni cu impozit de 80 de lei, în oraşele de până la 15.000 locuitori, 110 lei în oraşele cu peste 15.000 locuitori). Alegătorii direcţi votau prin vot secret, cei direcţi prin delegat. Eligibili cetăţeni de minimum 30 de ani, care plăteau impozit cel puţin 4 galbeni. A crescut mult ponderea electorală a burgheziei. Plebiscitul a fost covârşitor favorabil. În urma unei vizite la Constantinopol, Statutul a fost acceptat de Marile Puteri, primind un nou nume: Actul adiţional la Convenţia de la Paris din 7/19 august 1858, cu modificări neesenţiale.
Cu puteri întărite, Cuza înfăptuieşte Reforma agrară, majoră pentru dezvoltarea capitalistă, pentru formarea statului modern. Proiectul e sancţionat şi promulgat la 14/26 august 1864 (intră în vigoare în 23 apr. 1865). Ţăranii sunt eliberaţi din sarcinile feudale, monopolurile sunt desfiinţate în schimbul unei răscumpărări în 15 ani (proprietarii sunt despăgubiţi). Suma de răscumpărare a fost mare, o importantă sursă de acumulare de capital.
Legea hotăra împroprietărirea ţăranilor pe pământurile legiuite. Suprafaţa varia după regiune şi numărul de vite, ţăranii fiind împărţiţi în 3 categorii: fruntaşi, mijlocaşi şi codaşi (fără vite). Pământul expropriat era sub 2/3 din suprafaţa moşiilor. Pădurile sunt exceptate. Văduvele, nevolnicii şi ţăranii ce n-au fost clăcaşi primesc lot de casă şi grădină în vatra satului, însurăţeii drept de împroprietărire din pământul statului. Loturile nu pot fi înstrăinate 30 de ani. Au fost împroprietăriţi 406.429 clăcaşi, 79.815 fruntaşi, 215.654 mijlocaşi, 149.550 pălmaşi cu 1.165.969 ha. Din moşiile particulare şi ale statului, 60.651 numai cu loc de casă şi grădină, 48.342 însurăţei împroprietăriţi cu 228.328 ha., 106.714 au cumpărat loturi mici, o suprafaţă (ultimii) de 546.593 ha. Un mare număr n-au primit pământ, s-au comis abuzuri, efectele pozitive se vor consuma datorită menţinerii marii proprietăţi, dar Legea din 1864 e importantă: suprimarea relaţiilor feudale şi eliberarea ţăranilor, eliberarea moşiilor de servituţi feudale au format o piaţă a forţei de muncă pentru capital, a lărgit piaţa internă, a grăbit dezvoltarea capitalistă, mai ales în agricultură (muncă salariată). Proprietatea moşierească rămânând de cca. 70%, cea ţărănească de 30%, a imprimat un ritm lent dezvoltării capitaliste, impune o perioadă lungă de tranziţie, prin completarea necesarului de pământ prin forme vechi (dar cu alt conţinut). Ţărănimea e în stare de înapoiere economică şi socială, ce va duce la răscoala din 1907.
Politica externă. Deşi sub suzeranitate otomană, întreţinem relaţii bune cu Franţa, Sardinia, demne şi corecte cu Turcia, Rusia, Austria, de sprijin cu popoarele vecine. Politica lui Cuza a întărit autonomia şi a pregătit independenţa. Datorită regimului ţării, Cuza a fost pus în situaţii complicate, rezolvate cu înţelepciune. În 1862 a aprobat tranzitul spre Serbia a 500 care cu arme din Rusia (complicaţii cu Puterile). Agenţii diplomatice la Bucureşti şi Belgrad (1863), se pun bazele unui tratat de alianţă, o convenţie de extrădare (1863), una telegrafică (1865). Revoluţionari poloni, unguri, bulgari primesc ajutor şi adăpost. Era convins că Principatele n-au viitor fără Transilvania, a sprijinit pe românii de aici; a acţionat însă prudent, mai ales că toate actele sale mari au pus Puterile garante în faţa faptului împlinit. În tratativele cu emigraţia ungară: gen. Klapka, apoi Turr manifestă interes pentru românii ardeleni. Prestigiul ţării a crescut.
Ultimii ani de domnie. Urmărit de camarila din jurul lui Cuza, suspectat chiar de domn, Kogălniceanu a continuat reformele de modernizare: reorganizează Curtea de Casaţie, introduce sistemul metric, reintroduce taxa la export, înfiinţarea Şcolii de poduri şi şosele (viitoarea Politehnică din Bucureşti), legea instrucţiunii, legea de expropriere pentru cauze de utilitate publică). Codul civil întăreşte ordinea burgheză şi proprietatea individuală. A fost nevoit să demisioneze la 23 ian. 1865 (greşeală mare a lui Cuza, ca şi îndepărtarea generalilor Manu şi I. Em. Florescu). Guvernul C. Bosianu, format la 26 ian., apoi al lui N. Creţulescu la 14 iun. 1865. Deşi cu dificultăţi financiare, tracasat de opoziţie, căzut sub influenţa camarilei, Cuza continuă opera legislativă: organizarea poştelor, legea autocefaliei Bisericii Române, măsuri pentru îngrădirea capitulaţiilor, aderarea la Convenţia telegrafică din Paris, convenţia de extrădare cu Austria. "Monstruoasa coaliţie" vrea să-l înlăture; motive: dificila situaţie internă, regimul personal, temerea ruperii legăturilor cu Turcia, suspiciunile Franţei şi Rusiei. Plecat la băi la Ems, în lipsa lui la 3 august 1865 la Bucureşti e o mişcare contra lui. De diminuarea sprijinului extern (şi al Franţei) a profitat opoziţia. I. C. Brătianu pleacă în Apus pentru a pregăti terenul unui prinţ străin, C. A. Rosetti şi I. Ghica acţionează în interior. La redeschiderea
Corpurilor legiuitoare (5 dec. 1865) Cuza declară că e gata să abdice în favoarea unui prinţ străin. Şi cu complicitatea col. Haralambie şi a mr. Lecca, Cuza e silit să abdice la 10/11 febr. 1866, a părăsit discret ţara. O locotenenţă domnească: L. Catargiu, N. Golescu, Haralambie. Cauzele n-au constat doar în nemulţumirile opoziţiei. Cuza nu mai putea controla criza economică şi financiară, conflictele politice, pierde sprijinul Franţei, teama separaţiei Principatelor. Suveranii Europei nu l-au socotit egalul lor. Ca prinţ român, el nu putea face mai mult. Moare în 1873 în Germania, e înmormântat la Ruginoasa.