Istorie

România în perioada neutralităţii (1914-1916).

Responsabilitatea o poartă toate Marile Puteri, din ambele coaliţii: politica de acaparare de noi colonii şi pieţe de desfacere, dezechilibrul cauzat de intrarea mai târzie, dar impetuoasă a Germaniei în politica mondială, conflictul declanşat de Austro- Ungaria contra Serbiei. Fiecare a crezut că războiul va fi scurt, victorios pentru ea. Războiul a fost oarecum favorizat de faptul că principalele partide politice socialiste au votat creditele de război cerute de guverne, Internaţionala a II-a a falimentat.

Pretextul a fost atentatul de la Sarajevo din 28 iunie 1914 unde Franz Ferdinand şi soţia sa au căzut răpuşi de gloanţele naţionalistului sârb Gavrilo Prinkip. După o lună de la ultimatum, Austro-Ungaria a atacat Serbia. Rapid, intră în funcţiune alianţele: 31 iulie - în Rusia mobilizare generală, 1 august - Germania declară război Rusiei (în 31 iulie invada Belgia), Anglia declară război Germaniei la 4 august şi Austro -Ungariei la 13 august. La sfârşitul lui august războiul devine mondial, implică 28 state cu peste 1,5 miliarde oameni.

Ambele tabere fac eforturi de a atrage România, aflată în zona de interferenţă a intereselor lor. Germania presa Austro- Ungaria să facă concesii României pentru a o păstra în Alianţă, dar aici s-a impus linia dură a lui Şt. Tisza, nici o concesie românilor ardeleni, presiuni asupra României prin alianţa cu Bulgaria. Dar România adoptase o politică ce urmărea obiectivele sale naţionale; desigur, a trebuit să ţină cont de complexitatea situaţiei pentru a-şi asigura suveranitatea, integritatea, a pregăti condiţiile pentru desăvârşireea unirii. La ultimatumul Monarhiei, Rusia solicită guvernul român să îndemne Serbia la moderaţie. Generalul german Moltke, feldmareşalul C. von Hotzen-dorf, O. Czernin erau convinşi că România “ e pierdută pentru noi” (Puterile Centrale), ultimul aprecia că va rămâne neutră. Brătianu şi-a precizat poziţia: nu e de acord cu modificarea graniţelor Serbiei, că dacă Bulgaria îşi va mări teritoriul va cere compensaţii teritoriale cel puţin egale. Czernin era convins că dacă Bulgaria va ataca Serbia pentru Macedonia, România se va înţelege cu Grecia pentru a nu permite mărirea teritoriului Bulgariei.

Presiunile asupra ţării sporesc odată cu începerea războiului. În telegrame pentru Carol, Fr. Iosif şi Wilhelm II îi cer să-şi respecte cuvântul şi să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin Alianţă; ţara este asigurată în privinţa Bulgariei. Sazonov, cu acordul lui Poincare (preşedintele Franţei), este pentru alipirea Transilvaniei la România, în schimbul participării alături de Antanta, sau al neutralităţii. Decizia era gravă, ţara trebuia să se pregătească. Consiliul de Coroană, întrunit la 3 august 1914 la Sinaia: Carol, moştenitorul Ferdinand, principalii oameni politici. Carol pune în faţă Tratatul cu Puterile Centrale şi cere intrarea în război alături de ele. I se alătură doar P.P.Carp, restul toţi sunt pentru neutralitate (ştiau că Italia a procedat la fel). Era ruptura oficială cu Puterile Centrale, iar atitudinea opiniei publice a fost determinantă. De fapt, au fost exprimate 3 poziţii: a) a regelui; b) a conservatorilor-democraţi şi vechii conservatori (I.Lahovary,

1. Grădişteanu) - neutralitate armată; c) cea a guvernului liberal, plus Al. Marghiloman - expectativă armată, mai puţin riscantă. Brătianu explică Germaniei motivele expectativei armate: România n-a fost consultată, casus foederis nu putea fi, Austro - Ungaria a atacat, România nu putea risca o invazie rusă fără pregătiri militare, ce se fac contra oricărei invazii (de fapt se asigura lunga graniţă cu Austro-Ungaria). Se încerca să se câştige timp pentru finalizarea tratativelor cu Antanta şi de a contracara reacţia violentă a Puterilor Centrale. La 5 august ele declarau că atitudinea României rămâne amicală, că o privesc ca “aliatul lor”.

Brătianu, care-şi asumă o uriaşă responsabilitate, începe un complicat, îndelungat şi obositor joc politico - diplomatic. Repro­şurilor, le răspunde ambasadorul Franţei: România nu putea intra într-un război ce-i hotăra soarta fără o pregătire temeinică. Brătianu şi-a luat o mască de sfinx faţă de duşmani şi de prieteni pentru a păstra secretul acţiunii de care depindea existenţa României.

Perioada neutralităţii (21 iul/3 aug. 1914 - 14/27 aug. 1916), săracă în realizări interne, e dominată de tratativele pentru intrarea în război (în jurul acestei probleme s-au desfăşurat luptele politice), de organizarea postbelică a României întregite. Trata­tivele cu Antanta au durat, aveam nevoie de garanţii ferme pentru existenţa statului, independenţa sa, pentru realizarea unirii. Statele mari greu recunosc drepturi pentru cei mici. Ambele tabere contau pe România în alcătuirea unui bloc balcanic sau a unei federaţii de state neutre. La 1 oct. 1914 se încheie un acord cu Rusia: în schimbul unei neutralităţi binevoitoare, ea recunoaşte dreptul României asupra teritoriilor româneşti din Austro- Ungaria; se obligă ca Anglia şi Franţa să ratifice angajamentul. Se stabilea ca într-un moment posibil - ce va fi ales de România - ea va fi aliată a Antantei, însă înainte tratate ferme vor recunoaşte drepturile României asupra teritoriilor româneşti din Austro - Ungaria şi vor stabili condiţiile colaborării militare. Puţin înainte, la 23 sept., la Bucureşti guvernele Italiei şi României se angajau să nu părăsească neutralitatea decât cu preaviz de 8 zile, informare reciprocă. La 6 febr. 1915 un nou acord pentru 4 luni prevedea ca Italia şi România să acţioneze solidar în cazul unei agresiuni austro-ungare. La 1 oct. 1914 Carol I moare, urmează Ferdinand I. România păstrează neutralitatea. Wilhelm II face intervenţii pe lângă regele român pentru a implica ţara în război, precum şi asupra Austro-Ungariei, încercând să o determine la concesii teritoriale în Bucovina, măcar la un nou statut pentru români. La Bucureşti e numit un nou diplomat al Habsburgilor, baronul von der Busche, Tisza rămâne însă intransigent, optând în continuare pentru presiuni asupra României prin intermediul Bulgariei şi Turciei. România nu mai e un simplu obiect.

Sunt intensificate pregătirile militare, neutralitatea nu putea fi lungă. Brătianu vroia ca ţara să intre în război într-un moment favorabil, cu pierderi câ mai mici, şi să-şi poată împlini dezideratul naţional. Spre aceasta erau concentrate toate eforturile politice, militare, economice. Trimite pe C. Stere în Transilvania pentru a preveni o răscoală a românilor, alţi politicieni sunt trimişi în ţările beligerante pentru a pleda cauza unităţii naţionale. Era o unanimitate în privinţa unirii, mijloacele erau apreciate diferit. Pentru neutralitate toţi aproape au fost de acord, însă unii o considerau definitivă (era în avantajul Puterilor Centrale), alţii o socoteau doar provizorie. Opinia publică era net favorabilă intrării în război de partea Antantei cât mai repede, diverse personalităţi o pregătesc, o agită chiar, cu toată încercarea guvernului de a o tempera. La 14/27 dec. 1917 la Congresul Ligii culturale, aceasta

• semnificativ - îşi schimbă numele în Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor, preşedinte e ales V. Lucaciu, B. Ştefănescu-Delavrancea vicepreşedinte, secretar N. Iorga, în conducere S. Mândrescu, T. Ionescu, N. Filipescu, O. Goga. Acţiunea naţională, condusă de N. Filipescu, grupa conservatorii ce erau pentru război în tabăra Antantei (Delavrancea, I. Grădişteanu, Xenopol, C. Istrate); Federaţia unionistă (sept. 1914) grupa conservatorii ce s-au desprins de Marghiloman şi aveau preşedinte pe I. Lahovary, N. Filipescu (preşedintele clubului noului partid), Partidul Conservator-Democrat al lui Take Ionescu, Liga pentru unitate naţională a românilor ardeleni refugiaţi; preşedinte N. Filipescu, , scop lupta pentru unitate naţională. Acelaşi scop îl are Acţiunea patriotică. Puţini au fost de partea Puterilor Centrale, de teama expansionismului rusesc, erau însă lipsiţi de sprijin. În 1914 curentul filogerman (cu ziarul Lupta, înfiinţat de I. Slavici la 13 august): Marghiloman, şeful Partidului Conservator şi P. P. Carp; prin adeziunea la politica de neutralitate a lui T. Maiorescu şi Th. Rosetti coeziunea junimiştilor s-a spart. Puţini erau de partea intrării în război de

 

partea Puterilor Centrale: Carp, V. Arion, Lupu Costache, liberalul C. Stere).

Curentul proantantist devine net dominant de la sfârşitul anului 1914. Manifestările naţionale erau privite cu îngrijorare de Puterile Centrale şi creau guvernului dificultăţi; sentimentul opiniei publice era clar. La 24 ian. 1915, la un banchet în onoarea sa, istoricul şi publicistul englez R.W.Seton-Watson declara: “astăzi ni se deschid două drumuri, dintre care unul duce la salvarea neamului românesc”. La 28 febr. 1915 mare întrunire a Ligii în sala Dacia: discursuri pentru eliberarea românilor transilvăneni: Goga, Filipescu, T. Ionescu, Delavrancea, Iorga. La fel acţionează în multe oraşe Acţiunea naţională şi Federaţia unionistă. Ferdinand I, şi sub influenţa reginei Maria (englezoaică) le privea cu simpatie, n-a acceptat cererea Puterilor Centrale de a demite guvernul, va accepta intrarea în război alături de Antanta.

România în anii neutralităţii era şi centrul unei concurenţe economice între cele două coaliţii. Politica economică şi financiară a trebuit să o facă guvernul, ţinând seama de neutralitatea ţării, dar în acord cu interesele naţionale (aici coeziunea politică a fost mai accentuată). România primea credite din statele Antantei cu care a rezistat presiunilor germane şi a cumpărat armament (doar Banca Angliei ne-a dat credite - 5 milioane £ în 1914 şi 7 milioane în 1915).

A fost înfiinţată Direcţia generală a muniţiilor (condusă de ing. Anghel Saligny). Lipsa industriei grele de profil, de specialişti, muncitori, resursele insuficiente, uneori incompetenţa şi afaceri necinstite - fac ca aceasta să aibă rezultate modeste, mai ales văzându-se în campania din 1916. Cantităţile de grâu recoltate au crescut: 22.900.000 kintale în 1913, 24.400.000 kintale în 1915; cantităţile de porumb, cultivate mai ales de ţărani, au scăzut: 30.500.000 kintale în 1913, 23.000.000 kintale în 1915. Războiul, blocada strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, aşezarea geografică ne-au creat mari probleme comerciale. Comerţul extern scade: 4.569.000 t. (1913), 1.412.000 t. (1915). Importul scade: de la 1.374.000 t. la 290.000 t. În oct. 1915 a fost creată Comisia centrală pentru vânzarea şi exportul cerealelor şi al derivatelor şi Comisia pentru export - reprezentau interesele exportatorilor mari. Prima comisie a livrat Puterilor Centrale cca.

• t. cereale, a mai încheiat un contract pentru 1,4 milioane t. cereale şi legume (din care a livrat ceva peste 850.000 t.). Pentru a împiedica acest export, în ian. 1916 Biroul britanic din Bucureşti cumpără 800.000 t. cereale (depozitate la noi). S-au vândut cereale într-o sumă totală de 566.400.000 lei, majoritatea sumelor fiind blocate la Banca impeială din Berlin şi nu ne-au mai parvenit. Petrol s-a vândut în exterior 1.340.000 t., din care 617.700 t. Puterilor Centrale. Marii exportatori făceau afaceri serioase. Pregătirile militare necesitau credite de război; s-au făcut 4 împrumuturi, total 400 milioane lei, la Banca Naţională, suportate de populaţie cu sacrificii.

Congresul socialiştilor din 23 aug. 1914 s-a pronunţat pentru unitatea deplină, dar nu în condiţiile unui război imperialist, ci prin socialism şi revoluţie. S-a optat pentru neutralitate definitivă. Unii, ca C.D.Gherea, considerau necesară menţinerea Alianţei cu Puterile Centrale care ne-a asigurat progresul, sunt pentru o federaţie balcanică, convinşi că pericolul cel mare e Rusia, mai puţin Austro-Ungaria. Gherea, C. Rakovski, făceau abstracţie că în România nu avusese loc revoluţia burghezo-democrată, că desăvârşirea unităţii naţionale era tocmai o sarcină şi o etapă a acestei revoluţii în faţa căreia se afla România. Mişcări muncitoreşti pentru revendicări economice, contra războiului au fost, culminând cu Galaţi la 13/26 ian. 1916; sunt ucişi 9 muncitori şi 35 răniţi. Era acţiunea oficială ce pregătea tratatul care va îngădui intrarea României în războiul de eliberare şi unire, iar în contradicţie era acea a muncitorilor, pentru o viaţă mai bună, dar aveau o poziţie internaţionalistă, erau contra războiului ca mijloc de realizare a unităţii naţionale, erau pentru socialism, în cadrul căruia chestiunile naţionale se vor rezolva în totalitate. Socialismul aprecia eronat realitatea istorică.

Demersurile intrării României în acest război, care pentru ea era drept, de eliberare şi unitate naţională, contribuind la dispariţia Austro-Ungariei, au fost anevoioase. Marile Puteri, grăbite să-i solicite intrarea în război (în situaţii critice) nu erau dispuse să-i acorde garanţiile cerute ce să-i îngăduie să se înţeleagă cu Rusia. Guvernul cere - principiul majorităţii etnice - garantarea unirii Bucovinei până la Prut, a Transilvaniei, Banatul întreg, părţi locuite de români în Ungaria până la Seghedin. Rusia le-a considerat exagerate, inacceptabile. Dovedind seriozitate şi angajament, guvernul opreşte transportuile militare ale Puterilor Centrale către Turcia, limitează exportul de cereale şi petrol către Germania şi Austro-Ungaria. Acordul cu Italia din febr. 1915 (pentru 4 luni), prin care se angajau să se ajute reciproc în cazul unei agresiuni austro-ungare, trebuia să dea consistenţă tratativelor cu Antanta, însă Italia va intra în război fără să comunice în prealabil României. Convorbiri şi demersuri la Paris, Londra, Roma, Petersburg. Cum observa C. Diamandy - ministrul la Berlin - Antanta nu dorea dezmembrarea Austro-Ungariei, n-o prea interesau problemele româneşti, cerea intrarea în război necondiţionat sau cu rezolvări parţiale. Puterile Centrale ne oferă, pentru a păstra neutralitatea, Bucovina până la Siret, îmbunătăţirea regimului românilor din Transilvania, în caz de colaborare armată Bucovina până la Prut, alipirea Basarabiei.

Modificarea situaţiei pe fronturi, înfrângerea Rusiei la Lemberg, fac ca Antanta să recunoască cererile României. La tratative Brăianu nu acceptă să declarăm război Bulgariei, ce intrase în război de partea Puterilor Centrale la 14 oct. 1915. La începutul anului 1916 Rusia devine mai conciliantă, generalul Alexeev (ducea faţă de România o politică de forţă) e dispus să înceapă tratative în sensul dorit de România; pe de altă parte îi comunica gen. Joffre (comandantul suprem al armatei Franţei) că România avansează cereri inacceptabile.

Ofensiva germană pe frontul francez, la Verdun (febr. 1916), face ca Franţa să preseze asupra Rusiei pentru tratative cu România. Comandamentul rus însă avea intenţii de pace separată cu Turcia, apropiere de Bulgaria, nu vroia să sprijine frontul român pe lungimea lui de 1.200 km. şi să apere spatele armatei române, fiindcă ar fi împins-o într-un război cu Bulgaria. După declanşarea ofensivei gen. Brussilov în 4 ian. 1916, negocierile Rusiei cu România se reiau. Alexeev şi Aristide Briand (premierul Franţei) declarau că au fost îndeplinite condiţiile puse de România şi dacă nu va intra grabnic în război va pierde şansa unificării teritoriilor româneşti înstrăinate. România declară că va porni războiul nu înainte de august şi doar împotiva Austro- Ungariei. Presiunea Antantei creşte la maximum în iulie: intrarea României să se producă “acum ori niciodată”.

După ce încă o lună au fost discutate şi precizate clauzele, la 4/17 august 1916 a fost semnată la Bucureşti cu reprezentanţii Angliei, Franţei, Rusiei, Italiei Convenţia politicăjşi cea militară în ultima sa redactare propusă de Brătianu. Convenţia politică secretă (în 7 puncte): statele Antantei respectă integritatea teritoriului actual al României, România se angajează să declare război Austro-Ungariei şi să sisteze relaţiile comerciale cu inamicii Aliaţilor; delimitarea teritoriilor având ca frontieră Tisa (în Trnasilvania), Prutul (în Bucovina), Dunărea (în Banat); Aliaţii recunoşteau legimitatea dreptului României de a alipi aceste teritorii, se angajează că vor sprijini asigurarea acestui drept la Conferinţa de Pace, la care România va participa cu drepturi egale; toate statele Aliate vor încheia pace simultan. Convenţia militară: România intră în război la 15/28 august, 8 zile după ofensiva de la Salonic; în timpul mobilizării, Rusia angajează acţiuni ample pe frontul austriac, mai ales în Bucovina; flota rusă asigură securitatea portului Constanţa; declanşarea ofensivei aliate pe toate fronturile; în Dobrogea armata rusă cooperează cu cea română pentru a preveni un atac bulgar; asigurarea muniţiilor prin porturile Rusiei, cel puţin 300 t./zi (la declanşarea mobilizării primul tren cu muniţii să fie la graniţă).

La 14/27 aug. 1916 regele Ferdinand I convoacă Consiliul de Coroană. Brătianu comunică conţinutul înţelegerii cu Antanta şi-i subliniază raţiunea şi importanţa. T. Maiorescu cere continuarea politicii de expectativă. P.P. Carp se opune intrării în război alături de Antantă, ceilalţi acceptă toţi faptul împlinit. Al. Marghiloman se situează pe poziţia menţinerii unităţii, refuză să intre în guvern, preferând să stea în rezervă pentru orice eventualitate.

Au fost doi ani de negocieri dificile, dar consecvente, la capătul cărora România obţinea recunoaşterea drepturilor naţionale, poziţia de egală la viitoarea Conferinţă de Pace. Rolul mare în acest succes diplomatic l-a avut I.I.C. Brătianu. Mo­mentul intrării în război nu a fost ales, ci impus de Aliaţi într -un moment dificil pentru ei: ofensiva Brussilov slăbea, frontul germano-austriac se refăcea sub conducerea lui Hindemburg.