Prevederile tratatului de la Berlin au fost primite cu răceală şi resentiment în România, pierderea sudului Basarabiei fiind interpretată ca o încălcare a suveranităţii naţionale. Drept urmare, Rusia a devenit din nou, atât în ochii guvernului cât şi în cei ai opiniei publice, inamicul public numărul unu, cel care îşi înşela aliatul după ce se folosise de el în război.
În condiţiile slăbiciunii franceze de după 1871 şi ale interesului marilor puteri occidentale pentru Balcani, singurele ţări care puteau reprezenta o contrapondere faţă de expansionismul rus erau Germania şi Austro-Ungaria. În pofida relaţiilor încordate cu Viena, tensionate nu numai din pricina Transilvaniei, dar şi din cea a chestiunii Dunării şi a raporturilor comerciale, guvernul liberal condus de I.C.Brătianu s-a apropia t treptat de Puterile
Centrale, ajungându-se în 1883 la semnarea unui tratat de alianţă cu Austro-Ungaria, la care au aderat apoi Germania şi Italia. Tratatul va fi reînnoit în1892, 1902 şi 1913, iar prevederile lui au fost ţinute departe de cunoştinţa publicului, fiind cunoscute doar de şefii cabinetului. Ele nu au fost aduse niciodată în discuţia parlamentului de teama respingerii lor. Totuşi, în contextul internaţional ulterior tratatului de la Berlin, aderarea la Tripla Alianţă a avut unele efecte favorabile, a scos România din izolarea diplomatică în care se găsea, i-a consolidat poziţia în sud- estul Europei, aducându-i în acelaşi timp unele avantaje economice pe piaţa central-europeană. În acelaşi timp însă, ea a stânjenit lupta naţională materializată prin ajutorul pe care regatul îl putea acorda deschis românilor ardeleni. Astfel, pe termen lung, alianţa cu Puterile Centrale mergea în contra intereselor naţionale şi împotriva spiritului public autohton.
Faţă de zona balcanică, România a manifestat în această perioadă un interes scăzut. Relaţiile cu Grecia au fost în general proaste, mai ales datorită problemei aromâneşti. Relaţiile cu Poarta au fost practic inexistente. Cele cu Bulgaria au fost mai degrabă reci. Mai strânse au fost doar relaţiile cu Serbia, Bucureştiul fiind, de obicei, ostil politicii antisârbeşti a Austro-Ungariei.
Renaşterea politică şi militară a Franţei către sfârşitul veacului al XIX-lea, precum şi o adevărată explozie de sentimente filofranceze în rândurile intelectualităţii, dublate de o eternă animozitate faţă de autorităţile maghiare, au pregătit terenul pentru lenta dar sigura reorientare diplomatică care va culmina cu ieşirea României din Tripla Alianţă şi aderarea ei la Antantă.
Războaiele balcanice au deviat pentru scurt timp atenţia opiniei publice de la tot mai ascuţitul conflict româno-maghiar din Transilvania. Încheierea celui de-al doilea război balcanic prin pacea de la Bucureşti a adus României Cadrilaterul, acea parte a Dobrogei lăsată Bulgariei în 1878. Măsura va învenina pentru multă vreme relaţiile noastre cu vecinul de la miazăzi şi va slăbi, în chip evident, frontul de sud în clipa intrării României în război.