Pin It

Începând războiul mondial, 30.000 de tineri bucovineni au fost înrolaţi în armata austro-ungară şi trimişi pe fronturi (apoi, numărul lor a crescut), iar Bucovina a fost teatru de război; a fost şi obiect de tranzacţii în timpul tratativelor secrete de pace. Mişcarea naţională românească se intensifică, în frunte situându- se tineri intelectuali grupaţi în jurul revistei Junimea literară, unii oameni politici trec în Ţară, militând pentru eliberare şi unire, în cadrul Asociaţiei bucovinenilor (Bucureşti, 1915), al Asociaţiei românilor bucovineni şi transilvăneni. Se organizează soldaţii români prizonieri în Rusia. Apelul voluntarilor de la Darniţa (un lagăr lângă Kiev) din 13/26 aprilie 1917 exprimă dorinţa de participare în armata română în vederea unirii. Primul detaşament de voluntari bucovineni şi ardeleni, 1.500 de ostaşi, ajunge la Iaşi în 8 iunie 1917; numărul voluntarilor va creşte la peste 30.000.

Tendinţa de ultimă oră a Austriei ca în planul de reorganizare a Austro-Ungariei să înfiinţeze o provincie ucrainiană prin contopirea Bucovinei cu Galiţia Orietală, pretenţiile Radei Ucrainiene de anexare a Bucovinei îi determină pe românii bucovineni să treacă la acţiune. În Parlamentul vienez deputaţii români s-au constituit în Clubul român al parlamentarilor, preşedinte Constantin Isopescu-Grecul, luând legătura cu transilvănenii, Manifestul disperat al Împăratului Carol din 16 oct.1918, de transformare a Imperiului într-o confederaţie de state autonome nu e acceptat, clubul român constituit în Consiliul Naţional Român declarând ca insuficiente propunerile împăratului şi comunică oficial că pregăteşte “unirea într-un teritoriu naţional al tuturor provinciilor româneşti din Austria şi Ungaria”. La 22 octombrie în Parlament, deputaţii Isopescu-Grecul şi socialistul Gh. Grigorovici afirmă voinţa românilor ca “Bucovina să fie restituită patriei”. La Viena se organizează zecile de mii de militari români din fosta armată austro-ungară sub preşedinţia lui

Maniu şi C. Isopescu-Grecul, ai Consiliului Naţional unic, al ardelenilor şi bucovinenilor. Ucraina, ce se pregătea să alipească forţat Bucovina, determină ca Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor să convoace Adunarea reprezentanţilor populaţiei româneşti din Bucovina pentru 14/27 oct.: participă deputaţii români în Parlamentul din Viena, foşti deputaţi în Dieta Bucovinei, primarii din provincie. Se declară Adunare Constituantă, alege un Comitet Naţional din 50 de membri şi un Comitet Executiv condus de Iancu Flondor.

Ucraina intervenind armat, Flondor cere intervenţia armatei române, venind în Bucovina Divizia 8 infanterie comandată de generalul Zadik. La 15/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi e convocat Congresul reprezentativ al întregii populaţii a Bucovinei: membrii Consiliului Naţional Central Român, ai Consiliului polon, ai celui german, reprezentanţi ai comunelor rutene - în prezenţa a mii de oameni. Iancu Flondor a propus moţiunea ce declara “Unirea necondiţionată, pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare cu Regatul României”. Congresul a votat-o în unanimitate.