1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Gen radiofonic prin excenleţă, interviul este arta de a-i face pe oameni să vorbească.

              Interviul este de două tipuri:

  • scurt; acesta vizează obţinerea unui răspuns la una, două sau trei întrebări simple, directe; versiunea montată în studio nu depăşeşte, în general, un minut
  • lung; mai exact este vorba de o întrevedere, o discuţie în jurul unei teme mai complexe; sau este pretextul unui interviu-portret în care se arată cine este  subiectul intervievat, cu scopul de a-l face cunoscut; acesta este cel mai folosit ca tehnică de relaţii publice, pentru a face cunoscută compania, conducerea sa, tipul de produse şi servicii oferite publicului; de obicei, este folosit cu ocazia unui eveniment real sau creat de departamentul PR pentru a face reclamă companiei; acest tip de interviu nu-şi are locul în jurnale, ci în emisiuni de tip magazin, consacrate marilor subiecte tratate timp de o oră sau o jumătate de oră; el se poate, de asemenea, intercala în tranşe orare sau alternand muzica şi noutăţile, „ music and news”, cum spun anglo-saxonii.

    Interviul se transmite în direct sau se realizează în bandă. El poate fi făcut în studio cu un invitat, fie în cadrul unui reportaj, fie prin telefon. Acest ultim mijloc este foarte folosit, fiind într-adevăr practic; se caută interlocutorul acolo unde acesta se găseşte, la serviciu sau acasă, fără a-l deranja prea mult pe el sau pe altcineva.

    Spuneam că interviul se realizează în direct sau în bandă, cea de a doua soluţie presupunand operaţiunea de montaj.

    Montajul se face pentru a pune în evidenţă mesajul esenţial al interviului, dar şi pentru a corecta balbe, pauze, repretiţii.

    La masa de montaj  -  care este, de fapt, un magnetofon cu comodităţi de acces – se face separarea bucăţii de bandă bună de restul benzii, reperarea pasajelor interesante şi eliminarea altora. Aceasta se face prin tăieturi cu foarfecele ( nemagnetic pentru a nu crea perturbaţii pe înregistrare ). Reperajul trebuie să fie precis – să tai de la ultimul cuvant al unei fraze pană la primul din cea următoare, fără să provoci „sărituri” sau blancuri la ascultare. Pentru aceasta, motorul fiind debreiat, se face banda să avanseze şi să vină în faţa capului de citire al magnetofonului, rotind bobinele cu mana. Cand

s-a reparat partea bună, se pune un reper cu creionul pe dosul benzii. Se taie apoi – în oblic, pentru a face racordul inaudibil – înaite de a porni mai departe.

    Se poate, la nevoie, reconstrui o propoziţie mai puţin coerentă sau, cu mare abilitate şi necinste, se poate truca o declaraţie complet, schimbandu-i sensul; stiţi că din „zero” se poate uşor face „orez” ?; de aceea înregistrările magnetice nu au valoare juridică.

    Înainte de toate, montejul este bun pentru a curăţa o înregistrare de zgomote parazite şi a o dimensiona într-o durată precisă. În general, nu se depăşeşte un minut, în interviul scurt, evident; minutul acesta este considerat unitatea de timp de la care atenţia ascultătorului mediu se relaxează.

    Toate acestea fac parte din montajul clasic. Ca în orice domeniu, şi în montajul de radio şi-au făcut apariţia calculatoarele, cu inteligenţa şi rapiditatea lor. Materialul din bandă este urmărit pe ecranul monitorului şi corectura se face cu un creion virtual.

    Interviul scurt are şansa de a intra şi într-un jurnal televizat.

    Un jurnal televizat durează aproximativ 30 de minute. Pe ecran, telespectatrul vede unul  sau doi prezentatori şi poate urmări 10-12 subiecte de actualitate, sub formă de scurte montaje video sau de reportaje, la care se adaugă meteo şi sport. Acesta este jurnalul. Au trebuit o zi întreagă de pregătire, zeci de ore de muncă, sute de kilometri parcurşi pentru a turna reportajele şi interviurile, ore şi ore de legături telefonice,

electrice, hertziene, cablate sau prin satelit, pentru a primi imaginile. Sute de telegrame au fost citite, triate, rescrise. Mii de metri de bandă video au fost priviţi, selecţionaţi, montaţi şi sonorizaţi.

    Compartimentul de interviuri şi reportaje beneficiază de o organizare operaţională. Evenimentele apar în orice moment şi, uneori, la zeci de kilometri distanţă. Pentru reportaje şi interviuri întră în scenă un gen anume de jurnalist, jurnalistul-reporter de imagini. Se numeşte, de asemenea, cameraman de actualităţi, reporter-cameraman sau camera-reporter. Cu aceştia, specialistul în  relaţii publice îşi realizează practic programul de publicitate, după ce, în prealabil, a stabilit o înţelegere cu editorul coordonator sau şeful de ediţie şi cu cel care răspunde de publicitate.

   Bineînţeles că, munca unei redacţii nu se limitează la apariţia cotidiană a trei-patru ediţii de jurnal televizat. Televiziunea ritmează actualitatea cotidiană, dar punctează săptămana cu emisiuni magazin, fixează dezbateri lunare şi joacă, prin emisiunile tematice, rolul unui ziar specializat. Pentru specialistul în relaţii publice aceste emisiuni sunt deosebit de interesante şi eficiente atunci cand reuşeşte să le abordeze.

   Ca şi la radio, interviurile şi reportajele televizate se realizează în direct sau se înregistrează.   

    Marile evenimente cer transmisie în direct, comentariu „la cald” şi ambianţa originală. Emisiunea în direct permite „participarea” telespectatorului la eveniment, se joacă abil cu distanţele, fusele orare, limbile şi frontierele.

    Înregistrarea deţine şi ea titluri de nobleţe şi ore de glorie. Camera de luat vederi, punerea în scenă, montajul, efectele speciale datorate calculatorului permit realizatorilor conjugarea imaginilor şi a sunetelor, a peisajelor şi a decorurilor.

    În direct sau înregistrată, fiecare emisiune cere mijloace diferite:

  • pentru în direct, carele de reportaj, regulile de difuzare şi accesul la reţele de telecomunicaţii;
  • pentru înregistrare, studiourile sofisticate, sălile de montaj, regia trucajelor şi post-procesarea.

           Directul exercită pentru mulţi telespectatori atracţia realului, adevăratului.  Fără îndoială, acestea sunt raţiunile care fac ca jurnalele televizate să fie , în general, realizate şi difuzate în direct şi ca oamenii politici să prefere „proba în direct”.

         Pentru specialistul în relaţii publice un interes aparte este starnit de compartimentul de publicitate al televiziunilor.

         Dezvoltandu-se, televiziunea are nevoie de bani tot mai mulţi. Astfel, puţin cate puţin, publicitatea a devenit o resursă care completează veniturile din taxe.

        În Franţa, de pildă, publicitatea a fost introdusă în 1968, la început cateva minute pe zi, pentru a finanţa , în special, programul color al canalului 2 şi a completa reţeaua de emiţătoare. Volumul publicităţii a început apoi să crească.

        Astăzi publicitatea face parte din programele de televiziune. O veritabilă industrie producătoare de spoturi publicitare s-a născut în caţiva ani. Costul unui scurt film publicitar se poate ridica pană la 150 000 de dolari. Artişti celebri, realizatori de talent turnează spoturi publicitare pentru marile mărci de automobile, electrocasnice, ape minerale, produse de întreţinere. Se plăteşte foarte scump pentru a trece spotul în program. Tarifele variază în funcţie de ora de programare, durata spotului şi numărul de treceri pe ecran. Şi, se ştie că, numărul minim de treceri pe ecran este 20, pentru ca telespectatorul să reţină fie numele firmei, fie sloganul.

        Aceste mici „amănunte” îi sunt utile specialistului în relaţii publice care trimite spre difuzare un interviu filmat sau un spot publicitar.

       Îndiferent pentru ce gen jurnalistic optează, PR-istul trebuie să cunoască specificul mesajului audiovizual.

  • Este un mesaj în timp real. Percepţia mesajului este instantanee, adică exact în secunda difuzării sale. Înregistrarea pe bandă anulează această caracteristică. Ascultătorul sau telespectatorul iau cunoştinţă de subiectul în cauză în ordinea fixată de reporter, nu poate privi întai fotografiile şi apoi citi taxtul, ca la ziar. Subiectul este impus publicului, singura lui alegere fiind de a asculta sau de a schimba canalul. Trebuie ca mesajul să fie uşor de înţeles, fiecare sunet, fiecare imagine să aibă un conţinut foarte clar. O informaţie înţeleasă greşit sau neînţeleasă este o informaţie pierdută. Nu există posibilitatea de a reciti, ca la ziar.
  • Este un mesaj dens şi scurt. Atenţia publicului este fragilă. Trebuie evitate mesajele parazite, pentru că atenţia nu este susţinută, iar mesajul efectiv primit durează un timp relativ scurt. Este şi mai adevărat pentru radio, unde doar urechea ascultătorului este solicitată. De aceea este necesar ca mesajele, secvenţele pe care interviul sau reportajul le propune publicului să fie dense şi scurte.
  • Este un mesaj construit în echipă. O echipă de reportaj nu este o asociere ad-hoc pe teren, cu un confrate de la alt post de televiziune, ci un grup care are un obiectiv precis, unic de atins, în acelaşi ritm pentru toţi. Individualismul nu este la modă. Solidaritatea şi complementaritatea trebuie cultivate; cand iese un fiasco, în urma neînţelegerilor, toţi sunt responsabili. Reporterul trebuie să ţină cont de imperativele echipei tehnice, iar tehnicienii de obiectivele jurnalistice.

        Ce trebuie  să mai cunoască PR-istul din „bucătăria” jurnalisticii de radio sau televiziune ?

        În privinţa surselor  să ştie că reporterul caută relatarea cea mai apropiată de eveniment şi „actorul principal”, de exemplu, şoferul care a acroşat un pieton, locatarul care a descoperit cadavrul din spatele blocului; ei sunt mai interesanţi pentru a povesti publicului ce s-a întamplat. Martorul narator trebuie prezentat; el are un nume, un prenume, o ocupaţie; dacă nu vrea să fie citat sau intervievat materialul înregistrat nu poate fi difuzat; anonimatul nu se acceptă decat din raţiuni de securitate pentru interlocutor.

      Importantă este credibilitatea relatării. Anumite evenimente atrag o mulţime de curioşi, unii gata oricand de a povesti ce nu au văzut , de dragul de a apărea pe micul ecran. Aceştia trebuie evitaţi. Martorul narator trebuie să fir reprezentativ. Specialiştii sunt o sursă de informare dificil de folosit din cauza jargonului profesional. Sunt evitate, de asemenea, falsele competenţe. O sursă, este adevărat că subiectivă, este propria opinie a reporterului prezent la faţa locului. Reporterul de radio ia notiţe şi cu ajutorul magnetofonului, iar cel de televiziune şi cu ajutorul camerei.

      Există o sintaxă a imaginii. Anumite planuri vor deschide sau închide subiectul, iar altele vor relansa interesul telespectatorului, precum subtitlurile unui articol.

       Pentru a filma un personaj este nevoie de: plan mijlociu (PM) în care personajul este arătat în picioare; plan american (PA)  în care personajul este cadrat pană la nivelul şoldurilor; gros plan (GP) se filmează numai faţa  pană la niv elul nodului cravatei.

       Pentru a filma în mediul înconjurător este nevoie de : plan de ansamblu (PA) care integrează nucleul dur al informaţiei; plan general (PG) care arată contextul evenimentului.

       Unghiurile din care se iau imaginile. Cel mai adesea cameramanul roteşte camera pe umăr, obiectivul vizează orizontalul , la înălţimea privirii. Anumite planuri punctează conţinutul imaginii: plonjat, cand se filmează  de sus în jos, contra plonjat, cand se filmează de jos în sus , acest unghi accetuand aspectul dramatic al evenimentului şi dand o mai mare importanţă personajului filmat.

       Mişcările camerei pot fi: panoramică – cand camera pivotează în jurul unei axe; travelling – camera se deplasează lateral, înainte sau înapoi, tehnică dificil de realizat şi mai puţin utilizată în reportajul de actualităţi; cameramanul poate sta pe capota unei maşini pentru travelling înainte sau înapoi, sau să filmeze prin fereastră pentru travelling lateral; zoom - optici  cu focar variabil , care dau un efect de travelling înainte sau înapoi. De reţinut că, toate aceste mişcări ale camerei cer planuri de lungă durată; dacă le tai la montaj rişti să-i şochezi pe telespectatori. Pentru un subiect scurt de actualităţi este preferabil să le eviţi sau să îţi iei precauţia de a le dubla printr-un plan fără mişcarea camerei.             

Loading...