1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

1.Misiune si obiective

Biroul de presă este un departament din cadrul unei organizaţii, care are ca sarcină principală stabilirea şi menţinerea relaţiilor de comunicare dintre organizaţie şi mass media. În marile organizaţii, biroul de presă este o secţie din cadrul departamentului de relaţii publice; ierarhic, el este subordonat direct şefului departamentului de relaţii publice, care, la rândul său, se subordonează direct conducătorului instituţiei. În organizaţiile mai mici, în care nu există un departament de relaţii publice, şeful biroului de presă va fi subordonat direct conducerii instituţiei. Această poziţie, în partea superioară a ierarhiei organizaţiei, este necesară deoarece el trebuie:

- să ştie tot ce se întâmplă sau se va întâmpla important în organizaţie, pentru a putea reacţiona rapid şi corect în cazul în care presa solicită anumite informaţii;

  • să poată urmări şi chiar prevedea evoluţia unor evenimente majore, îndeosebi a celor cu potenţial de criză;
  • să cunoască deciziile luate de conducere şi să poată contribui la orientarea lor corectă din perspectiva impactului lor comunicaţional;
  • să poată obţine cooperarea permanentă a personalului din diferitele departamente ale organizaţiei, să aibă o poziţie ierarhică suficient de importantă pentru a nu fi blocat în activitatea sa de diferitele cadre de conducere de pe eşaloanele intermediare;
  • să se evite dependenţa celor care lucrează in biroul de presă de serviciile de marketing sau de publicitate;

Pentru a-şi duce la îndeplinire aceste obiective generale, biroul de presă trebuie să organizeze un ansmablu complex de activităţi.

 

  1. Activitati specifice

 

2.1Căutarea şi selectarea informaţiilor în interiorul organizaţiei

După cum subliniază C. Schneider (1990, p.116), căutarea şi selectarea informaţiilor reprezintă o “activitate fundamentală, pe care se bazează existenţa şi întreaga activitate a biroului de presă”. Fără a avea un capital de informaţii, mereu împrospătat, acesta nu îşi va putea atinge obiectivele, deoarece nu va avea ce să comunice presei. Cei care deţin diverse informaţii (de obicei, responsabilii diferitelor departamente ale organizaţiei) nu se grăbesc să le transmită biroului de presă, deoarece nu ştiu dacă acestea pot fi interesante pentru mass media; pe de altă parte, biroul de presă nu poate fi în posesia tuturor informaţiilor legate de viaţa de zi cu zi a organizaţiei, deoarece membrii săi nu pot fi prezenţi, în acelaşi timp, peste tot, în toate departamentele organizaţiei. În felul acesta se explică necesitatea unei activităţi consecvente de descoperire, selectare şi verificare a informaţiilor. Această activitate trebuie făcută cu mult profesionalism, pentru că nu orice informaţie este relevantă pentru specificul organizaţiei, altfel spus, nu orice informaţie prezintă interes pentru presă.

2.2Crearea şi reactualizarea documentelor de bază referitoare la organizaţie

Un birou de presă trebuie să fie capabil să răspundă, în orice moment, cerinţelor jurnaliştilor, adică să fie capabil să furnizeze la timp o documentaţie de calitate. De aceea el trebuie să dispună de o bază de date (texte, statistici, grafice şi fotografii) cât mai bogată şi mai operaţională. O asemenea bază de date va ajuta reprezentanţii biroului de presă ori de câte ori jurnaliştii vor solicita informaţii suplimentare; făcând apel la documentaţia existentă, ei vor putea să le ofere, cu promptitudine, informaţiile de care au nevoie. Cu o singură condiţie: pentru a fi funcţională, banca de date a unei organizaţii trebuie actualizată permanent, indiferent de cât de ocupat este biroul de presă, indiferent de cât de monotonă poate părea o asemenea activitate.

2.3Crearea materialelor şi organizarea manifestărilor pentru presă

Informaţiile culese din interiorul organizaţiei pot să fie transmise presei fie prin materiale scrise (comunicatul de presăş dosarul de presă), fie cu ocazia unor manifestări create special pentru jurnalişti (conferinţa de presă, vizita de presă). Când vorbim despre materiale destinate presei, ne referim, în mod deosebit, la communicate de presă, dosare de presă sau buletine informative; evenimentele organizate de biroul de presă pentru ziarişti, cu scopul de a difuza informaţiile importante despre organizaţie, sunt, în principal, conferinţele de presă, vizitele sau voiajele de presă, seminariile sau dezbaterile. Informaţiile sunt transmise presei cu scopul ca, prin aceasta, să ajungă la publicul specific al organizaţiei. În funcţie de modul cum este prezentată, o informaţie poate să trezească sau nu interesul jurnaliştilor; altfel spus, valoarea de utilizare a informaţiei depinde de forma în care ea este transmisă; se înţelege de aici că o prezentare adecvată a informaţiilor este un factor esenţial în efortul de difuzare a mesajelor organizaţiei către publicul ei.

2.4. Crearea de contacte individuale cu jurnaliştii

Reprezentanţii biroului de presă trebuie să-şi creeze relaţii de cooperare cu mai mulţi jurnalişti dintr-o redacţie, astfel încât să poată avea parteneri competenţi pentru fiecare din multiplele aspecte pe care va dori să le transmită prin intermediul mass media. O bună relaţie cu ziariştii nu înseamnă prietenie sau apropiere pe baza unor interese personale; ea presupune, în primul rând, calitatea de partener profesionalizat, altfel spus, capacitatea de a oferi informaţii complete, adevărate, în timp scurt şi într-o formă adecvată atât stilului jurnalistic, cât  şi trăsăturilor specifice fiecărui canal de comunicare. O bună relaţie înseamnă, totodată, capacitatea de a ajuta jurnalistul atunci când acesta  doreşte să aibă un contact personal cu conducerea sau cu membrii organizaţiei, sau atunci când solicită un surplus de documentare sau o perspectivă “off the reccord” asupra anumitor evenimente.

2.5. Căutarea şi selectarea informaţiilor externe

Biroul de presă nu funcţionează unilateral: el nu este numai un căutător de informaţii în interiorul organizaţiei şi un furnizor de informaţii, prin presă, către publicul ei extern; în mod simetric, el este şi un căutător de informaţii importante în mediul extern (îndeosebi în mass media) şi un distribuitor al acestor informaţii în interiorul organizaţiei. Această activitate este cunoscută îndeosebi sub numele de “revistă a presei”; ea constă în urmărirea zilnică a presei, pentru culegerea informaţiilor distribuite de aceasta. În acest caz, biroul de presă urmăreşte două mari tipuri de informaţii: cele referitoare la organizaţie şi cele referitoare la sferele de interes la organizaţiei.

Scopul acestei activităţi este informarea conducerii organizaţiei în legătură cu ceea ce se afirmă în presă despre instituţia în cauză; pe baza datelor astfel obţinute, aceasta poate să-şi orienteze mai bine anumite decizii, să le reconsidere sau să solicite departamentului de relaţii publice să declanşeze o campanie pentru mai buna informare a presei.

3.Organizarea biroului de presă

În momentul în care o organizaţie decide să creeze un birou de presă, ea trebuie să ia în calcul mai multe aspecte legate de alegerea locului unde va fi plasat acesta, de dotarea lui şi de stabilirea numărului de membri ai biroului şi a funcţiilor specifice fiecăruia.

3.1. Alegerea spaţiului

Spaţiul în care urmează să-şi desfăşoare activitatea un birou de presă trebuie să se afle în incinta organizaţiei şi să fie situat în apropierea sediului conducerii (fiind direct subordonat acesteia, şeful biroului de presă trebuie să poată fi uşor contactat de conducere şi să aibă acces rapid la birourile liderilor) şi, în acelaşi timp, într-un loc accesibil pentru jurnalişti.

Acest spaţiu trebuie să fie suficient de mare, pentru ca cei care lucrează acolo să-şi poată aşeza birourile şi dulapurile (sau rafturile) în care păstreză documentaţia în mod comod, fără a trăi senzaţia de înghesuială, să fie luminos, aerisit şi călduros.

            Dacă aceste cerinţe par exagerate, nu trebuie să uităm faptul că biroul de presă poate fi considerat ca “o carte de vizită” a organizaţiei: el este primul şi poate cel mai important loc din cadrul instituţiei, în care jurnaliştii au acces permanent şi în care îşi desfăşoară activitatea de cunoaştere a organizaţiei. Cu cât acest spaţiu va arăta mai bine, cu atât imaginea de echilibru, bunăstare şi soliditate a organizaţiei va fi mai pregnantă.

3.2. Dotarea cu echipamente

Pentru a funcţiona la parametri normali de eficienţă şi profesionalism, un birou de presă trebuie să fie dotat cu un echipament minimal, constând din:

  • un telefon cu număr direct (dotat şi cu fax), pentru a se asigura o comunicare nemediată şi rapidă cu instituţiile externe, în general şi cu jurnaliştii, în particular;
  • un telefon corelat la reţeaua interioară, pentru a se putea comunica rapid cu membrii organizaţiei;
  • un calculator cu imprimantă, care va fi utilizat atât pentru editarea textelor, cât şi pentru crearea bazelor de date.

Numărul de unităţi din fiecare din aceste tipuri de echipamente va fi stabilit în funcţie de mărimea biroului de presă, adică de numărul  membrilor şi de suma activităţilor desfăşurate de aceştia.

  • un copiator, care va fi folosit pentru multiplicarea materialelor destinate atât presei, cât şi conducerii organizaţiei;
  • un radiocasetofon, care va servi la ascultarea emisiunilor radiofonice de informare şi la înregistrarea directă a acestora; de asemenea el poate fi folosit la înregistrarea alocuţiunilor şi dezbaterilor din timpul conferinţelor de presă;

Pe lîngă aceste echipamente, dacă organizaţia este puternică, are suficiente resurse materiale şi de personal şi desfăşoară activităţi de interes pentru categorii largi de public, se mai pot pune la dispoziţia biroului de presă:

  • televizor şi aparat video, pentru urmărirea şi înregistrarea emisiunilor de ştiri sau a altor programe cu impact asupra organizaţiei;
  • aparat de fotografiat, eventual şi un mic laborator foto, pentru crearea bazelor de date necesare;
  • cameră video, pentru înregistrarea unor activităţi (ale organizaţiei şi ale biroului de presă), cu elemente de studio, atunci când biroul îşi propune să creeze materiale video pentru uzul presei.

3.3. Stabilirea numărului de membrii şi repartizarea activităţilor

Numărul membrilor unui birou de presă depinde de mărimea organizaţiei, de tipul de activităţi stabilite pentru birou şi de volumul de activităţi privind comunicarea cu mass media.

Ţinând seama de tipurile de activităţi prezentate la începutul acestui capitol, este limpede că biroul de presă poate fi format, în structura sa cea mai redusă, din numai două persoane: un specialist în comunicarea cu presa şi o secretară. J.L. Deschepper (1990, p. 18) arată că prezenţa secretarei este importantă, enumerând câteva activităţi care ţin exclusiv de atribuţiile acesteia:

  • asigură permanenţa în cadrul biroului;
  • dactilografiază materialele destinate atât presei, cât şi membrilor organizaţiei;
  • efectuează o seamă de activităţi elementare precum realizarea de decupaje din ziare, fotocopierea documentelor, pregătirea dosarelor pentru presă, rezolvarea corespondenţei, etc;

Celelalte activităţi, care solicită competenţe specifice, sunt preluate de către specialistul în relaţii publice; într-o asemenea organizare minimală, acesta va îndeplini atât activităţile uzuale ale unui reprezentant al biroului de presă, cât şi pe acelea ale purtătorului de cuvânt. Pe măsură ce o organizaţie este mai mare, mai dezvoltată, problemele legate de comunicarea cu mass media sunt mai complexe; de aceea, atât cerinţele de specialişti şi de programe adecvate, cât şi posibilităţile materiale şi logistice pe care  instituţia le pune la dispoziţia acestora sunt mai consistente.

  1. Membrii biroului de presă

4.1. Selectarea membrilor

Îndeplinirea obiectivelor pe care biroul de presă şi le propune depinde în chip decisiv de profesionalismul celor desemnaţi să se îngrijească de relaţia cu mass media. De aceea în organizarea unui birou de presă, cel mai dificil lucru este selectarea membrilor săi.

Cel mai important criteriu în desemnarea unui membru al biroului ar trebui să fie pregătirea sa profesională (în care putem include formarea şi aptitudinile). În realitate însă lucrurile nu sunt întotdeauna aşa de simple.

Pentru ca munca in cadrul biroului de presa nu se poate desfăşura “după ureche”, pentru că ea are un specific aparte, specialiştii din acest domeniu susţin cu tărie că persoanele care vor face parte din biroul de presă trebuie să fie absolvente ale unei facultăţi cu profil de comunicare (relaţii publice sau jurnalism) sau ale unor cursuri de specializare organizate de instituţii acreditate. Pe lângă aceasta, ele trebuie să cunoască bine mediul jurnalistic, condiţiile de lucru din presă, cerinţele şi aşteptările ziariştilor. Dacă este aleasă o persoană bine pregătită în plan profesional, care posedă abilităţile unui bun comunicator, există garanţia că aceasta va putea să se integreze rapid în organizaţie, va şti să se facă repede cunoscută, apreciată şi respectată de către ceilalţi membrii ai instituţiei, obţinând astfel sprijinul lor ori de câte ori  va solicita diverse informaţii pentru a le pune la dispoziţia jurnaliştilor.

            Atât în lume, cât şi la noi în ţară, se manifestă tendinţa de a fi angajaţi, în birourile de presă, o seamă de ziarişti, pe considerentul că au o experienţă bogată în scrierea de texte şi cunosc bine lumea presei. Totuşi, această experienţă nu este suficientă şi specialiştii recomandă ca ei să urmeze cursuri de profil, tocmai pentru a înţelege diferenţele dintre cele două domenii (jurnalism şi relaţii publice) şi pentru a asimila tehnicile proprii muncii din cadrul biroului de presă. Este evident, în aceste condiţii, că o persoană care nu are o pregătire de specialitate şi care nu are nici o anume experienţă în acest domeniu, nu va putea face faţă, în mod profesional, activităţilor specifice ale biroului de presă.

4.2. Aptitudinile unui reprezentant al biroului de presă

Pentru a-şi putea îndeplini cu succes sarcinile şi pentru a  putea face faţă diverselor probleme de comunicare pe care le generează munca zilnică cu presa, membrii biroului de presă trebuie să posede anumite calităţi (native ori dobândite), indispensabile unui bun comunicator:

  • sociabilitatea: ei trebuie să poată stabili cu uşurinţă contacte umane, să nu fie persoane timide sau emotive;
  • tactul: ei trebuie să dea dovadă de răbdare, amabilitate, de simţul umorului, de abilitatea de a ceda în unele privinţe, de a nu fi rigid;
  • memoria şi capacitatea de a reţine uşor fapte, date, nume, figuri, etc;
  • prezenţă de spirit, intuiţie, imaginaţie în rezolvarea unor situaţii neprevăzute;
  • rapiditate în gândire şi în luarea deciziilor;
  • capacitate de analiză şi sinteză;
  • simţ de organizare;
  • onestitate, corectitudine, obiectivitate;
  • abilităţi de comunicare scrisă şi orală;
  • capacitatea de a prezenta simplu şi clar, într-un limbaj accesibil publicului larg, idei sau mesaje specifice diverselor domenii şi limbaje specializate;
  • putere de muncă şi capacitatea de a fi disponibil la orice oră; uşurinţa de a se adapta programelor de muncă neregulate.

Aceste calităţi se cer completate cu o cultură generală solidă, cu cunoştinţe din domeniul ştiinţelor sociale, cu stăpânirea a cel puţin unei limbi străine. Toate aceste însuşiri pot fi calităţi înnăscute sau deprinderi dezvoltate prin muncă, perseverenţă şi exerciţii specifice (vezi J. Deschepper, 1990, p. 12, C. Howard, H. Mathews, 1985, p. 72).

4.3.  Sarcinile membrilor biroului de presă

Din obiectivele generale pe care şi le propune un birou de presă, derivă sarcinile specifice ale membrilor acestuia. Mai mulţi autori prezintă diverse variante care se referă la atribuţiile unui membru al biroului de presă (R. Haywood, 1984, p. 146-147, C. Schneider, 1990, p. 122-124, E. Dupuy, Y. Cintas, 1990, p. 85-91,  J. P. Rosart, 1992, p. 64,  Ph. Bachmann, 1994, p. 84-88). În cele ce urmează am sintetizat atribuţiile unui membru al biroului de presă, aşa cum rezultă ele din lucrările citate:

  • pentru a realiza informarea corectă a publicului, el trebuie să cunoască bine activităţile şi oamenii din organizaţie, să cerceteze viaţa organizaţiei, să culeagă, să verifice şi să selecteze permanent informaţiile care prezintă interes pentru publicul-ţintă (şi, implicit, pentru mass media); în acest scop este necesară o evaluare corectă a nevoii de informare a publicului, deci o activitate de cercetare a acestor fenomene;
  • pentru a contribui la creşterea prestigiului organizaţiei, el trebuie să conceapă şi să propună conducerii obiective specifice, precum şi programe de activităţi cu presa, pentru atingerea acestor obiective; programele respective trebuie să fie integrate în/şi convergente cu politica de comunicare a instituţiei;
  • pentru a fi corect informat asupra imaginii organizaţiei în mediile exterioare sau asupra unor subiecte de interes pentru organizaţie, el trebuie să facă, zilnic, revista presei; toate extrasele din presă trebuie conservate şi analizate, pentru a se realiza o informare corectă a conducerii organizaţiei;
  • pentru a satisface cererile jurnaliştilor, el trebuie să constituie şi să reactualizeze permanent o bază completă de date, referitoare la viaţa şi activităţile organizaţiei;
  • pentru o bună cunoştere a presei, în general, şi a ziariştilor, în particular, el trebuie să întocmească fişiere de presă; acestea vor fi reactualizate şi completate în permanenţă;
  • pentru a şti ce informaţii să aleagă, cum să le redacteze în diversele formate specifice comunicării cu presa şi către ce tip de mass media sau către ce jurnalist să le trimită, el trebuie să cunoască organizarea redacţiilor şi publicurile specifice fiecărei publicaţii sau fiecărui post din audiovizual; de asemenea el trebuie să cunoască nevoile şi opţiunile fiecărei publicaţii sau post, precum şi exigenţele şi aşteptările fiecăruia dintre jurnaliştii cu care colaborează;
  • pentru a-şi atinge obiectivele de comunicare şi pentru a făuri relaţii de colaborare eficiente cu jurnaliştii, el trebuie să asigure: a) realizarea, conform standardelor de calitate şi distribuirea rapidă a documentelor de informare (communicate, dosare, buletine); b) organizarea impecabilă a manifestărilor destinate presei (conferinţe, vizite, voiaje, seminarii); c) condiţii optime de desfăşurare a interviurilor cu personalităţi ale organizaţiei sau a vizitelor în instituţie, solicitate punctual de diverşi ziarişti;
  • pentru a asigura o bună comunicare a conducerii cu presa, el trebuie să o informeze asupra condiţiilor de lucru şi a aşteptărilor jurnaliştilor şi să efectueze o activitate responsabilă de consiliere a liderilor organizaţiei, în ceea ce priveşte strategiile de comunicare cu presa, adecvate diferitelor situaţii şi momente.

4.4. Purtătorul de cuvânt al organizaţiei

În cadrul biroului de presă, unul dintre membrii acestuia are, pe lângă sarcinile obişnuite, enumerate mai sus, un ansamblu de atribuţii specifice (care cer şi o seamă de calităţi deosebite) şi, implicit, o poziţie aparte. Jurnaliştii doresc întotdeauna să folosească drept sursă pentru informaţiile pe care le vor evoca, o personalitate a organizaţiei; ei solicită acest lucru, deoarece ei au nevoie de o poziţie oficială, care să exprime punctul de vedere al instituţiei şi să ofere greutate şi prestigiu acestor afirmaţii. Din diferite motive (lipsa de timp a conducătorului instituţiei, absenţa sa din localitate, starea sănătăţii în acel moment, absenţa unor abilităţi de comunicare orală, uneori frica sau resentimentul faţă de presă), organizaţiile au desemnat una sau mai multe persoane care să îl reprezinte pe liderul instituţiei în relaţia cu presa (K. Milo şi colab, 1998, p. 72). Această funcţie este cunoscută sub numele de purtător de cuvânt.

Ţinând locul conducătorului organizaţiei (în faţa mass media), el dobândeşte o responsabilitate şi o autonomie aparte, deoarece el reprezintă, în orice moment, instituţia şi exprimă, prin luările sale de cuvânt, atitudinea oficială a acesteia asupra chestiunilor de interes general sau specific, solicitate de jurnalişti.

Purtătorul de cuvânt trebuie să aibă toate calităţile şi competenţele solicitate pentru oricare alt membru al biroului de presă. În plus el trebuie să aibă o voce “radiofonică” şi o înfăţişare plăcută,  experienţa vorbitului în public, viteză de reacţie şi o anume siguranţă de sine (prin care să poată ascunde eventualele momente de emoţie sau de dificultate).

Un bun purtător de cuvânt trebuie să aibă următoarele însuşiri:

  • să cunoască bine toate aspectele legate de activitatea organizaţiei pe care o reprezintă;
  • să cunoască obiectivele şi strategiile organizaţiei, astfel încât să poată da răspunsuri, la situaţii particulare, în consens cu politica generală a instituţiei;
  • să aibă abilitatea de a exprima clar şi convingător (din punctul de vedere al jurnalistului şi al publicului) ideile în chestiune;
  • să se bucure de încrederea conducerii organizaţiei, pentru a putea fi la curent cu toate deciziile şi pentru a avea girul liderului instituţiei în tot ce face;

Tehnicile şi trucurile pe care trebuie să le utilizeze un purtător de cuvânt atunci când se întâlneşte cu jurnaliştii sunt:

- să ştie sau să anticipeze cu precizie ceea ce doresc jurnaliştii să afle, astfel încât să posede toate informaţiile şi să nu fie prins în capcana unor întrebări încrucişate;

  • să cunoască preocupările anterioare ale jurnaliştilor, zona lor tematică, tipul de articole pe care le realizează, tacticile lor, în general atitudinea lor faţă de organizaţie;
  • să cunoască specificul genurilor şi formatelor jurnalistice (îndeosebi ale diverselor tipuri de interviu) pentru a putea face faţă solicitărilor jurnaliştilor;
  • să vorbească din punctul de vedere al interesului public şi nu exclusiv din acela al intereselor şi preocupărilor organizaţiei;
  • să nu fie pasiv: purtătorul de cuvânt răspunde întrebărilor presei, dar nu trebuie să aştepte ca aspectele pe care doreşte să le sublinieze să fie ridicate numai de jurnalişti; o întrebare poate fi provocată, o temă poate fi, discret, sugerată;
  • să nu fie defensiv: întrebările sunt prilejuri de a prezenta organizaţia, nu de a infirma sau confirma o părere a jurnalistului; în plus, purtătorul de cuvânt trebuie să manifeste un anume entuziasm, o încredere naturală în instituţia, cauza, ideea pe care o reprezintă, să-şi “umanizeze” răspunsurile, dându-le o notă personală;
  • să ştie să treacă uşor de la aspectele negative la cele pozitive, să releve contribuţia sau eforturile organizaţiei în a amelora o situaţie, în a-şi schimba atitudinile sau comportamentele ce s-au dovedit eronate;
  • să aibă abilitatea de a plasa cele mai importante informaţii sau luări de poziţie la începutul mesajului său şi de a termina discuţia cu jurnaliştii într-o notă pozitivă;
  • să dea răspunsuri directe, fără exagerări, minciuni, fără agresivitate şi fără pripeală (o formulă aforistică spune: gândeşte repede şi răspunde încet);
  • să nu răspundă la întrebările la care nu posedă informaţii clare, ci să se angajeze că, în timpul cel mai scurt, va obţine acele date şi le va pune la dispoziţia jurnalistului; niciodată, spun specialiştii, nu trebuie să uzeze de formula “no comment”, ci să explice onest de ce nu poate răspunde la o anumită întrebare; el nu trebuie să ocolească răspunsul la întrebări, să se încurce în pretexte, divagaţii, false răspunsuri;
  • să nu se certe cu jurnaliştii, să-şi păstreze calmul chiar şi când întrebările lor i se par agresive.

Odată numit, purtătorul de cuvânt devine o persoană publică, ce va fi urmărită, în tot ceea ce spune şi face, cu interes sporit, de ziarişti şi de audienţe. El nu are însă statutul unei vedete, ci reprezintă, în orice moment, organizaţia, fiind adeseori identificat cu aceasta. De aceea, oriunde se află (în sala de conferinţe, în redacţii, în locuri publice), el trebuie să fie conştient că orice declară va putea fi considerat ca un punct de vedere oficial al organizaţiei, chiar dacă nu a uitat să precizeze că vorbeşte “off the record”. În general, el trebuie să evite să exprime păreri personale, iar dacă o face, va trebui să accentueze de mai multe ori acest lucru, ştiind însă că riscă să fie citat de anumiţi jurnalişti ca şi cum ar fi exprimat tot o poziţie oficială. “Când lucrezi cu mass media, orice greşeală pe care o comiţi, poate deveni oricând publică” (C. Howard, W. Mathews, 1985, p. 71).

Purtătorul de cuvânt este un actor important în angrenajul  unui birou de presă. El este principala sursă de informare a jurnaliştilor şi, totodată, imaginea accesibilă şi concretă a organizaţiei. De aceea, alegerea şi pregătirea unui bun purtător de cuvânt constituie o operaţie prioritară, căreia conducerea organizaţiei şi departementul de relaţii publice trebuie să îi acorde o atenţie maximă.

Loading...