1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Organizaţia este principala formă prin care oamenii îşi satisfac nevoile şi îşi ating scopurile în societate, este principala structură prin care societatea îşi îndeplineşte funcţia sa economică referitoare la producţia şi distribuţia bunurilor.

            dicţionarul explicativ al limbii române arată că organizaţia este o „asociaţie de oameni sau preocupări comune, uniţi conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activităţi organizate[1]. În acest context întreprinderea poate fi considerată o unitate economică ce produce sau distribuie bunuri şi servicii, utilizînd o serie de resurse- materiale, financiare, umane şi informaţionale.

Din punct de vedere terminologic, comprehensiv, termenul de organizaţie este asociat şi celui de „instituţie“. Termenul de „instituţie“ are două sensuri, unul cu grad mai mare de abstracţie şi altul aflat pe acelaşi palier de generalitate cu cel de „organizaţie“.

Primul sens este cel de instituţie socială care se referă la acele structuri relativ stabile de statusuri şi roluri având menirea de a conduce la satisfacerea anumitor nevoi ale oamenilor în societate sau la îndeplinirea unor funcţii sociale, cum ar fi pluralismul, democraţia, familia, căsătoria etc.

Al doilea sens, şi cel mai ales utilizat, este acele de instituţie publică, ce vizează acele organizaţii non-productive care, pe baza restricţiilor asigurate de stat sau comunităţi, urmăresc atingerea unor scopuri administrative sau educaţionale pentru populaţie.

Atât conceptul de instituţiecât şi de organizaţie“ , se referă la mecanismele prin care se articulează viaţa socială, interacţiunea umană, căile pentru atingerea obiectivelor precum şi la etaloane pentru măsurarea performanţei. Între cele două concepte există însă şi diferenţe:

- instituţiile constituie baza generatoare a organizaţiilor, oferind oportunităţi de iniţiere şi funcţionare pentru acestea;

- instituţiile asigură fundalul normativ al interacţiunilor umane, în timp ce organizaţiile sunt actori colectivi – care promovează acţiuni în contextul existent;

- prin funcţionarea lor, organizaţiile pot deveni agenţi ai schimbării instituţionale (reguli nefuncţionale ce trebuie schimbate);

- organizaţiile reproduc instituţiile (modele rutiniere de comportament şi relaţionare) dar le şi pot schimba ca rezultat al testării la nivel practic.

Elementele care caracterizează organizaţia sunt:

- obiectivele, exprimă într-o formă concretă şi măsurabilă, scopurile activităţii; acestea pot fi: - generale, corespunzînd rolului (misiunii) întreprinderii. Ele sînt fixate pentru perioade lungi de timp; - derivate, eşalonate astfel încît realizarea lor prealabilă să conducă treptat spre atingerea biectivelor generale; - specifice, care condiţionează realizarea obiectivelor derivate şi sînt fixate pentru fiecare activitate în parte sau pentru fiecare compartiment al întreprinderii.

- resursele, necesare desfăşurării activităţii, care sînt: - materiale (utilaje, materii prime, unelte, mobilier etc.); - financiare (capital propriu, credite, surse atrase etc.); - umane (ansamblul angajaţilor, ca număr şi structură, cu toate nevoile, motivaţiile, cunoştinţele, experienţa, atitudinile, abilităţile, interesle); - informaţionale, (informaţii propriu-zise şi tehnologia aferentă)

- planul şi programul de activitate necesar realizării obiectivelor propuse.

- conducerea (managementul), reprezentată prin angajaţi capabili să ia decizii ce vizează fixarea şi realizarea obiectivelor.

Aceste elemnete se combină într-un mod unic particular, de la o oarganizaţie la alta. Aceasta permite tratarea întreprinderii nu ca o simplă alăturare de elemente, ci ca elemente care se intercondiţionează în spaţiu şi în timp şi depind în mare măsură de mediul extermn al firmei.

Din această perspectivă întreprinderea poate fi considerată ca un sistem complex, deschis şi dinamic.

Privită prin prisma teoriei generale a sistemelor orice organizatie poate fi considerată ca fiind un sistem social deschis, adaptativ, cu diverse  grade de permeabilitate la influenţele din mediu, un sistem dinamic, evoluţia şi viabilitatea sa fiind determinate de modificarile care se produc în cadrul sistemului, în relaţiile sale cu mediul, un sistem complex, probabilistic şi relativ stabil, reprezentand o reuniune de componente articulate prin numeroase legaturi, supusa unor factori perturbatori, dar capabila in acelasi timp sa-si mentina functionarea in cadrul unor limite care-i definesc maniera de comportare.

În acelaşi timp organizaţia poate fi privita si ca fiind un sistem autoreglabil si autoorganizabil, care are capacitatea de a face fata diferitelor influente din exterior si din interior, cu ajutorul conducerii, prin acte decizionale.

Ca sistem autoreglabil, organizatia actioneaza in concordanta cu un ansamblu de norme si valori si se autoregleaza in functie de mai multe elemente. Printre acestea se numara: elementele umane aflate in interactiune reciproca; actiunea transformatoare; faptul ca organizatia dispune de libertatea de a alege mijloacele si caile de actiune, ca si de modalitatea de formulare a scopurilor viitoare, dand dovada de flexibilitate; activitatea variabila a oamenilor care este strans legata de motivatie si convingere, de satisfactie si stari morale, de comportamentul complex, de sistemele de comunicare si informare, de modelele adoptate in procesul de decizie si de performantele acestora.

Autoorganizarea exprima capacitatea organizatiei de a reface echilibrul documentelor sale in raport cu perturbatiile ivite, in timp ce autoinstruirea reflecta capacitatea pe care o are de a folosi experientele anterioare pentru optimizarea propriei activitati.

Unii autori susţin că[2], indiferent de tehnologiile informationale mai mult sau mai putin sofisticate pe care le folosesc, organizatiile – ca sisteme socio-umane complexe – au fost si sunt intotdeauna conditionate de cunoastere, cel putin la nivelul comportamentelor individuale ale membrilor lor; acestia constientizeaza, intr-o masura mai mare sau mai mica, relatiile dintre scopuri, mijloace si rezultate, precum si pe cele dintre organizatie si ambiantul ei, comunica pentru a putea interactiona coordonat si isi elaboreaza propriul comportament raportat la norme si valori comune.

Nici o organizaţie nu acţionează în vid. Orice organizaţie acţionează în anumite condiţii concrete date de mediul în care există şi funcţionează, activitatea sa fiind influenţată de forţe şi factori ce compun mediul respectiv.

Organizaţiile, ca sisteme sociale complexe, sunt constituite din elemente ce trebuie să acţioneze în mod concentrat pentru a obţine eficienţa organizaţională. Aceasta presupune ca organizaţiile să fie analizate atât din perspectiva capacităţilor de a integra variabilele organizaţionale cu factorii umani, cât şi din aceea de a reacţiona în mod adecvat la influenţa mediului extern.

De altfel supravieţuirea şi prosperitatea firmelor este condiţionată de cerinţele mediului în care funcţionează. Organizaţiile ce funcţionează într-un mediu dinamic marcat de frecvente şi importante modificări în toate componentele sale, trebuie să anticipeze şi să facă faţă modificărilor care le vor afecta pieţele şi poziţiile deţinute pe pieţele respective. Kotler afirma că există două tipuri de organizaţii: cele care se schimbă şi cele care dispar.[3]

Evoluţia organizaţiei moderne este marcată, în prezent, de amplificarea interdependenţelor cu mediul în care îşi desfăşoară activitatea; expresia acestei evoluţii o reprezintă accentuarea caracterului deschis al organizaţiei concepute ca sistem, reflectat atât pe planul „intrărilor” - factori de producţie şi informaţii -, cât şi pe cel al „ieşirilor” - bunuri materiale, informaţii şi servicii - prin care se integrează în mediul ambiant naţional şi internaţional şi care cunoaşte o varietate şi intensitate cu mult sporite faţă de perioada anterioară.

Mediul organizaţional este reprezentat de acei factori care afectează într-un anumit mod activitatea unei organizaţii. Practic, orice organizaţie îşi desfaşoară activitatea într-un anumit mediu extern acesteia care se constituie din elemente care au o sferă de influenţa mai mare, afectând şi alte organizaţii (acestea constituie macromediul sau mediul general organizaţional), precum şi din elemente care sunt legate strict de acea organizaţie (acestea constituie micromediul sau mediul specific sau concurenţial) Pe de altă parte, elementele din interiorul organizaţiei constituie un mediu intern care evident că diferă la fiecare organizaţie în parte pentru că fiecare organizaţie are la dispoziţie anumite resurse pe care le combină într-o manieră unică şi individualizatoare.

Orice schimbare a mediului trebuie cunoscută şi stăpânită, în scopul asigurării unei autoreglări prin surse juridice (limitele, fixate de lege), conflictuale (dispoziţiile Codului muncii) şi operaţionale (pilotajul – asigurat pe diferite trepte ierarhice).

Se afirmă în literatura de specialitate[4]  că abilitatea de a controla pieţele pe care firma operează curent, derivă, cel puţin parţial, din cunoaşterea cât mai detaliată a clienţilor, furnizorilor, concurenţilor, intermediarilor şi investitorilor, analiza de mediu dovedindu-se astfel extrem de necesară.”

Capacitatea de autoreglare este un factor care asigură eficacitatea organizaţiei, în special într-o perioadă de tranziţie.

Componentele mediului extern al organizaţiei[5]

 

 

Mediul Social

Cultură, valori, populaţie,

Organizare socială

 

 

 

 

 

 

Mediul Economic

Condiţii ale producţiei şi distribuţiei

Organizaţia

Mediul Politic

Influienţe, legi, politici publice,

guvernare

 

 

 

 

 

 

Mediul Tehnologic

Mijloace şi metode de producţie, resurse, comunicaţii, cunoştinţe

 

 

Figura nr. 1.1. Componentele mediului extern al organizaţiei

Sursa: Donna Wood, Business and Society, Harper Collins Publishers, USA, 1990

Acest model explicit sugerează faptul că anumite constrângeri sau oportunităţi ale firmei pot fi căutate în fiecare din cele patru sectoare, şi nu numai în mediul economic sau tehnologic, aşa cum sunt obişnuiţi cei mai mulţi dintre conducători. Adeseori trebuie avute în vedere interesele unor grupuri sociale, atitudinile sau acţiunile acestora, atunci când se ia o decizie.

Din această perspectivă organizaţia este un sistem deschis, fiind influenţată direct de alte organizaţii şi indirect de factorii economici, tehnici, sociali, politici etc. ai mediului în care acţionează. Astfel, organizaţia  preia din mediul ambiant materii prime, materiale, combustibili, energie, utilaje, forţă de muncă, tehnologii noi, resurse financiare, metode şi tehnici de management ş.a., pe care le introduce în procese interne de  management, din care rezultă produse şi servicii pe care le transferă aceluiaşi mediu.

Loading...