1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Etimologic, termenul de strategie derivă din cuvintele din greaca veche “stratos” – arme şi “agos” – a conduce.  Deci, a concuce pe bază de arme.

            În Grecia antică, cuvântul “strategos” semnifica arta de a conduce o luptă armată.  În acest sens el era folosit şi pentru denumirea comandanţilor militari ai vechilor cetăţi greceşti, care erau aleşi, în principal, pe baza aptitudinilor lor în conducerea confruntărilor armate.

            Primele principii de strategie militară au fost formulate încă din anii 400 – 500 î.e.n. de către conducătorul militar chinez Sun Tzu (iniţiatorul luptelor de gherilă, spionajului militar şi a înfruntărilor militare bazate pe stratageme).  Fără a folosii conceptul de strategie, ele au fost incluse în lucrarea sa “Arta războiului” – importantă pentru teoria şi practica militară.

            Aceste principii au fost preluate şi adaptate la confruntările concurenţiale specifice pieţelor comerciale – a se vedea în acest sens, romanul “Nobila Casă” al lui James Clavell, care citează o serie de principii formulate de Sun Tzu, pentru caracterizarea acţiuilor adoptate în lupta concurenţială dintre tai-pan-ul Ian Dunross şi rivalul său Garnt.

            Conceptul modern de strategie a fost definit pentru prima oară la începutul anilor 1800 de către generalul prusac Karl von Clausewitz, fiind utilizat în teoria şi practica militară.  În lucrarea sa “Despre război” el precizează că strategia se situează înaintea luptei, stabilind modul în care se va desfăşura.  În acest sens, el arată rolul strategiei în desfăşurarea aşa-ziselor “lupte aranjate”.  De asemenea, precizând că “Strategia alege terenul, momentul, mijloacele de angajare; tactica are grijă de conducerea luptei însăşi”, el face deosebire clară între cele două concepte şi arată rolul lor în confruntările bazate pe lupte armate.  Definirea conceptelor respective îi permite să formuleze o serie de principii generale ale războiului, precum şi principiile strategiei şi tacticii de desfăşurare a luptelor armate.

            Pe baza contribuţiilor lui Clausewitz, în lucrarea sa din 1836 “Tratat de arta războiului” Antoine Henri Jomini sintetizează şi prezintă conţinutul celor patru ramuri, enunţate de el, ale artei militare: strategia, marile tactici, micile tactici şi logistica.

            Pornind de la principiile strategice militare formulate de Clausewitz, teoriticianul strategiei economice Linnert defineşte în lucrarea sa “Clausewitz şi managementul” principiile specifice strategiilor produse-pieţe, aplicate în confruntările comerciale de tip concurenţial ale întreprinderilor care oferă produse pe pieţele diferitelor sectoare de afaceri.

            Preluînd principiile strategiei militare după concepţia lui Clausewitz, pe baza constatării că “domeniul economic se aseamănă unui câmp de luptă, iar afacerile înseamnă râzboi”, Linnert detaliază şase principii ale strategiilor concurenţiale de afaceri:

            -          vizarea victoriei şi angajarea luptei după ce s-au analizat atuurile pentru obţinerea ei;

            -          angajarea luptei numai pe un teren pe care se posedă anumite atuuri;

            -          concentrarea forţelor;

            -          riscul calculat;

            -          apărarea libertăţii de acţiune;

            -          constituirea de atuuri.

            În aceste condiţii, definiţiile conceptului general de strategie sunt prezentate în contextul cerinţelor domeniului militar.  Astfel, în Dicţionarul enciclopedic Larousse, conceptul de strategie este definit prin “arta de a coordona forţele militare, politice, economice şi morale implicate în conducerea unui conflict sau în pregătirea apărării unei naţiuni sau unei comunităţi de naţiuni”.

            O definiţie asemănătoare găsim în Dicţionarul de neologisme elaborat în ţara noastră - “arta de a folosi cu dibăcie toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă”.  În acest caz, conţinutul conceptului poate fi mai uşor adaptat la specificul economic.  El reflectă arta de a câştiga în confruntările pe piaţă ale întreprinderilor, atunci când ele sunt integrate într-un mediu concurenţial.

Loading...