1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Este, la prima vedere, prematur să discutăm despre noţiunea de „cultură europeană”. Totuşi, apreciem că un astfel de demers este oportun îndeosebi din perspectiva ce se întrevede pentru firmele româneşti în viitorul apropiat. Evident că noţiunea de cultură europeană se invocă în sensul consacrat de Hofstede, deci ca o programare mentală colectivă a cetăţenilor ce compun Europa de astăzi. Simpla enumerare a ţărilor  ce compun actualmente UE – în formula celor 25 – denotă diferenţe semnificative de limbă, istorie, tradiţii, şi alte componente ce separă încă „cetăţenii europeni”. Dacă însă procedăm la o comparaţie între Europa de astăzi, Asia dezvoltată economic şi America de Nord sesizăm cu uşurinţă că aspectele ce separă cetăţenii celor trei poli de putere economică globală sunt cu mult mai ample, de mai mare profunzime decât aspectele ce separă cetăţenii Europei între ei. Conform lui Makridakis, prin o lucrare scrisă în anii ’90, se poate afirma că spaţiul european comunitar (cei 15) nu constituie încă un spaţiu „unicultural”.[1] Totuşi, majoritatea specialiştilor acceptă ideea că, sub raport cultural, naţiunile ce compun UE se aseamănă într-o mai mare măsură decât se deosebesc între ele.[2] Acest lucru rezultă dintr-o evaluare cumulativă a unor opinii precum cele formulate de Huntington şi Hofstede. Astfel, dacă ţinem cont de opiniile invocate, principalele elemente culturale comune ale naţiunilor UE, în formula celor 27, pot fi rezumate astfel:

  1. Ţările europene au o istorie relativ comună marcată de multe frământări dar bazate pe anumite moşteniri culturale comune; revoluţia industrială, expansiunea economică, sistemele democratice sunt caracteristici comune;
  2. Naţiunile europene sunt majoritar creştine (catolică, ortodoxă etc.) influenţa religiei asupra vieţii social-economice fiind destul de pronunţată.
  3. Din punct de vedere al locului individului în organizaţie, se optează pentru oportunităţi egale de dezvoltare a carierei, şanse egale de promovare în muncă, venituri ridicate şi siguranţa locului de muncă etc.
  4. Deşi această caracteristică nu este omogenă pe grupe de ţări (ţările germanice, ţările nordice, ţările de sorginte latină etc.) totuşi se resimte o influenţă indo-europeană în cultura ţărilor europene: orientarea spre locuri de muncă elevate (ştiinţă, cultură, educaţie, nivele superioare ale organizaţiilor etc.) relaţii informale afective între grupuri ale organizaţiei, atitudine de tip „castă” pe unele profesii faţă de altele etc.

La nivelul Europei „celor 27” se menţin/păstrează şi suficiente diferenţe culturale, îndeosebi între ţările nordice (unde predomină cultura germanică) şi ţările mediteraniene (unde predomină cultura latină):

  • în unele ţări precum Franţa, Italia, Spania, predomină colectivismul şi există structuri ierarhice puternic birocratice;
  • în alte ţări precum Anglia, Germania, Olanda, Austria etc. predomină individualismul şi se acceptă mai larg incertitudinea în viaţă şi muncă.

Pe măsură ce procesul integraţionist se accentuează, inclusiv urmare a unor strategii explicite promovate de UE pentru a se realiza în timp o omogenizare culturală (de exemplu: fondurile alocate şi sprijinul instituţiilor UE pentru ca universităţile să dezvolte programe tip Joint Deegres), se constată o tendinţă de apropiere/uniformizare a valorilor de bază la care se raportează indivizii în viaţă şi muncă:[3]

  • Asistăm, per ansamblul Europei, la o descreştere a poziţiei deţinute de religie ca sursă a obligaţiilor morale acceptate benevol de indivizi. Într-o Europă bazată pe cunoaştere şi valori social-politice democratice, obligaţiile morale acceptate de indivizi sunt într-o mai mare măsură influenţate de instituţii/organizaţii de afaceri, de norme juridice (şi morale) confirmate de istoria umanităţii decât de religie şi biserică.
  • Într-o Europă Comunitară munca devine treptat o valoare culturală apropiată de plăcere: indivizii se automotivează pentru realizarea profesională; cariera sau slujba tind a fi noţiuni sacre; educaţia universitară devine un fenomen de masă (nu mai este rezervată doar unui grup limitat), indivizii acceptă benevol ideea învăţării continue, schimbarea impusă de noile tehnologii devine o constantă permanentă etc.
  • Pe fondul tendinţei invocate anterior, asistăm în Europa la orientarea către realizarea de sine globală a indivizilor: realizarea profesională devine o valoare în sine şi factor de automotivare, şansa de promovare/realizare în carieră devine mai importantă decât venitul etc.
  • După confruntări şi dispute repetate, după două războaie mondiale, europenii tind majoritar către spre valori comunitare (libertăţile individuale, pacea, protecţia mediului ambiant, lupta contra sărăciei etc.); astfel de valori pot fi considerate ca semnificând o atitudine nouă a calităţii vieţii; într-adevăr, calitatea vieţii individului se identifică treptat cu o nouă religie predominantă în muncă, familie şi societate.

Deci, concluzia care se poate desprinde este aceea că există conturată o cultură de tip european care se manifestă pe fondul diversităţii culturilor naţionale implicate. Un argument suplimentar referitor la existenţa şi caracteristicile culturii europene oferă şi abordarea T.Z. Chung, care realizează o interesantă comparaţie a acesteia cu Asia. Sintetic, rezultatele acestei comparaţii sunt prezentate mai jos:

Tabel 12.1. Comparaţie a culturilor europeană şi asiatică

Nr.

Crt.

Cultura europeană

(Yang)

Cultura asiatică

(Yin)

0

1.

2.

Mod de gândire

1.

Cauzal, funcţional

Reţea, viziunea întregului

2.

Liniar, absolutist

Neliniar, relativist

3.

Orizontal

Vertical.

Adoptarea deciziilor

4.

Corelată cu rezultatele controlului

Bazată pe încredere

5.

Individuală, liberă de restricţii

Ţinând cont de solidaritatea grupului

6.

Pe baza majorităţii

Realizând consensul

Comportament

7.

Corespunzător principiilor

Ţinând cont de situaţie

8.

Bazat pe normele de drept

Corespunzător viziunii comunităţii

9.

Dinamic, înfruntând conflictele

Armonios, conservator

10.

Deschis, direct, încrezător în sine

Reţinut, indirect, bazat pe autoprotejare

11.

Extrovertit

Introvertit

Adaptat după T.Z. Chung, Culture: A Key to Management Communication between the Asian – Pacific Area and Europe, in European Management Journal, vol.9, nr.4, 1991 după O. Nicolescu – Management Comparat, Ed- II-a, 2001; Copyright © All rights reserved

Concluziile degajate de autor sunt două:

  • Cultura europeană este masculină, de tip Yang, potrivit concepţiei şi terminologiei asiatice;
  • Conform aceleiaşi terminologii asiatice, cultura din Asia este feminină, de tip Yin.

Aşadar, specialistul Chung atestă indirect că formula unor comparaţii globale – Europa, Asia, America – scoate în evidenţă ideea invocată că, per ansamblul Statului Federativ European, aspectele culturale comune sunt predominante, că cetăţenii naţiunilor europene au un fond cultural comun. Mai mult, prin aplicarea unor strategii macroeconomice adecvate competiţiei cu SUA şi Japonia, este posibil ca diferenţele culturale dintre naţiunile europene să devină sursa unor avantaje competitive.

 

[1] S. Makridakis – Single Market Europe, Basisik Publisher, Oxford, 1991

[2] O. Nicolescu – Management Comparat, Editura Economică, Ediţia a II-a, 2001

[3] O. Nicolescu – Management Comparat, Editura Economică

Loading...