1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În economia americană întâlnim trei forme juridice distincte principale sub care regăsim proprietatea organizată pentru afaceri; altfel spus, întreprinderile sau firmele se pot organiza sub trei forme legale:

  • Întreprinderea proprietate personală (proprietorship): este forma cea mai simplă de

organizare a unei afaceri; este o entitate neînregistrată, o singură persoană este proprietarul afacerii/firmei; el are un control complet asupra operaţiunilor şi managementului aplicat, însă răspunde solidar şi nelimitat (cu averea personală) faţă de toate obligaţiile angajate de firmă.[1] Acest tip de firmă/întreprindere este cel mai comun în SUA şi predomină în agricultură, servicii, mica distribuţie cu amănuntul; cel mai adesea aceste firme sunt de mici dimensiuni întrucât nu pot concentra capitaluri importante, iar competiţia pe fiecare sector este foarte dură ceea ce înseamnă profituri mici anual.

  • Întreprinderea societară (partnership): este forma de organizare a firmei prin care două

sau mai multe persoane convin să pornească o afacere în calitate de coproprietari; fiecare partener îşi aduce un aport la înfiinţare sub formă de bani, teren, clădiri, utilaje etc.; funcţie de proporţia de capital adus la înfiinţare, partenerii îşi împart profitul adus de afacere anual; toţi coproprietarii răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile asumate de societatea creată (inclusiv cu averea personală).[2] Managementul acestui tip de firmă se asigură prin participarea fiecărui coproprietar, respectiv cu toţii participă la deciziile adoptate. Pot fi societăţi în nume colectiv, în comandită simplă sau SRL ca în dreptul român (Limited – Ltd).

Administraţia IMM din SUA a estimat că există aproximativ 15 milioane de firme mici şi mijlocii din care:

  • 80% sunt de tip proprietorship şi partnership (SNC, SCS, SRL);
  • 20% corporaţii de dimensiune medie.

Pentru a se include în categoria IMM, ceea ce înseamnă un anumit sprijin din partea statului, o firmă trebuie să îndeplinească unele criterii[3]:

  • pentru distribuţia cu ridicata: maxim 100 salariaţi (aici avem uzual Franşiza);
  • pentru distribuţia cu amănuntul: vânzări anuale de la 3,5 – 13,5 milioane USD;
  • pentru industria prelucrătoare: 500 – 1500 salariaţi;
  • pentru sectorul de construcţii: încasări anuale între 9,5 – 17 milioane USD.

Este adevărat faptul că ritmul de creştere şi prestigiul economiei americane este dat de succesul marilor corporaţii. Totuşi, afacerile mici şi mijlocii (IMM) folosesc aproximativ 47% din forţa de muncă angajată, deţin 42% din totalul vânzărilor şi participă cu 38% la PNB. Multe dintre marile corporaţii americane de azi au fost iniţiate / lansate ca mici afaceri:

  • Polaroid;
  • Estman Kodak;
  • McDonald¢s;
  • Apple Computer;
  • Microsoft.

(3) Corporaţia (corporation) constituie forma societară separată, distinctă de persoana proprietarilor; datorită acestei distincţii, corporaţia poate poseda, cumpăra sau vinde propietăţi pe o bază contractuală. Înfiinţarea unei corporaţii presupune a urma o procedură mai complexă, întregul capital este divizat în acţiuni, iar răspunderea proprietarilor se rezumă la valoarea acţiunilor subscrise.[4] Această formă juridică a proprietăţii din SUA este comparabilă ca trăsături cu SA din dreptul românesc.[5] Acest tip de societate are o existenţă mai lungă în timp, iar proprietarii sau cei care controlează firma se schimbă în timp, urmare a vânzării – cumpărării de acţiuni. Anual, adunarea acţionarilor alege un Comitet Director format în parte din manageri profesionişti; acest Comitet va conduce şi controla compania. Comitetul Director se compune:

  • Inside directors: parte din directorii executivi ce lucrează zilnic în companie, unii dintre vicepreşedinţi şi preşedintele;
  • Outside directors: parte din directorii executivi ce lucrează „part-time”, mai precis consiliază ocazional boardul companiei sau rezolvă sarcini distincte ce nu impun prezenţa lor zilnică în cadrul companiei.

Investiţiile străine în SUA sub formă de corporation obligă proprietarii străini să plătească anual impozit statului pe partea de profit obţinută; procedura este foarte complexă.

 

[1] Aurel Burciu – MBO şi  ciclul afacerilor, Editura Economică, 1999

[2] Aurel Burciu – MBO şi  ciclul afacerilor, Editura Economică, 1999

[3] O. Nicolescu - Management comparat, Editura Economică, 1998

[4] Aurel Burciu – MBO şi  ciclul afacerilor, Editura Economică, 1999

[5] Idem

Loading...