Pin It

Există diferite clasificări ale şcolilor de management comparat în literatura mondială. În sensul invocat, prin “şcoală” înţelegem un curent de gândire pe acest domeniu al managementului, curent care s-a structurat treptat în timp şi este acceptat de un număr mare de analişti; fiecare şcoală s-a conturat în timp plecând de la unul sau mai multe modele / teorii de management comparat.

În anul 1970, Hans Scholhammer clasifică gândirea în management comparat în patru şcoli:[1]

  • şcoala socio-economică: se concentrează pe rolul managerilor pentru creşterea firmei;
  • şcoala ecologică: pune accentul pe influenţa mediului în managementul internaţional;
  • şcoala comportamentală: pune accentul pe analiza comportamentului managerilor în diverse ţări, pe performanţa obţinută în filiale / reprezentanţe;
  • şcoala empirică: include diverse abordări de management comparat nesistematizate însă suficient de clar; oferă descrieri ale unor practici de management din ţări diferite.

Într-o altă clasificare, Raghu Nath consideră că există 5 şcoli de management comparat:[2]

  • şcoala dezvoltării economice;
  • şcoala mediului;
  • şcoala comportamentală;
  • şcoala sistemelor deschise;
  • şcoala influenţei culturii în management.

Întrucât acest din urmă specialist este larg impus în managementul comparat vom prezenta sintetic conţinutul fiecărei şcoli de management în clasificarea propusă.

1. Şcoala dezvoltării economice

Această şcoală s-a conturat începând din anii ’50, fiind reprezentată îndeosebi de Frederick Harbinson şi Charles Myers cu lucrarea Education Manpower and Economic Growth. Promotorii acestei şcoli consideră că managerii au jucat şi joacă un rol esenţial în creşterea economică a unei ţări, începând din feudalism şi până în prezent. De asemenea, ei încearcă a argumenta ideea că instituţia managementului are în esenţa sa o aplicabilitate universală, dincolo de ţări sau culturi diferite. Îndeosebi în societatea postindustrială, aşa cum argumentează Peter Drucker sau Toffler, rolul managerilor profesionişti creşte în obţinerea prosperităţii economice.[3]

2. Şcoala mediului

Originile acestei şcoli s-au structurat începând din anii ’60, odată cu apariţia lcrării Comparative Management and Economic Progress scrisă de Richard Farmer şi Barry Richman. În concepţia acestor autori mediul extern  firmei include un număr de factori restrictivi/favorizanţi pentru organizaţie:[4]

  • factori politici;
  • factori economici;
  • factori juridici;
  • factori sociali;
  • factori culturali.

Adepţii acestei şcoli consideră că managerii organizaţiei au oricum o poziţie pasivă, nu pot influenţa decisiv evoluţia afacerii, fiind necesară doar gestionarea influenţei factorilor de mediu.

3. Şcoala comportamentală

Principalele „curente” ale acestei şcoli au început a se structura începând cu anii ’70. Între reprezentanţii cunoscuţi ai acestei şcoli amintim. M. Porter, M. Davis, Raghu Nath etc. În esenţă, această şcoală analizează diverse modele de comportament în cadrul organizaţional din diferite ţări. În analiza comparativă a modelelor de comportament organizaţional accentul s-a pus pe atitudinea salariaţilor faţă de muncă şi pe scara valorilor la care ei se raportează.

Între anumite merite ce revin acestei şcoli de management comparat: accentul pus pe individ în cadrul organizaţional, a salariaţilor din contexte diferite; explică performanţa în afaceri. Totuşi, este evident că prin comportament în organizaţie (organizational behaviour), prin atitudine avută în munca zilnică, salariatul reflectă şi influenţele culturale care-l definesc, deci şi aspectele culturale preocupă analiştii din această şcoală. Astfel spus, deşi există structurată o şcoală distinctă privind influenţa culturală în management, regăsim preocupări comune în două sau mai multe şcoli; delimitările între diverse curente din gândirea de management comparat sunt doar metodologice.

4. Şcoala sistemelor deschise

Dezvoltarea teoriei sistemelor în economie a influenţat conturarea acestei şcoli în managementul comparat. În cadrul teoriei sistemelor, firma este considerată a fi un sistem socio-economic deschis, a cărui funcţionare presupune feedback-ul:

Între reprezentanţii acestei şcoli de management comparat amintim: Rosalie Tung, S. D. Prasad, Anant Negandhi, Richard Farmer şi Barry Richman.

Ideea de bază a acestei şcoli este de a trata firma, managementul aplicat şi mediul în viziune sistemică şi pe o bază comparatistă.

 

5. Şcoala bazată pe influenţa culturii în management

Curentul de gândire specific acestei şcoli a început a se structura după 1980, între cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai şcolii fiind Geert Hofstede şi John Child.

Prin intermediul studiilor aparţinând de această şcoală se încearcă a conferi o accepţiune uniformă noţiunii de “cultură” şi de a distinge între cultură şi naţiune. Apreciem că cel mai remarcabil gânditor al acestei şcoli rămâne Geert Hofstede, care defineşte cultura ca o programare mentală colectivă a gândirii ce distinge / diferenţiază membrii unui grup / regiune / naţiune de membrii altui grup / naţiune.[5] De asemenea, Hofstede a realizat una din cele mai complexe cercetări de management comparat: Culture’s Consequences in World Related Value (1980) este o lucrare tradusă în multe alte limbi de circulaţie restrânsă şi care a cunoscut diverse reeditări.[6] Inclusiv în accepţiunea altor specialişti, de pildă Raghu Nath şi Edwin Miller, se acceptă că ceea ce numim “cultură” determină esenţial comportamentul unei persoane şi, prin urmare, este indispensabilă luarea în analiză a acestui factor pentru orice studiu / cercetare de management comparat.

 

[1] Hans Scholhammer – The Comparativ Management, 1969; citat după O. Nicolescu – Management Comparat, Editura Economică, 2001

[2] Raghu Nath – Comparative Management A Regional View, Bolinger Publishing Co, 1988

[3] P. Drucker The New Realities, Mandarin Paperbacks ,London, 1989

[4] Richard Farmer – Comparative Management and Economic Progress, Homewood, Irwin, 1965

[5] Geert Hofstede – Cultures Conseqvences: International Differences in Work Related Values, Lage Publication, 1980

[6] Geert Hofstede – Idem