Management

Orice sistem de dirijare reclamă un surplus de factori ce stabilesc siste- mul, pe care acesta se sprijină în activitatea sa şi care asigură funcţionarea eficientă a sistemului, de exemplu, acordarea ajutorului medical populaţiei. Pentru sistemul ocrotirii sănătăţii este necesar, pe lîngă funcţionarea sistemu- lui de stat (bugetar) şi a asigurărilor medicale obligatorii şi benevole, serviciul medical privat. În acest context, devine principială întrebarea privind mode- larea şi implementarea noii concepţii: de la problemele ocrotirii sănătăţii la problemele sănătăţii populaţiei.

În acest scop, în afară de factorii ce determină sistemul, se cer mecanisme adecvate. Unele dintre direcţiile de stabilire a activităţii sistemului şi de folo- sire a mecanismelor pot şi trebuie să devină baze ştiinţifice de conducere.

Aplicarea bazelor ştiinţei de conducere în activitatea practică a ocrotirii sănătăţii presupune existenţa mai multor condiţii obligatorii:

1. surplusul sistemelor adecvate de organizare şi al subsistemelor;
2. prelucrarea aspectelor tehnologico-funcţionale ale activităţii de con- ducere;
3. suficienţa cadrelor calificate;
4. siguranţa şi oportunitatea informaţiei;
5. finanţarea adecvată şi asigurarea bazei tehnico-materiale;
6. repartizarea funcţiilor şi reorganizarea structurilor, a împuternicirilor şi responsabilităţilor conducătorilor

Necesitatea perfecţionării conducerii în ocrotirea sănătăţii este legată de faptul că în această ramură, ca, de altfel, în toate celelalte ramuri ale eco- nomiei naţionale, managementul reprezintă calea principală de dezvoltare. De aceea, în condiţiile actuale, organizarea înaintează probleme noi în faţa conducătorilor, cere noi forme de lucru. Rezolvarea operativă şi calitativă a acestor probleme impune metode de dirijare mai eficiente.

Actualmente, soluţionarea problemelor importante din domeniul ocroti- rii sănătăţii depinde nu atît de complexitatea lor, cît de eficacitatea şi calitatea dirijării. În acelaşi timp, după cum au subliniat V. Alekseev (1970) şi D. Vene- diktov (1977), orice activitate de conducere, inclusiv conducerea sistemului ocrotirii sănătăţii, devine tot mai complicată.

Factorii care complică dirijarea în sistemul ocrotirii sănătăţii

1. Creşterea potenţialului de asigurare tehnică a instituţiilor
2. Necesitatea optimizării fondului de paturi, numărului de
3. Necesitatea sporită de perfecţionare permanentă a măiestriei profe- sionale a specialiştilor.
4. Transformările care au loc în situaţia demografică şi în structura mor- bidităţii populaţiei.
5. Necesitatea cunoaşterii complexului de discipline (economie, psiho- logie, medicină socială, drept ş.a.).
6. Necesitatea cunoaşterii tehnologiei procesului de conducere, metodei de abordare sistematică; atitudini complexe în lucru cu cadrele şi di- rijarea eficientă.
7. Procesul continuu de specializare şi diferenţiere a cunoştinţelor şi sarcinilor medicale.

Factorii care contribuie la activitatea de conducere

1. Concordanţa elementelor sistemului de dirijare în întregime şi a ele- mentelor sale structural-funcţionale.
2. Identitatea modului de organizare a subsistemelor
3. Stabilirea legăturilor cauză–efect dintre elementele componente ale sistemului.
4. Mobilitatea sistemului, capacitatea sa de a suporta schimbări esen- ţiale la acţiuni neînsemnate, de a se adapta la schimbarea de situaţie, folosindu-se spiritul creator spre a atinge scopurile propuse.
5. Prezenţa parametrilor de dirijare – stabilirea unor scopuri şi sarcini concrete; stabilirea direcţiei activităţii.
6. Abilitatea şi pregătirea cadrelor în formularea noilor sarcini şi rezol- varea
7. O bază tehnico-materială adecvată.
8. Calitatea asigurării cu informaţie – colectarea, analiza şi lansarea in- formaţiei la timp, cu folosirea a 3 canale: ştiinţific, directiv-departa- mental şi experienţa personală.
9. Direcţia ştiinţifică de

10. Aprofundarea procesului de divizare a sistemului de conducere în direcţii, adică folosirea pe larg a principiului de delegare a împuterni- cirilor, drepturilor şi obligaţiilor.
11. O independenţă funcţională mai largă a conducătorilor şi specialişti- lor în mecanismul de dirijare.
12. Fundamentarea ştiinţifică a statutului organelor de