Pin It

Prin principii de drept înţelegem acele idei călăuzitoare care guvernează şi se regăsesc în întregul sistem de drept dintr-o anumită ţară, într-o anumită perioadă de timp. Aceste idei călăuzitoare sînt foart.e importante, ele avînd menirea să echilibreze sistemul de drept, prin evitarea exagerării efectelor pe care le poate conţine anumite instituţii juridice. In general, ele au un rol de garantare a funcţionalităţii sistemului de drept, atît privit în mod orizontal, al compatibilităţilor efectelor instituţiilor din cadrul aceleiaşi ramuri de drept, cît şi în mod vertical, al coordonării ramurilor între ele.

In dreptul civil, ca şi în celelalte ramuri de drept, întîlnim următoarele categorii de principii: principii fundamentale ale dreptului; principii ale dreptului civil; principii ale instituţiilor de drept civil.

  1. ) Principiile fundamentale ale dreptului sînt acele idei de bază ce se regăsesc în întreg sisitemul de drept din Republica Moldova. Din această categorie fac part.e: principiul democraţiei, principiul egalităţii în faţa legii, cel al legalităţii şi al separaţiei puterilor în stat.

Aceste principii, deşi se aplică şi dreptului civil, ţin şi de alte ramuri de drept, fiind studiate şi de alte discipline. Ele îşi au originea în Constituţia ţării, fiind formulate de doctrină şi jurisprudenţă, realizîndu-se pe planul teorii generale a dreptului.

  1. ) Principiile dreptului civil sînt acele idei călăuzitoare care guvernează activitatea de legiferare civilă şi de aplicare a legislaţiei civile, care privesc toate instituţiile dreptului civil. Cele mai importante sînt cele prevăzute în art.. 1, alin 1. C. civ., şi anume: principiul inviolabilităţii proprietăţii, principiul libertăţii contractuale, cel al inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, principiul necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile, principiul de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi al apărării lor judiciare. In doctrină au fost evidenţiate şi alte principii: cel la asociere şi al exercitării cu bună credinţă a drepturilor civile şi altele.
  2. ) Principiile instituţiilor dreptului civil sînt idei de bază ce se apliă într-o instituţie civilă sau chiar în mai multe astfel de instituţii. Amintim aici: principiul consensualismului (referitor la forma actelor juridice), principiul forţei obligatorii a efectelor actului juridic civil, principiul irevocabilităţii şi relativităţii efectelor actelor juridice civile.
  1. Rolul principiilor dreptului civil

Principiile dreptului civil prezintă importanţă sub următoarele trei aspecte.

  1. ) Cel al creării normelor de drept civil, ceea ce semnifică că legiuitorul, în procesul adoptării normelor de drept civil, este obligat să ţină cont de aceste idei de bază în materie. Deci o lege civilă nouă nu va putea, prin normele sale, să se abată de la aceste principii.
  2. ) Cel al interpretării normelor existente ale dreptului civil. Cînd în privinţa sensului legii se ivesc unele divergenţe, organele chemate să aplice normele dreptului civil trebuie să le interpreteze şi să le aplice, în aşa fel, încît aceasta să corespundă mai bine ideilor călăuzitoare în materie, lămurindu-se astfel conţinutul normelor juridice.

c.) Cel al aplicării sau suplinirii dreptului civil. Cu ocazia aplicării normelor de drept civil, principiile trebuie să guverneze întreaga activitatea a celor ce administrează justiţia, iar în lipsa unor reglementări juridice ele trebuie să stea la baza soluţionării cauzelor respective. Instanţa de judecată nu va putea să refuze judecarea unei cauze pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau neîndestulătoare, ea fiind obligată să soluţioneze cauza orientîndu-se după principiile dreptului civil.

8.) Principalele principii ale dreptululi civil

  1. Principiul inviolabilităţii proprietăţi. Pe parcursul evoluţiei sale acest principiu a cunoscut schimbări în ce priveşte conţinutul său. În perioada socialismului s-a acordat prioritate protecţiei proprietăţii socialiste de stat, deseori, în detrimentul proprietăţii private a persoanelor fizice. În noile condiţii social-economice create după anii 1990 încoace s-a revenit la apărarea globală a proprietăţii private.

Acest principiu şi-a găsit consacrare în dispoziţiile Constituţiei, care la art.. 46, alin. 1 prevede că: „dreptul de proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate". Această ideie a fost preluată şi dezvoltată de dispoziţiile C. civ., care, la art.. 316 prevede că: „proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică, pentru o dreaptă şi prealabilă despăgubire". Din regulile cuprinse atît în dispoziţiile constituţionale cît şi cele din C. civ., rezultă fără echivoc ca ocrotirea proprietăţii priveşte forma sa privată, iar nu cea publică, care are un alt regim juridic. Dispoziţiile art.. 296, alin 4 din C. civ. prevede că: „bunurile domeniu public sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Dreptul de proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de cître terţ prin uzucapiune". Din normele referitoare la proprietatea publică, nu reiesă că ele ar avea un regim prioritar, preferenţial faţă de cea privată, ea avînd, în ansamblu, un regim juridic distinct, rezultat în primul rînd din faptul că bunurile publice sînt scoase din circuitul civil.

  1. Principiul libertăţii contractuale. Potrivit acestui principiu fiecare subiect de drept civil poate să-şi aleagă singur persoana cu care să încheie actul juridic civil şi să stabilească singur condiţiile contractuale. Astfel conform art.. 1 alin 2 C. civ: „ persoanele fizice şi juridice sînt libere să-şi stabilească pe bază de contract drepturi şi obligaţii sau orice alte condiţii dacă nu contravin legii".. 667 alin. 1, C. civ., stabileşte că: „ părţile pot încheia liber, în limitele normelor imperativr de drept contracte şi stabili conţinutul lor ... ".

De la acest principiu există şi unele exepţii. Este cazul cînd părţilor le este impusă încheierea unor categorii de contracte, împotriva voinţei lor. Astfel art.. 667 alin. 2 din Constituţie stabileşte că: „obligarea la încheierea unui contract este interzisă, cu exepţia cazului cînd obligaţia de a contracta este prevăzută de lege sau dacă decurge dintr-o obligaţie asumată benevol". Deci, o primă limită a acestui principiu este atunci cînd există o prevedere legală în acest sens. De ex., Legea cu privire la asigurarea obligatorie a transportatorilor faţă de călători. O a doua limită este cea de natură contractuală. De ex., cînd părţile au prevăzut printr-un antecontract obligaţia de a încheia un anumit contract.

  1. Principiul inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private. Potrivit acestui principiu nici un organ al statului nu poate să intervină în afacerile private ale persoanelor fizice şi juridice, decît doar în cazurile expres prevăzute de lege. Acest lucru este prevăzut la art.. 1 alin 1 C. civ., potrivit căreia: „legislaţia civilă este întemiată pe recunoaşterea ... inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, ... ". Un astfel de principiu este consacrat şi în dispoziţiile constituţionale unde în art.. 28 şi 29 se prevede că: „statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă familială şi privată, garantează inviolabilitatea domiciliului". Existenţa acestui principiu poate fi dedusă, indirect, din dispoziţiile art.. 11 alin. 1 lit. d C. civ., unde se admite răspunderea statului, pentru prejudiciul cauzat prin emixtiune în raporturile juridice civile, ca urmare a acordării posibilităţii de declarare a nulităţii actului emis de o autoritate publică.
  2. Principiul egalităţii în faţa legii. Potrivit acestui principiu subiectele de drept pot să încheie orice acte juridice permise de lege. El îşi găseşte expresia în egalitatea capacităţii juridice, adică în aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, în posibilitatea egală a tuturor de a-şi exercita drepturile subiective şi asuma obligaţii juridice (art.. 18 C. civ.). Un asemenea principiu este consacrat şi în dispoziţiile constituţionale, unde, la art.. 16 se prevede că: „ toţi cetăţînii Rep. Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă religie, sex, opinie, apart.enenţăpolitică, avere sau origine socială".
  3. Principiul exercitării cu bună credinţă a drepturilor. Intregul edificiu al exerciţiului drepturilor civile şi al executării obligaţiilor corelative se fundamentează pe postulatul bunei- credinţe, care are ca punct de plecare supoziţia că persoanele, sînt, în cadrul unui raport juridic civil, animate de intenţia sinceră şi loială că, ei, se vor comporta cu onestitate, adică cu bună credinţă. Legea civilă ocroteşte, în toate situaţiile, buna-credinţă. Reaua credinţă este sancţionată în mod corespunzător în orice domeniu al acestei ramuri de drept. Acest principiu reese din dispoziţiile constituţionale, unde la art.. 55 se prevede, că: „orice persoană îşi exercită drepturile şi lebertăţile constituţionale cu bună credinţă fără să se încalce drepturile şi libertăţile altor persoane". La rîndul său, art.. 9 din C. civ., prevede că: „persoanele fizice şi juridice trebuie să-şi exercite drepturile şi să-şi execute obligaţiile cu bună credinţă'".

Prin acest art.icol legiuitorul a instituit prezumţia bunei-credinţe care poate fi răsturnată prin proba contrarie. Importanţa acestui principiu reese din faptul că, de el, sînt legate anumite efecte juridice:

— Posesia unui bun mobil, neînregistrat, crează o prezumţie de proprietate, art.. 305 alin 1

--- Ea reprezintă una din condiţiile necesare ca posesia unui bun mobil sau imobil să ducă la dobîndirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, art.. 332, 333 C.civ.

--- Ea reprezintă o condiţie pentru ca posesorul unui bun frugifer, să poată culege fructele lui, art.. 310 C. civ.