1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Societatea contemporană a devenit treptat într-o “societate a organizaţiilor”, evoluţie care are drept consecinţă, printre altele şi   transformarea individului, persoanei fizice, în “om organizaţional”.

            Viaţa individului  este indisolubil legată de prestaţia organizaţiilor, de la naştere până la deces. Nevoia de cunoaştere, hrană, asistenţă socială, cultură, sănătate etc., este legată de modul în care organizaţiile, în diversitatea lor, îşi realizează scopurile pentru care au fost înfiinţate.

            Este de notorietate faptul că performanţele unei societăţi sunt condiţionate de modul de organizare  şi conducere al organizaţiilor publice şi private care o compun.

            Bună sau rea, orice societate reflectă în fapt ceea ce se întâmplă, se dezvoltă sau se schimbă la nivelul organizaţiilor.

            În consecinţă, ne apare cu evidenţă faptul că dacă se doreşte realizarea unei schimbări de esenţă la nivelul societăţii, este necesar să restructurăm organizaţiile în care ne desfăşurăm activitatea.

            Acest demers nu este deloc facil, fiind de natură a genera un potenţial conflict între om şi organizaţie, precum şi între indivizii care doresc şi cei care se opun schimbărilor.

            Pe de altă parte, specialiştii în ştiinţe sociale susţin, cu deplin temei că organizaţiile sunt rezultatul şi-n acelaşi timp catalizatorul schimbării şi inovării sociale.

            Astfel, Peter Drucker consideră că spre deosebire de alte „instituţii sociale”, organizaţia este un destabilizator. În timp ce familia, comunitatea locală şi societatea sunt toate instituţii conservatoare care urmăresc menţinerea stabilităţii şi preîntâmpinarea  sau încetinirea schimbării, organizaţia – ca instituţie fundamentală a societăţii contemporane – este construită pe ideea de schimbare continuă şi de inovare. Deşi organizaţia modernă funcţionează  în cadrul societăţii şi al colectivităţilor locale, ea nu li se subordonează. Raţiunea rezidă în faptul că “cultura organizaţiei” (sistemul de norme şi valori) este determinată de misiunea pe care o are de îndeplinit şi nu de comunitatea în care este aceasta îndeplinită.

            Iată de ce, în cazul unei confruntări între valorile colectivităţii cu cele ale organizaţiei, va avea câştig cultura organizaţiei. În caz contrar, ar însemna că organizaţia nu-şi va putea îndeplini propria misiune şi în mod implicit, nu-şi va putea aduce aportul la evoluţia colectivităţii şi/sau societăţii.

            Aşa fiind, devine extrem de important să cunoaştem ce fac organizaţiile şi mai ales cum fac, acestea putând avea deopotrivă atât un rol constructiv, dar şi unul distructiv asupra societăţii.

Noţiune

            Sorgintea cuvântului “organizaţie” o regăsim în grecescul “organon” care se traduce prin unealtă sau instrument, care aveau menirea de a facilita desfăşurarea  unei activităţi umane pentru a se atinge un anumit scop.

            În abordare teoretică, s-a considerat că organizaţiile sunt similare instrumentelor necesare pentru atingerea unui scop predeterminat, structura  lor internă fiind proiectată astfel încât  să poată contribui la realizarea obiectivelor.

            Aşadar, organizaţia se poate defini ca fiind “o entitate socială” (grupare umană) construită în mod intenţionat, cu scopul de a îndeplini anumite obiective specifice.”[1]

            Deşi, în literatura de specialitate nu există o definiţie unitară a organizaţiei, diversitatea opiniilor exprimă totuşi unele note constante, specifice organizaţiei şi anume:

  • organizaţiile sunt constituite din grupuri de persoane care acţionează corelat pentru realizarea unor obiective comune şi specifice.

Această trăsătură presupune pe de o parte, acţiunea conştientă a tuturor componenţilor organizaţiei pentru atingerea scopului propus iar, pe de altă parte, stabilirea unor priorităţi în atingerea obiectivelor.

  • Organizaţiile gestionează resurse umane, financiare, materiale şi informaţionale.
  • Coordonarea acţiunilor desfăşurate de membrii organizaţiei.

Această specificitate presupune acţiunea conştientă şi deliberată a fiecărui individ din cadrul organizaţiei.

  • Organizaţiile sunt structuri formale în cadrul cărora se stabilesc relaţii de cooperare în plan orizontal şi de coordonare şi conducere, în plan vertical.

Managementului îi revine misiunea de a proiecta, coordona şi conduce organizaţiile, astfel încât acestea să-şi realizeze în mod eficient şi eficace obiectivele.

 

[1] Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Ed. Tei, Bucureşti, 1999, pag. 36

Loading...