1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Politica financiară reprezintă o parte componentă a politicii generale a întreprinderii avînd o influenţă deosebită asupra constituirii, repartizării şi folosirii fondurilor în scopul realizării programelor economice curente şi de dezvoltare a creşterii eficienţei ciclurilor operaţionale şi de investiţii precum şi a întregii activităţi.

Între politica generală economică şi cea financiară există puncte de corelaţie, deoarece politica financiară are misiunea de a rezolva aspectele legate de metodele de procurare a fondurilor, alocarea pe destinaţii şi folosirea eficientă a acestora, asigurarea echilibrului financiar, reducerea preţurilor, costului capitalului etc.

Politica financiară constituie un ansamblu de metode şi instrumente cu caracter financiar antrenate în procurarea, alocarea şi gestionarea resurselor băneşti în vederea realizării obiectivului suprem al întreprinderii - majorarea valorii de piaţa.

Politica financiară reprezintă un ansamblu de criterii, principii şi atitudini de care se conduc managerii întreprinderii în procesul aprobării deciziei financiare. Aceasta este o parte componentă a politicii generale a întreprinderii şi trebuie să fie elaborată în strînsă concordanţă şi corespondentă cu obiectul general al managementului întreprinderii.

Principalele obiective realizarea cărora o asigură politica financiară sunt următoarele:

  • Constituirea sau modificarea mărimii capitalului;
  • Crearea unei structuri financiare optime;
  • Reducerea costului capitalului utilizat şi majorarea rentabilităţii financiare, costul capitalului utilizat (pierderi).
    1. Capital propriu- pierderea oportunităţii utilizării capitalului în alt scop.
    2. Împrumutul- în cazul dat, costul este dobînda aferentă împrumutului.
    3. Renunţarea la anumite active- costul diferenţă dintre valoarea de bilanţ şi preţul de comercializare.
  1. Amînarea onorării obligaţiunilor financiare:

-faţă de furnizori şi buget-costul penalităţii pentru întîrziere.

-privind retribuirea muncii-costul penalităţii.

-nerambursarea creditelor-penalităţi.

Principalele căi de a găsi bani (finanţare):

  • Utilizarea facilităţilor fiscale acordate de către stat şi a diferitor oportunităţi

temporare din cadrul pieţei de capital.

  • Maximizarea valorii de piaţa a întreprinderii.

În procesul de gestiune financiară a întreprinderii, rolul politicii financiare constă în dirijarea următoarelo aspecte ale politicii financiare a întreprinderii:

S Selectarea proiectelor investiţionale;

S Identificarea modalităţilor financiare utilizate şi stabilirea surselor de finanţare a activităţii financiare;

S Fundamentarea şi aprecierea structurii financiare a întreprinderii pentru asigurarea unui raport optim dintre capitalul propriu şi cel de împrumut, dintre cel pe termen lung şi cel pe termen scurt;

S Alegerea modalităţilor concrete de repartizare şi distribuire a profitului;

S Luarea deciziilor referitoare la modificările mărimii capitalurilor (total, social, propriu) şi alegerea soluţiilor aplicabile în acest scop. Deciziile de politică financiară se sprijină pe structura financiară adoptată de întreprindere în funcţie de obiectivele sale de rentabilitate, de creştere şi de risc.

Principalele sarcini ale politicii financiare constau în alegerea unui ritm de creştere a capitalului economic şi de modalităţile de finanţare a acestei creşteri, deoarece o asemenea alegere generează sporirea capitalului financiar şi gradul de autonomie a întreprinderii.

Alegerile depind de obiectivele întreprinderii şi de mediul înconjurător şi sunt guvernate de relaţiile de putere în interiorul întreprinderii.

Politica financiară a întreprinderii este compusă din 3 elemente:

  1. Politica de finanţare- prin totalitatea deciziilor referitoare la formarea capitalului financiaral întreprinderii la acoperirea necesarului de finanţare a acesteia.
  2. Politica de investiţie- include totalitatea deciziilor referitoare la plasarea capitalului în anumite acţiuni pe termen lung cu scopul obţinerii anumitor efecte financiare în perioadele viitoare de activitate a întreprinderii. Politica de devident- aici se includ deciziile referitoate la modalitatea

practică de repartizare şi distribuirea profitului înregistrat de către întreprindere în perioada de gestiune.

Politica dividendelor reprezintă o cale de afirmare a necesităţii societăţii pe acţiuni pentru a cunoaşte şi a aprecia aspectul viabilităţii, prosperităţii şi rentabilităţii dezvoltării. Prin politică de dividend întreprinderea îşi alege un anumit tip de acţionariat.

Distribuind dividende scăzute se poate ajunge la descurajarea unor acţionari care pot arunca pe piaţă acţiunile de care dispun contribuind la scăderea cursului acestuia. În schimb această politică permite capitalizarea unei părţi importante a profitului, fapt care are ca rezultat creşterea valorii întreprinderii, cursului acţiunii şi perspective favorabile de profit pentru anii următori ce este evaluat şi apreciat de un număr mai mare de acţionari şi de consiliul de administraţie sau de adunarea generală a întreprinderii.

Distribuind dividende cu o mărime ridicată în fiecare an se obţine încrederea şi fidelitatea acţionarilor, însă această politică creează posibilităţi mai slabe de autofinanţare, de creştere economică şi de creştere bursieră a întreprinderii.

O politică anumită de stabilitate a mărimii dividendului este de dorit atît pentru întreprindere cît şi pentru acţionari, deoarece, acceptînd această politică, întreprinderea poate influenţa asupra încrederii acţionarilor precum şi asupra partenerilor de pe piaţa financiară atît a statului cît şi în afara lui.

Loading...