1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În viaţa organizaţiei conflictele sunt inerente şi îmbracă o diversitate de forme. Părţile implicate încearcă să găsească cele mai bune metode pentru a răspunde acestui tip de provocare organizaţională.

Unele conflicte le percepem ca fiind neplăcute pentru noi deoarece plasează un volum substanţial de stres asupra noastră iar consecinţele pe care le percepem sunt unele predominant negative.

Tendinţa noastră în asemenea cazuri este de a evita pe cât posibil situaţia respectivă şi de a încerca să ne îndepărtăm de situaţia conflictuală. Este o atitudine ce reflectă într-o anumită măsură instinctul nostru de autoconservare. Atunci când percepem o ameninţare, încercăm să înlăturăm, să ne îndepărtăm de sursa potenţială de pericol.

Există şi situaţii în care perceperea pe care o avem asupra conflictului este una pozitivă, ne simţim stăpâni pe forţele noastre şi considerăm situaţia respectivă ca o modalitate importantă de a ne (auto)evalua, dar şi ca o sursă importantă de învăţare individuală şi organizaţională.

   In cazul acesta, abordarea noastră va fi diferită, în sensul unei implicări ridicate în acel conflict, iar intervenţia noastră va fi de natură să aplaneze în final conflictul sau, din contră, să-l facă să devină şi mai virulent.

Alegerea uneia sau alteia dintre alternative depinde de un complex de factori şi care ne influenţează major alegerea pe care o facem. Dintre aceştia, doi dintre cei mai importanţi sunt reprezentaţi de importanţa interacţiunilor pentru rezolvarea problemei abordate şi de compatibilitatea obiectivelor[1] şi care generează comportamente specifice.

Ca urmare a interacţiunii celor doi factori, persoanele care inteacţionează pentru atingerea unor obiective specifice, pot opta pentru unul din următoarele comportamente :

  • Evitare
  • Competiţie
  • Acomodare
  • Colaborare
  • Compromis

Evitarea este unul dintre cele mai dese înâlnite comportamente şi care este de natură să ofere un sentiment de protecţie celui care îl adoptă.

Utilizarea acestui comportament are loc în măsura în care interacţiunile dintre părţi sunt considerate neimportante iar obiectivele sunt incompatibile.

           

Competiţia se manifestă în momentul în care asistăm la o incongruenţă a obiectivelor, atingerea acestora de către o parte fiind considerată ca împiedicând ceilalţi participanţi să-şi atingă ţintele.

Situaţia este complicată de necesitatea existenţei unor interacţiuni ridicate între părţile implicate şi care poate transforma major tipurile de abordări utilizate de către cei implicaţi.

Acomodarea este o abordare pe care putem să o numim « paşnică » şi în care părţile au posibilitatea să-şi realizeze simultan obiectivele. Situaţia este avantajată şi de absenţa necesităţii unei interacţiuni ridicate între părţile implicate, ceea ce determină o comunicare liberă, chiar detaşată, cu privire la scopurile urmărite de fiecare.

Colaborarea este o formulă frecvent întâlnită în organizaţii, datorită interdependenţelor ce se manifestă între diferite componente organizatorice, între diferite grupuri şi indivizi.

Colaborarea apare ca urmare a existenţei unor obiective cu grad mare de compatibilitate şi, în acelaşi timp, a importanţei interacţiunilor părţilor pentru atingerea ţintelor propuse.

Compromisul este considerată a fi situaţia de mijloc, în care obiectivele nu sunt în totalitate compatibile sau incompatibile şi nici intensitatea interacţiunii nu trebuie să fie una deosebită.

Compromisul este un comportament care reflectă participarea mai multor « actori » economici, sociali, culturali la realizarea unor obiective, dar nici acestea şi nici intensitatea interacţiunilor nu au nevoie să evolueze la extremităţi pentru a ca părţile să fie satisfăcute cu rezultatele obţinute.

 

[1] Thomas, K., Conflict and Conflict Management, in Handbook of Industrial and Organizational Psychology, Marvin Dunnette, Chicago, 1976, p. 839-935

Loading...