1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Psihologia organizaţională a fost definită ca "domeniu al psihologiei aplicate, care studiază întreaga problematică a organizării, care apare ca urmare a interacţiunii oamenilor, studiază direct interacţiunea umană, organizează schimbarea şi ameliorarea ei prin intermediul unor mijloace psihologice şi indirect, dar tot prin intermediul oamenilor, a nevoilor, a problemelor de organizarea lucrului" (Mielu Zlate, 1972, apud Popescu-Neveanu, 1978, 585).

Astfel definită, psihologia organizaţiilor se află în foarte strânsă legătură cu psihologia muncii "întrucât munca se desfăşoară în context organizational. Structura şi parametrii organizaţiei, stilul de conducere, climatul, influenţează performanţa în muncă" (Luca,1997,9).

Zoltan Bogathy (2004, 21-22) merge mai departe în aceeaşi direcţie, arătând că la ora actuală sintagma "psihologia muncii şi organizaţională" (PMO) este larg folosită (în paralel cu "psihologie industrială şi organizaţională" - PIO), prin includerea a trei subdomenii; psihologia personalului; psihologie organizaţională (s.n.) şi psihologie inginerească. Mai mult, pentru acelaşi autor psihologia organizaţională şi a conducerii apare ca o ramură a psihologiei muncii.

În mod similar, psihologia organizaţională este inclusă în cadrul psihologiei manageriale, deoarece "managementul se realizază printr-o serie de mijloace, printre care şi organizarea. Deci, o psihologie organizaţională s-ar referi doar la unul dintre instrumentele manageriale şi nu la procesul managerial în mod integral. Asflel, psihologia organizării sau organizaţională (există denumiri diferite de la un autor la altul) - s.n. poate constitui, eventual, o parte a psihologiei manageriale şi nu întregul însuşi" (Tabachiu şi Moraru, 1997, 22).

Autorii acestei includeri a psihologiei organizaţiilor în cadrul psihologiei manageriale operează cu sensul restrâns al termenului de "organizare" (cel de mijloc de realizare a procesului managerial) şi îl evită pe cel mai general ("proprietatea sistemelor de a fi organizate') deoarece, privită din această perspectivă "psihologia organizaţională are ca obiect totalitatea proceselor psihosociale care au loc într-un sistem organizaţional

(s.n.), depăşind în preocupări problemetica procesului managerial" (Tabachiu şi Moraru, 1997, 23).

Astfel privită, psihologia organizaţională are o sferă mai restrânsă decât a psihologiei sociale "care abordează toate problemele psihologice ale relaţiilor dintre individ şi colectivitate", dar "interferează (sic) atât cu psihologia socială, cât şi cu psihologia managerială", producând o oarecare ambiguitate terminologică în cadrul lucrărilor din domeniul psihologiei organizaţiilor.

Desigur, scopul acestei lucrări nu este cel de a discuta caracterul corect al uneia sau alteia dintre definiţiile date domeniului psihologiei organizaţionale şi manageriale sau a argumenta justeţea raporturilor stabilite de alţi autori cu diverse alte ramuri aplicative ale psihologiei.

De aceea, mai utilă (şi pragmatică) pare a fi adoptarea punctului de vedere conform căruia "problemele organizării, ca ale oricărui domeniu interdisciplinar, pot fi cu atât mai bine abordate, cu cât limitele fiecărei ştiinţe implicate sunt mai clar conturate şi aportul ei mai diferenţiat" (Chirică, 1996,15).

Cu alte cuvinte, în loc de demersul menit a identifica cu precizie nucleul "pur" al psihologiei organizaţionale şi manageriale şi a delimita acest domeniu de alte ramuri aplicative ale psihologiei, este mai util să abordăm universul organizaţional actual prin prisma "unui set de teme, de natură strict psihologică, dar care pot fi regăsite ca fundamente ale teoriei comportamentului economic şi ale managementului.

Studierea lor aprofundată şi sistematică conduce la un sistem de competenţe profesionale distinct şi indispensabil organizaţiilor (s.n.)" (Chirică, 1996,15).

O astfel de abordare poate oferi un avantaj competitiv viitorilor psihologi în raport cu alte profesii care se ocupă de studiu organizării.

Loading...