1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Organizarea socială se referă la "căile prin care comportamentul uman devine conform cu ordinea socială, respectiv la acele regularităţi din comportamentul oamenilor care sunt determinate mai curând de condiţiile sociale în care aceştia se află decât de caracteristicile lor fiziologice sau psihologice ca indivizi" (Vlăsceanu, 2005, 51).

Spre deosebire de alte forme de organizare socială (care apar ori de câte ori oamenii trăiesc şi acţionează împreună), o organizaţie formală apare şi este desemnată ca atare doar când este în mod deliberat creată (pentru atingerea unor scopuri).

Cu alte cuvinte, criteriul de bază care distinge o organizaţie formală de celelalte forme de organizare socială se referă la acceptarea conştientă, deliberată (non- spontană) de către un grup de oameni a următoarelor elemente:

  • scopul care urmează a fi atins;
  • regulile pe care membrii grupului sunt aşteptaţi să le urmeze;
  • structura de statusuri care defineşte relaţiile dintre ei.

Deşi acest criteriu de departajare este propriu organizaţiilor de tip formal, el se aplică şi în cadrul organizaţiilor informale, deoarece diferenţierea dintre cele două tipuri de organizaţii este dată doar de gradul lor de structurare.

În mod real, "organizaţia formală" şi "organizaţia informală" sunt extremele (teoretic posibile) unui continuum în cadrul căruia se plasează diversitatea organizaţiilor existente în societatea actuală.

Într-o definiţie de dicţionar sociologic, termenul de organizaţie se referă la "grupuri de oameni care îşi organizează şi coordonează activitatea în vederea realizării unor finalităţi relativ clar formulate ca obiective." (Zamfir şi Vlăsceanu, 1993, 413).

În limbajul comun, termenul de "organizaţie" este suprapus în mod frecvent (şi eronat) cu cel de instituţie ("regulile de influenţare şi control social ale comportamentelor individuale, modelele specifice şi stabile de organizare şi desfăşurare a interacţiunilor dintre indivizi şi grupuri sociale orientate spre satisfacerea unor nevoi de bază, valori şi interese cu importanţă esenţială, strategică, pentru menţinerea colectivităţilor sociale" (Zamfir şi Vlăsceanu, 1993, 302).

Confuzia între instituţii şi organizaţii este datorată în principal faptului că limbajul comun conservă în continuare sensul iniţial (juridic) al termenului de instituţie: "organizaţiile care au statut, reguli de funcţionare stabilite prin regulamente şi/sau legi, având rolul sau funcţia socială de a satisface anumite nevoi colective".

Se constituie ca instituţii doar structurile stabile de statusuri şi roluri şi de relaţii sociale, cu rolul de a conduce la satisfacerea anumitor nevoi ale oamenilor în societate sau la îndeplinirea anumitor funcţii sociale.

Analizând relaţiile dintre instituţii şi organizaţii, Mihaela Vlăsceanu (1996, 2005) arăta că acestea iau cel puţin trei forme:

  1. Instituţiile constituie baza generativă a organizaţiilor: prin sistemul lor normativ, oferă posibilităţi de iniţiere şi funcţionare a organizaţiilor, dar şi constrângeri (in) formale asupra variabilităţii profilurilor şi performanţelor organizaţiilor.
  2. Organizaţiile devin agenţi ai schimbării instituţionale, datorită faptului că în funcţionarea lor concretă tind să îşi atingă scopurile. Astfel, o regulă care nu se mai dovedeşte utilă îşi pierde aspectul instituţional datorită funcţionării organizaţiilor din domeniul său de aplicativitate.
  3. Organizaţiile sunt cadrul în care se derulează atât instituţionalizarea, cât şi dezinstituţionalizarea. Altfel spus, organizaţiile reproduc instituţiile, dar le şi schimbă, datorită faptului că nu sunt dependente doar de oportunităţile şi constrângerile instituţionale, ci şi de cele politice, ştiinţifico-tehnologice etc.

Rezumând, instituţiile şi organizaţiile oferă, doar împreună, cadrul necesar interacţiunilor umane. Instituţiile se referă la modul în care au fost create şi evoluează regulile interacţiunilor, pe când organizaţiile oferă cadrul de manifestare a strategiilor şi abilităţilor necesare oamenilor pentru a aplica regulile (Vlăsceanu, 2005, 60).

Loading...