1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Socializarea organizaţională este un proces prin care individul învaţă noi roluri (statusuri) structurate de altii în interiorul organizaţiei, precum şi valorile, procedurile şi cultura organizaţională. Astfel, noii membri îşi însuşesc scopurile organizaţiei, modalităţile prin care aceste scopuri sunt atinse, responsabilităţile fiecărui membru al organizaţiei, modelele de comportament pentru a juca un rol, precum şi seturile de principii si reguli care mentin identitatea şi integralitatea organizaţiei.

Socializarea organizaţională este un proces de fuziune între individ şi organizaţie, în care organizaţia depune eforturi să socializeze individul, iar individul face eforturi să „personalizeze" organizaţia. Această relaţie este una de reciprocitate, implicând schimburi şi compromisuri şi desfăsurându-se atât timp cât există o legătura dintre individ şi organizaţie.

Metodele de socializare organizaţională a individului cuprind:

  • învăţarea lucrului în grup;
  • asimilarea şi cunoaşterea valorilor propri organizaţiei;
  • asimilarea regulilor, procedurilor şi normelor organizaţiei (având ca efect dezvoltarea relaţiilor sociale, relaţiilor de muncă, a aptitudinilor şi cunoştinţelor necesare noii activităţi .

Referitor la socializarea în cadrul organizaţiilor cu culturi puternice, în literatura de specialitate este frecvent citat modelul lui Richard Pascale, care descrie procesul prin următorii paşi:

  1. Efectuarea selecţiei candidaţilor la intrarea în organizaţie: persoanele care fac selectia fac uz de proceduri specializate şi caută trăsături aptitudinale şi de caracter specifice, care conduc la reuşită în activitatea specifică organizatiei;
  2. Perioada primelor luni de după angajare, în care noii membri ai organizaţiei trec prin experienţe depersonalizante, care îi fac să se îndoiască de comportamentul, convingerile şi valorile anterioare existenţei lor în cadrul organizaţiei. Se urmăreşte generarea unui sentiment de îndoială cu privire la propriile valori, pentru a favoriza deschiderea spre acceptarea valorilor si normelor organizaţiei;
  3. Perioada de pregătire asiduă pentru exercitarea uneia dintre activităţile de bază ale organizaţiei. În urma muncii prestate si a succesului obţinut într-o asemenea activitate, are loc şi promovarea (dobândirea unui status corespunzător în cadrul organizaţiei);
  4. Perioada măsurării rezultatelor muncii şi recompensării performantelor individuale. Aici acţionează sistemul de recompense al organizaţiei cu o cultură puternică, care este cuprinzător si se axează pe acele aspecte din organizaţie care sunt legate de succesul activităţii organizaţiei .
  5. Aderarea la valorile organizaţiei, presupunând identificarea individului cu valorile comune. Aceasta permite angajatilor să îşi autojustifice sacrificiile personale asociate cu apartenenţa lor la organizaţie.
  6. Includerea experienţei personale în "folclorul organizaţiei", prin care se generează legende şi interpretări ale evenimentelor la care participă şi individul socializat. Aceste evenimente intră în istoria organizaţiei, şi îi confirma cultura si idealurile .
  7. Modelele comportamentale nou dobândite şi trăsăturile de caracter consolidate sunt recunoscute ca fiind cele care conduc la promovare şi succesul rapid în cadrul organizaţiei.

Exista trei tipuri principale de reacţii individuale la procesele de socializare organizaţională:

  • Rebeliunea (refuzul) este respingerea în totalitate de către individ a normelor, valorilor şi procedurilor organizaţiei;
  • Conformismul reprezintă acceptarea în totalitate a normelor si valorilor organizatiei;
  • Individualismul creativ este acceptarea de către individ a normelor de bază ale organizaţiei, (transpunându-le în modalităţi de acţiune proprii), iar eforturile de personalizare fiind direcţionate spre acele norme şi valori considerate relevante .
Loading...