Decizia unei bănci de a contracta o asigurare împotriva riscurilor operaţionale depinde de o multitudine de factori care influenţează atât avantajele potenţiale pe care le va obţine, cât si dimensiunea riscurilor asigurabile.
Sintetic, aceşti factori vizează:
- Dimensiunea băncii - are o influenţă majoră asupra deciziei de asigurare împotriva riscurilor operaţionale. Există diferenţe de abordare între o bancă de talie mare şi una de talie mică, atât prin prisma avantajelor potenţiale, cât si prin cea a riscurilor asigurabile. Este greu de apreciat dacă avantajele asigurării sunt mai mari pentru o categorie sau alta.
În genere, băncile mici au capital propriu si cash-flow liber mai reduse şi, în consecinţă, sunt mai vulnerabile în faţa unor pierderi din riscuri operaţionale. Adesea, ele nu dispun de o dispersie a riscurilor şi nici nu au fondurile necesare pentru a-şi dezvolta propriul sistem de management al riscurilor într-un asemenea grad de complexitate încât să echivaleze cu monitorizarea realizată în baza asigurării.
În contrast, băncile mari dispun de resursele necesare pentru a realiza ele însele un management adecvat al riscurilor operaţionale. Cu toate acestea, băncile mari optează adesea pentru soluţia asigurării pentru a-şi proteja veniturile împotriva pierderilor din riscuri operaţionale, în special când acestea ar afecta încrederea investitorilor sau ar conduce la preluarea băncii în cauză.
Punerea laolaltă si administrarea riscurilor operaţionale mari sau mai puţin obişnuite ale mai multor bănci de către un asigurător este aproape întotdeauna mai avantajoasă decât administrarea individuală a riscurilor respective în cadrul unei bănci. De asemenea, este mai ieftin pentru o bancă mare să transfere administrarea zilnică a unor riscuri relativ obişnuite şi cu impact redus către un asigurător, mai ales dacă piaţa asigurărilor pentru riscul respectiv este competitivă.
- Profilul de risc al băncii - proiectul Basel II statuează că nivelul şi tipurile de risc identificate pe diferite segmente de afaceri variază. Este posibil ca aceste diferenţe să afecteze caracterul asigurabil al riscurilor asociate unui segment de afaceri (de exemplu, datorită absenţei datelor sau mărimii pierderilor). Pe lângă faptul că determină mărimea capitalului minim necesar, profilul de risc al băncii influenţează şi capacitatea acesteia de a contracta o asigurare împotriva riscurilor operaţionale de bună calitate si avantajoasă sub aspectul costului.
Orizontul de timp al managementului/acţionarilor
Beneficiile asigurării necesită o anumită perioadă de timp pentru a deveni perceptibile. Dacă o bancă renunţă la un contract de asigurare, ea poate înregistra un avantaj pe termen scurt, pentru că economiseşte prima de asigurare.
Măsura în care o bancă poate suporta cheltuiala imediată cu primă de asigurare în schimbul unui avantaj care se poate materializa doar pe termen lung depinde de orizontul de timp pe care îl au la dispoziţie managementul sau acţionarii. Cei implicaţi pe termen lung sunt, în genere, mai favorabili soluţiei oferite de asigurare decât cei care au interese imediate.
Atitudinea faţă de risc a părţilor interesate
Cu cât grupurile interesate în activitatea şi rezultatele unei bănci (management, acţionari etc.) manifestă o aversiune mai mare faţă de risc, cu atât vor fi mai atrase de soluţia asigurării. Rezultatele empirice dovedesc faptul că atitudinea faţă de risc a grupurilor interesate în activitatea băncii influenţează întreaga strategie de management al riscurilor.
Cu cât ratingul este mai bun, cu atât banca va avea un cost de refinanţare mai redus. În aceste condiţii, băncile cu rating foarte bun pot să opteze pentru finanţarea pierderilor prin contractarea de credite, mai degrabă decât să încheie o asigurare. Acest aspect comportă totuşi o nuanţare, deoarece banca poate fi retrogradată imediat ce înregistrează o pierdere apreciabilă, care nu a făcut obiectul unei asigurări şi, în consecinţă, accesul la finanţare devine mai restrictiv.
Referitor la proiectul Acordului Basel II supus dezbaterii în cercurile de specialitate, în rândul bancherilor s-au dezvoltat două accepţiuni legate de impactul asigurărilor asupra capitalului minim obligatoriu.
Prima dintre ele consideră că orice efort de îmbunătăţire a managementului riscurilor ar trebui privit independent de cerinţa de capital. În consecinţă, asigurarea nu trebuie să influenţeze capitalul minim obligatoriu.
Cea de-a doua accepţiune consideră că, dimpotrivă, trebuie oferite stimulente băncilor pentru îmbunătăţirea sistemelor proprii de management al riscurilor. În consecinţa, asigurarea trebuie luata în considerare pentru diminuarea capitalului minim obligatoriu. Mulţi bancheri şi asigurători consideră că asigurarea ar trebui să fie tratată ca un instrument de reducere a capitalului minim necesar şi, în acest caz, problema se reduce la a stabili cât din suma asigurată se va deduce din nivelul capitalului obligatoriu.
Data fiind complexitatea deosebită a Acordului Basel II, rezultând din recunoaşterea a trei criterii de determinare a nivelului capitalului minim în cuprinsul pilonului I (abordarea de bază, abordarea standard si cea bazată pe sistemul propriu de măsurare a riscului), este nevoie să se definească, în primul rând, noţiunea de "capital minim".
În al doilea rând, trebuie clarificat dacă o serie de instrumente, în speţa asigurările încheiate de bănci, pot contribui la diminuarea acestui capital minim obligatoriu.
Cel de-al doilea pilon al Acordului Basel II permite autorităţilor de reglementare să majoreze capitalul obligatoriu. Or, din această perspectivă, ar trebui să se permită băncilor să se prevaleze de asigurările încheiate pentru a-şi diminua sarcina de capital.
Cel de-al treilea pilon acoperă problematica transparenţei şi a controlului prin intermediul forţelor pieţei. Date fiind avantajele privind monitorizarea şi controlul riscurilor, asigurarea ar putea juca un rol important în managementul riscurilor bancare.
Băncile cu un management performant ar putea recurge la asigurări complexe de tip coş prin care să-şi asigure un nivel sporit de protecţie, iar raportarea acestora le-ar îmbunatăţi ratingul, contribuind la reducerea costului capitalului atras.
În prezent, piaţa asigurărilor împotriva riscurilor operaţionale parcurge un proces de dezvoltare şi de adaptare, astfel încât să fie eliminate dezavantajele şi maximizate beneficiile aduse băncilor. De exemplu, noile produse de asigurare de tip coş oferă protecţie împotriva mai multor riscuri şi rezolvă o parte dintre problemele legate de gap-urile şi redundantele generate de utilizarea asigurărilor clasice.
Companiile de asigurare sunt foarte interesate să susţină băncile în vederea îmbunataţirii activitaţilor de prevenire si reducere a riscurilor. Totodată, agenţiile de rating oferă deja evaluări externe independente.
Unul din obiectivele Basel II, acela de a asigura mai multă transparenţă mediului financiar, ar putea fi atins prin publicarea ratingului de risc acordat băncilor pentru poliţele de asigurare împotriva riscurilor operaţionale, ca şi a ratingului titlurilor de împrumut. Aceasta necesită însă întărirea cooperarii între autoritaţile de reglementare şi agenţiile de rating al riscului, deoarece, spre deosebire de aceste agenţii, autoritaţile nu fac publice ratingurile acordate. Autoritaţile de reglementare şi supraveghere colectează datele privind riscurile operaţionale pentru a determina capitalul minim obligatoriu şi ar fi util ca, atât cât este posibil, datele să fie făcute publice pentru a servi la contractarea de asigurări şi la standardizare. Aceasta ar garanta faptul că sunt luate în considerare date relevante şi corect clasificate, ceea ce ar determina un calcul mult mai riguros al primelor de asigurare, mai puţine clauze de excludere şi limite de despăgubire mai ridicate.
Acordul Basel II aduce în discuţie şi riscurile asociate activităţilor externalizate, cum sunt sistemele de comunicaţii si cele de plăţi şi decontări.
Abordarea tradiţională folosită în asigurări, aceea de a acoperi riscuri cunoscute, generează o serie de critici din partea băncilor, deoarece, în ritmul deosebit de alert al creării de noi produse si servicii, ea apare ca fiind esenţialmente reactivate. Or, această atitudine reactivă permite apariţia unor gap-uri neprevăzute în acoperirea riscurilor operaţionale, datorate schimbărilor de tehnologie, cunostinţelor si situaţiei mediului economic.
Cu toate că o serie de asigurători de talie internaţionala au adoptat o atitudine pro-activă în ceea ce priveşte oferta de asigurări în materie de riscuri operaţionale, nu se cunoaşte şi este greu de estimat nivelul cererii pentru acest gen de produse. Anterior, companiile de asigurări au creat asigurarea împotriva tranzacţiilor frauduloase - considerând că este utilă băncilor - şi au constatat că cererea a fost ca şi inexistenţa. Pentru a se evita situaţii de genul celei menţionate, este necesar un dialog constructiv între reprezentanţii băncilor, asiguratorilor si autorităţilor de reglementare, pentru a se identifica în mod real produsele pe care piaţa le cere şi pentru care este dispusă să plătească.
La nivelul pieţei asigurărilor, se manifestă tot mai clar necesitatea de standardizare a documentaţiei de daună în cazul pierderilor din riscuri operaţionale. Aceasta ar reduce posibilitatea apariţiei unor dispute şi ar constitui o garanţie (pentru autoritaţile de reglementare şi bănci) a faptului că pierderile dovedite vor fi acoperite conform asigurărilor contractate.Aceasta ar ajuta şi la dezvoltarea unor produse alternative de protecţie împotriva riscului, deoarece produsele standard ar putea fi tranzacţionate pe piaţa de capital şi oferite unui public mult mai numeros, prin mecanismul securitizării.
Totuşi, aici se impune o abordare prudentă, deoarece o standardizare excesivă ar putea să înăbuşe dezvoltarea produselor şi să afecteze funcţionarea eficientă a pieţei. În plus, schimbarea continuă a cererii clienţilor face dificilă crearea unor poliţe de asigurare pe deplin standardizate.