1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Din definiţiile date instituţiilor şi organizaţiilor rezultă o simularitate remarcabilă ambele oferă cadre structurale pentru iniţierea şi desfăşurarea interacţiunilor umane. Aceasta înseamnă că o interacţiune oricare ar fi ea se constituie nu numai într-un cadru instituţional să zicem în economie sau în educaţie ci şi de regulă într-o organizaţie respectiv firmă sau şcoală mai ales în condiţiile de expansiune a societăţii organizaţiilor.

            În timp ce prin instituţii se formulează regulile sau cadrul normativ al interacţiunilor, organizaţiile sunt principali actori colectivi care modelează strategii şi promovează acţiuni şi interacţiuni în contextul instituţional dar. Organizaţii precum cele politice, partide, parlamente, consilii, economice, firme, uzine, ferme, cooperative agricole, culturale, teatre, cinematografe, atenee sau educaţionale şcoli, universităţi sunt grupuri de oameni care desfăşoară activităţi specializate, pentru atingerea unor scopuri comune. A analiza astfel de organizaţii înseamnă a detecta modurile lor de conducere, de participare şi control social, strategiile subiective de acţiune şi interacţiune ale oamenilor, nevoile motivatorii ale acestora, generarea şi rezolvarea conflictelor. Trebuie să reliefăm faptul că practica socială a arătat în mod clar că, structura normativă instituţionale oferă baza de construcţie a organizaţiilor.

            Relaţiile dintre instituţii şi organizaţii iau astfel următoarele trei forme:

  1. Instituţiile constituie baza generativă a organizaţiilor, în sensul că prin sistemul lor normativ oferă oportunităţi şi funcţionare organizată a agenţilor colectivi, dar şi constrângeri (in)formale asupra variabilităţii profilurilor şi performanţelor organizaţiilor unui sistem normativ instituţional dat îi corespund anumite organizaţii şi nu altele întrucât instituţiile generează tipuri de organizaţii. De exemplu sistemului instituţional al politicii democratice îi corespund anumite organizaţii politice.
  2. Prin funcţionarea lor tinzând să-şi realizeze obiectivele fixate, organizaţiile devin agenţi ai schimbării instituţionale. Viaţa socială din organizaţii este sursa instituţională, adică a procesului de guvernare sau schimbare instituţională.
  3. Proprietatea principală a instituţiilor este reproductivitatea dar organizaţiile sunt cadrul în care se derulează atât instituţionalizarea cât şi dezinstituţionalizarea, altfel spus organizaţiile reproduc instituţiile, dar le şi schimbă, prin efectele emergente, aleatorii ale instituţionalizării pe care o facilitează. Acestea cu atât mai mult cu cât organizaţiile nu sunt dependente doar de oportunităţi şi constrângeri instituţionale ci şi de oportunităţi şi constrângeri ce ţin de dezvoltarea tehnologică şi ştiinţifică, de distribuţia oamenilor şi orientarea preferinţelor politice.
Loading...