Esenţa procesului managerial constă în concentrarea eforturilor umane pentru coordonarea muncii comune. Acest efort se desfăşoară în timp şi în spaţiu şi se realizează sub forma unor combinaţii necesare , determinate de diviziunea şi cooperarea muncii manageriale.
Studiul conţinutului procesului managerial necesită înţelegerea modului de influenţare a salariaţilor în soluţionarea problematicii economice a firmei. În cursul analizei acestui proces trebuie pornit de la obiectul managementului, respectiv de la legăturile şi implicaţiile economiei de piaţă asupra unităţii respective. În acelaşi timp, procesul managerial este necesar să fie analizat şi pe planul stadiilor producţiei,al desfacerii , al activităţii financiare. Se studiază de asemenea şi alte părţi componente ale obiectului managementului, ac activitatea de cercetare ştiinţifică, progresul tehnic, pregătirea şi perfecţionarea profesională etc.
Conţinutul procesului managerial poate fi : metodologic, funcţional, economic, organizaţional, social şi informaţional
Conţinutul metodologic al procesului managerial ţinând seama de trăsăturile generale ale activităţii umane şi de trăsăturile speciale ale activităţii manageriale, presupune patru etape : definirea scopului, analiza situaţiei, determinarea problemei şi adoptarea deciziei.
Prima etapă a procesului managerial , scopul, poate fi diferit. El poate cuprinde câteva cicluri din procesul managerial sau câteva acte de influenţare , poate să vizeze schimbarea sau corectarea în fiecare din aceste acte de influenţare.
Cea de – a doua etapă, situaţia, reprezintă starea sistemului condus, analizată în raport cu scopul stabilit.
Cea de – a treia etapă , problema, se bazează pe contradicţia dintre situaţie şi scop şi reprezintă, în acelaşi timp, componenta principală în schimbarea situaţiei existente în direcţia stabilită prin scop.
Etapa finală, decizia, reprezintă căutarea căilor de soluţionare a problemei şi de organizare a activităţii ,de rezolvare practică a acesteia
Conţinutul economic al procesului managerial este determinat de faptul că în acest proces îşi găseşte expresia folosirea resurselor producţiei, de la analiza existenţei lor şi până la transformarea lor în produs. Din acest punct de vedere, conţinutul economic al procesului managerial poate fi exprimat în patru etape şi anume :
- determinarea necesităţilor economice ;
- analiza existenţei resurselor ;
- repartizarea resurselor ;
- folosirea resurselor.
Conţinutul social al procesului managerial pune în evidenţă rolul factorului uman în procesul managerial, redând participarea omului în etapele de stabilire a scopului, de depistare a problemei şi de elaborare a variantelor deciziei.
Conţinutul organizaţional al procesului managerial apare în cursul utilizării pârghiilor organizaţionale de influenţare : reglementarea, normarea, instruirea, stabilirea răspunderii. De asemenea, apare şi în modul în care se cooperează între diferite elemente şi niveluri ale sistemului managerial
Conţinutul funcţional este prezent în cursul realizării principalelor funcţii ale managementului şi se conturează în patru etape : planificarea , organizarea, controlul şi influenţarea.
Conţinutul informaţional , cu cele patru etape : cercetarea informaţiei, completarea informaţiei, prelucrarea informaţiei şi transmiterea informaţiei, exercită o influenţă semnificativă în analiza şi construcţia procesului managerial al societăţii firmei.
În ceea ce priveşte trăsăturile procesului managerial acesta are următoarele trăsături caracteristice : dinamismul, stabilitatea, continuitatea, consecvenţa, ciclicitatea:
- Dinamismul este dat de schimbarea continuă a direcţiilor problematicii şi caracterului realizării procesului managerial.Această trăsătură rezultă din capacitatea procesului managerial de a se ancora cu operativitate pe probleme noi, utilizând noi metode, instrumente şi tehnici manageriale.
- Stabilitatea constă în utilizarea numai a anumitor canale în realizarea managementului. Stabilitatea contribuie la formarea sistemului managementului firmei, respectiv a legăturilor dintre verigile care îl realizează.
- Continuitatea ca trăsătură a procesului managerial, se manifestă în funcţi de nivelul de exercitare a managementului şi de particularităţile firmei
- Consecvenţa realizării etapelor procesului managerial :scopul, situaţia, problema, decizia, constituie o altă trăsătură a acestuia. Fiecare dintre aceste etape este obligatorie şi joacă un rol major în eficientizarea managementului unităţii economice. Consecvenţa etapelor se repetă ceea ce pune în evidenţă o altă trăsătură a procesului managerial şi anume caracterul ciclic.
- Ciclicitatea subliniază faptul că fiecare act de influenţare se termină prin trecerea sistemului condus la o nouă stare, ceea ce subliniază necesitatea stabilirii unui nou scop al managementului, sau de a-l corecta sau implementa pe cel precedent, pentru realizare căruia este necesar un nou act de influenţare.